Fiind considerata cea mai mare universitate din centrul României, Universitatea Transilvania din Brașov (UNITBV) este o universitate de educație și cercetare științifică din Brașov, România, care cuprinde 18 facultăți, cu un număr de peste 20.880 de studenți și peste 700 de cadre didactice. Aceasta este o universitate comprehensivă care oferă programe de studii în domenii diverse, precum: inginerie mecanică, inginerie industrială, calculatoare, construcții, silvicultură, ingineria lemnului, design de produs, alimentație și turism, informatică, matematică, științe economice, medicină, psihologie, pedagogie, muzică, lingvistică, drept, sociologie și asistență socială.

În universitate funcționează 98 programe de studii de licență: 81 la forma de învățământ cu frecvență (IF) și 17 la formele de învățământ cu frecvență redusă (IFR) și la distanță (ID), 66 de programe de studii de masterat (63 IF și 3 IFR) și 22 domenii de doctorat (IF și FR).

Universitatea Transilvania din Brașov este parte activă a comunității brașovene, prin acțiuni precum: „Ziua Universității”, „Stagiunea de concerte a universității”, „Festivalul Etnovember”, „Literatura iese în Oraș”, „Transilvania Summer Event”, „Chamber Jazz la Universitatea Transilvania” și prin alte evenimente realizate la centrele culturale ale universității, prin conferințe și dezbateri publice sau prin evenimentele caritabile pe care le găzduiește.

Prin Centrul Muzical și cel Multicultural, universitatea a ieșit constant în comunitate. Expozițiile de sculptură, lansările de carte, întâlnirile cu personalități ale lumii artistice sau științifice sunt tot atâtea argumente în favoarea alegerii universității brașovene ca un loc firesc și normal de formare și dezvoltare a viitorilor profesioniști, indiferent de domeniul de studiu ales.„Echipa BlueStreamline, automobilul electric, școala de restaurare IL sunt alte realizări ale studenților universității realizate sub îndrumarea cadrelor didactice și care sunt deja recunoscute nu numai printre brașoveni. Etnovember, școlile de vară pentru studenți, conferințe și workshopuri la care au participat cadre didactice și studenți, acțiuni de voluntariat, competiții sportive și spectacole cultural artistice sunt alte activități la care studenții au participat pe parcursul anilor”.

Pentru viitorii studenți, actuali elevi, universitatea a organizat pregătire pentru examenul de bacalaureat la disciplinele matematică, informatică și limba română, dar a organizat și activități în cadrul „Săptămânii altfel” sau a proiectului „Liderii de mâine”. A fost organizată „International students cultural night” – seară culturală organizată împreună cu studenții internaționali care studiază la UNITBV. În ultimii ani comunitatea a devenit și ea parte din universitate prin evenimente precum „Podiumul companiilor” sau „Absolvenții în Fața COmpaniilor” (AFCO).

Implicarea Universității Transilvania din Brașov în Alianța Universităților Europene UNITA și lansarea în noiembrie 2023 a unui proiect de 14 milioane de euro, finanțat de Comisia Europeană, marchează un pas important în integrarea instituției în spațiul academic european. Acest proiect facilitează participarea studenților și a cadrelor didactice la mobilități academice, programe comune de studiu și cercetare, precum și colaborări internaționale. Finanțarea europeană contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea infrastructurii și a resurselor educaționale, având un impact pozitiv asupra calității actului didactic și de cercetare din cadrul universității.

Istoric În anul 1948 se pun bazele învățământului superior în Brașov, prin înființarea Institutului de Silvicultură, iar în 1949, Institutul de Mecanică. În 1953 Institutul de Silvicultură a devenit Institutul Forestier, iar în urma fuzionării dintre acesta și Institutul de Mecanică, a luat ființă Institutul Politehnic din Brașov. În cadrul acestui institut în anul 1959 ia ființă secția de Industrializare a Lemnului, iar în 1964, secția de Tehnologii de Fabricație. În 1960 se înființează Institutul Pedagogic (Matematică, Fizică - Chimie, Biologie), iar ulterior în anul 1969 Catedra de Muzică.

