Vasile Baghiu (n. 5 decembrie 1965, în Borlești, Neamț) este un poet, prozator și eseist român, creatorul conceptului himerismului poetic care propune o direcție nouă în poezie și despărțirea de paradigma postmodernistă. Chioaru, Dumitru: "Himerismul lui Baghiu este o provocare în stil avangardist."; în volumul "Noi developări în perspectivă", Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010Nicolau, Felix:„Himerismul îmi este simpatic pentru altceva – anume pentru încăpățânarea cu care se opune postmodernismului.”; în Luceafărul de dimineață, Nr. 28 / 23 septembrie 2009, articolul “Manifeste literare nouăzeciste și (post)douămiiste”Abăluță, Constantin: "Autor a patru volume și al unui manifest (Himerismul), Vasile Baghiu se desparte de generația sa propunînd ferm o altă paradigmă literară."; în "Ziarul de duminică" - supliment al "Ziarului Financiar", 30 martie 2001, articolul "Paradigma Baghiu"Miheț, Marius: „Între atitudinile alergice la postmodernismul autohton se numără și himerismul. Curiozitatea, căci există una, vine de la faptul că noțiunea nu este teoretizată și susținută de o grupare anume, ci de un singur scriitor. Lui Vasile Baghiu îi priește ipostaza donquijotescă. Și e perseverent. Așa se face că între 1998 și 2010 a publicat patru manifeste ale „curentului” himerist, considerându-l „cea mai coerentă direcție poetică de la oniriști încoace”.”; în România literară, nr. 33, 2012Diaconu, Mircea A.: „Vasile Baghiu a impus nu numai ceea ce poate fi numit îndeobște un univers literar, volumele de până acum fiind de o rară unitate emoțională, stilistică și tematică și toate vărsându-se , asemenea unor aluviuni, în ultima apariție editorială, numită Maniera (Ed. Pontica, 1998), ci și un manifest, un concept, himerismul, de la care orice înțelegere a poeziei lui ar trebui să pornească. Aș spune ca e ultimul mare manifest literar al sfârșitului de secol. Nu pentru ideologia sa intrinsecă, ci pentru că, am convingerea, acest program este expresia unei conștiințe poetice sigure și pentru că el poate oferi, așa cum o demonstrează poemele propriu-zise, o soluție pentru criza postmodernă a poeziei.”; în Convorbiri literare, aprilie 1999; în volumul Fețele poeziei, Ed. Junimea, 1999Tzone, Nicolae: „În cadrul generației nouăzeci, Vasile Baghiu este, fără doar și poate, Diferența. El chiar mărturisește la un moment dat, cu aplomb, acest lucru, autonumindu-se himerist și promulgând, cu o hotărâre ce ar onora pe oricare dintre poeții notabili de ieri și de azi, curentul literar al himerismului, care în viziunea sa, ar putea deveni „o direcție poetică”, „o cale posibilă pentru ieșirea din oboseala tematică și formală în care se află poezia română”. Astfel, el țese cu febrilitate matricea unui veritabil sistem liric, pe care nu numai că-l propune ca model, dar îl și întemeiază și legitimează printr-o poezie cu totul aparte, nu numai între confrații de generație, ci în genere în întregul perimetru al poeziei contemporane.”; în prefața la volumul Fantoma sanatoriului, Editura Vinea, 2001 Coande, Nicolae: „Cu Maniera, utopie lirică de referință a poeziei noastre contemporane, avem în fața ochilor un poet superior, important, care-și pune întreaga ființă în poem, acesta văzut nu ca un simplu joc – pentru că în joc nu e doar literatura, nu doar „maniera”, ci este chiar viața care agonizează „într-un hotel din Lima”, departe de sanatoriul din Bisericani, unde un tânăr poet crede că a inventat himerismul, spre stupefacția amuzantă a „capetelor pleoștite ale criticilor și istoricilor literari.””; în postfața la volumul Fantoma sanatoriului, Editura Vinea, 2001Cistelecan, Al.: „Vasile Baghiu are stofă de protagonist. Nu numai ca poet, dar și – de nu mai ales – ca poetician. Mai acum cinci ani el a pus la cale o insurecție programatică, publicînd în România literară un prim manifest al himerismului”; în volumul Al doilea top, Ed. Aula, 2004
Date biografice Vasile Baghiu și-a petrecut copilăria în satul natal Mastacăn din Comuna Borlești, Neamț, unde a absolvit și școala generală.
