Ioan Kalinderu

Ioan Lazăr Kalinderu (născut Calenderoglu,Nicolae Iorga, "Molière și Romînii. Comunicație comemorativă la Academia Romînă", in Revista Istorică, Nr. 1–3/1922, p. 5 cunoscut ca Iancu Kalinderu, Ioan Kelenderu, Ioanŭ Calenderu sau Jean Kalindéro;Baiculescu et al., p. 793; Teodorescu et al, pp. 849–853 n. 28 sau 29 decembrie 1840, București – d. 11 decembrie 1913) a fost un jurist, silvicultor și publicist român, confident al regelui Carol I, care a slujit timp de treizeci de ani ca administrator al domeniilor coroanei și timp de trei ani ca președinte al Academiei Române. Educat în Franța, el a fost fiul unui bancher bogat și influent, Lazăr Kalenderoglu, și fratele medicului Nicolae Kalinderu. Ca și ei, a fost simpatizant al Partidului Național Liberal, cu care a debutat în politică în anii 1880.

Kalinderu a fost expert în Drept Roman, dar încercările sale în domeniu, precum și studiile sale ulterioare de istoria Romei antice, sunt în general văzute ca niște contribuții minore. Competența sa generală în calitate de interpret de lege a fost pusă la îndoială după ce s-a ocupat de Afacerea Strousberg, deși a lucrat la Curtea de Casație și la organisme internaționale de experți. Kalinderu a rămas în calitate de consilier juridic al lui Carol, ajutându-l și în negocieri directe cu naționali liberali și conservatori și a fost luat în considerare de mai multe ori pentru funcția de prim-ministru.

În calitate de administrator al domeniilor coroanei, Kalinderu și-a impus viziunea de îmbunătățire a spațiului rural, a înființat ferme model și industria căminelor, promovând alfabetizarea și artele și încurajând antreprenoriatul. El a privit aceste metode ca o alternativă de lucru la reforma agrară, apărarea drepturilor de proprietate în timpul și după răscoala țărănească din 1907. A fost lăudat pentru pasiunea și dedicarea sa, dar și criticat pentru incertitudinea rezultatului lor. Pe lângă proiectul său agrar și munca sa socială, Kalinderu a jucat un rol semnificativ în promovarea alpinismului și o silvicultură modernă, a înființat stațiunea Bușteni și a creat propriul său muzeu de artă. O figură pitorească cu obiceiuri excentrice, adesea considerată ca fiind snoabă și servilă, a devenit un caracter stereotip pentru scriitori și pentru caricaturiștii de la revista Furnica. Promisiunea lui neîmplinită de a-și dona averea publicului a sfârșit într-un scandal postum care a durat în anii interbelici.

Ioan Kalinderu a fost președinte al Academiei Române în perioada 1904-1907.

Biografie Origini și viața timpurie Ioan Kalinderu s-a născut la București la 28 sau 29 decembrie 1840."Notices biographiques et bibliographiques sur les associés élus à Heidelberg", in Annuaire de l'Institut de Droit International, 1888, p. 382Corneliu Olaru, Vladimir Iovanov, Un secol de economie românească, 1848–1947, p. 149. Bucharest: Editura NEWA T.E.D., 2001. Amuliu Proca, "Simpozionul Academicianul Ioan Kalinderu, administratorul Domeniilor Coroanei, la 100 de ani de la dispariție", in Univers Ingineresc, Nr. 1/2014 Tatăl lui a fost Lazăr (Lazaros) Kalenderoglu (sau Calenderoglu). De origine posibil turcă,Simina Stan, "Muzeul Kalinderu, o restaurare fără sfărșit", in Jurnalul Național, 19 decembrie 2009 familia a funcționat ca una dintre cele mai mari instituții bancare și exportatoare din Țara Românească și apoi în Principatele Unite.Zane, pp. 332, 377, 402 Lazăr a intrat în rândurile nobilimii boierești a Țării Românești: în 1838, 1844 și 1847 a intrat în administrația locală a Bucureștiului și a obținut titlul de pitar.Lahovari et al., pp. 6–7. See also Gheorghe G. Bibescu, Domnia lui Bibescu. Tomul al doilea: Legi și decrete, 1843–1848; Răsvrătirea din 1848: istoria și legenda, pp. 275–276. Bucharest: Typografia Curții Regale, F. Göbl Fii, 1894

