Istoria artei se concentrează asupra obiectelor realizate de oameni în formă vizuală, cu scopuri estetice. Arta vizuală poate să fie clasificată în diverse moduri, cum ar fi separarea artelor frumoase de artele aplicate; concentrându-se inclusiv pe creativitatea umană; sau concentrându-se pe diferite suporturi ca arhitectura, sculptura, pictura, filmul, fotografia și artele grafice. În ultimii ani, progresele tehnologice au dus la arta video, cea digitală, animații, televiziune și la jocuri video.

Istoria artei este adesea povestită ca o cronologie a capodoperelor create în timpul fiecărei civilizații. Ea poate să fie astfel încadrată ca o poveste de înaltă cultură, epitomizată de Minunile Lumii. Pe de altă parte, expresiile de artă vernaculară pot să fie de asemenea integrate în narațiuni istorice ale artei, denumite arte populare sau meșteșuguri. Cu cât un istoric de artă se ocupă cu aceste ultime forme de cultură scăzută, cu atât este mai probabil ca aceștia să își identifice munca ca examinând cultura vizuală sau cultura materială sau ca contribuind la domenii legate de istoria artei, cum ar fi antropologia sau arheologia. În ultimele cazuri, obiectele de artă pot să fie denumite artefacte arheologice.

Preistoria

Scoicile gravate create de Homo erectus datează încă de acum 500.000 de ani, deși experții nu sunt de acord dacă aceste gravuri pot să fie clasificate în mod corespunzător drept „artă”. Au fost făcute o serie de revendicări ale artei, podoabei și structurilor neandertale, care datează de la aproximativ 130.000 înainte de prezent și sugerează că neanderthalii ar fi fost capabili de gândire simbolică, dar niciuna dintre afirmațiile astea nu este acceptată pe scară largă.

Unul dintre cele mai vechi obiecte ornamentale poate fi considerată o amuletă decorativă, realizată acum 41.500 de ani dintr-o bucată de dinte de mamut și descoperită în peștera din Polonia de astăzi.Nature.comNewScientist

Paleoliticul

Cea mai veche artă umană sigură care s-a găsit datează din epoca târzie a pietrei în timpul paleoliticului superior, posibil din jurul anilor 70.000 î.Hr., dar cu certitudine de la aproximativ 40.000 î.Hr., când primele opere creative au fost realizate din scoici, pietre și vopsea de Homo sapiens, folosind gândirea simbolică. În timpul paleoliticului superior (50.000-10.000 î.Hr.), oamenii au practicat vânătoarea și adunarea și au trăit în peșteri, unde s-a dezvoltat pictura peșterilor. În perioada neolitică (10.000 - 3.000 î.Hr.), a început producerea de obiecte de artizanat.

Apariția capacității creative în societățile astea timpurii exemplifică un avantaj selectiv evolutiv pentru indivizii artistici. Întrucât supraviețuirea nu depinde de producția de artă, indivizii producători de artă și-au demonstrat agenția asupra mediilor lor prin faptul că au avut timp liber pentru a crea îndatoririle lor esențiale, cum ar fi vânătoarea și adunarea.Dissanayke (1974): DOI:10.2307/1572893 Acești artiști preliminari erau rari și „foarte dotați” în comunitățile lor.Morriss-Kay (2009 : url:https://doi.org/10.1111/j.1469-7580.2009.01160.x) Ei au indicat progrese în cunoaștere și înțelegerea simbolismului.Morriss-Kay (2009): https://doi.org/10.1111/j.1469-7580.2009.01160.x

Cu toate astea, primele artefacte umane care prezintă dovezi de lucrătură cu un scop artistic sunt subiectul unor dezbateri. Este clar că o astfel de manoperă a existat în urmă cu 40.000 de ani în epoca Paleoliticului Superior, chiar dacă este foarte posibil să fi început mai devreme.

