dreapta|miniatura|452x452px|Harta Blocului Estic (până la 31 decembrie 1992) Mass-media și propaganda din Blocul Estic erau controlate direct de partidul comunist al fiecărei țări, care controla mass-media de stat, cenzura și organele de propagandă. Proprietatea statului și a partidului asupra presei tipărite, a televiziunii și a radioului a servit ca o modalitate importantă de a controla informațiile și societatea, având în vedere că conducerea Blocului Estic considera chiar și grupurile marginale de intelectuali ai opoziției ca o potențială amenințare la adresa fundamentelor puterii comuniste.

Eludarea controalelor de diseminare a avut loc într-o oarecare măsură prin intermediul samizdatului și al recepției limitate a emisiunilor de radio și televiziune occidentale. În plus, unele regimuri au restricționat puternic fluxul de informații din țările lor către afara Blocului Estic, reglementând strict călătoriile străinilor și separând călătorii aprobați de populația internă.

Context

Creare miniatura|Placă memorială de la intrarea în închisoarea Pitești. Bolșevicii au preluat puterea în urma Revoluției Ruse din 1917. În timpul Războiului Civil Rus care a urmat, coincidând cu intrarea Armatei Roșii în Minsk în 1919, Belarus a fost declarată Republica Sovietică Socialistă Belarus. Odată cu înfrângerea Ucrainei în războiul polono-ucrainean, după Pacea de la Riga din martie 1921, care a urmat războiului polono-sovietic, centrul și estul Ucrainei au fost anexate Uniunii Sovietice sub numele de Republica Socialistă Sovietică Ucraineană. În 1922, RSFS Rusă, RSFS Ucraina, RSFS Belarusă și RSFS Transcaucaziană au fost fuzionate oficial ca republici, creând Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (Uniunea Sovietică).

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, toate capitalele Europei Centrale și de Est erau controlate de Uniunea Sovietică. În etapele finale ale războiului, Uniunea Sovietică a început crearea Blocului Estic prin ocuparea mai multor țări sub numele de Republici Socialiste Sovietice, care inițial îi fuseseră cedate efectiv de Germania nazistă în cadrul Pactului Molotov-Ribbentrop. Acestea includeau estul Poloniei (încorporată în două RSS-uri diferite), Letonia (devenită RSS Letonia), Estonia (devenită RSS Estonia), Lituania (devenită RSS Lituania), o parte din estul Finlandei (devenită RSS Karelo-Finlandeză) și nord-estul României (devenită RSS Moldovenească).Senn, Alfred Erich, Lithuania 1940: Revolution from Above, Amsterdam, New York, Rodopi, 2007 Kennedy-Pipe, Caroline, Stalin's Cold War, New York: Manchester University Press, 1995,

Până în 1945, aceste țări anexate suplimentare însumau aproximativ 465.000 km2 sau puțin mai mult decât suprafața Germaniei și Austriei la un loc. Alte națiuni au fost transformate în state satelit sovietice, cum ar fi Republica Populară Polonă, Republica Populară Ungară, Republica Socialistă Cehoslovacia, Republica Populară România, Republica Populară Albania și, mai târziu, Germania de Est din zona de ocupație sovietică. Republica Populară Federativă Iugoslavia a fost, de asemenea, considerată în mod eronat ca parte a Blocului în ciuda diviziunii Tito-Stalin care a avut loc în 1948, urmată de formarea Mișcării de Nealiniere în 1961.Eastern bloc, The American Heritage New Dictionary of Cultural Literacy, Third Edition. Houghton Mifflin Company, 2005.

Condiții dreapta|miniatura|Zidul Berlinului (1975) În tot Blocul Estic, atât în URSS, cât și în alte părți, Rusiei i s-a acordat importanță și i s-a acordat denumirea de naibolee vîdaiușceaiasea nația (națiunea cea mai proeminentă) și rukovodeașcii narod (poporul conducător). Sovieticii au încurajat admirația față de tot ceea ce era rusesc și reproducerea propriilor ierarhii structurale comuniste în fiecare dintre statele Blocului. Caracteristica definitorie a comunismului, așa cum a fost implementat în Blocul Estic, a fost simbioza unică a statului cu societatea și economia, ceea ce a dus la pierderea trăsăturilor distinctive ale politicii și economiei ca sfere autonome și distincte. Inițial, Stalin a condus sisteme care respingeau caracteristicile instituționale vestice ale economiilor de piață, guvernarea multipartidă (numită „democrație burgheză” în jargonul sovietic) și statul de drept care supuneau intervenția discreționară a statului. Sovieticii au impus exproprierea și naționalizarea proprietății private.

„Regimurile replică” de tip sovietic apărute în Blocul Estic nu au reprodus doar economia planificată sovietică, ci și metodele utilizate de Iosif Stalin și de poliția secretă sovietică pentru eliminarea opoziției reale sau potențiale. Chiar și grupurile marginale de intelectuali disidenți erau percepute de regimurile comuniste ca o potențială amenințare la adresa fundamentelor puterii comuniste. Prin urmare, reprimarea disidenței și a opoziției a constituit o condiție esențială pentru menținerea puterii comuniste în Blocul Estic, deși amploarea opoziției și intensitatea represiunii au variat în funcție de țară și de perioada istorică.

În timp ce peste 15 milioane de locuitori ai Blocului Estic au migrat spre vest între 1945 și 1949, emigrarea a fost efectiv oprită la începutul anilor 1950, abordarea sovietică de control al mișcării naționale fiind emulată de majoritatea restului Blocului Estic. În plus, Blocul Estic a cunoscut o dezvoltare economică deficitară din partea planificatorilor centrali, ceea ce a dus la urmarea unor țări care au urmat o cale de dezvoltare extensivă, mai degrabă decât intensivă, rămânând astfel mult în urma omologilor lor din Europa de Vest în ceea ce privește produsul intern brut pe cap de locuitor.