Deși nativ valah și relativ asimilat,Zane, p. 332. See also Bellessort, pp. 849, 852 Lazăr a fost uneori considerat etnic turc, din cauza numelui său turc de familie.Alinuța Cofan, "Pamfletul arghezian sau 'arta de a spurca frumos' (II)", in Caiete Critice, Nr. 7/2013, p. 56 El s-a identificat drept greco-român și încă din 1879 a fost ctitor al unei biserici ortodoxe grecești în București. Ioan și fratele său Nicolae au fost educați în limba greacă, înainte de a absolvi liceul din București. Ioan a studiat dreptul la Universitatea din Paris. Și-a luat diploma de licența cu un studiu asupra zestrei în dreptul roman (1860) și doctoratul cu o teză privind legile ex post facto (1864) (De la non-rétroactivité des lois, 1864),Teodorescu et al, pp. 849, 850–851 apoi s-a întors acasă pentru a ocupa un post de judecător, devenind primul președinte al Tribunalului București. Ulterior a devenit consilier al Curții de Casație.Tache Soroceanu, "Artistice. Muzeul Kalinderu: ctitorul și opera", in Ilustrațiunea Română, Nr. 26/1934, p. 14

Din 1872, Ministerul Justiției îl folosește drept consultant pentru reforma penală, alături de Vasile Boerescu, Nicolae Mandrea, Grigore Păucescu, Mihail Pherekyde și Grigore Triandafil. Boerescu s-a referit la Kalinderu ca „un om al lumii noi, cu idei foarte progresive și un excelent jurist”.Vasile Boerescu, Discursuri politice, 1859—1883. Volumul II: 1874—1883, p. 110. Bucharest: Atelierele Grafice Socec & Co., 1910 La acea vreme, familia sa a fost implicată în mișcarea liberal-radicală. Fratele Nicolae, un medic instruit la Paris, a devenit unul dintre fondatorii Partidului Național Liberal în 1875.Bacalabașa I, pp. 146, 153, 171, 258 Bătrânul Kalenderoglu a fost fondatorul „Creditul Rural”, o uniune de credite în beneficiul țăranilor, alături de figurile liberale importante.Bacalabașa I, p. 115; Zane, p. 375

În 1875, Ioan a intrat în PNL în opoziție cu concesiunea căii ferate Predeal englezului George Crawley; alături de liderii de partid Ion Brătianu și Dimitrie Sturdza, el a creat o firmă de investiții care a încercat să concureze cu Crawley pentru contract.Bacalabașa I, pp. 168–169 Kalinderu a avansat pe scena publică în urma afacerii Strousberg, în timpul căreia România și-a cumpărat calea ferată de la investitorul prusac B. H. Strousberg care era în faliment. În februarie 1880, el și Strudza au fost trimiși la Berlin pentru a negocia plata obligațiunilor guvernamentale ale lui Strousberg cu autoritățile germane imperiale."Télégraphie privée (sérvice télégraphique de l'agence Havas)", in Journal des Débats, 29 februarie 1880, p. 1 În aprilie, domnitorul Carol I l-a numit pe Ioan în comisia principală pentru administrația căilor ferate. Ceilalți membri au fost Eugeniu Stătescu și Ștefan Fălcoianu.Constantin Gheorghe, Miliana Șerbu, Miniștrii de interne (1862–2007). Mică enciclopedie, p. 95. Bucharest: Ministerul Afacerilor Interne, 2007. Kalinderu și-a menținut funcția la Berlin până în 1882, reprezentând noul Regat al României. În 1882, el a publicat un volum în limba franceză despre implicațiile juridice ale afacerii Strousberg: De la compétence des tribunaux et particulièrernent des tribunaux prussiens dans toute contestation relative aux biens mobiliers qu'un état étranger peut posséder en Prusse.Teodorescu et al, p. 849

Așa cum a menționat Titu Maiorescu la vremea respectivă, Kalinderu a fost responsabil pentru plasarea guvernului său într-o poziție umilitoare și a fost surprinzător faptul că o astfel de misiune a fost încredințată unui individ atât de necalificat.Titu Maiorescu (ed. Stelian Neagoe), Istoria politică a României sub domnia lui Carol I, p. 273. Bucharest: Humanitas, 1994. Brătianu, care a preluat funcția de prim-ministru, a sosit la Berlin pentru a supraveghea personal negocierile, pentru că rusinea de partea germană pentru a închide acordul „a inspirat în el o gravă neliniște”.Documents diplomatiques français, 1871–1914. 1re série (1871–1900); Tome III (2 janvier 1880 – 13 mai 1881), p. 58. Paris: Alfred Costes & L'Europe Nouvelle, 1931 Brătianu l-a înlocuit pe Kalinderu cu Eugeniu Carada în toate negocierile, cu excepția numelui.Theodorian-Carada, pp. 86–88 Cu toate acestea, autoritatea lui Kalinderu în dreptul internațional a fost recunoscută în urma angajării sale de către Curtea Permanentă de Arbitraj.Pădurean, p. 77 Din 1888, de asemenea, el a fost membru asociat al Institutului de Drept Internațional.

