Ungheni

Ungheni este un oraș cu statut de municipiu din partea central-vestică a Republicii Moldova, reședință a raionului omonim. Localitatea este situată pe malul estic al Prutului, în dreptul satului omonim din România, cu care a alcătuit în trecut aceeași localitate. Datorită unei așezării localității la răscruce de drumuri, s-a decis în anii '70 ai secolului XIX construcția căii ferate Chișinău – Iași, care să treacă prin Ungheni.

Orașul se află la o distanță de 105 km de Chișinău, la 85 km de Bălți și la 45 km de Iași, pe șosea (la 21 km pe calea ferată). Cu o populație de peste 26 mii de locuitori (2024), este al 6-lea oraș ca mărime din țară și cel mai mare din Regiunea de Dezvoltare Centru.

Geografie Municipiul se localizează în partea de vest și centrală a Republicii Moldova, pe malul stâng al râului Prut și în imediata apropiere a graniței cu România. Suprafața totală a orașului Ungheni este de 16,4 km², această suprafață relativ mică se datorează faptului că orașul nu dispune de terenuri cu destinație agricolă. Fondul acvatic al orașului Ungheni este impunător.

Peisaje în vecinătatea orașului

Relief Municipiul Ungheni este așezat pe malul stâng al Prutului mijlociu. Terenul este tipic pentru depresiunea de contact, adică o succesiune de văi colinare, care sfârșesc în aval și sunt întretăiate de râu. Înălțimea deasupra nivelului mării este de 62 de metri. Municipiul se extinde pe o lungime de 9 km de-a lungul râului.

La sud de oraș este amplasată rezervația peisagistică Valea Mare.

Hidrografie

Așezat pe malul stâng al râului Prut, al doilea râu după mărime din Moldova. Debitul multianual al Prutului la Ungheni este de 83,2 m3/sec Starea de conservare a biodiversității în zona transfrontalieră România – Republica Moldova . Proiect PHARE RO 2004/016-941, 1 ianuarie 2002. Accesat 11 ianuarie 2012.. Prin oraș trec și râurile Delia și Băilești.

Hidronimul Delia (numit în documente medievale Deala, fiindcă-și începe cursul din șiragul de dealuri ale Basarabiei centrale) ar putea fi un nume de origine turanică. Râul Băilești trece prin sudul municipiului, vărsându-se în Prut. Numele său se explică prin cel al văii din care izvorăște, Valea Băilești, atestată documentar în secolul XVII.

Afară de râuri în localitate mai sunt trei lacuri cu o suprafață totală de 125 ha: Delia – 104 ha, Ceachir – 5 ha, Berești – 16 ha. Lacul Delia se află la 1 km de la gura de vărsare a râului și este închis cu un baraj de 400 m lungime. Lungimea lacului de acumulare este de 3,2 km, adâncimea maximă – 4,0 m. Suprafața oglinzii apei este de cca 90 ha, volumul – 2,5 mln. m3Cazac, V.; Bejenaru, Gh. Afluenții Prutului de pe teritoriul Republicii Moldova. Regimul hidrologic și parametrii morfometrici principali . Mediul ambiant, NR. 5 (29), octombrie 2006, p. 19-21..

Floră și faună În apropierea orașului Ungheni, pe o suprafață de 373 ha se întinde aria protejată „Valea Mare” cu vegetație valoroasă din lunca Prutului. Această arie a fost declarată Monument al naturii din Basarabia în perioada interbelică, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al României din 19 iulie 1937 Postolache, Gh.; Teleuță, A.; Mirona, A.; Covali, V. Conservarea diversității vegetației din lunca Prutului . Mediul ambiant, NR. 5 (29), octombrie 2006, p. 26-30..

Istorie

Prezența apei din abundență, precum și deosebita fertilitate a solului, a condiționat întemeierea vechiului sat. Ungheniul a fost dintotdeauna așezat în imediata vecinătate a unor importante căi comerciale din trecut, cum au fost Marele Drum Comercial Moldovenesc și Drumul Pescarilor. Astfel, așezarea geografică a urbei de astăzi a fost condiția esențială pentru apariția și evoluția ei. Pe teritoriul actual al orașului cele mai timpurii urme ale existenței umane datează din perioada mijlocie a paleoliticului (70-50 mii ani î.e.n.). În acea perioadă exista o așezare pe locul căreia au fost descoperite oase de animale, așchii și unelte de muncă din cremene. Pe moșia Unghenilor se află și 10 movile funerare, ce confirmă staționarea a unor popoare nomade.Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. -Chișinău: Editura Știința, 2003. - 508 p. ISBN 9975-67-297-3

Numele inițial al localității a fost Unghiul. Astfel s-a numit localitatea între anii 1462-1587. Toponimicul respectiv își are originea în aspectul geografic al teritoriului pe care s-a constituit inițial așezarea, râul Prut formând aici, printr-o cotire bruscă, un unghi ascuțit. Alte denumiri n-a mai avut, exceptând perioada interbelică în care purta denumirea de „Ungheni Târg"Județul Iași.

