Constantin Atanasie Bona (n. 5 iunie 1934, Lugoj) este un imunolog american de origine română, membru de onoare al Academiei Române (din 1992).

Date biografice S-a născut la Lugoj, fiul lui Traian și al Mariei (n. Uzonescu). Este căsatorit cu Alexandra Vraniolici și au împreună o fiică.

Educație A absolvit Facultatea de Medicina din București în 1958 și a obținut doctoratul în științe medicale în 1968, cu o teză despre Alterarea leucocitelor în cursul procesului de pinocitoză.

În 1975 a susținut la Paris a doua teză de doctorat, intitulată Pynocitosis of bacterial toxins by macrophages, and its immunological implications.Băileșteanu, Fănuș (1999). Personalități culturale românești din străinătate. România Press. p. 33.

Carieră Pleacă din țară în 1968, se stabilește la Paris unde obține un al doilea doctorat la Universitatea din Paris. A fost șeful laboratorului de imunochimie al institutul “Dr. Ion Cantacuzino” din București (1965-1968) apoi cercetător la Centrul Național de Cercetări Științifice și Institutul Pasteur din Paris (1990-1997). În anul 1997 s-a stabilit la New York. A fost cercetător-invitat la NIH, Bethesda, Maryland (1977-1979), profesor la catedra de imunologie, Facultatea de Medicină Mount Sinai din New York (din 1979).

Autor a peste 220 de lucrări, monografii și tratate de imunologie, Constantin Atanasie Bona este membru în comitetul de redacție a 16 reviste de imunologie, precum și înmai multe organisme științifice internaționale: Societatea franceză de imunologie Societatea Regală Microscopică din Oxford Societatea Regală de Medicină din Londra Societatea Britanică de Imunologie, Societatea internatională de Biologie Celulară (președinte, 1968-1971) Academia de Știinte din New York Reticuloendothelial Society din Statele Unite Asociația Americană de Imunologie Membru de onoare al Academiei Române. Este enumerat în Enciclopedia Who’s Who – Românii din America – 500 de personalități din SUA și Canada.

Lucrări publicate Biologia arsurilor - 1967 Modificările biochimice ale leucocitelor în cursul pinocitozei toxinelor - lucrare de doctorat -. Conducător științific: prof. dr. doc. Mihai Ciucă, 1968 Lymphocitic Regulation by Antibodies - 1981 Immune Networks - 1983 Regulatory idiopotes - 1986 Biological applications of antiidiotypic antibodies - 1988 Molecular basis of the immune response - 1989 The molecular aspects of Autoimmunity - 1990 Immunology for medical students - 1990 Molecular Immunology of Selfreactivity - 1991

Note

Legături externe http://www.domasnea.com/oameni

http://www.mountsinai.org/profiles/constantin-a-bona

Categorie:Nașteri în 1934 Categorie:Nașteri pe 5 iunie Categorie:Lugojeni Categorie:Membri de onoare din străinătate ai Academiei Române Categorie:Imunologi români