mini|Fotografie din 1920 Alexandru Toma (nume la naștere Solomon Moscovici) (n. 11 februarie 1875, Urziceni – d. 15 august 1954, București) a fost un scriitor, poet, jurnalist și traducător român de origine evreiască . Alexandru Toma a fost membru în Partidul Comunist Român din 1933.
Biografie Copilărie și tinerețe S-a născut în 1875 la Urziceni, județul Ialomița, sub numele de Solomon Alexandru Moscovici, într-o familie evreiască. Tatăl său, Leibu Moscovici, era băcan. A urmat liceul la Ploiești și apoi, a studiat literatura și filozofia la Facultatea de Litere a Universității din București.
Activitatea didactică și începuturile literare Vreme de aproape 30 de ani a predat istoria și filozofia la școli din București și Ploiești. De asemenea fost un timp redactor la ziarul socialist Lumea nouă.
A publicat pentru prima dată în revista ilustrată „Lumea ilustrată”, în cotidianul „Munca” și în revista „Lumea nouă”. Pseudonimul literar de Alexandru Toma i-a fost ales de Ion Luca Caragiale, în 1896, cu prilejul publicării la vârsta de 21 ani a unui poem în revista Epoca literară. La începutul carierei literare și publicistice a folosit și alte pseudonime, precum Falstaff, Hâncu, Crayon, Tomșa și Endymion.Alexandru Toma Din tinerețe a fost atras de ideile de dreptate socială și ideile sioniste. S-a apropiat de cercul literar din jurul revistei Contemporanul condus de Constantin Dobrogeanu-Gherea și alți intelectuali socialiști. A întâlnit în acea perioadă și alți poeti evrei ca Avram Steuerman-Rodion și Adrian Verea. A publicat traduceri în limba română ale unor poezii de Heine, Lenau, Chamisso, Leopold Jacoby și alții, precum și texte de Lev Tolstoi, Arthur de Gobineau etc. A. Toma s-a remarcat prin traducerea piesei „Tartuffe” de Molière, care a fost prezentată în 1919 la Teatrul Național din București. De asemenea, a editat seria de broșuri „Lectura”, care includea nuvele din literatura universală. A fost activ în ziare cu înclinații socialiste publicate în Moldova, precum „Evenimentul” sau „Noutatea” din Iași, editate de Steuerman Rodion (1897), etc.
Probabil Toma a frecventat și salonul literar al reginei Elisabeta a României, care scria în germană sub pseudonimul Carmen Sylva și căreia i-a tradus poezii în limba română. La început, a fost apropiat de mișcarea simbolistă, iar criticii literari (precum Paul Cernat) l-au poreclit „ramura proletară” a acesteia. O vreme, a corespondat cu poeta Elena Farago. La începutul anilor 1910, scrieri ale sale au fost publicate și în revista literară „Viața românească”. A lucrat, de asemenea, ca redactor al unor reviste pentru copii, precum „Steaua Copiilor” și „Amicul Copiilor”.
Toma a publicat mult și în ziarele evreiești din România - „Adam”, „Lumea evree”, „Puntea de fildeș”, poezii de inspirație sionistă, dintre care unele erau citite la sărbătorile sioniste. Deosebit de faimoasă a fost poezia sa „Sion”, care a devenit un fel de imn al sionismului românesc.
Anii interbelici și al Doilea Război Mondial În 1919, Alexandru Toma a fost ales membru al Societății Scriitorilor RomâniLiteratura Română - Alexandru Toma
Prima ediție a poeziilor sale „Poezii” a fost publicată în 1926 de editura „Cultura națională” cu finanțarea unor prieteni și colaboratori. Operele au stârnit un mare interes și, în ciuda stilului lor demodat, au fost recenzate pozitiv de Eugen Lovinescu în „Istoria literaturii contemporane”. Potrivit acestuia, poeziile lui A. Toma erau tipice perioadei de dinaintea Primului Război Mondial. Erau o poezie de «concept», o poezie raționalistă, care prezenta soluții dramatice la probleme, moralitate și psihologie, iar uneori consta și din anecdote simple. O poezie fără îndoială conștiincioasă, directă, dar lipsită de sensibilitate și nuanță.
Producțiile sale poetice se caracterizau prin simpatia față de suferința claselor de jos, dar a scris și poezii de dragoste și natură care, în ochii criticului literar Pompiliu Constantinescu, erau mai originale. Culegerea i-a adus lui Toma Premiul Ion Eliade Rădulescu al Academiei Române.