Restricțiile privind mass-media și informațiile

Controlul mass-media și al informațiilor miniatura|Un soldat al Armatei Roșii citește o ediție a Pravdei, ziarul oficial sovietic, la Moscova, în octombrie-decembrie 1941. În Blocul Estic, statul deținea și opera mijloacele de comunicare în masă. Presa din țările comuniste era un organ al statului și depindea complet de acesta. Autoritățile aflate la putere considerau mass-media ca un instrument de propagandă și practicau pe scară largă cenzura pentru a exercita un control aproape deplin asupra diseminării informațiilor. Până la sfârșitul anilor 1980, toate organizațiile de radio și televiziune din Blocul Estic erau deținute de stat (și strict controlate), în timp ce presa scrisă era de obicei deținută de organizații politice, în mare parte de partidul comunist local. Ziarele și revistele pentru tineret erau deținute de organizații de tineret afiliate partidului comunist. Organul de conducere în Uniunea Sovietică a fost „Comitetul de Stat al URSS pentru radiodifuziune și televiziune”, care era responsabil atât de televiziunea sovietică, cât și de radioul din Uniunea Sovietică.

Partidul comunist exercita controlul asupra mass-media și era responsabil pentru cenzură. Mass-media a servit ca o formă importantă de control asupra informației și, prin urmare, asupra societății. Autoritățile din Blocul Estic au considerat diseminarea și reprezentarea cunoștințelor ca fiind vitale pentru supraviețuirea comunismului și, prin urmare, au înăbușit concepte și critici alternative. Au fost publicate mai multe ziare ale partidului comunist de stat. Inițial, radioul a fost mediul dominant, televiziunea fiind considerată o prioritate inferioară la elaborarea planurilor cincinale în timpul industrializării anilor 1950.

Cenzura și reprimarea disidenței În Blocul Estic exista o cenzură strictă, deși uneori era ocolită de cei care practicau samizdatul. Instituțiile de cenzură din țările Blocului erau organizate diferit. De exemplu, cenzura în Polonia era clar identificată, în timp ce în Ungaria era structurată lax, dar nu mai puțin eficientă. Cenzura strictă a fost introdusă în Republica Populară Albania și Republica Populară Federativă Iugoslavia încă din 1944, deși a fost oarecum relaxată în Iugoslavia după separarea dintre Tito și Stalin din 1948.

În tot Blocul, diversele ministere ale culturii au exercitat o supraveghere strictă asupra scriitorilor. Produsele culturale reflectau nevoile de propagandă ale statului, iar cenzorii aprobați de partid exercitau un control strict în primii ani. În perioada stalinistă, chiar și prognozele meteo erau modificate dacă acestea ar fi sugerat că soarele s-ar putea să nu strălucească de 1 Mai. Sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu în România, rapoartele meteorologice au fost modificate astfel încât temperaturile să nu crească sau să scadă sub nivelurile care dictau oprirea lucrărilor.

În fiecare țară, organele de conducere ale partidului comunist aflat la guvernare exercitau controlul ierarhic asupra sistemului de cenzură. Fiecare partid comunist a menținut un departament în cadrul aparatului comitetului său central pentru supravegherea mass-media. Cenzorii au folosit instrumente auxiliare precum: puterea de a lansa sau închide orice ziar, post de radio sau televiziune, acordarea de licențe jurnaliștilor prin intermediul sindicatelor și puterea de numire. Birocrații de partid dețineau toate pozițiile editoriale de conducere. Unul sau doi reprezentanți ai agențiilor de cenzură, inspirați de GLAVLIT (Administrația Principală pentru Protecția Secretelor Oficiale și Militare) sovietice, lucrau direct în toate redacțiile. Nicio știre nu putea fi tipărită sau difuzată fără aprobarea lor explicită.

În Uniunea Sovietică, în conformitate cu ideologia și politica oficială a Partidului Comunist, controlul și cenzura informației erau exercitate prin mai multe instituții și mecanisme:

Goskomizdat cenzura materialele tipărite; Goskino supraveghea activitățile cinematografice; Gosteleradio controla transmisiunile de radio și televiziune; Primul Departament din cadrul numeroaselor agenții și instituții, inclusiv al Comitetului de Stat pentru Statistică (Goskomstat), era responsabil de protejarea secretelor de stat și a altor informații sensibile, asigurând accesul la acestea doar persoanelor autorizate; bibliotecile erau supuse epurării, fiind eliminate materiale prerevoluționare și străine, în timp ce cele păstrate în „colecții speciale” (spețhran) puteau fi consultate doar cu un permis special din partea KGB; imaginile erau supuse cenzurii, inclusiv prin eliminarea din texte, afișe, picturi și fotografii a persoanelor căzute în dizgrația regimului.

Blocarea accesului extern Începând cu 1935, Iosif Stalin a blocat efectiv accesul extern la Republicile Socialiste Sovietice (și până la moartea sa), nepermițând accesul străinilor în interiorul Uniunii Sovietice. În această perioadă, și chiar și timp de 25 de ani după moartea lui Stalin, puținii diplomați și corespondenți străini cărora li s-a permis accesul în Uniunea Sovietică erau de obicei limitați la câțiva kilometri de Moscova, telefoanele lor erau interceptate, reședințele lor erau limitate la locații exclusiv pentru străini și erau urmăriți constant de autoritățile sovietice. Disidenții care abordau astfel de străini erau arestați. Timp de mulți ani după cel de-al Doilea Război Mondial, nici măcar cei mai bine informați străini nu știau numărul cetățenilor sovietici arestați sau executați sau cât de slabă funcționase economia sovietică.