Mama, Ecaterina (născută Drăgușanu, 1931-2018), a muncit în agricultura cooperatistă în perioada regimului comunist. Tatăl, Vasile Gh. Baghiu (1922-1974), a lucrat ca muncitor pe șantiere și în exploatări forestiere, după ce toată tinerețea a fost prizonier de război în Uniunea Sovietică, experiență pe care a descris-o (imediat după întoarcerea acasă și întemeierea familiei, în 1951) într-o carte de memorii care a apărut sub titlul Prizonier în U.R.S.S. (Editura Axa, 1998, prima ediție; Editura Fundația Academia Civică, 2012, ediția a doua). Bittel, Adriana: "Țăran din satul Mastacăn, județul Neamt, Vasile Gh. Baghiu (1922-1974) a luptat pe front și, la 23 august 1944, a fost luat prizonier. A stat în lagărele sovietice din Siberia șapte ani. Întors în satul lui, și-a făcut o familie pentru care a lucrat ca muncitor la exploatările forestiere și pe șantiere, până când un dubios accident de muncă i-a pus capăt vieții. În anii 50 (când găsirea manuscrisului îl putea costa chiar viața) s-a simțit dator să depună în scris mărturie despre calvarul îndurat în detenție la sovietici. Extraordinarul talent de povestitor al acestui om simplu, cu șapte clase, curajul, bunătatea, candoarea și umorul fac din paginile scrise de el mai mult decât un document despre Gulag. Vasile Gh. Baghiu reușește să păstreze vii întâmplările consemnate, suferința anonimilor pe care paginile de istorie nu o înregistrează decat în cifre seci. Și poate că această impresionantă mărturie n-ar fi ajuns niciodată până la noi, dacă unul dintre cei patru copii ai lui Vasile Gh. Baghiu, pe nume Vasile Baghiu, n-ar fi unul dintre cei mai înzestrați poeți și eseiști de azi. El a păstrat și încredințat tiparului mărturia chinuitului său tată."; în Formula AS (nr. 327, 1998), despre volumul Prizonier în U.R.S.S. de Vasile Gh. BaghiuRusan, Romulus: „Omul care devenise cap de familie și creștea patru copii și-a găsit timp și pentru scris, socotind că este o datorie să descrie infernul prin care a trecut în prizonierat. Rezultatul este această carte - un amestec înălțător de absurd al faptelor și de puritate a modului de narare. Vasile Gh. Baghiu, cu cele numai șapte clase de învățătură, este un povestitor înnăscut, care amintește, uneori, prin franchețe, umor și simplicitate pe Ion Creangă, iar alteori, prin descrierea meandrelor detenției, pe autorii realiștii ai memorialisticii concentraționare. Cartea a scris-o în răgazurile lucrului, cu un curaj remarcabil pentru perioada anilor 50, când ar fi putut să fie condamnat din cauza ei la zeci de ani de închisoare. Calitățile acestui prozator ingenuu sunt comunicativitatea, lipsa de teamă, de prejudecăți, ca și o inocență creștină care îl ține departe de ură și părtinire. Faptele relatate sunt curate ca lacrima, sunt păstrate în clipa căreia îi aparțin și, astfel, cititorul care cunoaște ansamblul le poate folosi ca pe niște documente sigure, extraordinare.”; în prefața la volumul Prizonier în U.R.S.SRădulescu, Banu: „Însemnările țăranului Vasile Gh. Baghiu sunt extrem de valoroase nu numai prin autenticitatea lor, ci și prin faptul că au fost scrise în anul 1953, adică imediat după eliberarea lui din prizonierat. Ele și-au menținut prospețimea, memoria lui funcționând exact.”; în Memoria - revista gândirii arestate, nr. 12/1995, p. 129
A debutat în presă cu poeme, în 1983, simultan în revista Ateneu și în revista Liceului Sanitar din Bacău. Aici i-a fost îndrumător profesorul și eseistul Ioan Neacșu, care l-a introdus în mediile literare ale orașului lui Bacovia și la cenaclul cu numele poetului simbolist, unde a cunoscut poeți precum Ovidiu Genaru sau Sergiu Adam.