La un moment dat s-a apropiat de mișcarea clandestină comunistă. Potrivit soției sale, Sidi, în anii dintre cele două războaie mondiale, ea și soțul ei au oferit uneori refugiu membrilor partidului comunist ilegal. . După introducerea legilor antisemite în România și venirea la putere a regimului național-legionar, în octombrie 1940 Alexandru Toma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România, împreună cu alți evrei. În noiembrie 1942, a fost inclus, împreună cu nepotul său de frate, Virgiliu Monda, pe lista scriitorilor evrei cărora li s-a interzis să publice în România sub dictatura lui Antonescu
Editor de carte și poet realist socialist
Cunoscut fiind pentru vederile sale comuniste și pentru promovarea realismului socialist în literatura românăAlexandru Toma, în 1948 A. Toma a fost ales membru titular al Academiei Române.Membrii români ai Academiei Române (1866 - prezent). După aceea, pictorul Jean Steriadi l-a imortalizat pe pânză într-un tablou numit „Academicianul A. Toma”.Istoria comunismului romanesc: Poezii pentru copii, născute în vremuri grele
Chiar când se apropia de șaptezeci de ani, a fost proclamat de noul regim comunist drept principalul reprezentant al literaturii proletare și cel mai mare poet în viață. În septembrie 1947, a fost reintegrat în rândurile Uniunii Scriitorilor din România, care fusese epurată de membrii săi considerați „fasciști”. Ca parte a unui sistem de propagandă culturală inspirat de politica stalinist-jdanovistă din Uniunea Sovietică, s-au produs schimbări de amploare în publicarea literaturii și predarea acesteia în școli și universități. În conformitate cu linia ideologică a Partidului Comunist, au fost introduse manuale cu texte impregnate de idei considerate progresiste -inclusiv poezii de Alexandru Toma, proză scurtă de Alexandru Sahia și opere în spiritul noului regim de Mihail Sadoveanu. Cei trei autori menționați au fost încoronați ca figuri principale ale literaturii române din secolul al XX-lea. Similar tendinței din Uniunea Sovietică stalinistă, locul central al lui Toma și Sadoveanu în noua Uniune a Scriitorilor și celebrările recunoașterii lor au căpătat caracterul unui cult al personalității, imitând într-o oarecare măsură cultul personalității liderilor de partid, conduși de Gheorghe Gheorghiu-Dej. La acea vreme, Alexandru Toma a fost distins și cu Premiul de Stat pentru Poezie.
Aproape toate scrierile sale au fost adunate într-un singur volum sub titlul „Cântul vieții”, cu o prefață de criticul comunist Ion Vitner. Cartea a apărut în trei retipăriri, între 1950 și 1954, cu un tiraj record de 15.000 de exemplare, ceea ce era excepțional pentru acea vreme. Statul a finanțat, de asemenea, traducerea volumului în maghiară (1955), rusă (1956), germană (1956) și engleză (1951). În plus, o culegere de poezii alese a fost publicată în 1953. Ediția originală a fost publicată în 10.150 de exemplare, iar o a doua ediție de către „Editura tineretului” în 1953 a fost publicată în 30.000 de exemplare.
Unele poezii „realiste" ale lui A. Toma, porneau de la o știre publicată în ziarul Scânteia, din care închega iute, indiferent la inadvertențe, un scurt poem în care faptele sunt conduse și reordonate după nevoia artistică a poetului, într-o flagrantă ignorare a veridiculuiPoezia sub comunism.
În poezia „La inaugurarea librăriei Cartea Rusă”, publicată în revista Veac nou din 10 ianuarie 1945, A. Toma a celebrat înființarea Editurii și Librăriei ARLUS-Cartea Rusă (decembrie 1944, respectiv ianuarie 1945) drept un act civilizator major.Literatură și propagandă: Editura Cartea Rusă
Vladimir Tismăneanu relatează o întâmplare la care a fost martoră jurnalista Tita Chiper: la o vizită a lui A. Toma la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, prin 1953, acesta se bătea cu pumnul în piept atunci când invoca „poemele antifasciste” pe care le-ar fi compus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La întrebarea unui tânăr poet despre cum ajungeau acele versuri în rândul poporului, A. Toma a replicat scurt: „Tavarășe, eu nu eram sinucigaș. Le țineam ascunse în sticluțe de Urodonal”Insondabil și imprevizibil: Trecutul lui Ion Iliescu, A. Toma și sticluțele de Urodonal.
