Nicolas Philéas Jaricot () a fost un preot catolic francez al Misiunilor Străine din Paris.
Având intenția de a pleca ca misionar în China, a colaborat cu sora sa, Pauline Jaricot, la strângerea de fonduri pentru misiunile străine.
Biografie Philéas Jaricot s-a născut într-o familie burgheză de negustori de mătase din Lyon, la 2 februarie 1797. Era al șaselea copil al familiei sale (din șapte), ultima născută, dintre copiii familiei, fiind Pauline Jaricot.
La 8 decembrie 1817, a intrat în Congregația Domnilor din Lyon, din care făcea parte și fratele său Paul..
Prefectul congregației, Mathieu Garnier, îl repartizează la secția de caritate, al cărei secretar devine. În această calitate, părintele Rondot îi cere să vină în ajutorul misionarilor de pe strada du Bac.
Încurajat de superiorul său, părintele Charles-François Langlois, el organizează colecte de fonduri pentru misionarii trimiși în Orientul Îndepărtat, în special în China, de către Misiunile Străine din Paris.
Începând din 1818, el a încurajeat-o pe sora sa, Pauline Jaricot, în proiectul ei de a înființa o organizație de sprijin pentru misiunile catolice (care, începând cu 3 mai 1822, va deveni Asociația pentru Propagarea Credinței, care la rândul său se va transforma, la 3 mai 1922, în Opera Pontificală pentru Propagarea Credinței).
În 1819, la vârsta de 23 de ani, a intrat la seminarul din Sainte-Foy-l'Argentière (Rhône).
La 20 octombrie 1820 s-a înscris la seminarul Saint-Sulpice (Paris), unde își propunea să devină misionar în China.
La 20 decembrie 1823 a fost hirotonit preot.
La 30 noiembrie 1826 a fost numit capelan la spitalul Hôtel-Dieu, din Lyon.
Când Philéas și-a exprimat dorința de a pleca în China, Pauline și-a manifestat dorința de a-l însoți. Philéas i-a răspuns că acest lucru nu este posibil: „Sărmana de tine, nu poți, dar vei lua o greblă, vei aduna grămezi de aur și mi le vei trimite”.
El a întreținut o corespondență activă cu sora sa, Pauline, dedicată în parte visului său de a asigura un sprijin financiar misiunilor. O parte din această corespondență a fost publicată în lucrarea Quelques pages de souvenirs sur la courte vie d'un vrai prêtre de Jésus-Christ (titlul în limba română: „Câteva pagini de amintiri despre scurta viață a unui adevărat preot al lui Isus Cristos”), dedicată lui Philéas Jaricot.
La 26 februarie 1830 (la vârsta de 33 de ani), Philéas JaricotArchives historiques et statistiques du département du Rhône, Volumes 11-12, p.334. a decedat fără să fi apucat să plece în misiuni în străinătate.
Note
Categorie:Nașteri în 1797 Categorie:Nașteri pe 2 februarie Categorie:Decese în 1830 Categorie:Decese pe 26 februarie Categorie:Preoți romano-catolici francezi Categorie:Oameni din Lyon Categorie:Decese în Lyon