Constantin Petrovicescu (n. 22 octombrie 1883, Târgu Jiu – d. 8 septembrie 1949, penitenciarul Aiud) a fost un general, jurist (doctor în drept) și politician român, ministru de interne în guvernul Statului național-legionar (14 septembrie 1940 - 21 ianuarie 1941).
Biografie și carieră militară Constantin Petrovicescu s-a născut la data de 22 octombrie 1883, în orașul Târgu Jiu. A urmat studii la Școala Militară de Infanterie din Craiova (1896-1899), la Școala de Ofițeri din București (1899-1900) și apoi la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie (1906-1908). A participat la Războiul de Reîntregire Națională, în cadrul Marelui Cartier General, apoi ca șef de stat major la Comandamentul Teritorial Basarabia.
În cadrul Marelui Stat Major, în baza Referatului nr. 224 din 28 martie 1920, în cadrul Diviziei a II-a, la 1 aprilie 1920, se înființează Secția VI Istoric, cu două birouri, locotenent-colonelul pe atunci, Petrovicescu, fiind încadrat ca șef de birou, cu misiunea de a rezuma în documente, operațiile militare ale Armatei Române în Primul Război Mondial.Luminița Giurgiu, Manuel Stănescu, Lucian Drăghici, Cornel Țucă, "În slujba muzei Clio. O istorie a Serviciului Istoric al Marelui Stat Major 1920-1945", Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2006, p. VII.
A fost comisar regal pe lângă Corpul de armată de la Chișinău până în anul 1933, când a fost avansat la gradul de general de brigadă și consilier în Consiliul de Război.
Petrovicescu a fost trecut în rezervă la 4 septembrie 1938, invocându-se „atitudinea avută în procesul Codreanu”, când a cerut achitarea legionarilor Corneliu Zelea Codreanu și a generalului Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul în procesul intentat acestora după asasinarea primului ministru I.G. Duca.
La 25 octombrie 1940, prin decretul generalului Ion Antonescu, prim-ministru al guvernului național-legionar, Petrovicescu, ministru de interne din partea Mișcării Legionare, a fost avansat retroactiv la gradul de general de divizie cu vechime de la 1 iunie 1938 și reintegrat în cadrele active ale armatei.
După participarea la rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, este arestat, degradat - conform generalului de corp de armată Constantin Pantazi.Pantazi, Constantin : Cu mareșalul până la moarte, Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Ed. PUBLIFEROM, 1999, ISBN 973 - 97351 - 1 - 8. P.125. și condamnat la 7 ani închisoare în 16 iunie 1941, după trei ani pedeapsa fiindu-i comutată în domiciliu obligatoriu, la Sibiu.Beldiman, Dana: Armata și Mișcarea Legianară (1927-1947),București. Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2002, p. 127. Mareșalul Ion Antonescu a intervenit și el, personal, în procesul lui Petrovicescu, așa cum menționează o notă datând din 4 iunie 1941, din jurnalul zilnic al acestuia : "12,35 - 12,50 - Dl. General [Aurelian] Son: cere instrucțiuni în privința procesului D-lui General Petrovicescu, care începe mâine."Buzatu, Gh., Cheptea, Stela, Cârstea, Marusia : Pace și Război (1940 - 1944). Jurnalul Mareșalului Ion Antonescu,Vol. I: Preludii. Explozia. Revanșa. (4.IX.1940 - 31.XII.1941), Casa editorială Demiurg, Iași, 2008, p.209..
După Lovitura de stat de la 23 august 1944, Petrovicescu este re-arestat și inculpat în cadrul „lotului Antonescu-Sima” în Procesul Marii Trădări Naționale, fiind condamnat în 6 mai 1946, la detenție grea pe viață și confiscarea bunurilor personale în folosul statului, cu titlu de despăgubiri.Procesul mareșalului Antonescu. Documente. Ediție prefațată și îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă. Editura Saeculum I.O., Editura Europa Nova. București, 1995.
Petrovicescu moare în detenție, la închisoarea din Aiud, la 8 septembrie 1949.
