Techno-autoritarismul (din engleză: techno fiind o prescurtare de la technology), cunoscut și ca autoritarism digital sau dictatură digitală, este un termen folosit pentru a descrie regimurile autoritare care folosesc tehnologiile digitale pentru monitorizare, control, reprimarea opoziției politice și dizidenței sociale, atât în plan intern cât și extern, pentru a-și menține puterea și limita libertățile civile. Tacticile la care se angrenează regimurile techno-autoritare includ supravegherea în masă, inclusiv prin identificare biometrică precum recunoașterea facială, implementarea unor paravane pentru internet (cunoscute și ca firewalls) și cenzura, întreruperea internetului, diseminarea campaniilor de dezinformare și clădirea unor sisteme de credit social digitale. Deși unele instituții susțin că acest termen ar trebui folosit doar pentru a face referință la guvernele autoritare, altele argumentează că instrumentele autoritarismului digital au fost adoptate și implementate de guverne cu „tendințe autoritare” inclusiv democrațiile.
De remarcat este faptul că Brookings Institution a acuzat China și Rusia că se folosesc de internet și de tehnologia informației pentru a reprima opoziția internă și a submina democrațiile externe.
Definiție Conform rapoartelor și articolelor privind practicile din China, fundamentul autoritarismului digital îl constituie un sistem de supraveghere avansat, cuprinzător și, în mare parte, în timp real, care îmbină sistemele și bazele de date guvernamentale (de exemplu, monitorizarea traficului, ratingul de solvabilitate financiară, sistemul de învățământ, sectorul sanitar etc.) cu sistemele de supraveghere ale companiilor (de exemplu, cele privind preferințele de consum, activitatea pe platformele de socializare etc.).Mirjam Meissner (2016). China’s surveillance ambitions, The Wall Street Journal, 2 August 2016. Autoritarismul digital instituționalizează transferul de date între companii și agențiile guvernamentale, oferind guvernului acces deplin și constant la datele colectate de companii. Guvernul autoritar rămâne singura entitate cu acces nelimitat la datele colectate. Astfel, autoritarismul digital sporește autoritatea regimului în raport cu companiile naționale și multinaționale, precum și față de alte forțe politice descentralizate sau subnaționale și grupuri de interese. Datele colectate sunt utilizate de regimul autoritar pentru a analiza și influența comportamentul cetățenilor, al companiilor și al altor instituții din țara respectivă. Acest lucru se realizează cu ajutorul unor algoritmi bazați pe principiile și normele regimului autoritar, care calculează automat scoruri de credit pentru fiecare individ și instituție. Spre deosebire de ratingurile de solvabilitate financiară, aceste „scoruri de credit social” se bazează pe întreaga gamă de date de supraveghere colectate, incluzând atât informații financiare, cât și nefinanciare.Caren Morrison (2016). How China Plans to Blacklist Financially Unstable Citizens, Fortune, 30 November 2015. Autoritarismul digital permite participarea deplină la economia și viața socială a țării doar acelor persoane care dețin un scor de credit bun și care, prin urmare, respectă regulile și normele regimului autoritar respectiv. Comportamentele care deviază de la aceste norme atrag sancțiuni automate sub forma unui scor de credit scăzut, ceea ce duce la dezavantaje economice sau sociale (condiții de creditare mai dificile, oportunități profesionale reduse, imposibilitatea de a participa la achiziții publice etc.). Încălcările grave sau nerespectarea normelor pot duce la excluderea de la orice activitate economică pe piața respectivă sau (în cazul persoanelor fizice) la excluderea din sistemul serviciilor publice.
Exemple
China
China este adesea citată drept cel mai proeminent exemplu de autoritarism digital. Aceasta este considerată un pionier și un promotor al autoritarismului digital. Prin intermediul „Scutului de Aur” – un sistem de control statal al internetului – China a implementat măsuri represive bazate pe tehnologii avansate împotriva uigurilor din Xinjiang și, până în 2019, a exportat sisteme de supraveghere și monitorizare în 18 țări.
Partidul Comunist Chinez (PCC) utilizează măsuri extinse de cenzură pe internet, tehnologii de recunoaștere facială și sisteme de supraveghere bazate pe inteligență artificială pentru a-și monitoriza populația și a controla discursul politic. Peste jumătate din cele un miliard de camere de supraveghere existente la nivel mondial se află în China, iar guvernul a introdus un sistem de identitate digitală gestionat de stat pentru a-și consolida controlul asupra modului în care cetățenii utilizează internetul. Acest sistem obligă utilizatorii să furnizeze date personale sensibile – inclusiv scanări faciale – pentru a obține un cod unic necesar accesării serviciilor online. Criticii susțin că această măsură reflectă o consolidare sporită a puterii și amenință libertățile individuale.
Potrivit Freedom House, modelul chinezesc de autoritarism digital — exercitat prin controlul internetului și îndreptat împotriva criticilor Partidului Comunist Chinez (PCC) — include măsuri precum: legislație privind cenzura; supraveghere bazată pe inteligență artificială (IA) și recunoaștere facială; manipularea sau eliminarea conținutului online; atacuri cibernetice și atacuri de tip „spear phishing”; suspendarea și închiderea conturilor de pe rețelele de socializare; detenții și arestări; precum și dispariții forțate și tortură, printre alte metode. Un raport al Carnegie Endowment for International Peace evidențiază, de asemenea, tehnici similare de represiune digitală. În 2013, publicația The Diplomat relata că hackerii chinezi responsabili pentru atacurile cu programe malițioase (malware) asupra susținătorilor mișcării Falun Gong din China, Filipine și Vietnam erau aceiași care au orchestrat atacuri împotriva unor puteri militare străine, vizând conturi de e-mail și sustrăgând date de autentificare pentru Microsoft Outlook, precum și conținutul mesajelor electronice.
