Formula 1 (abreviată F1) este cea mai înaltă clasă de curse auto pentru monoposturi organizată de Federația Internațională de Automobilism (FIA). Campionatul Mondial de Formula 1 FIA este una dintre cele mai importante forme de curse din întreaga lume de la începutul său, în . Cuvântul Formula din denumire provine de la faptul că toate echipele înscrise în campionat trebuie să își construiască mașinile (cunoscute și sub numele de monoposturi) după un anumit regulament. Un sezon de Formula 1 constă dintr-o serie de curse, cunoscute sub numele de Mari Premii (Grands Prix), care au loc în întreaga lume atât pe circuite special construite, cât și pe drumuri publice închise.
Un sistem de puncte este folosit la Marile Premii pentru a desemna câștigătorii a două campionate mondiale: unul pentru piloți și unul pentru constructori (echipe). Fiecare pilot trebuie să dețină o Super Licență valabilă, cea mai înaltă clasă de licență de curse eliberată de FIA, iar cursele trebuie să se desfășoare pe piste cu nota „1”, cea mai înaltă calificare emisă de FIA.
Mașinile de Formula 1 sunt cele mai rapide mașini de curse reglementate din lume datorită vitezelor foarte mari în viraje, obținute prin generarea unor cantități mari de forță aerodinamică de apăsare la sol. O mare parte din această forță aerodinamică este generată de aripile din față și din spate. Mașinile depind de electronică, aerodinamică, suspensie și anvelope. Controlul tracțiunii, controlul lansării și transmisia automată, plus alte ajutoare electronice de conducere, au fost interzise pentru prima dată în . Acestea au fost reintroduse pentru scurt timp în , fiind interzise din nou în și, respectiv, .
În timp ce Europa este baza tradițională a sportului, campionatul funcționează la nivel global, 15 dintre cele 24 de curse ale sezonului din 2024 având loc în afara Europei. Cu costul anual al conducerii unei echipe ( proiectarea, construirea și întreținerea mașinilor, plata, transportul) fiind de aproximativ 257 de milioane de euro, luptele sale financiare și politice sunt raportate pe scară largă. La 23 ianuarie 2017, Liberty Media a confirmat finalizarea achiziției companiei Delta Topco, compania care controlează Formula 1, de la firma de capital privat CVC Capital Partners pentru 8 miliarde de dolari. Până să fi fost achiziționată de Liberty Media, firma a fost deținută de Bernie Ecclestone, supranumit „F1 Supremo" datorită faptului că a fost la conducerea Grupului Formula 1 timp de aproape 40 de ani.
Istoric
Formula 1 își are originea din Campionatele Europene de Curse Auto din anii 1920 și 1930. Formula constă într-un set de reguli pe care trebuie să le respecte toate mașinile participanților. Formula 1 a fost o nouă formulă convenită în 1946, primele curse non-campionat având loc în acel an. Primul Mare Premiu de Formula 1 a fost Marele Premiu de la Torino din 1946. O serie de organizații de curse de Mare Premiu au stabilit reguli pentru un campionat mondial de curse auto înainte de al Doilea Război Mondial însă, din cauza suspendării curselor în timpul conflictului, Campionatul Mondial al Piloților nu a fost oficializat până în 1947.
Prima cursă de campionat mondial a avut loc pe Circuitul Silverstone din Regatul Unit la 13 mai 1950. Giuseppe Farina, concurând pentru Alfa Romeo, a câștigat primul Campionat Mondial al Piloților, învingându-l pe coechipierul său Juan Manuel Fangio. Fangio a câștigat el însuși apoi campionatul în , , , și . Acesta a stabilit recordul pentru cele mai multe campionate mondiale câștigate de un singur pilot, record care a durat 46 de ani, până când Michael Schumacher a câștigat al șaselea său campionat în .
