Balena albastră (Balaenoptera musculus) este un mamifer marin din subordinul balenelor cu fanoane (Mysticeti).Tudor Opriș, Enciclopedia lumii vii, Editura Garamond, București, 2006, ISBN 973-9140-71-8, p.182 Cu o lungime de și cu o masă corporală de peste , este cel mai mare animal cunoscut care ar fi existat vreodată.

Lung și zvelt, corpul balenei albastre poate avea tente diferite de gri-albăstrui pe partea dorsală. Există cel puțin trei subspecii distincte: B. m. musculus în Atlanticul de Nord și Pacificul de Nord, B. m. intermedia în Oceanul Antarctic și B. m. brevicauda (denumită și balena albastră pigmeu) găsită în Oceanul Indian și în Pacificul de Sud. B. m. indica, din Oceanul Indian, ar putea fi o altă subspecie. Ca și în cazul celorlalte balene, hrana sa o constituie, aproape exclusiv, mici crustacei denumiți krill.

Până la începutul secolului al XX-lea balenele albastre erau abundente în aproape toate oceanele de pe Pământ. Vânătorii de balene le-au vânat timp de peste o sută de ani până au ajuns aproape de dispariție, și au fost protejate de comunitatea internațională în 1966. Un raport din 2002 estima că mai există între 5.000 și 12.000 de balene albastre în toată lumea, aflate în cel puțin cinci grupuri. Cercetări mai recente asupra subspeciei pigmeu sugerează că cifrele sunt o subestimare. Înainte de epoca vânătorii, cele mai mari populații se găseau în Antarctica și numărau circa 239.000 indivizi (între 202.000 și 311.000). Mai există două concentrații mult mai mici (de circa 2.000) în grupurile din Pacificul de Nord, Antarctica și Oceanul Indian. Alte două grupuri există în Atlanticul de Nord și cel puțin două în emisfera sudică.

Taxonomie Balenele albastre sunt rorquali (din familia Balaenopteridae), familie ce cuprinde balena cu cocoașă, balena nordică, balena tropicală, balena sei și balena știucă. Familia Balaenopteridae este considerată a fi evoluat din alte familii ale subordinului Mysticeti în oligocenul mijlociu. Nu se știe când s-au despărțit speciile acestei familii unele de altele.

Balena albastră este clasificată de regulă ca una dintre cele opt specii ale genului Balaenoptera; o autoritate o plasează într-un gen monotipic separat, denumit Sibbaldus, dar nicio altă lucrare nu acceptă această clasificare. Analiza ADN arată că balena albastră este cea mai apropiată din punct de vedere filogenetic de balena sei (Balaenoptera borealis) și de balena tropicală (Balaenoptera brydei) decât de alte specii din Balaenoptera, fiind mai apropiată de balena cu cocoașă (Megaptera) și de balena cenușie (Eschrichtius) decât de balena știucă (Balaenoptera acutorostrata și Balaenoptera bonaerensis). Dacă alte cercetări vor confirma aceste relații, va fi necesară o reclasificare a rorqualilor.

Au existat cel puțin 11 cazuri atestate de adulți hibrizi de balenă albastră cu balenă nordică în sălbăticie. Arnason și Gullberg descriu distanța genetică între cele două specii ca fiind aceeași ca între om și gorilă. Cercetătorii ce lucrau în largul coastelor insulelor Fiji cred că au fotografiat un hibrid între o balenă albastră și una cu cocoașă.Amazing Whale Facts Archive . Whale Center of New England (WCNE). Accesat la 2008-02-27.

Prima descriere publicată a balenei albastre provine din Phalainologia Nova de Robert Sibbald (1694). În septembrie 1692, Sibbald a găsit o balenă albastră eșuată în estuarul Forthului — un mascul de lungime, cu „plăci negre, cornoase” și „două deschideri albastre mari de formă aproape piramidală”.