Manifestările artistice ale paleoliticului superior au atins apogeul în perioada magdaleniană (± 15.000 - 8.000 î.Hr.). Această creștere a rezultatelor creative este cunoscută sub numele de „Revoluția paleoliticului superior” sau „Explozia creatoare”.Bar-Yosef (2007), pp. 3-18: https://doi.org/10.1177/0392192107076869 Arta supraviețuitoare din această perioadă include mici sculpturi în piatră sau oase și picturi din peșteri. Primele urme de obiecte făcute de oameni au apărut în sudul Africii, în Marea Mediterană de Vest, în Europa Centrală și de Est (Marea Adriatică), Siberia (lacul Baikal), India și Australia. Aceste prime urme sunt, în general, piatră lucrată (silex, obsidian), lemn sau unelte făcute din oase. Pentru pigmentul roșu, s-a folosit oxid de fier. Culoarea, modelul și asemănarea vizuală sunt componente ale artei paleolitice. Modelele folosite includ zig-zaguri, cruciulițe și linii paralele.<Morriss-Kay (2009): https://doi.org/10.1111/j.1469-7580.2009.01160.x

Au fost descoperite picturi rupestre în regiunea franco-cantabră. Există imagini abstracte, precum și imagini naturaliste. Picturile rupestre au reprezentat simbolic activitățile care au necesitat participanții învățați - au fost folosite ca instrumente de predare și au prezentat o nevoie crescută de comunicare și abilități specializate pentru oamenii timpurii.Haidle (2014), pp.244-245 Animale au fost pictate în peșterile din Altamira, Trois Frères, Chauvet și Lascaux. Sculptura este reprezentată de așa-numitele figurine Venus, figurine feminine care ar fi putut să fie folosite în cultele fertilității, cum ar fi Venus din Willendorf. Există o teorie conform căreia figurinele astea ar fi fost făcute de femei ca expresii ale propriului corp. Alte lucrări reprezentative din această perioadă sunt Omul din Brno și Venus din Brassempouy.Honour-Fleming (2002), pp. 36–44.

O funcție a artei paleolitice a fost cea magică, fiind folosită în ritualuri. Artiștii paleolitici erau oameni deosebiți, respectați în comunitate, deoarece operele lor de artă erau legate de credințele religioase. În acest fel, artefactele erau simboluri ale anumitor zeități sau spirite.

Mezoliticul

În arheologia Lumii Vechi, mezoliticul (greacă: μέσος, mesos „mijloc”; λίθος, lithos „piatră”) este perioada dintre paleoliticul superior și neolitic. Termenul „epipaleolitic” este adesea folosit ca sinonim, în special în afara Europei de Nord și pentru perioada corespunzătoare în Levant și Caucaz. Mezoliticul are diferite perioade în diferite părți ale Eurasiei. Se referă la perioada finală a culturilor vânătorilor-culegători din Europa și Asia de Vest, între sfârșitul Ultimului Maxim Glacial și Revoluția Neolitică. În Europa se întinde între 15.000 și 5.000 î.Hr., iar Ordintul Mijlociu din aproximativ 20.000 până în 8.000 î.Hr. Termenul e mai puțin folosit în zonele din est, și deloc dincolo de Eurasia și Africa de Nord.

Neoliticul

Perioada neolitică a început în jur de 10.000 î.Hr. Arta rupestră din bazinul mediteranean iberic - datată între epoca mezolitică și cea neolitică - conținea picturi mici, schematice, ale unor figuri umane, cu exemple notabile în El Cogul, Valltorta, Alpera și Minateda.

Pictura neolitică seamănă cu cele găsite în nordul Africii (Munții Atlas din Sahara) și în zona modernă a Zimbabwe-ului. Pictura neolitică este adesea schematică, realizată cu mișcări de bază (bărbați sub formă de cruce și femei în formă triunghiulară). Există, de asemenea, picturi rupestre la râul Pinturas din Argentina, în special în Cueva de las Manos. În arta portabilă, a fost produs un stil numit ceramica Cardium, decorat cu amprente de cochilii. Au fost folosite materiale noi în artă, cum ar fi chihlimbarul, cristalul și jaspul. În perioada asta, au apărut primele urme ale planificării urbane, cum ar fi rămășițele de la Tell as-Sultan (Ierihon), Jarmo (Irak) și Çatalhöyük (Anatolia). În Europa de Sud-Est au apărut multe culturi, cum ar fi cultura Cucuteni (din România, Republica Moldova și Ucraina), și cultura Hamangia (din România și Bulgaria). Alte regiuni cu multe culturi sunt China, cele mai notabile fiind cultura Yangshao și cultura Longshan; și Egipt, cu cea badariană, si culturile Naqada I, II și III.

Materialele comune ale sculpturilor neolitice din Anatolia sunt fildeșul, piatra, lutul și osul. Multe sunt antropomorfe, în special cele feminine, zoomorfe fiind rare. Figurinele feminine sunt atât grase, cât și subțiri. Sculpturi atât zoomorfe, cât și cele antropomorfe au fost descoperite în Siberia, Afganistan, Pakistan și China.

