Emanuel Kant Vasiliu () a fost un lingvist român, membru titular din 1992 al Academiei Române.
Între 1990 și 2001 era directorul Institutului de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române.
Biografie Era fiul lui Nicolae Vasiliu și al Gabrielei Vasiliu. Și-a făcut studiile liceale în București și a urmat cursurile Universității din București.
În 1952 s-a căsătorit cu Maria-Laura Vasiliu, lingvistă.
A obținut titlul de doctor în 1956 cu teza Accentul în limba română. A fost numit asistent la Universitatea din București în 1968 și, după obținerea titlului de doctor docent în 1969, a fost numit profesor în 1970.
În paralel cu activitatea didactică desfășura o activitate de cercetare la Institutul de Lingvistică și la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale (devenit în 1990 Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române). Era visiting professor la Universitatea din Chicago, în perioadele 1964-1965 și 1970-1971, și apoi la Universitatea din Boston, în 1971.
După revoluția anticomunistă din 1989, a fost numit decan al Facultății de Litere a Universității din București între 1990 și 1992. Din 1990 până la sfârșitul vieții a condus Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1991 și membru titular în 1992.
Activitate științifică S-a preocupat de teoria limbii și filosofia limbajului și a făcut cercetări asupra mai multor aspecte ale limbii române: stabilirea inventarului de foneme ale limbii române, fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, aplicarea regulilor de transformare la sintaxa limbii române, fixarea etapelor din istoria limbii române etc.
A promovat în România orientările moderne din lingvistică: structuralismul (incluzând fonologia Școlii lingvistice pragheze, glosematica hjelmsleviană, descriptivismul american), metodele generativ-transformaționale, semantica, lingvistica textului etc.
Ca membru al Academiei Române, Emanuel Vasiliu s-a opus revenirii la grafia cu â și sunt, votând împotriva deciziei din 1993. Celălalt lingvist membru al Academiei de atunci, Ion Coteanu, s-a abținut.Observator cultural, nr. 79, 28 august 2001, „In memoriam Emanuel Vasiliu”
Distincții Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru merite deosebite în dezvoltarea științei și culturii”, de Ziua Națională a României
Publicații „Matematică și fonologie. Teoria grafelor și consonantismul limbii romîne”, în Fonetică și dialectologie, 1961 (în colaborare cu Solomon Marcus) Fonologia limbii române, București, Editura Științifică, 1965 Fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, București, Editura Academiei, 1968 Sintaxa transformațională a limbii române, București, Editura Academiei RSR, 1969; publicată în engleză sub titlul The transformational syntax of Romanian, Haga, Editura Mouton, 1972 (în colaborare cu Sanda Golopenția-Eretescu) Elemente de teorie semantică a limbilor naturale, București, Editura Academiei, 1970 Outline of a semantic theory of Kernel sentences, Haga, Editura Mouton, 1972 Preliminarii logice la semantica frazei, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1978 Scrierea limbii române în raport cu fonetica și fonologia, Universitatea din București, 1979 Sens, adevăr analitic, cunoaștere, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984 Limba română în secolele al XII-lea – al XV-lea. Fonetică. Fonologie. Gramatică, Universitatea din București, 1986 (în colaborare cu Liliana Ionescu-Ruxăndoiu) Introducere în teoria textului, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990 Introducere în teoria limbii, București, Editura Academiei Române, 1992 Elemente de filosofie a limbajului, București, Editura Academiei Române, 1995
Note
Bibliografie Jana Balaccciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978, p. 249-250 Nicolae Saramandu, In memoriam Emanuel Vasiliu Observator cultural, nr. 79, 28 august 2001, „In memoriam Emanuel Vasiliu” Academia română, Agenda 2001, „In memoriam”
Legături externe Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – V Necrolog România Literară
Categorie:Nașteri în 1929 Categorie:Nașteri pe 7 septembrie Categorie:Decese în 2001 Categorie:Decese pe 19 august Categorie:Gramaticieni români Categorie:Lingviști români Categorie:Membri titulari ai Academiei Române Categorie:Oameni din Chișinău Categorie:Profesori universitari români Categorie:Români basarabeni