Analiza realizată în 2022 de The New York Times asupra a peste 100.000 de documente guvernamentale chineze privind procedurile de achiziții publice a scos la iveală o serie de practici de supraveghere și colectare a datelor – de la date biometrice personale până la date privind comportamentul – care sunt integrate în sisteme de inteligență artificială. China utilizează aceste capacități de gestionare a datelor nu doar pentru a spori eficiența guvernamentală și a infrastructurii, ci și pentru a monitoriza și reprima disidența în rândul populației, în special în Xinjiang, unde guvernul vizează comunitatea uigură sub pretextul combaterii terorismului și al asigurării securității publice. De asemenea, China este considerată un exportator al acestor tehnologii și practici către alte state, servind totodată drept model pentru alte regimuri care doresc să adopte tehnologii sau sisteme de guvernare similare.
Rusia
Sub conducerea președintelui Vladimir Putin, Rusia a dezvoltat un sistem represiv de aplicare a legii și de justiție penală, care constrânge populația, societatea civilă și mediul de afaceri la tăcere și supunere. Guvernul a adoptat legi care sancționează persoanele pentru căutarea sau accesarea deliberată a conținutului online etichetat drept „extremist”. Această legislație prevede amenzi și a generat îngrijorări cu privire la implicațiile sale asupra libertăților digitale și la riscul de abuzuri.
Modelul rus de autoritarism digital se bazează pe legi stricte privind exprimarea în mediul digital și pe tehnologia necesară aplicării acestora. Începând cu anul 2012, ca parte a unei campanii mai ample de restricționare a societății civile, parlamentul Rusiei a adoptat numeroase legi care limitează libertatea de exprimare. Printre caracteristicile definitorii ale autoritarismului digital rus se numără:
Supravegherea întregului trafic de internet Sistemul de Activități Investigative Operative (SORM) și Arhiva Semantic; Legi restrictive privind libertatea de exprimare, inclusiv includerea a sute de mii de site-uri web pe liste negre și sancțiuni – precum amenzi și pedepse cu închisoarea – pentru fapte precum calomnia, „jignirea sentimentelor religioase” și „acte de extremism”; Reglementări privind infrastructura, inclusiv cerințele ca furnizorii de servicii de internet (ISP) să instaleze echipamente de inspecție profundă a pachetelor (DPI) în temeiul Legii privind internetul suveran din 2019.
Iran Regimul iranian a investit masiv în supravegherea digitală pentru a identifica și a reduce la tăcere vocile disidente. Au apărut instituții-cheie menite să dezvolte noi precedente juridice, tehnologii și mecanisme de detectare în scopul capturării activiștilor cibernetici. Guvernul a instituit Rețeaua Națională de Informații, cunoscută sub numele de „Internetul Halal”, pentru a reglementa internetul și a controla fluxul de date. Acest demers vizează protejarea suveranității naționale prin control constant și promovarea unui anumit comportament ideologic în spațiul cibernetic.
Myanmar După lovitura de stat din februarie 2021, junta militară a blocat accesul la majoritatea site-urilor web – cu excepția a 1.200 dintre acestea – și a impus întreruperi ale serviciilor de internet, conținutul site-urilor rămase accesibile fiind dominat de mesaje favorabile armatei. În mai 2021, agenția Reuters a relatat că furnizorii de servicii de telecomunicații și internet primiseră ordine secrete de a instala programe de spionaj care permiteau armatei „să asculte apeluri, să vizualizeze mesaje text și traficul web – inclusiv e-mailuri – și să urmărească locația utilizatorilor, fără asistența companiilor de telecomunicații și internet”. În februarie 2022, furnizorul norvegian Telenor a fost obligat să își vândă operațiunile unei companii locale aliniate cu junta militară. De asemenea, junta militară a urmărit incriminarea utilizării rețelelor private virtuale (VPN), a impus înregistrarea obligatorie a dispozitivelor și a intensificat supravegherea, atât pe platformele de socializare, cât și prin intermediul companiilor de telecomunicații.
În iulie 2022, armata l-a executat pe activistul Kyaw Min Yu, după ce îl arestase în noiembrie 2021 pentru postări pe rețelele de socializare în favoarea democrației, prin care critica lovitura de stat.
Africa Un studiu realizat de African Digital Rights Network (ADRN) a dezvăluit că guvernele din zece țări africane — Africa de Sud, Camerun, Zimbabwe, Uganda, Nigeria, Zambia, Sudan, Kenya, Etiopia și Egipt — au recurs la diverse forme de autoritarism digital. Cele mai frecvente tactici includ supravegherea digitală, dezinformarea, întreruperea accesului la internet, legislația privind cenzura și arestările pentru discursuri antiguvernamentale. Cercetătorii au evidențiat tendința tot mai pronunțată de a întrerupe complet accesul la internet sau la rețelele de telefonie mobilă. În plus, toate cele zece țări au utilizat supravegherea internetului, tehnologii de interceptare a comunicațiilor mobile sau inteligența artificială pentru a monitoriza anumite persoane, pe baza unor cuvinte-cheie specifice.
Egipt Egiptul a implementat politici și strategii care vizează cenzura, dezinformarea în mediul digital și supravegherea în masă, agravând situația drepturilor omului în regiune. Autoritățile de securitate monitorizează și vizează în mod curent postările de pe rețelele de socializare, folosindu-le drept temei pentru arestarea și reținerea cetățenilor. Statul recurge la acuzații precum „difuzarea de știri false”, „aderarea la un grup interzis” și „utilizarea abuzivă a rețelelor de socializare” pentru a reține persoane din cauza opiniilor exprimate în mediul digital.
Critici și îngrijorări privind drepturile omului