Gavriil Pop (n. 4 noiembrie 1818, Sălicea, jud. Cluj – d. 9 mai 1883, Lugoj, jud. Timiș) a fost un preot greco-catolic, istoric român și membru corespondent al Academiei Române începând cu anul 1871. A cercetat și scris despre istoria românilor, istoria Transilvaniei, istoria Daciei și istoria regiunii Banat.

Studii și carieră Gavriil Pop a studiat la gimnaziul superior greco-catolic din Blaj, jud. Alba, actualul Liceu „Sfântul Vasile cel Mare” și la Institutul Teologic din Blaj. După finalizarea studiilor, a fost profesor de istorie la Blaj între anii 1843-1854, urmând să își dedice viața profesională preoției. A fost preot în satul Plosca, jud. Hunedoara (1854-1855); viceprotopop în Beclean, jud. Bistrița-Năsăud (1855-1857); paroh și vicar la Hațeg, jud. Hunedoara (1857-1862) și canonic la Episcopia Lugojului (1862-1883).

Gavriil Pop a scris lucrări și articole istorice despre istoria românilor, istoria Transilvaniei, istoria Daciei și istoria regiunii Banat. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1871.

Legături externe Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – P http://www.crispedia.ro/Gavriil_Pop http://www.academician.ro/article/26352/Gavriil-Pop

Categorie:Preoți români Categorie:Istorici români Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române Categorie:Nașteri în 1818 Categorie:Decese în 1883