Prin fuzionarea celor două institute, respectiv cel Politehnic și cel Pedagogic, în 1971, apare Universitatea din Brașov. Structura Universității din Brașov, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1285/15 oct. 1971, cuprindea opt facultăți: Facultatea de Mecanică; Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini; Facultatea de Silvicultură și Exploatarea Pădurilor; Facultatea de Industria Lemnului; Facultatea de Matematică și Informatică; Facultatea de Fizică-Chimie; Facultatea de Științe Naturale și Agricole și Facultatea de Muzică. În anul 1991, la propunerea Senatului Universității din Brașov, prin nota Guvernului României din 4 ianuarie 1991 și Ordinul Ministrului Învățământului și Științei nr. 4894 din 22 martie același an, devine Universitatea „Transilvania” din Brașov.

Începând cu anul universitar 1990/1991, facultăților constituite li se mai adaugă Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de Muzică, Facultatea de Științe și Facultatea de Științe Economice, pentru ca în următorul an universitar să-și deschidă porțile Facultatea de Medicină și două colegii universitare: Colegiul Universitar Tehnic și Colegiul Universitar Forestier, Economic și de Informatică.

În anul 1995, Catedra de Psihologie - Pedagogie - Metodică, pe structura căreia s-a înființat Seminarul Pedagogic Universitar, devine Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, iar Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini se divide în: Facultatea de Inginerie Tehnologică și Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor.

În anul 1998, „Punctul local de contact în domeniul Învățământului la distanță” din cadrul rețelei de Centre de Studii pentru Învățământ la Distanță, creat prin programul PHARE, devine Departamentul pentru Învățământ la Distanță, care în anul 2005 își schimbă denumirea în Departamentul de Învățământ la Distanță și Frecvență Redusă.

În anul 2001, Facultatea de Electrotehnică și-a lărgit numărul de specializări, schimbându-și denumirea în Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

În anul 2002, din cadrul Facultății de Științe Economice se desprinde Facultatea de Drept și Sociologie, iar Facultatea de Științe se reorganizează în trei facultăți: Facultatea de Matematică-Informatică, Facultatea de Litere și Facultatea de Sport și Educație Fizică. Din același an funcționează Colegiul Universitar Pedagogic și de Filologie și Colegiul Universitar Medical.

În anul 2003, din cadrul Facultății de Silvicultură se desprinde Facultatea de Construcții, iar Facultatea de Mecanică devine Facultatea de Inginerie Mecanică.

În anul 2004, Catedra deja existentă, de Psihologie - Pedagogie - Metodică, înființează o structurǎ autonomǎ și anume, Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

În anul 2010, Facultatea de Drept și Sociologie se redefinește prin două noi structuri, respectiv Facultatea de Drept și Facultatea de Sociologie și Comunicare, aceasta din urmă propunând din 2017 un nou program de studii de licență: Media digitală, respectiv Media digitală (în limba engleză), din 2022.

Începând cu anul universitar 2005-2006, activitatea didactică este organizată pe cicluri de studii: studii de licență, studii de masterat și studii doctorale. S-au proiectat noi planuri de învățământ, noi programe analitice (fișe ale disciplinelor), s-au promovat metode moderne de predare - învățare - evaluare, care au în vedere achiziția de cunoștințe și crearea competențelor cerute absolvenților de piața forței de muncă.

