miniatura|O pictură care îl înfățișează pe visând la o confruntare cu George al IV-lea, arătat în interiorul unei bule de gândire. Un vis (plural: vise) DOOM3 - Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2021, p. 1118. este o succesiune de imagini, idei, emoții și senzații care apar, de obicei, involuntar în minte în timpul anumitor etape ale somnului. Oamenii petrec aproximativ două ore visând în fiecare noapte, iar fiecare vis durează între 5 și 20 de minute, deși visătorul poate percepe visul ca având o durată mai lungă.
Conținutul și funcția viselor au fost subiecte de interes științific, filozofic și religios de-a lungul istoriei. Interpretarea viselor a fost practicată de babilonieni încă din mileniul al treilea î.Hr. și chiar mai devreme de sumerieni, figurând proeminent în textele religioase ale multor tradiții și jucând un rol major în psihoterapie. Studiul științific al viselor se numește onirologie. Cele mai multe cercetări moderne despre vise se concentrează pe neurofiziologia acestora și pe ipotezele legate de funcția viselor. Încă nu se cunoaște unde își au originea visele în creier, dacă există o sursă unică sau mai multe regiuni cerebrale implicate, ori care este scopul visării pentru corp și minte.
Experiența umană a visului și interpretările acesteia au variat semnificativ în timp. În Mesopotamia și Egiptul Antic, visele influențau deciziile post-vis, ceea ce a scăzut în intensitate în mileniile ulterioare. Scrierile antice despre vise acordă o importanță deosebită viselor de vizitare, în care o figură din vis, adesea o divinitate sau un strămoș, dădeau visătorului instrucțiuni specifice sau preziceau evenimente viitoare.Dodds (1951), referring to the type of dream described by Macrobius: "This last type is not, I think, at all common in our own dream-experience. But there is considerable evidence that dreams of this sort were familiar in antiquity." (p. 107). Interpretările viselor și cadrul cultural al acestora variază între culturi și de-a lungul timpului.
Visul este strâns legat de somn, iar visele apar în principal în timpul somnului REM (mișcări rapide ale ochilor), când activitatea cerebrală este ridicată și similară cu cea din starea de veghe. Deoarece somnul REM apare la multe specii și pentru că toate mamiferele experimentează somnul REM, se presupune că animalele ar putea visa. Totuși, oamenii visează și în timpul somnului non-REM, iar trezirile din REM nu duc întotdeauna la rapoarte de vis. Pentru a fi studiat, un vis trebuie transpus într-un raport verbal – o redare a memoriei subiectului despre vis, nu a experienței de vis propriu-zise. Astfel, visarea la non-oameni sau la fătul uman ori la sugarii preverbali este în prezent imposibil de confirmat.
Experiența subiectivă și conținutul
stanga|miniatura| Usha Dreaming Aniruddha (imprimeu oleografic) (1848–1906) Scrierile din civilizațiile mediteraneene antice indică o schimbare abruptă în experiența visului între epoca bronzului și începuturile epocii clasice.
În visele de vizitare descrise în scrierile antice, visătorii erau de obicei pasivi, iar conținutul vizual doar încadra mesaje auditive autoritare. Gudea, regele orașului sumerian Lagaș (cca. 2144–2124 î.Hr.), a reconstruit templul lui ca urmare a unui vis în care i s-a cerut să facă acest lucru. După antichitate, visătorii au trecut de la rolul pasiv la cel activ, devenind personaje participante în vis.