Activitatea politică
Raporturile cu Mișcarea Legionară
În data de 17 martie 1934, generalul Constantin Petrovicescu, în calitate de Comisar al Regelui, alături de completul militar de judecată - Generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, fiind militar, nu putea fi judecat decât de judecători cel puțin egali cu el în grad, astfel că s-a adoptat această formulă de tribunal - format din generalul Ignat, ca președinte și de generalii Costandache, Cămănescu, Dona și Filip, ca membri, au judecat în procesul intentat unui număr de 52 de căpetenii ale Mișcării Legionare, printre care Corneliu Zelea Codreanu și generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, în legătură cu asasinarea fostului prim-ministru I.G. Duca pe peronul gării Sinaia, în data de 29 decembrie 1933, de către o echipă de trei legionari, numiți ulterior Nicadori. Procesul s-a ținut la Consiliul de Război al Corpului II de Armată, cu sediul la cazarma de la Malmaison, București, în prezent clădirea IPROCHIM în ruine din Calea Plevnei, nr. 137A. Generalul Petrovicescu, în calitate de Comisar Regal, a declarat că respinge total acuzațiile împotriva inculpaților din conducerea Mișcării Legionare - generalului Cantacuzino, Corneliu Codreanu, și celorlalți conducători - și a cerut achitarea lor, considerând drept singuri vinovați pe cei trei autori ai atentatului, așa-numiții Nicadori.Sima, Horia : Istoria Mișcării Legionare, Ed. Gordian, Timișoara.
În 1935, între 17 și 19 Aprilie, la Craiova, s-a desfășurat Congresul General Studențesc, aprobat de autorități. Generalul Constantin Petrovicescu este invitat și participă la congres. În 1946, la procesul "Marii Trădări Naționale", acuzatorul public, avocatul Vasile Stoican, îi va pune întrebarea dacă a participat la congres „făcând elogiul legionarilor”, la care acuzatul a răspuns că „nu a vorbit absolut nimic despre Mișcarea Legionară acolo”.Procesul Marii Trădări Naționale, Stenograma desbaterilor dela Tribunalul Poporului asupra Guvernului Antonescu, București, Ed. "Eminescu", 1946.
La procesul intentat lui Corneliu Zelea Codreanu, desfășurat între 23 și 26 mai 1938, în care acesta era acuzat de înaltă trădare și cârdășie cu șeful unei puteri străine, Petrovicescu, împreună cu o serie de o lideri ai culturii, oameni politici și militari, ca Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Sextil Pușcariu, Traian Brăileanu, Simion Mehedinți, dr. Ion Cantacuzino, Eugen Chirnoagă, Mihail Manoilescu, Nichifor Crainic, Traian Herseni și generalii Ion Antonescu și M. Racoviță, au depus mărturie în favoarea acuzatului.Ciucanu, Corneliu : Dreapta românească interbelică. Politică și ideologie, Ed. TIPO Moldova, 2009, ISBN 973-168-046-0.
În afară de aceste trei episoade nu sunt cunoscute alte contacte ale lui Petrovicescu cu Mișcarea Legionară. Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare între 1940 și 1993, subliniază acest fapt într-un articol din 1965,Sima, Horia : Generalul Petrovicescu, în Țara și Exilul, Anul II, Nr. 1-2, 1 Nov. - 1 Dec. 1965. precizând că Petrovicescu n-a fost niciodată legionar înscris ca membru.
Ministru de Interne În data de 14 septembrie 1940 Petrovicescu a fost numit în funcția de ministru al afacerilor interne în cadrul guvernului lui Ion Antonescu.Decretul-lege al Conducătorului Statului Român și Președintelui Consiliului de Miniștri nr. 3.152 din 14 septembrie 1940 privind numiri de miniștri și subsecretari de Stat, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 214 bis din 14 septembrie 1940, partea I-a, p. 5.415. În privința autorului numirii acestuia, există mai multe ipoteze. Horia Sima afirmă că el însuși i-ar fi cerut generalului retras la Sibiu, să participe la formarea guvernului, menționând :
Gen. Constantin Pantazi vorbește despre „o numire cu acordul Gărzii de Fier și a gen. Antonescu”,, iar principele Mihail Sturdza vorbește despre „o înțelegere formală între Horia Sima și Ion Antonescu, „confirmată” de către regele Mihai” la formarea guvernului.Mihail Sturdza - Romania si sfarsitul Europei, Amintiri din țara pierdută. Romania anilor 1917-1947, 499 p 20 cm, CRITERION PUBLISHING (2004) ISBN 973-86850-7-9. Indiferent cine a adus la numirea lui Petrovicescu la conducerea Ministerului de Interne, acesta a intrat în guvern în baza repartiției portofoliilor între general și Mișcarea Legionară propulsați la conducerea țării după 6 septembrie 1940.