Universitatea Transilvania a fost condusă de-a lungul timpului de: Institutul de SilviculturăEmil NEGULESCU − 1948 – 1949C.P. BREGA − 1949 – 1950Atanasie HARALAMB − 1950 – 1951Ioan DAMIAN − 1951 – 1953Traian POPOVICI − 1953 – 1956Institutul de MecanicăWerner VOINAROVSKI − 1949 – 1951Mircea VOINESCU − 1951 – 1953Gheorghe NIȚESCU − 1953 – 1956Institutul PolitehnicGheorghe NIȚESCU − 1956 – 1961; 1966 – 1971Victor HOFFMANN − 1961 – 1966Institutul PedagogicEugen CHIȘ − 1960 – 1971Universitatea din BrașovMarin UNTARU − 1971 – 1972Bogdan C. RADU − 1972 – 1975Florea DUDIȚĂ − 1975 – 1984Filofteia NEGRUȚIU − 1984 – 1990Sergiu T. CHIRIACESCU − 1990 – 1991Universitatea Transilvania din BrașovSergiu T. CHIRIACESCU − 1991 – 2004Ion VIȘA − 2004 – 2012Ioan Vasile ABRUDAN − 2012 – prezent

Facultăți În universitate, in cadrul celor 18 facultăți, se derulează programe de studii la nivel de licență, masterat, doctorat, precum și programe de formare continuă, în sistemul de învățământ cu frecvență, la distanță și cu frecvență redusă. +An universitarPrograme de studiiDomenii de doctorat Licență Masterat IF*IFR*ID*IF*IFR*2023-20248161163322 +FacultateaPrograme de studiiInginerie MecanicăLicență: Autovehicule rutiere, Autovehicule rutiere (în limba engleză), Ingineria transporturilor și a traficului, Inginerie mecanică, Inginerie mecanică (în limba engleză)

Master: Autovehiculul și tehnologiile viitorului, Inginerie virtuală în proiectarea autovehiculelor (în limba engleză), Metode practice integrate în ingineria sistemelor de propulsie (în limba engleză), Securitate rutieră, transport și interacțiunea cu mediul, Simulare și testare în inginerie mecanică, Autovehiculul și mediulFacultatea de Inginerie Tehnologică și Management IndustrialLicență: Construcții aerospațiale, Ingineria și managementul afacerilor, Ingineria și managementul calității, Inginerie economică industrială, Tehnologia construcțiilor de mașini, Mașini unelte și sisteme de producție

Master: Ingineria fabricației inovative, Ingineria proceselor de fabricație avansată, Managementul afacerilor în industrie, Managementul calitățiiFacultatea de Știința și Ingineria MaterialelorLicență: Ingineria sudării, Ingineria securității în industrie, Știința materialelor, Ingineria biomaterialelor, Inginerie economică în domeniul mecanic

Master: Ingineria securității și sănătății în muncă, Ingineria și managementul materialelor avansate - metalice, ceramice și compozite, Ingineria sudării materialelor avansateFacultatea de Design de Produs și MediuLicență: Design industrial, Design industrial (în limba engleză), Ingineria și protecția mediului în industrie, Ingineria sistemelor de energii regenerabile, Inginerie medicală, Mecatronică, Optometrie, Ingineria designului de produs (în limba engleză)

Master: Design de produs pentru dezvoltare durabilă și protecția mediului, Sisteme mecatronice pentru industrie și medicinăFacultatea de Inginerie Electrică și Știința CalculatoarelorLicență: Automatică și informatică aplicată, Calculatoare, Electronică aplicată, Tehnologii și sisteme de telecomunicații, Electrotehnică, Inginerie electrică și calculatoare (în limba engleză), Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, Robotică, Tehnologia informației

Master: Securitate cibernetică (în limba engleză), Sisteme avansate în automatică și tehnologii informatice, Sisteme electrice avansate (în limba engleză), Sisteme electronice și de comunicații integrateFacultatea de Silvicultură și Exploatări ForestiereLicență: Cinegetică, Exploatări forestiere, Măsurători terestre și cadastru, Silvicultură

Master: Management și sisteme tehnice în exploatări forestiere, Managementul ecosistemelor forestiere, Silvicultură multifuncțională (în limba engleză)Facultatea de Ingineria LemnuluiLicență: Ingineria prelucrării lemnului, Ingineria și designul produselor finite din lemn

Master: Eco-design de mobilier și restaurare, Structuri avansate din lemn și tehnologii inovativeFacultatea de ConstrucțiiLicență: Căi ferate, drumuri și poduri, Construcții civile, industriale și agricole, Instalații pentru construcții