Între anii 1940 și 1985, Calvin S. Hall a colectat peste 50.000 de rapoarte de vis la Universitatea Western Reserve. În 1966, Hall și Robert Van de Castle au publicat Analiza conținutului viselor, unde au propus un sistem de codificare pentru analiza a 1.000 de rapoarte de vis de la studenți.Hall, C., & Van de Castle, R. (1966). The Content Analysis of Dreams. New York: Appleton-Century-Crofts. Content Analysis Explained Rezultatele au arătat similarități în conținutul viselor participanților din diferite regiuni. Singura rămășiță a figurii autoritare din antichitate este includerea lui Dumnezeu în categoria persoanelor proeminente din vise. Rapoartele complete ale viselor colectate de Hall au fost făcute publice în anii ’90 de , iar studiile ulterioare continuă să citeze favorabil cercetarea lui Hall. miniatura| Un soldat visează: tranșeele din Primul Război Mondial. (1858–1925). În studiul lui Hall, cea mai frecventă emoție experimentată în vise era anxietatea. Alte emoții includ abandonul, furia, frica, bucuria și fericirea, cele negative fiind mult mai răspândite decât cele pozitive. Analiza a arătat că visele sexuale apar în mai puțin de 10% din cazuri, fiind mai comune la tineri și adolescenți. Un alt studiu a arătat că 8% dintre visele bărbaților și femeilor conțin elemente sexuale.Zadra, A., "1093: Sex dreams: what do men and women dream about?" , Sleep Volume 30, Abstract Supplement, 2007 A376. În unele cazuri, visele sexuale pot duce la orgasme sau emisii nocturne, cunoscute colocvial ca „vise umede”.
Visul are, în general, o natură vizuală fantezistă, locațiile și obiectele schimbându-se în mod continuu. Elementele vizuale reflectă, de regulă, amintirile și experiențele unei persoane, iar conversațiile din vis pot lua forme exagerate și bizare. Unele vise prezintă povești complexe, unde visătorul intră în lumi noi, cu idei și sentimente inedite.
Persoanele nevăzătoare din naștere nu au vise vizuale; conținutul viselor lor se leagă de alte simțuri precum auzul, atingerea, mirosul și gustul.
Neuropsihologie
Studiul viselor este popular în rândul cercetătorilor interesați de problema minte-creier. Unii cercetători „propun să reducă aspectele fenomenologice ale viselor la neurobiologie” Totuși, știința actuală nu poate specifica în detaliu fiziologia visului. În cele mai multe națiuni, protocoalele limitează cercetarea creierului uman la proceduri non-invazive. În Statele Unite, procedurile invazive asupra creierului sunt permise numai dacă sunt necesare pentru tratamentul medical al subiectului uman implicat. Metodele non-invazive de măsurare a activității cerebrale, precum EEG-ul (electroencefalogramă) și imagistica fluxului sanguin cerebral, nu pot detecta populații neuronale mici, dar influente.Hobson, J. A., Pace-Schott, E. F., & Stickgold, R. (2000). "Dreaming and the brain: Toward a cognitive neuroscience of conscious states". Behavioral and Brain Sciences, 23(6), 793–842. De asemenea, semnalele fMRI sunt prea lente pentru a explica procesele cerebrale în timp real.
Oamenii de știință care investighează funcțiile cerebrale pot evita restricțiile actuale prin studierea subiecților animale. Conform Societății pentru Neuroștiință, „deoarece nu există alternative adecvate, o mare parte din această cercetare trebuie să fie efectuată pe subiecți animale”. Cu toate acestea, cum visarea la animale poate fi doar inferată, nu confirmată, studiile pe animale nu oferă date concrete pentru a clarifica neurofiziologia viselor. Studiile asupra subiecților umani cu leziuni cerebrale pot oferi indicii, dar nu pot distinge între efectele distrugerii țesutului și cele ale deconectării și nici nu pot viza grupuri neuronale specifice din regiunile eterogene, cum ar fi trunchiul cerebral.
Generare stanga|miniatura|Visul cavalerului, 1655, de Lipsa instrumentelor de precizie a condus o parte din cercetarea viselor să se limiteze la rezultatele imagisticii. Unele studii identifică o creștere a fluxului sanguin într-o anumită regiune cerebrală și atribuie acesteia un rol în generarea viselor. Totuși, cercetări recente arată că visarea implică un număr mare de regiuni și căi, diferite pentru diverse evenimente de vis.
Crearea imaginilor în creier implică o activitate neurală semnificativă după recepția vizuală, fiind teoretizat că „imagistica vizuală a viselor este produsă prin activarea acelorași structuri cerebrale responsabile de percepția vizuală complexă în stare de veghe”.