În calitate de ministru de interne, Petrovicescu a avut întâlniri aproape zilnice cu Conducătorul statului, întâlniri consemnate în jurnalul de activitate al acestuia, precum asasinatele de la Jilava din noaptea de 26/27 noiembrie 1940, și a doua zi, măsurile întreprinse pentru identificarea făptașilor, consemnând și asasinarea profesorilor Virgil Madgearu și Nicolae Iorga.
Nici lucrarea Pe marginea prăpastiei,Pe marginea prăpastiei, 21-23 ianuarie 1941, Ed. Monitorul Oficial, 1942. un fel de rechizitoriu al guvernării legionare - prin perspectiva Conducătorului statului - nu oferă multe amănunte privind activitatea lui Petrovicescu în cele 130 de zile cât a ocupat postul de ministru de interne, până la destituire, ca urmare a asasinării maiorului Döring, acest „brav ofițer german”, de către un agent al Intelligence Service. În realitate, protecția personalului misiunii germane din România nu intra în sarcina ministrului de interne, misiunea germană având propriul ei sistem de pază, iar urmărirea eventualilor teroriști cădea în sarcina lui Eugen Cristescu, omul numit de Antonescu la conducerea SSI.În fapt, Jandarmeria, principala forță a Ministerului de Interne, trecuse în subordinea directă a lui Ion Antonescu. Prin împușcarea maiorului Döring de către un agent străin, Antonescu dovedea germanilor că valul anarhiei legionare punea în primejdie însăși securitatea trupelor germane din România, așa că l-a destituit pe Petrovicescu în data de 21 ianuarie 1941. Ministrul de interne este descris ca un om depășit de evenimente.Sima, Horia : Era libertății, Ed.Gordian, Timișoara, 1995.
A doua acuzație adusă lui Petrovicescu în lucrarea „Pe marginea prăpastiei”, este că „nu a îndeplinit ordinul lui Ion Antonescu de a interna în lagăre evreii intrați fraudulos pe teritoriul României”. Textul stenogramei din 29 octombrie este extrem de explicit:
Stenogramele sedintelor Consiliului de Ministri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. 1, (septembrie-decembrie 1940), Bucuresti, 1997, p. 363 (ședința din 29 octombrie 1940)
Antonescu se refera în special, la evreii polonezi refugiați în România în urma ocupării Poloniei de către Wehrmacht și Armata Roșie și care, în majoritate intraseră ilegal în România sau aveau vize expirate și, neavând alte mijloace de existență, trebuiau să se întrețină cumva și, conform cu Alex-Mihai Stoenescu, „fiind legați de licențe, de aprobări și reglementări restrictive, prin „comerț”, trebuie să înțelegem aici activități demarate prin mită, corupție, contrabandă, bursă neagră”.Stoenescu, Alex-Mihai: Armata, Mareșalul și Evreii, RAO International Publishing Company S.A. P.O. Box 2-124 Bucuresti, ROMÂNIA, Februarie 1998 ISBN 973-576-184-X.
Petrovicescu este acuzat din nou de către Antonescu în 10 ianuarie, că nu a îndeplinit acest ordin: „În ședința din 10 ianuarie, Antonescu constată că un angajament luat față de țară nu a fost ținut”. Petrovicescu nu avea cum să îndeplinească acest ordin, dat fiindcă lagărele existente erau supra-aglomerate iar amenajarea altora, precum Cetățuia-Brașov, nu era terminată. În plus, nu mai dispunea nici de personalul necesar reținerii acestor persoane, dat fiindcă Jandarmeria era deja direct subordonată Conducătorului.
Alături de Ion Antonescu la procesul din 1946