Traducerea sa din „Tartuffe” a fost, de asemenea, republicată, iar în 1956, poeziile lui Heine au fost publicate din nou, în traducerea sa. A mai publicat traduceri din poeții clasici ruși, Pușkin, Lermontoc, Nekrasov, din La Fontaine, și Victor Hugo.
Un moment culminant în cariera lui Toma a fost sărbătorirea împlinirii a 75 de ani, pe 14 februarie 1950, în ședința plenară a Academiei Române. Președintele academiei, biologul Traian Săvulescu, criticul și istoricul literar Gheorghe Călinescu și poetul Mihai Beniuc au vorbit în onoarea sa. Apoi, cei prezenți au ascultat discursul sărbătoritului. După ce a recunoscut, în tonul obișnuit al „autocriticii”, momentele de „slăbiciune” din trecut, el a subliniat rolul său în cultivarea cu măiestrie a formelor literare simple, clare și adecvate ale realismului socialist și romantismului revoluționar și, în spiritul vremurilor, a încheiat cu cuvinte de laudă la adresa poziției de neclintit a lui Stalin în fața amenințării cursei înarmărilor nucleare.
Ultimii ani Omagiile din partea regimului au continuat pe parcursul ultimilor săi ani. În 1951, pictorul Jean Steriadi i-a pictat portretul și el este considerat de critici una dintre cele mai bune picturi ale artistului. În 1952, mai multe dintre poeziile lui Toma au fost publicate în colecția „Poezie nouă în Republica Populară Română”, alături de poezii de Anatol E. Baconsky, Maria Banuș, Dan Deșliu, Mihu Dragomir, Eugen Frunză, Ștefan Iureș, Eugen Jebeleanu,Veronica Porumbacu și alți douăzeci și patru poeți.
În manualul de clasa a VII-a, literatura română era reprezentată de 12 autori - alături de autori clasici precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Vlahuță, Grigore Alexandrescu, George Coșbuc, Vasile Alecsandri și Ion Creangă, Nicolae Bălcescu și Mihai Sadoveanu precum și Alexandru Sahia și Alexandru Toma, care au fost aleși din cauza opiniilor lor politice. Textul dedicat lui Toma era mai mic decât cel dedicat lui Eminescu sau Sadoveanu, dar era egal cu secțiunile despre Caragiale și Alecsandri. Cartea se încheia cu o antologie de scriitori, poeți și dramaturgi favorizați de regim precum Banuș, Deșliu, Jebeleanu, Porumbacu, Aurel Baranga, Mihail Davidoglu, Petru Dumitriu etc., și cu o trecere în revistă a literaturii sovietice. În același timp, în prelegerile sale de la Universitatea din București, Ion Vitner l-a elogiat pe Toma ca pe un „poet național” alături de poetul proletar Theodor Neculuță, Sahia și socialistul Constantin Mille.
În primăvara anului 1953, după moartea lui Stalin, Toma s-a numărat printre cei zece autori români proeminenți care au contribuit cu articole în memoria dictatorului. La o săptămână după dispariția lui Stalin, în pagina a doua a ediției din 13 martie 1953 a ziarului Scânteia, Alexandru Toma (care dăduse deja versurile faimoase “imperialist american/căde-ți-ar bomba-n ocean!”) a publicat o poezie în memoria dictatorului: „Viață dați stalinistului gând!” care se încheia cu versurile: Fii ai muncii, noi azi, sub cernitul drapel Al partidului nostru, — înălțăm jurământ Să dăm iureș prin crâncene stăvili spre țel — Cu același avânt stalinist neînfrânt!
Spre sfârșitul vieții sale, Toma a fost directorul Editurii de Stat pentru Literatură și Artă ESPLA. Poeziile sale au fost încă citite la al IV-lea Festival al Tineretului și Studenților]] desfășurat la București în 1953.
Mai târziu, la începutul anilor 1960, Toma a rămas reprezentat doar în manualele pentru elevii de clasa I.
Alexandru Toma a murit în 1954 la București, iar trupul său a fost incinerat la cererea sa în crematoriul „Cenușa” din București.
Viața privată