Muntele Athos (în greaca modernă Άγιοv Όρος - Sfântul Munte) este un munte (2.033 m) și o peninsulă (cu lungimea de 60 km și o lățime ce variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați) în nord-estul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde își au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocși (datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1.830 călugăriΜειώνεται ο πληθυσμός στο Άγιον Όρος (;)|Amen.gr). Aproximativ jumătate dintre mănăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului."Mount Athos." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2012. Web. 29 Dec. 2012. Comunitatea monastică de la muntele Athos se împarte în două tipuri de mănăstiri: mănăstiri cenobite – numite și „cu viață de obște”, proprietatea tuturor obiectelor fiind comună, și mănăstiri idioritmice – numite și „cu viață de sine”, unde proprietatea personală asupra unor obiecte este permisă.Black Angels of Athos by Michael E. Choukas (Brattleboro, Vermont: Stephen Daye Press, 1934). Review by Andrew G. Truxal in American Journal of Sociology, Vol. 41, No. 2 (Sep., 1935), pp. 266-267, published by The University of Chicago Press. De-a lungul istoriei călugării mănăstirilor de la muntele Athos au trăit în schituri, chilii, „colibe” (chilii mai mici, unde câțiva călugări trăiesc ca într-o familie„Kaliva” este o locuință asemănătoare chiliei, numai că mai mică. Călugării trăiesc în ea ca o familie și se ocupă cu diverse meserii. http://www.macedonian-heritage.gr/Athos/Other/Other%20Dwellings.html) sau ermitaje, numite și „isihasterion”, ele fiind niște chilii retrase, adesea doar mici grote sau scobituri în stâncă, în care trăiește întotdeauna numai un singur călugăr (sihastru, pustnic sau anahoret); ce definește însă ermitajul este în primul rând localizarea lui retrasă, căci există la Athos și un tip de locuințe în care trăiește un singur călugăr, dar care nu sunt izolate și retrase, ele fiind numite „kathisme”. Alți călugări atoniți, numiți și „vagabonzi”«Les mille années de la sainte montagne», Claude Beaulieu, Vie des Arts, n° 32, 1963, p. 72-75. http://id.erudit.org/iderudit/58506ac http://www.erudit.org/culture/va1081917/va1205277/58506ac.pdf sau „girovagi”, preferă să trăiască fără a avea un adăpost stabil.
Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Kareia, în , iar în transcriere cu alfabet latin, Karyes.
Geografie Muntele Athos este situat pe cel mai estic promontoriu (numit „Akti” în greacă, sau „Actium” în latină) al peninsulei Chalchidice din nord-estul macedonean al Greciei. Șirul muntos central definește relieful promontoriului și este orientat pe lungimea acestuia, fiind bine împădurit la nord (baza promontoriului, mai puțin înaltă) și culminând (2.033 m) cu masivul de marmură la extremitatea lui sudică, scăldată de apele Mării Egee. Relieful colinar al promontoriului Actium favorizează viticultura, ocupație îmbrățișată din cele mai vechi timpuri de către călugării atoniți (în 1916, numai la mănăstirea Vatopedu erau transformați în vin mai mult de 250 de tone de struguri).Așa cum spune Riley, a cărui carte „Athos, muntele călugărilor” este o autoritate în materie, mai mult de 250 de tone de struguri sunt transformați anual în vin la Mănăstirea Vatopedu, și fiecare călugăr sau slujnic are dreptul la o anumită cantitate de vin. - "National Geographic Magazine", September 1916, article "The Hoary Monasteries Of Mt Athos" (by H.G.Dwight).
Mările înconjurătoare, mai ales la capătul peninsulei, pot fi periculoase. În istoria antică a Greciei au fost înregistrate două dezastre în regiune: în anul 492 î.Hr., Darius I, regele Persiei, a pierdut 300 de nave în subordinea generalului Mardonius (cartea Herodotus „Histories” VI (Erato), Aeschylus „Persii”). În 411 î.Hr., spartanii au pierdut o flotă de 50 de nave aflate sub amiralul Epicleas. (Diodorus Siculus, „Bibliotheca istorica” XIII 41, 1-3).
Accesul pe Muntele Athos Accesul pe cale terestră pe teritoriul Republicii Autonome a Sfântului Munte nu este permis decât pentru autorități. Pe Muntele Athos, nu este permis accesul femeilor.
