Șerban Cantacuzino (n. 1640 – d. 29 octombrie/8 noiembrie 1688) a fost domnul Țării Românești între 1678 și 1688. Era membru al ilustrei familii de origine bizantină a Cantacuzinilor, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și frate al marelui cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino. Mama sa, Elina (Ilinca), a fost fiica domnului muntean Radu Șerban (1602–1610) și a Elinei, din familia marilor boieri Mărgineni.

În calitate de conducător al statului muntean aflat sub vasalitatea turcilor, a participat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1683. A negociat însă cu imperialii trecerea Țării Românești în tabăra creștină, năzuind la poziția de protector al creștinilor din peninsula Balcanică, habsburgii promițându-i tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de turci. După moarte a fost succedat în domnie de Constantin Brâncoveanu.

Biografie

Origini Șerban Vodă făcea parte din familia Cantacuzinilor, familie care a dat mai mulți domni ai Țării Românești și ai Moldovei. Această familie se asimilase atât de bine în țările române, încât ajunsese să se afle în fruntea partidei boierești care lupta pentru a restrânge influența familiilor grecești de curând venite. Tatăl lui Șerban Vodă, marele postelnic Constantin Cantacuzino, se însurase cu Elina, o fată a lui Radu Șerban Basarab, astfel încât fiii lui se simțeau oarecum moștenitori ai vechilor domni „pământeni”.Neagu Djuvara (2002), O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, p. 131.

Conform unei informații prezente doar la Del Chiaro, preluată ulterior de Dimitrie Cantemir, Șerban ar fi „spurcat” patul lui Duca Vodă, motiv pentru care s-a refugiat la Țarigrad, unde a cumpărat domnia Țării Românești. Șerban a fost ridicat în scaun în 1678, și a intrat în București la 6 ianuarie 1679 (stil vechi).

Domnia

În 1683 a luptat împreună cu turcii la asediul Vienei, unde aceștia din urmă au fost înfrânți. Șerban Vodă, ca și domnul Moldovei și principele Transilvaniei, fusese nevoit să însoțească armata turcă cu mica lui oștire. Cronicarii vremii spun că tunurile sale trăgeau cu ghiulele umplute cu paie, ca să nu facă rău creștinilor asediați. Se mai află și astăzi lângă Viena o cruce de piatră ridicată de el pentru creștinii care se aflau atunci în armata turcă.Xenopol (1925), Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. VII, p. 208.

La 2/12 octombrie 1688 a trimis la Viena o solie, pentru închinarea țării la Imperiul habsburgic. Din solie făceau parte fratele său Iordache Cantacuzino (mare spătar), ginerele său Constantin Bălăceanu (mare agă), nepotul său de frate Șerban Cantacuzino (la acel moment biv vel căpitan; fiul lui Drăghici Cantacuzino) și Șerban Vlădescu (comis).

În plan intern a exercitat presiuni asupra conducătorilor catolici ai Câmpulungului, pentru a-i determina să treacă la ortodoxie.Alexandru Ciocîltan, Identitatea comunității germane din Câmpulung Muscel în secolele XIII – XVIII, în: Revista ERASMUS, nr. 13/2002.

Din activitatea sa în domeniile cultural, economic și edilitar se pot menționa următoarele aspecte: A sprijinit înființarea mai multor ateliere de tipărit („tiparnițe”), iar sub auspiciile sale a apărut în 1688 faimoasa Biblie românească de la București.Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 206 Este ctitorul Mânăstirii Cotroceni. A introdus cultura porumbului în Țara Românească, care la scurtă vreme a ajuns un aliment de bază.Xenopol (1925), Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. VII, p. 215.Neagu Djuvara (2002), O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, pp. 132-133. A adus îmbunătățiri cursului Dâmboviței prin amenajarea unui lac de acumulare.Ionnescu-Gion 1899, p.68 A deschis Podul Șerban-Vodă (mai târziu Podul Beilicului, astăzi Calea Șerban Vodă), una din primele străzi pavate (cu lemn) din București.Ionnescu-Gion 1899, p.68 A înființat Hanul Șerban-Vodă, cel mai mare din BucureștiIonnescu-Gion 1899, p.68

Moartea

Șerban Cantacuzino a murit la 29 octombrie/8 noiembrie 1688. Ar fi fost otrăvit de frații Mihai și Constantin, ajutați de C. Brâncoveanu. Această ipoteză este menționată aluziv și dubitativ la Del Chiaro iar Ion Neculce o consideră zvon, în timp ce cronicarul Radu Popescu o considera fapt sigur.

Familie și urmași Șerban Cantacuzino Vodă a avut două soții, Elina Cantacuzino Vodă și Maria Cantacuzino Vodă (n. Văcărescu). A avut următorii copii: Bălașa, căsătorită cu Grigore Vlasto; Ilinca, soția lui Barbu Urdăreanu; Smaranda, căsătorită cu Grigorașcu Băleanu; Gheorghe (Iordache) Cantacuzino (1673-1739), mare ban al Olteniei sub imperiali (din 1719); Casandra (1676-1713), soția domnului Moldovei Dimitrie Cantemir; Maria, soția marelui agă Constantin Bălăceanu; Ilona, soția lui Ivan Kojin (boierul rus).

Istoriografie thumb|left|Șerban Cantacuzino Vodă și soția sa Maria Doamna thumb|190px|Stema lui Șerban Cantacuzino În vechea istoriografie românească, reprezentată de Dimitrie Onciul, A.D. Xenopol, Nicolae Bănescu și N. Iorga, Șerban Cantacuzino a fost considerat întemeietorul Academiei domnești de la București. Această teză a fost însă abandonată ulterior, în lumina cercetărilor istorice ale lui Victor Papacostea. Pe lângă faptul că lipsesc documentele care să o confirme, atât Șerban (noiembrie 1686), cât și Constantin Stolnicul (1692) se plângeau de lipsa dascălilor greci pentru copiii lor.

Note

Bibliografie

G. Ionnescu-Gion - Istoria Bucurescilor, Socec 1899, p. 68

Legături externe

Anton Maria del Chiaro, Revolutiile Valahiei, Veneția, 1718 (ediția românească din 1929)

Categorie:Nașteri în 1640 Categorie:Decese în 1688 Categorie:Decese pe 8 noiembrie Categorie:Domni și domnitori ai Țării Românești Șerban Cantacuzino Categorie:Români din secolul al XVII-lea Categorie:Ctitori de biserici români Categorie:Ctitori de mănăstiri