Până în 1989 a publicat câteva poeme în revista Amfiteatru, susținut de poeta Constanța Buzea Buzea, Constanța: „Vasile Baghiu nu-și poate îngădui, după cum mărturisește într-o tulburătoare scrisoare, să glumească prea mult și nici să creadă că numai ironia e o bună metodă în poezie, ci, mai curând, poate compasiunea, pe care-o crede superioară și-și depășește obiectul (asimilându-i-se) printr-o profundă suferință. (...) Prin 1986, când i-am publicat în Amfiteatru primele poezii, lucra ca asistent medical într-un sanatoriu de tuberculoză. Cred că de la acel episod din biografia sa vin, în poezia pe care a scris-o, suferința, renunțarea, și din care un personaj bovaric evadează...”; în România literară, nr. 34, 1993, în revista Familia, unde în 1988 a fost prezentat de poeta Ana Blandiana (sub numele „Corespondent”, poetei fiindu-i interzisă semnătura în acea perioadă) Blandiana, Ana: "Umbra protectoare și tonifiantă a poeziei americane din prima jumatate a secolului se întinde, fără să-l falsifice, peste acest univers contemporan și dă argumente acceptate de estetică unui flux poetic preocupat numai de propria sa autenticitate. Ca și acolo, paradoxul folosirii mijloacelor prozei pentru producerea poeziei funcționează cu rezultate notabile, personaje complexe și bine reliefate ținând locul metaforelor și slujind cu toată epicitatea lor cauza poeziei."; "O realitate paralelă, prezentare a unui grupaj de poeme de Vasile Baghiu; în "Familia", noiembrie-decembrie 1988, și a citit poezie la cenaclul Universitas condus de criticul Mircea Martin Martin, Mircea, coordonator: „UNIVERSITAS - A fost odată un cenaclu...”, Ed. M.N.L.R., 2008, precum și la întâlnirile literare organizate prin țară de criticul Laurențiu Ulici. Tot în această perioadă, în timp ce lucra ca asistent medical și trăia izolat la Sanatoriul de tuberculoză Bisericani din Munții Neamțului, după debutul în reviste, coboară din când în când la Piatra Neamț și îi cunoaște pe membrii așa-numitei Școli de poezie de la Neamț. Sava, Nicolae: „Scriitorii nemțeni din așa-numita Școală de poezie de la Neamț există, scriu, publică. Adrian Alui Gheorghe și-a creat deja o operă și scoate o revistă (Conta), Daniel Corbu (acum ieșean) (...) scoate revista Feed Back de cîțiva ani, Radu Florescu a publicat vreo zece cărți de poezie, iar pentru această toamnă pregătește un volum foarte consistent cu texte inedite, Gheorghe Simon, profesor în Agapia lui dragă a publicat vreo șapte cărți de poezie, George Calcan (devenit între timp băcăuan) a scris cîteva cărți importante de poezie. Toți sînt membri activi în Uniunea Scriitorilor din România. Nu l-am numit aici pe Emil Nicolae, poet care face parte din generația anilor ’70, pe Vasile Baghiu, poet din generația nouăzecistă, și nici pe Dorin Ploscaru, poet care a devenit nemțean după trecerea sa prin perioada ieșeană. Din păcate cel care a fost liderul poeților nemțeni, poetul Aurel Dumitrașcu, a trecut în eternitate mult prea devreme, la doar 35 de ani.”; în Ceahlăul, 13 iulie 2012