Salina Turda se găsește în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în salină (prin galeria de acces Franz Josef) se făcea până în anul 2010 din str. Salinelor 54A (cartierul Turda Nouă), în prezent prin noua și moderna intrare din centrul turistic Salina-Durgău (Aleea Durgău nr. 7).

Salina Turda este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 ().

Date geologice Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii la Ocna Dejului, Cojocna, Turda, Ocna Mureș, Ocna Sibiului și Praid) s-au format cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă și sub un climat tropical, foarte cald. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra celui de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil (plastic) de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarței terestre la marginea Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălțimi de peste 1.000 m, ajungând de multe ori chiar până la suprafața pământului (cazul localităților cu vechi exploatări de sare menționate mai sus). La Turda ciuperca de sare are o înălțime de circa 1.200 m (cercetată prin foraje relativ recente).

Istoricul exploatărilor de sare Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.)I.Teglas semnalează la Turda unelte de lemn recuperate în 1902 dintr-o veche ocnă de sare, pe care le consideră romane, dar care ar putea la fel de bine aparține perioadei preromane. Romanii (106-274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lățime. În afara masivului de sare de la Durgău, Romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile Romane (în zona ștrandului actual). Volker Wollmann în monografia sa asupra minerituluiMineritul metalifer, extragerea sării și carierele de piatră în Dacia Romană, Cluj-Napoca, 1996 subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman Potaissa a apărat exploatările de sare de la Turda. Romanii lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri.

După retragerea romanilor în anul 274, până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracția sării ar fi continuat.

În primul document cunoscut până în prezent cu referire la sarea de la Turda, emis de cancelaria maghiară în anul 1075, este menționată vama ocnelor de sare de la Turda (Torda) într-un loc de lângă râul Arieș „qui dicitur hungarice Aranas (Aranyos), latine autem Aureus” („în locul ce se cheamă pe ungurește Aranyos, iar pe latinește Aureus”) Aranyos = Arieș. Acest punct de vamă era situat în preajma fostului pod roman (folosit în tot timpul Evului Mediu, până la finele sec. XVIII), pe amplasamentul așezării fortificate de mai târziu numită Szentmiklos (Sf. Nicolae).

În cursul secolului al XIII-lea este pomenită explicit existența ocnei de la Durgău-Turda. Astfel, la 1 mai 1271, se dăruia capitului Episcopiei de Transilvania „ocna de sare de la Durgău-Turda (Dörgö-Torda)”.Ocnele de sare de la Durgău-Turda au aparținut aproape tot timpul coroanei regale maghiare sau coroanei imperiale austriece, numai pentru o relativ scurtă perioadă de timp clerului.

Perioada austro-ungară În timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda din secolele XV-XVIII, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne ogivale subterane: Mina Katalin, Mina Horizont (Nagydörgö = Durgăul Mare), Mina Felsö-Akna (Obere Grube = Ocna de Sus, Grosse Grube = Ocna Mare, Karoline = Carolina) si Mina Joseph (Iosif).

Instaurarea puterii habsburgice (austriece) în Ardeal la sfârșitul secolului al XVII-lea și creșterea necesităților materiale ale societății, determină ca, începând din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, importanța acordată ramurilor industriei extractive (inclusiv exploatarea sării) să crească simțitor. Mina de sare de la Durgău-Turda intră implicit sub administrația directă austriacă.Toate minele de sare si lucrările subterane de la Salina Turda vor primi de aceea nume princiare austriece: Mina Terezia de la împărăteasa Maria-Theresia (1717-1780); Mina Iosif de la împăratul Iosif al II-lea (1741-1790); Galeria Franz Josef de la împaratul Franz Joseph (1830-1916); Mina Rudolf de la prințul moștenitor Rudolf (1858-1889, fiul împaratului Franz-Joseph); Mina Ghizela de la prințesa Gisela (1856-1932, fiica împaratului Franz-Joseph). Am mai putea adăuga aici numele lacului sărat Carolina („lacul nr. 1”, în prezent colmatat după alunecări recente de teren) de la Durgău (format după prăbușirea vechii mine „Felsö-Akna” = „Obere Grube” = „Karoline” = „Ocna de Sus”) și botezat după Carolina Augusta de Bavaria (1792–1873), soția împăratului Franz I (1768-1835). Împreună cu Obeliscul Carolina din Cluj au fost denumite astfel după vizita efectuată de perechea imperială la Cluj și Turda în anul 1817.