Epoca metalelor

Ultima fază preistorică e Epoca Metalelor (sau sistemul celor trei epoci), timp în care folosirea cuprului, bronzului și fierului a transformat societățile antice. Când oamenii puteau să prelucreze metale, ustensile metalice ar putea să fie folosite pentru producerea de noi unelte, arme și artă.

În calcolitic (epoca cuprului) au apărut megaliții. Exemple includ dolmenul, și menhirul, așa cum se observă în complexele de la Newgrange și Stonehenge. În Spania, s-a format cultura Los Millares. În Malta, complexele de temple sunt formate din Haġar Qim, Mnajdra, Tarxien și Ġgantija au fost construite. În Insulele Baleare, s-au dezvoltat culturi megalitice notabile, cu diferite tipuri de monumente: naveta, un mormânt în formă de piramidă trunchiată, cu o cameră de înmormântare alungită; taula, două pietre mari, una pusă vertical și cealaltă orizontală una deasupra celeilalte; și talaiotul, un turn cu o cameră acoperită și o cupolă falsă.Azcárate (1983), pp. 24–28.

În Epoca Fierului, au apărut în Europa culturile Hallstatt (în Austria) și La Tène (în Elveția) Prima s-a dezvoltat între secolele al VII-lea și al V-lea î.Hr., prezentată de necropole cu morminte tumulare și o cameră de înmormântare din lemn sub forma unei case, adesea însoțită de un cărucior pe patru roți. Ceramica e policromă, cu ornamente geometrice și accesorii metalice. La Tène s-a dezvoltat între secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr., și e mai cunoscută cu numele de „arta celtică timpurie”. A produs multe obiecte de fier, cum ar fi săbii și sulițele, care nu au supraviețuit bine până în anii 2000 din cauza ruginii.

Epoca Bronzului se referă la perioada în care bronzul era cel mai bun material disponibil. Bronzul era folosit pentru scuturi, fibule și alte obiecte foarte decorate, cu diferite etape de evoluție a stilului. Ornamentația a fost influențată de arta greacă, etruscă și scită.

Antichitatea

În prima perioadă a istoriei înregistrate, arta a coincis cu scrierea. Au apărut marile civilizații ale Orientului Apropiat: Egiptul și Mesopotamia. La nivel global, în perioada asta, primele mari orașe au apărut în apropierea râurilor majore: Nilul, Tigrul și Eufratul, Ind și Fluviul Galben.

Unul dintre marile progrese ale acestei perioade a fost scrierea, care a fost dezvoltată din tradiția comunicării folosind imagini. Prima formă de scriere au fost simbolurile Jiahu din China neolitică, dar prima scriere adevărată a fost cea cuneiformă, apărut în Mesopotamia c. 3500 î.Hr., scrisă pe tăblițe de lut. S-a bazat pe baza elementelor pictografice și ideografice, în timp ce sumerienii au dezvoltat mai târziu silabe pentru scriere, reflectând fonologia și sintaxa limbii sumeriene. În Egipt, scrierea hieroglifică a fost dezvoltată folosind și imagini, apărând pe opere de artă cum ar fi Paleta lui Narmer (3.100 î.Hr.). Civilizația de pe Valea Indului a sculptat sigilii cu texte scurte și decorate cu reprezentări ale animalelor și oamenilor. Între timp, olmecii au sculptat capete colosale și au decorat alte sculpturi cu propriile lor hierglife. În perioadele astea, screfea era accesibilă doar elitelor.

Mesopotamia

Arta mesopotamiană s-a dezvoltat în zona dintre Râurile Tigris și Eufrat în Irak și Siria, unde încă din mileniul al IV-lea î.Hr., au existat multe culturi diferite, cum ar fi Sumerul, Akkadul, amoriții și Caldeea. Arhitectura mesopotamiană s-a caracterizat prin folosirea cărămizilor, a buiandrugurilor și a mozaicului de conuri. Exemple notabile sunt ziguratele, temple mari sub formă de piramide în trepte. Mormântul era o cameră acoperită cu o cupolă falsă, ca în unele exemple găsite la Ur. De asemenea, existau palate cu ziduri cu o terasă, în formă de zigurat, unde grădinile erau o caracteristică importantă. Grădinile suspendate din Babilon a fost una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.