Atestare Prima atestare documentară a Ungheniului o avem într-un hrisov de la Ștefan cel Mare datat cu 20 august 1462. Numele inițial al localității a fost Unghiul. Ungheni-Vale este satul istoric, care constituie nucleul orașului. Apelativul și l-a luat de la așezarea sa geografică, în valea Prutului, față de celelalte zone ale orașului:Documenta Romaniae Historica. A. Moldova. Volumul II (1449 - 1486). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976, pp. 150-151.

În componența Moldovei Despre familiile boierești care au stăpânit se cunosc următoarele: în anul 1462 Pan Bratul, fiul Procelnicului, stăpânea localitatea. Acest procelnic era Stoian, boier în sfatul domnesc a lui Alexandru cel Bun și participant la bătălia de la Grünwald în 1422. Alte rude ale acestui războinic, stăpâneau așezarea la 1490. Neamul acestora s-a stins la Ungheni prin secolul XVII. Începând cu domnia lui Vasile Lupu, vărul acestuia, postelnicul Iorga, cumpără aici părți de moșii. După moartea sa el a lăsat moștenire partea de sat surorilor sale Alexandra și Creata. Viața acestora s-a stins la Ungheni la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dinastia următoare a fost cea a boierilor moldoveni Buznea. Mihai, ultimul descendent al acestei familii, se stinge din viață ruinat de avere în anul 1914.

Cele mai de cu seamă familii boierești care au trăit la Ungheni a fost cea a lui Paul Gore și Petre Cazacu. Paul Gore a lăsat pentru colectivitatea locală drept moștenire un frumos parc din specii deosebite de arbori, dar care a fost distrus în perioada sovietică. Următoarea personalitate importantă din localitate a fost prințul Constantin D. Moruzi, vărul domnitorului moldovean Alexandru Moruzi. Constantin a ctitorit aici biserica Sfîntul Nicolae. El este tatăl romancierului Dumitru C. Moruzi.

Perioada țaristă

thumb|left|Podul Eiffel După anexarea Basarabiei în 1812, Ungheniul face parte din ținutul Iași (redenumit în 1887 în Bălți), fiind centrul unei plase omonime Poștarencu, Dinu. [http://www.scribd.com/doc/34099647/17-Postarencu Organizarea administrativ-teritorială a Basarabiei în perioada țaristă]. Tyragetia, s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, p. 203-212.. La recensământul localităților, moșiilor și a populației, care a fost efectuat de Imperiul Rus, în anul 1813, sub Nr. 29, Ungheniul a fost clasificat la categoria G - săraci cu 44 gospodării, 4 vădane si 2 burlaci. În total locuiau 46 bărbați și 4 femei (enumerați erau numai partea bărbătească și vădanele care aveau gospodării). Moșia aparținea Dnei postelnicesei Carage din Iași. Pământuri arabile, finețe și pășune erau îndeajuns. Mai era o luncă revărsată, cu pește, un iaz și o moară pe Prut. Sub Nr. 27 e scris Danuțenii, clasat la categoria A - bogați cu 3 preoți, 2 dascăli, 1 paracliser, 2 diaconi. Mai erau 133 gospodării de săraci și 72 de burlaci, trei mori pe Prut. În total 213 bărbați. Moșia aparținea logofătului Constantin Balș, boier din Moldova. Sub Nr.30 e scris Mânzăteștii Vechi (actuala localitate Vasilica) clasată la categoria G - săraci cu 23 de gospodării 2 vădane și 2 burlaci. Moșia aparține serdarului Marii Onofrei. Depărtarea până la Ungheni e de o oră.