Visele au o narațiune continuă, nu doar imagini vizuale. Gazzaniga și au teoretizat existența unui „interpret stâng” care creează o narațiune plauzibilă din semnalele electrochimice ce ajung la emisfera stângă a creierului. Cercetările asupra somnului au indicat că unele regiuni cerebrale complet active în stare de veghe sunt doar parțial sau fragmentar activate în somnul REM. James W. Kalat explică: „[Un] vis reprezintă efortul creierului de a da sens unor informații rarefiate și distorsionate. Cortexul combină această intrare haotică cu activitatea existentă pentru a crea o poveste”. Neurologul consideră că, de multe ori, conținutul bizar al viselor este „rezultatul interpretării haotice a creierului”.
Teorii despre funcție
Pentru mulți, visele au fost considerate mesaje divine sau revelații. Anticii egipteni credeau că visele ofereau revelații și obișnuiau să le „incubeze” prin somn pe „paturi de vis” speciale, sperând să primească mesaje divine. Dintr-o perspectivă darwiniană, visele ar trebui să îndeplinească un rol biologic. Robert (1886),Robert, W. Der Traum als Naturnothwendigkeit erklärt. Zweite Auflage, Hamburg: Seippel, 1886. un medic german, a sugerat că visele sunt necesare pentru a procesa și filtra impresiile senzoriale necompletate și ideile neterminate ale zilei. Freud, concentrându-se mai mult pe interpretarea viselor, a susținut că visele servesc pentru a menține somnul, reprezentând dorințe împlinite care altfel ar trezi visătorul.Rycroft, Charles. A Critical Dictionary of Psychoanalysis. London: Penguin Books, 1995, p. 41. stanga|miniatura| Visul bunicii și nepoatei (1839 sau 1840). Taras Șevcenko Un punct de cotitură a fost lucrarea lui Aserinski și Kleitman (1953) care a identificat somnul REM și a legat visele de această etapă. După aceasta, teoriile funcției visului s-au dezvoltat:
Ipoteza activării-sintezei ( și , 1977): somnul REM ajută la un aspect al procesului de învățare. Un studiu din 2010 de la Harvard a susținut ideea corelării viselor cu îmbunătățirea învățării.
Teoria „învățării inverse” (Crick și Mitchison, 1983): visele curăță mintea, eliminând informațiile inutile. Teoria lui (1995): visele au o funcție cvasi-terapeutică, procesând trauma într-un cadru sigur. Ipoteza simulării amenințărilor (, 2000): visele oferă antrenament pentru a face față amenințărilor, un avantaj evolutiv. În 2015, Revonsuo a propus teoria simulării sociale, văzând visele ca pe un antrenament al abilităților sociale. Teoria activării defensive ( și , 2021): visele protejează lobul occipital de alte operațiuni senzoriale pe timpul somnului. Teoria lui : visele previn supraînvățarea, ajutând la învățarea din situații noi și complexe.
Contextul religios și alte contexte culturale Visele ocupă un loc central în marile religii ale lumii. Experiența visului ar fi contribuit, conform unor interpretări, la apariția ideii de „suflet” uman, un concept esențial în numeroase credințe religioase. a scris:„Dar nu poate exista nicio îndoială rezonabilă că ideea de suflet trebuie să fi apărut pentru prima dată în mintea omului primitiv ca urmare a observării viselor sale. Ignorant cum era, nu putea concluziona altceva decât că, în vis, își lăsa corpul adormit într-o lume și se rătăcea într-alta.”
Hinduism În , o parte a scripturilor vedice hinduse, visul este una dintre cele trei stări ale sufletului pe parcursul vieții, alături de starea de veghe și starea de somn profund. Primele Upanișade, datând dinainte de anul 300 î.e.n., sugerează două interpretări ale viselor: ca expresii ale dorințelor interioare sau ca experiențe în care sufletul părăsește corpul pentru a se întoarce la trezire.
Avraamice miniatura| Visul lui Iacov cu o scară a îngerilor, c. 1690.