În timpul stăpânirii austriece a Salinei de la Turda din secolele XVII-XIX, au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Terezia (inițial după Sf. Terezia de Ávila, ulterior după împărăteasa Maria Terezia), Mina Anton (după Sf. Anton de Padova), Mina Cojocneană (Kolozser), Mina RudolfMina a fost redenumită după Marea Unire din 1918 “Mina Sf. Nicolae”. La deschiderea salinei în scop turistic în anul 1992 mina a reluat vechiul nume istoric „Mina Rudolf“. și Mina Ghizela.

În anul 1690 au început lucrările de deschidere a Minei Terezia, în formă de clopot. Au urmat alte 2 ocne de sare în formă de clopot (Anton si Cojocneană), apoi 2 ocne cu profil modern trapezoidal (Rudolf și Ghizela). În anul 1857 galeria de trasare a noii mine Ghizela a interceptat neașteptat o veche lucrare minieră necunoscută. Scopul și datarea acestei vechi lucrări (probabil un puț) este incertă (perioada romană sau Evul Mediu timpuriu).

Informații interesante referitoare la exploatarea ocnelor de sare turdene sunt documentate în anul 1767, prin apariția la Cluj a lucrării mineralogului iezuit Joanne Fridvaldszky.http://mek.oszk.hu/09000/09095/09095.pdf Joanne Fridvaldszky: Minero-logia magni principatus Transilvaniae seu metalla, semi-metalla, sulphura, salia, lapides et aque conscripta. Typis Academicis Societatis Jesu, Claudiopoli, 1767. El înfățișează astfel situația ocnelor și a tăietorilor de sare de la Turda în acel an: Salina de la Turda numără cinci ocne mai importante, dintre care prima se numește SuperiorOcna de Sus, Obere Grube, Carolina, a doua InferiorOcna de Jos, Untere Grube, Iosif, a treia ColosiensisKolozser, Cojocneană, a patra S. Theresiae, iar a cincea S. Antonii. Diametrul bazei ocnei Superior număra 85 m (45 de stânjeni și două picioare), iar înălțimea 104 m (55 de stânjeni și două picioare). Sarea din această ocnă era curată și doar rareori conținea un ușor amestec cu pământ, era săpată de 87 tăietori (fossores), ajutați de 18 voluntari (volontes). Diametrul ocnei Inferior avea 68 m (36 de stânjeni și șase picioare), iar înălțimea 100 m (53 de stânjeni). În ce privește calitatea sării, ocna Inferior nu se deosebea cu nimic de ocna Superior, lucrările fiind executate de 75 de tăietori și 18 voluntari. Ocna Colosiensis avea un diametru de 76 m (40 de stânjeni) și înălțimea de 111 m (59 de stânjeni). În această ocnă lucrau 63 de tăietori împreună cu 12 voluntari. Ocna S. Theresiae număra 30 de tăietori și 15 voluntari, avea diametrul bazal de 50 m (26 de stânjeni) iar înălțimea de 66 m (35 de stânjeni). Cea mai nouă ocnă S. Antonii avea dimensiuni pe măsura celorlalte. Mineralogul Fridvaldszky a amintit existența unei ocne mai mari și mai vechi care, din cauza pericolului de a se surpa, a fost închisă în data de 19 iunie 1762 (azi: lacul nr. 2 Durgău).

Harta Iosefină din anii 1769-1773 arată că la Turda existau atunci 5 ocne de sare (Carolina, Iosif, Terezia, Anton și Cojocneană).