Un campionat pentru constructori a fost adăugat în sezonul . Deși Stirling Moss a fost considerat unul dintre cei mai mari piloți de Formula 1 din anii 1950 și 1960, nu a câștigat niciodată campionatul de Formula 1. Între și , Moss a terminat pe locul doi în campionat de patru ori și pe locul trei de alte trei ori. Fangio a câștigat 24 din cele 52 de curse la care a participat, acesta rămânând în continuare recordul pentru cel mai mare procentaj de victorii în Formula 1 obținut de un pilot individual. Evenimentele de Formula 1 care nu au făcut parte din Campionatul Mondial au fost organizate de promotori timp de mulți ani. Datorită creșterii costului concurenței, ultimul dintre acestea a avut loc în .
Această eră a inclus echipe conduse de producători de mașini rutiere precum Alfa Romeo, Ferrari, Mercedes-Benz și Maserati. Primele sezoane au prezentat mașini din perioada interbelică, precum Alfa 158. Erau cu motor frontal, cu cauciucuri înguste și motoare de 1,5 litri supraalimentate sau de 4,5 litri cu aspirație naturală. Sezoanele și s-au desfășurat conform regulamentelor de Formula 2, utilizând mașini mai mici și mai puțin puternice, din cauza preocupărilor legate de lipsa mașinilor de Formula 1 disponibile. Când o nouă formulă pentru motoarele limitate la 2,5 litri a fost reintrodusă pentru sezonul din , Mercedes-Benz a introdus modelul W196, care a adus inovații nemaivăzute până atunci pe mașinile de Formula 1, cum ar fi: supape desmodromice, injecție de combustibil și caroserie închisă. Piloții Mercedes au câștigat campionatul în următorii doi ani, înainte ca echipa să se retragă din toate competițiile de sporturi cu motor din cauza dezastrului de la Le Mans din 1955.
Evoluții tehnologice
Prima dezvoltare tehnologică majoră în acest sport a fost introducerea de către Bugatti a mașinilor cu motor central. Jack Brabham, campion mondial în , și , a demonstrat rapid superioritatea motorului central față de celelalte configurații. Până în 1961, toate echipele au trecut la mașini cu motor central. Ferguson P99, cu tracțiune integrală, a fost ultima mașină de Formula 1 cu motor frontal care a participat la o cursă de campionat mondial. Aceasta a fost înscrisă în Marele Premiu al Marii Britanii din 1961, fiind singura mașină cu motor frontal care a concurat în acel an.
În , Lotus a introdus o mașină cu un șasiu monococ din tablă de aluminiu în locul designului tradițional cu cadru spațial. Aceasta s-a dovedit a fi cea mai importantă inovație tehnologică de la introducerea mașinilor cu motor central.
În , sponsorizarea a fost introdusă în sport. Team Gunston a devenit prima echipă care a organizat sponsorizarea țigaretelor pe mașinile lor Brabham, înscrise în mod privat sub culorile portocalii, maro și auriu ale brandului Gunston în Marele Premiu al Africii de Sud din 1968, la 1 ianuarie 1968. Cinci luni mai târziu, Lotus, ca primă echipă de uzină, a urmat exemplul, introducând mașinile vopsite în culorile roșu, auriu și alb ale brandului Imperial Tobacco la Marele Premiu al Spaniei din 1968.
Forța aerodinamică de apăsare a căpătat încet importanță în designul mașinilor odată cu apariția profilurilor aerodinamice în timpul sezonului 1968. La sfârșitul anilor 1970, Lotus a introdus aerodinamica cu efect de sol, folosită anterior pe mașina Chaparral 2J al lui Jim Hall în 1970, care genera o forță aerodinamică enormă și permitea viteze foarte mari în viraje. Forțele aerodinamice care apăsau mașinile pe pistă puteau fi de până la cinci ori greutatea acestora. Ca urmare, au fost necesare arcuri extrem de rigide pentru a menține o gardă la sol constantă, lăsând suspensia practic solidă. Asta însemna că piloții depindeau în întregime de anvelope pentru a amortiza impactul neregulilor suprafeței pistei.