Intrarea pe Sfântul Munte se face, de regulă, cu feribotul, fie din portul de la Uranopoli, aflat lângă Turnul Bizantin (pentru țărmul apusean), fie de la Ierrisos (pentru țărmul răsăritean). Înainte de îmbarcare, toți vizitatorii trebuie să fi obținut un diamonitirion (în alfabet grec: Διαμονητήριο), o formă de viză bizantină care este redactată în limba greacă și datată folosind calendarul iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante. Se atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte și de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului.
Pentru obținerea diamonitirion-ului, membrii clerului trebuie să dețină, în prealabil, binecuvântarea Patriarhului de la Constantinopol. miniatura|290x290px|Harta mănăstirilor din Muntele Athos
Lista mănăstirilor Lista celor douăzeci de mănăstiri în ordinea ierarhică stabilită:
Foste Mănăstiri
Mănăstirea Amalfion (greacă: „Μονή των Αμαλφηνών”), odinioară a doua în ierarhie, de rit latin, în prezent ruină, aici aflându-se turnul Amalfion; Mănăstirea Vuleftiria era situată lângă mare, acolo unde se află astăzi Chilia „Sfântul Elefterie” a Schitului „Sfânta Ana”; Mănăstirea Zygou (Frangokastro) are ruinele mănăstirii situate în zona Uranpolisului, la aproape 40 metri în afara graniței cu Sfântul Munte; Μănăstirea Kaletzi (Collegio), de rit latin, este în prezent ruină, rămânând doar Turnul bizantin de la Colciu. Aici se află schitul Colciu.
Schituri Schituri: Schitul Sfânta Treime (Kavsokalivia); Schitul Sfântul Dimitrie (Lacu); Schitul Prodromu; Schitul Sfânta Ana; Schitul Sfânta Ana Mică; Noul Schit (Nea Skiti); Schitul Sfântul Ilie; Schitul Sfântul Andrei (Sarai); Schitul Sfântul Pantelimon; Schitul Bogoroditsa; Schitul Vechiul Rusikon; Schitul Bună Vestire; Schitul Sfântul Dimitrie (al Mănăstirii Vatopedu); Schitul Iviru.https://doxologia.ro/
Istorie Numele muntelui Athos provine de la un personaj al mitologiei Greciei Antice, anume un gigant trac care în confruntarea lui cu zeul grec Poseidon va fi zvârlit un bolovan imens înspre acesta, formând blocul abrupt ieșit din mare care azi îi poartă numele.Alexander the Great's Mountain, Veronica Della Dora, The Geographical Review Vol. 95, no. 4, pp. 489-516, october 2005. Muntele Athos se bucură de celebritate în antichitatea greacă, fiind considerat în unele tradiții locale a fi locul cel mai înalt de pe Pământ, unde, deasupra norilor, zeii se adună să discute.«Les mille années de la sainte montagne», Claude Beaulieu, Vie des Arts, n° 32, 1963, p. 72-75.
Vitruviu (sec. I î.e.n.) relatează că Dinocrate, arhitectul lui Alexandru cel Mare, i-a propus acestuia din urmă să sculpteze muntele Athos pentru a-i da forma patronului său, însă celebrul rege macedonean a refuzat cu modestie, ilustrând o dată în plus idealul clasic al echilibrului, pentru care „mare” nu înseamnă întotdeauna și „potrivit”.
Primele mențiuni ale muntelui Athos apar încă din Antichitatea cea mai timpurie a Greciei, Homer (sec. VIII-VII î.e.n.) amintind de el în Iliada. În secolul 492 î.e.n. perșii regelui Darius I pierd majoritatea flotei într-o furtună în Marea Egee, în timp ce circumnavigau promontoriul Akti (Actium), fapt care relativizează succesul militar terestru al lui Mardonius contra grecilor. În campaniile militare persane ulterioare, succesorul lui Darius, regele Xerxes I, decide să taie în 480 î.e.n. un canal lung de aproape 2,5 km la baza promontoriului, pentru a evita astfel laborioasa lui circumnavigare. Urmele acestei remarcabile întreprinderi de inginerie militară marchează și azi istmul Actium. miniatura|264x264px|Sf. Athanasie Antonitul, pictură de Manuel Pansellinos, Biserica Protaton din Kareia Pentru propovăduirea creștinismului, s-au orânduit sfinții apostoli, fiecare în câte o parte a lumii. Maica Domnului, a vestit creștinismul la muntele Athos abătută de furtună din drumul spre insula Cipru, unde își propusese să îl viziteze pe episcopul Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morți.«Viețile Sfinților pe luna august», ediția a II-a, Editura Episcopiei Romanului, 2003, p. 206 - 230 și http://www.munteleathos.ro/ISTORIC.HTM