Numele specific musculus este un termen latinesc ce poate însemna „mușchi”, dar și „șoricel”. Carl Linnaeus, care a dat denumirea speciei în opera sa Systema Naturae din 1758, știa aceasta și este posibil chiar să fi dorit o denumire ironică, cu dublu sens. Herman Melville a denumit specia „fund de pucioasă” (în ) în romanul său Moby-Dick din cauza unei tente brun-orange sau galbene de pe partea ventrală, datorate unor pelicule de diatomee de pe piele. Alte denumiri ale balenei albastre au fost și rorqualul lui Sibbald (după Sibbald, care a descris pentru prima oară specia), marea balenă albastră și marele rorqual nordic. Aceste denumiri nu se mai folosesc. Prima utilizare atestată a termenului de „balenă albastră” a fost în Moby-Dick de Melville, care o amintește doar în treacăt și nu o atribuie speciei în chestiune. Numele provine de fapt de la norvegianul , introdus de Svend Foyn la scurt timp după ce a perfecționat harponul; omul de știință norvegian G. O. Sars l-a adoptat ca nume comun în norvegiană în 1874.

Autoritățile clasifică specia în trei sau patru subspecii: B. m. musculus, balena albastră nordică, cu populațiile din Pacificul de Nord și Atlanticul de Nord, B. m. intermedia, balena albastră sudică din Oceanul Antarctic, B. m. brevicauda, balena albastră pigmeu găsită în Oceanul Indian și Pacificul de Sud,Ichihara T. (1966). "The pygmy blue whale B. m. brevicauda, a new subspecies from the Antarctic" în Whales, dolphins and porpoises paginile 79–113. și mai problematica B. m. indica, marele rorqual indian, care se găsește și în Oceanul Indian și, deși descris mai devreme, ar putea fi aceeași subspecie ca și B. m. brevicauda.

Descriere și comportament thumb|left|O balenă albastră ridicându-și coada thumb|Balenă albastră adultă Balena albastră are un corp alungit, cu formă hidrodinamică, ce pare mai alungit față de al altor cetacee. Capul este turtit, în formă de U și are o creastă proeminentă de la orificiile respiratorii până la buza superioară. Partea din față a gurii este acoperită cu fanoane; circa 300 de fanoane (fiecare de un metru lungime) atârnă de maxilar, pătrunzând 0,5 m în interiorul gurii. Între 70 și 118 de șanțuri (denumite pliuri ventrale) se întind de-a lungul gâtului, paralel cu lungimea corpului. Aceste pliuri ajută la evacuarea apei din gură după hrănire.

Înotătoarea dorsală este mică, de o înălțime aflată între (de obicei ) cu o medie de circa . Este vizibilă pentru doar un scurt moment în timpul scufundării. Aflată la circa trei sferturi din distanță de-a lungul corpului, ea are forme diferite de la un individ la altul; unele balene au doar o excrescență abia vizibilă, dar altele au înotătoare dorsale proeminente și falciforme (în formă de seceră). Când se ridică la suprafață pentru a respira, balena albastră își scoate umărul și orificiile respiratoare din apă mai mult decât alte cetacee, cum ar fi balena înotătoare sau balena sei. Această trăsătură poate fi folosită pentru identificarea speciei pe mare. Unele balene albastre din Atlanticul de Nord și din Pacificul de Nord își ridică vârful cozii atunci când se scufundă. Când respiră, balena lansează o spectaculoasă coloană verticală de apă de până la , de regulă de . Capacitatea pulmonară este de 5.000 de litri. Balenele albastre au două orificii respiratorii protejate de o membrană mare pentru închidere.

Înotătoarele pectorale au lungime. Părțile superioare sunt cenușii, cu o margine subțire albă; părțile inferioare sunt albe. Capul și vârful cozii sunt în general uniform cenușii. Părțile superioare ale corpului balenei, și uneori și înotătoarele pectorale, sunt de regulă pestrițe, în diverse grade de la individ la individ. Unele pot fi de un cenușiu de culoarea ardeziei, dar altele prezintă o considerabilă variație de albastru închis, cenușiu și roșu, toate ușor pestrițe.

Balenele albastre pot atinge viteze de pe distanțe scurte, de regulă când interacționează cu alte balene, dar este o viteză de deplasare mai obișnuită. Când se hrănesc, încetinesc până la .