Kalinderu a câștigat favoruri suplimentare de la Carol I, încoronat rege al românilor, care l-a numit consilierul său în chestiuni juridice și agricole. Pentru o vreme, a ocupat funcția de administrator al pădurilor și câmpiilor de stat. În iunie 1884, Kalinderu a fost numit primul administrator al domeniilor coroaneiMihaesco, pp. 196–197 și demisionează din funcția sa de la compania feroviară în decembrie 1885."Informațiuni", in Epoca, 22 decembrie 1885, p. 3 Deținute de stat și gestionate de Casa de Hohenzollern (prin Kalinderu), domeniile au inclus inițial douăsprezece moșii și doi munți din Carpații Meridionali: Clăbucetul Taurului și Caraiman. În primii ani ai noii sale misiuni, Kalinderu a încercat să urmeze în pralel o carieră politică. A candidat pentru Consiliul București în 1886, al doilea pe lista Partidului Național Liberal.."Candidații Partidului național-liberal pentru alegerile comunale din Capitală", in Voința Națională, November 2/14, 1886, p. 1 El s-a retras citând „multe alte angajamente”."Ultime informațiunĭ", in Voința Națională, November 6/18, 1886, p. 3 În timpul alegerilor din 1888, „I. Calenderoglu” a candidat la Olt ca independent, dar a pierdut, colectând 55 din 165 de voturi."Resultatul alegerei Col. I", in Epoca, October 14/26, 1888, p. 1 În cele din urmă el a preluat achiziționarea căilor ferate Strousberg, negociind un împrumut de 175 milioane de lei în 1889. În 1891, în urma demisiei guvernului conservator sub Gheorghe Manu, Carol l-a propus pe Kalinderu ca prim-ministru al unui cabinet independent. Această manevră a fost respinsă de Opozanți naționali liberali - refuzul a fost inițiat de un Brătianu muribund.Theodorian-Carada, pp. 106, 125

Președinte al Academiei Române În 1888, Kalinderu a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost făcut titular în martie 1893, a devenit președinte al secțiunii istorice în 1895-1897, și din nou în 1907-1910. De asemenea, a fost președinte al Academiei în perioada 1904-1907. Administratorul proprietății Ioan Oteteleșanu, după ce a câștigat procesul împotriva rudelor sale în 1889,Teodorescu et al, pp. 849, 850 el a donat cea mai mare parte Academiei. În timpul mandatului său, Kalinderu l-a marginalizat pe Ioan Slavici, care îi criticase conducerea,Ovidiu Papadima, "Ioan Slavici", in Șerban Cioculescu, Ovidiu Papadima, Alexandru Piru (eds.), Istoria literaturii române. III: Epoca marilor clasici, p. 390. Bucharest: Editura Academiei Române, 1973 și a încercat, dar nu a reușit, să facă același lucru cu istoricul Radu Rosetti.Rosetti, p. 189 El a fost, de asemenea, confruntat cu critici din partea lui Duiliu Zamfirescu, care, în 1904, a susținut că Academia s-a transformat într-un „azil pentru cei cu deficiențe intelectuale”.Nastasă, pp. 497–498

Între timp, el a continuat să lucreze ca trimis al regelui. Până în 1899, cu România lovită de o criză economică majoră, Kalinderu și Manu au fost trimiși în străinătate pentru a negocia împrumuturile - așa cum notează Ornea, a fost o aventură „diletantă”.Z. Ornea, Junimea și junimismul, Vol. I, pp. 350–352. Bucharest: Editura Minerva, 1998. Kalinderu a raportat, de asemenea, fostului său coleg din Berlin, Sturdza, pe atunci prim-ministrul național liberal, că regele Carol l-a respins,Theodorian-Carada, p. 136 apoi a negociat o reunificare a conservatorilor și a dezertorilor junimiști, determinată de dorința regelui de a avea un partid guvernamental stabil.Marghiloman, p. 21 El a refuzat să-l înlocuiască pe Sturdza, favorizându-l pe Theodor Rosetti sau pe Ioan Lahovary pentru această poziție."Informații", in Epoca, 21 iulie 1898, p. 2