În anul 1780 existau la Turda 5 ocne ogivale de sare: - "Die Obere Grube" ("Ocna de Sus", "Felsö-Akna", "Ocna Mare"): 125 m adâncime, 228 m perimetru bazal. - "St. Josephi" ("Iosif"): 49 m adâncime, 66 m perimetru bazal. - "Maria Theresia" ("Terezia"): 76 m adâncime, 167 m perimetru bazal. - "St. Antoni" ("Anton"): 63 m adâncime, 129 m perimetru bazal. - "Koloscher Grube" ("Ocna Cojocneană"): 122 m adâncime, 234 m perimetru bazal.Johann Fichtel, Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen, Nürnberg, 1780.

"Die Obere Grube" a condus, după prăbușirea unui perete și a tavanului, la formarea lacului nr.1 (lacul Carolina), colmatat în anii 1980-1990 în urma unor alunecări masive de teren de lângă str.AgriculturiiPentru a înțelege unde au ajuns volumele uriașe de pământ alunecate de pe versantul străzii Agriculturii spre lacul Carolina, trebuie analizată o secțiune prin minele vechi de sare. “Die Obere Grube” a avut dimensiuni colosale. Chiar și uriașa mină Terezia ar fi încăput de două ori în “Die Obere Grube”. Prin prăbușirea puțurilor și tavanelor, “Die Obere Grube” s-a umplut treptat cu apă, formând lacul nr.1 (lacul Carolina). Apoi, rând pe rând, în mina “Die Obere Grube” au pătruns masele de pământ provenite din alunecări. Nu se cunoaște în prezent faptul dacă în “Die Obere Grube” mai există apă, sau dacă întreaga ocnă a fost umplută cu pământ alunecat.. Pe harta lui Johann Fichtel din 1780 sunt marcate și alte două ocne vechi, deja abandonate și prăbușite, care corespund lacului nr. 3 (Lacul Dulce) și lacului nr. 4 (Lacul Ocnei). Pe amplasamentul lacului nr. 2 (Lacul Durgău) Johann Fichtel indică o suprafață uscată, de formă rotundă, cu aflorimente de sare, unde a existat o altă exploatare veche de sare. Și lacul nr. 5 (Lacul Rotund) ar fi luat naștere prin surparea unei ocne vechi.

Despre ocnele de sare active sau inactive de la Salina Turda a relatat în detaliu František Pošepný în anul 1867.http://www.emt.ro/downloads/digitalizalt/geologia/05_Fr._Posepny_-_Studien_aus_dem_Salinargebiete_Siebenburgens.1.pdf Studien aus dem Salinengebiet Siebenbürgens, Jahrbuch der kaiserlich-königlichen Geologischen Reichsanstalt, Band 17, Erste Abtheilung, Wien, 1867.

Între 1853 si 1870 s-au săpat primii 780 m ai galeriei de acces Franz Josef (spre a ușura transportul sării la suprafață), apoi, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-au mai săpat încă 317 m, atingându-se lungimea finala de 917 m, din care 526 m în rocile sterile inconjurătoare și 391 m în masivul de sare. Vizitabili sunt 850 m (67 m sunt inaccesibili). Pe peretele stâng (din direcția vechii intrări în salină, str.Salinelor) al galeriei de coastă Franz Josef, înainte de pătrunderea galeriei în sare, se află următorul acrostih (incrustat în timpul săpării galeriei): K. F. J. Fü. Sb. (König Franz Josef Fürst von Siebenbürgen = Regele Franz Josef, prinț al Transilvaniei).

În anul 1896 la Turda erau deschise 3 ocne de sarehttp://epa.oszk.hu/02000/02000/00004/pdf/EPA02000_magyar_banya-kalauz_1896_119-120.pdf Magyar királyi sóbányák - Kön.Ung.Salzbergwerke (1896).

Perioada modernă

Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut și a concurenței altor saline ardelene.

In anul 1932 existau la Salina Turda următoarele mine de sare (de la sud spre nord): - mina Iosif (1740-1900) - mina Rudolf (1864-1932) - mina Terezia (1690-1880) - mina Ghizela (1857-1932) - mina Anton (începutul sec.XVIII-1862).