Balenele albastre trăiesc cel mai adesea singure sau cu un singur alt individ. Nu se cunoaște cât timp rămân împreună cuplurile în călătorie. În locurile unde este o concentrație ridicată de hrană, s-au observat până la 50 de balene albastre pe o arie restrânsă. Ele nu formează grupurile mari și strâns închegate care au fost observate la alte specii de balene.

thumb|left|Vedere din aer a unei balene albastre, în care se văd ambele înotătoare pectorale

Dimensiuni și caracteristici fizice right|thumb|Expirația unei balene albastre thumb|Mica înotătoare dorsală a aceste balene albastre se vede în partea stângă a imaginii. Balena albastră este cel mai mare animal cunoscut că ar fi trăit vreodată. Cel mai mare dinozaur cunoscut al erei mezozoice a fost Argentinosaurus, despre care se estimează că ar fi cântărit până la .

Balenele albastre sunt dificil de cântărit din cauza dimensiunilor lor. Ca și în cazul majorității cetaceelor mari care au fost vânate, balenele albastre adulte nu au fost niciodată cântărite întregi, ci au fost mai întâi tăiate în bucăți mai ușor de prelucrat. Din această cauză, masa corporală totală a balenei a fost subestimată în urma pierderilor de sânge și alte lichide. Cu toate acestea, s-au înregistrat măsurători între la animale cu o lungime de . Masa totală unui individ de lungime este considerată de către National Marine Mammal Laboratory (NMML) din SUA a fi de peste . Cea mai mare balenă albastră cântărită cu precizie de oamenii de știință de la NMML a fost o femelă ce cântărea . În general, balenele albastre din Atlanticul și Pacificul de Nord par a fi mai mici în medie decât cele din apele subantarctice.

Există unele incertitudini privind care este cea mai mare balenă albastră găsită vreodată, întrucât majoritatea datelor provin de la balenele albastre ucise în apele antarctice în prima jumătate a secolului al XX-lea, și au fost colectate de vânători de balene care nu își însușiseră tehnicile zoologice în ceea ce privește măsurarea și cântărirea lor. Cea mai grea balenă cântărită vreodată avea . Cele mai lungi balene observate vreodată au fost două femele de și respectiv , însă în niciunul din aceste cazuri nu s-au colectat date privind greutatea. Cea mai lungă balenă măsurată de oamenii de știință de la NMML avea , era femelă și a fost capturată în Antarctica de vânătorii de balene japonezi în 1946–47. Locotenentul Quentin R. Walsh, USCG, acționând ca inspector de vânătoare pe vasul Ulysses, a verificat măsurarea unei balene albastre gestante de 30 m lungime capturată în Antarctica în sezonul 1937–38.Capelotti, P.J. (ed.), Quentin R. Walsh. 2010. The Whaling Expedition of the Ulysses, 1937–38, p. 28. Cea mai lungă balenă găsită în Pacificul de Nord a fost o femelă de prinsă de vânătorii japonezi în 1959, iar cea mai lungă găsită în Atlanticul de Nord a fost o femelă de capturată în Strâmtoarea Davis.

thumb|upright|left|Craniu de balenă albastră lung de în colecțiile Muzeului Smithsonian de Istorie Naturală Datorită dimensiunilor mari, mai multe dintre organele balenei albastre sunt cele mai mari din regnul animal. Limba unei balene albastre cântărește circa și, când este deschisă la maximum, gura este suficient de mare pentru a conține până la de apă și hrană. În ciuda dimensiunii gurii, gâtul este atât de îngust încât o balenă albastră nu poate înghiți un obiect cu un diametru mai mare decât cel al unei mingi de plajă.Blue Planet: Frozen seas (BBC documentary) Inima cântărește și este cea mai mare inimă a vreunui animal. Aorta toracică este estimată a avea în diametru. În primele șapte luni de viață, un pui de balenă albastră bea circa de lapte zilnic. Puii de balenă albastră cresc rapid în greutate, cu până la pe zi. Chiar la naștere, ei cântăresc până la — cât un hipopotam matur. Balenele albastre au un creier relativ mic, de doar , aproximativ 0,007% din masa corporală totală.Tinker, Whales of the World (1988, p. 76).

Hrănirea