La mijlocul secolului al XIX-lea, stăpânul așezării, Mihai Buznea, a înființat în centrul Ungheniului de astăzi un târg de produse agricole. În jurul acestuia, s-a așezat treptat populație alogenă, mai cu seamă după construirea căii ferate și a podului peste Prut după planurile alsacianului Gustave Eiffel în 1871-1875, partea respectivă a satului urmând să se numească, până prin anii 1970, Ungheni Târg. Potrivit datelor recensământului din anul 1897, aici locuiau 1136 evrei, 456 români, 72 ucraineni, 58 ruși și 17 polonezi.

La începutul secolului XX în Ungheni erau 580 case, cu o populație de 2898 persoane: români, evrei și ruși. Țăranii posedau pământ de împroprietărire 409 desetine. Vechiul proprietar al satului, C. Buznea, avea 912 desetine. Vama de la Ungheni a înregistrat în cursul anului 1901 un import de 341.852 puduri, mărfuri în valoare de 849.760 ruble și 12.274 vite mari și mici; iar exportul în același an a fost de 47.217 puduri marfă, în valoare de 154.515 ruble și 736 vite mari și mici.Zamfir Ralli-Arbore. Dicționarul geografic al Basarabiei. Reeditare după ediția: București 1904. Editura Museum Chișinău, Fundația Culturală Română. 2001. 235 p.

În componența României Mari

În 1918, are loc unirea Basarabiei cu România.

Legea nr. 95/1925 pentru Unificare Administrativă aprobată la 14 iunie 1925, diviza teritoriul României în județe subîmpărțite în plase. Conform noii legi, comuna Ungheni-Târg, alcătuită din localitățile Berești, Bogdănești, Dănuțeni, Elisabeta, Mânzateștii-Vechi, Ungheni, Unghenii-Sat, Unghenii-Târg, a fost inclusă în județul Iași, plasa Copou. Până în anul 1929, Ungheni-Târg a fost reședința plășii Copou.

În 1924 populația localității constituia 2.400 locuitori. În anii 30 ai secolului XX, în Ungheni funcționau trei bănci, o fabrică de cărămidă și una de prelucrare a lemnului, câteva mori, manufacturi și brutării. Populația localității a crescut până la 4250 persoane.

În 1929, odată cu venirea la putere a național-țărăneștilor, delimitarea administrativă a țării suferă noi modificări și se revine la linia Prutului ca limită între județele Iași și Bălți și Ungheniul este transferat în județul Bălți, plasa Fălești.

În anul 1930 se desfășoară recensământul general al populației care a înregistrat în total 4.225 de locuitori (târg+sat), inclusiv: români – 2181 persoane; unguri – 4 pers., germane – 12 pers., ruși – 564 pers., ruteni și ucraineni – 46 pers., iugoslavi – 2 pers., bulgari – 1pers., poloni – 22 pers., evrei – 1368 pers., greci – 1 pers., armeni – 3 pers., țigani – 3 pers., alte neamuri – 14 pers., nedeclarați – 3 pers. În calitate de limba maternă, 2038 locuitori au declarat limba română, 5 locuitori - limba ungară, 12 loc. - limba germană, 747 loc. - limba rusă, 27 loc. - limba ucraineană, 2 loc. - limba sârbă, 2 loc. - limba bulgară, 1 loc. - limba cehă, 5 loc. - limba polonă, 1385 loc. - limba idiș, alte limbi – 1 locuitor.Recensământul General al Populației României din 29 Decemvrie 1930. Vol. II: Neam, limbă maternă, religie. Partea 1: Neam, limbă maternă. București: 1938, pp. 52-53.

Anii celui de-al Doilea Război Mondial

Localitatea și-a păstrat statutul de sat până în anul 1940, când în luna august sovieticii i-au conferit statutul de oraș și reședință de raion.

La recensământul din anul 1941, au fost înregistrate 881 de clădiri și 2671 locuitori.Indicatorul localităților din România. Datele recensământului general din 6 aprilie 1941. București: Imprimeria Institutului Statistic, 1943, pp. 88.

Perioada sovietică

După 1945 orașul se caracterizează prin expansiune urban edilitară, spor demografic accentuat și dezvoltarea industriei în domeniul încălțămintei, țesăturilor, mobilei, cristalului, construcției de mașini, conserve și lactate, relee și vase, teracotă și sticlărie.

La data de 29 iunie 1972 devine oraș de subordonare republicană, peste 2 ani este aprobată stema.

În 1990 pe podul de la Ungheni s-a produs Podul de Flori - trecerea românilor peste Prut, apoi și trecerea basarabenilor în România.

După declararea independenței Moldovei