Formula 1 devine o afacere Începând cu anii 1970, Bernie Ecclestone a restructurat managementul drepturilor comerciale ale Formulei 1, fiind adesea creditat pentru transformarea sportului într-o afacere de miliarde de dolari. Ecclestone a cumpărat echipa Brabham în , obținând astfel un loc în Asociația Constructorilor de Formula 1, iar în a devenit președintele acesteia. Anterior, proprietarii circuitelor controlau veniturile echipelor și negociau individual cu acestea; totuși, Ecclestone a convins echipele să „vâneze ca o haită” prin intermediul FOCA. El a oferit proprietarilor de circuite un pachet complet pentru Formula 1, pe care aceștia îl puteau accepta sau refuza. În schimbul pachetului, aproape tot ceea ce era necesar a fost să renunțe la publicitatea din afara pistei.
Formarea Fédération Internationale du Sport Automobile (FISA) în 1979 a declanșat conflictul FISA-FOCA, în timpul căruia FISA și președintele acesteia, Jean-Marie Balestre, au intrat frecvent în dispute cu FOCA privind veniturile din televiziune și reglementările tehnice. The Guardian a relatat că Ecclestone și Max Mosley „au utilizat [FOCA] pentru a desfășura un război de gherilă, având în vedere un obiectiv pe termen lung”. FOCA a amenințat că va stabili o serie rivală, a boicotat un Mare Premiu și FISA și-a retras sancțiunea de la curse. Rezultatul a fost Acordul Concord din 1981, care a garantat stabilitatea tehnică, deoarece echipele urmau să primească o notificare rezonabilă cu privire la noile reglementări. Deși FISA și-a afirmat dreptul la veniturile TV, a predat administrarea acestor drepturi către FOCA.
FISA a impus o interdicție asupra aerodinamicii cu efect de sol în . Până atunci, totuși, motoarele turbo, pe care Renault le introduse în , produceau peste 520 kW (700 CP) și erau esențiale pentru a fi competitiv. În , un motor turbo BMW a atins pentru scurt timp o presiune de 5,5 bari (80 psi), estimată la peste 970 kW (1.300 CP) în calificările pentru Marele Premiu al Italiei din acel an. În anul următor, puterea în timpul cursei a ajuns la aproximativ 820 kW (1.100 CP), cu presiunea de supraalimentare limitată la doar 4,0 bari. Aceste mașini au fost cele mai puternice monoposturi de curse vreodată. Pentru a reduce puterea motorului și, prin urmare, turațiile, FIA a limitat capacitatea rezervorului de combustibil în și presiunea de supraalimentare în , înainte de a interzice complet motoarele cu turbo în .
Dezvoltarea ajutoarelor electronice pentru pilot a început în anii 1980. Lotus a început dezvoltarea unui sistem de suspensie activă, care a fost introdus pentru prima dată în 1983 pe modelul Lotus 92. Până în 1987, acest sistem a fost perfecționat și a fost utilizat de Ayrton Senna în Marele Premiu al Principatului Monaco din acel an, cursă pe care a câștigat-o. La începutul anilor 1990, alte echipe au urmat exemplul, iar cutiile de viteze semi-automate și controlul tracțiunii au fost o progresie firească. FIA, din cauza plângerilor că tehnologia determina rezultatul curselor mai mult decât abilitățile pilotului, a interzis multe astfel de ajutoare pentru sezonul . Acest lucru a dus la manevrarea imprevizibilă și dificilă a mașinilor care anterior erau dependente de ajutoarele electronice. Observatorii au remarcat că interzicerea ajutoarelor electronice pentru pilot era mai mult declarativă, întrucât acestea „erau greu de monitorizat în mod eficient”.
Echipele au semnat un al doilea acord Concord în 1992 și un al treilea în 1997.