Participanții la Al Doilea Război Mondial

Participanții la al Doilea Război Mondial reprezintă totalitate națiunilor care au fost implicate direct sau au fost afectate de oricare dintre teatrele de luptă ale celui de al Doilea Război Mondial:

Alianțe

Al Doilea Război Mondial a implicat în principal două mari alianțe militare. Puterile Axei era un grup de țări în frunte cu Germania Nazistă, Italia Fascistă și Imperiul Japonez. Aceste trei mari puteri sunt considerați principalele forțe agresoare din conflict. Aliații, conduși de Regatul Unit și Franța (ultima până la capitulare), și-au mărit rândurile cu Uniunea Sovietică, (după iunie, 1941) și cu Statele Unite ale Americii (după decembrie, 1941). În rândurile Aliaților, pe frontul din Asia și Pacific, s-a aflat Republica China, care se afla în război cu Japonia încă din 1937.

Puterile Axei

Această înțelegere, care nu a fost la început o alianță militaro-politică oficială,a fost fondată pe conceptul Axei Roma-Berlin (Pactul de Oțel). Mai târziu, Axa s-a transformat în Pactul Tripartit, prin adeziunea Japoniei. Fiecare dintre puterile importante ale Axei Roma-Berlin-Tokio au pornit la război din proprie inițiativă: Germania în 1939, Italia în 1940, iar Japonia în 1937 împotriva Chinei și în 1941 împotriva SUA, de multe ori fără să-și acorde un ajutor reciproc coordonat. Între puterile Axei nu s-au împărțit cea mai mare parte a tehnologiilor și resurselor și nu a existat o coordonare serioasă strategică și tactică între aceste forțe.

După ieșirea Italiei din Axă, Germania și Japonia au funcționat ca puteri absolut separate, fiecare ducându-și propriul război pe teatre de luptă diferite—Germania în Europa, iar Japonia în Pacific. Mai multe puteri mici au luptat de partea Axei, cele mai multe fiind subordonate efortului de război al Germaniei sau Japoniei.

Aliații

Aliații originali, legați de angajamentele lor pentru garantarea securității Poloniei, erau în principal Franța și Regatul Unit. După căderea Franței, Regatul Unit a rămas singura țară importantă a Aliaților. Restul țarilor erau în principal țările Commonwealthului și forțele comandate de diferitele guverne în exil.

Deși în mod oficial războiul nu a început decât în 1939, odată cu invazia germană în Polonia, războiul a început mult mai devreme în Asia și Africa, odată cu invazia italiană în Etiopia (1936) și cea japoneză în China (1937). În scurtă vreme, războiul s-a extins la scară globală, în Europa și în Oceanul Pacific. China, cu o treime din teritoriul țării sub ocupație, și-a mobilizat forțele pentru a ajuta britanicii să apere India de invazia japoneză și să recucerească Burma (în prezent Myanmar) în 1944. În 1941, după atacul Germaniei Naziste împotriva Uniunii Sovietice, britanicii i-au acceptat pe sovietici în Alianță. Mai înainte de declanșarea Operațiunii Barbarossa, Anglia nu știa prea bine cum să negocieze cu sovieticii, care, după atacul conjugat germano-rus împotriva Poloniei, erau condierați agresori de Londra, cu toate că, prim-ministrul britanic Winston Churchill spunea în 1939 că noua frontieră sovieto-germană forma un front antinazist, pe care Hitler nu-l va putea sparge niciodată. Această declarație ar putea fi considerată ca o încercare de a-l provoca pe Hitler să atace URSS-ul. Până în cele din urmă, odată ce Uniunea Sovietică s-a alăturat Aliaților, principalele forțe ale Wehrmachtului s-au mutat pe frontul de răsărit.

După atacul japonez împotriva bazei navale americane de la Pearl Harbor din 1941, Statele Unite au intrat în mod oficial în război, implicându-se pe toate teatrele majore de război, din Europa și Asia. Statele Unite a devenit unul dintre cei mai importanți colaboratori ai Aliaților datorită resurselor materiale și producției industriale și agricole neafectate în mod direct de devastările războiului, având o contribuție importantă la aprovizionarea foțelor anti-fasciste atât inainte cât și după momentul Pearl Harbor, (vedeți și Lend-Lease).

Prin comparație, alături de Aliați au venit mai multe națiuni decât alături de Axă. Nu doar țările atacate de Axă s-au alăturat Aliaților, dar și un număr de țări mai mici care nu au fost direct implicate în război s-au alăturat Aliaților, pentru a-și asigura propria securitate ca și pentru a-și asigura un important sprijin economic și militar din partea acestora în timpul și după încheierea războiului.

Țările participante la conflict

În lista de mai jos sunt enumerate toate țările implicate sau afectate de război, cu o scurtă descriere a rolului fiecăreia dintre ele. În cazul participanților mai importanți, există subarticole care oferă detalii asupra acțiunilor respectivelor țări în conflagrație.

Afganistan Regele Mohammed Zahir Shah a reușit să-și păstreze regatul în afara conflictului. Cum prețul petrolului a crescut, comerțul exterior a adus țării o mare bogăție în timpul conflictului.

Africa de Sud Uniunea Africii de Sud, ca membru al Commonwealthului Britanic, a declarat război Germaniei la scurtă vreme după Regatul Unit, pe 6 septembrie 1939. Sub comanda britanică au luptat trei divizii de infanterie și una de blindate sud-africane pe diferite teatre de război, în special în Africa de Nord. Cei mai mulți militari ai Diviziei a 2-a sud-africane au căzut prizonieri la Tobruk pe 21 iunie 1942.

Deși s-a spus că în rândul populației afrikaner exista un puternic sentiment pronazist, prim-ministrul Jan Smuts a păstrat ferm țara în rândurile Aliaților.

Albania

Albania a fost anexată cu forța de Italia în aprilie 1939, cu puțin timp înainte de izbucnirea conflagrației mondiale. Albania nu a fost capabilă să se opună invaziei și a devenit plantforma de lansare a următoarei invazii italiene, cea din Grecia. Odată ce campania germană din Balcani a fost încheiată în 1941, Albania a fost folosită ca bază a garnizoanei italiene din Balcani, care a fost înlocuită de forțele germane, după ce Italia a schimbat tabăra în 1943.

Andorra Andorra a rămas neutră din punct de vedere oficial pe toată durata războiului. La începutul războiului, în țară a staționat un mic detașament de trupe franceze datorită războiului civil spaniol. Aceste forțe au fost retrase în 1940. După înfrângerea Franței, Regimul de la Vichy l-a proclamat pe Philippe Pétain ca noul coprincipe al Andorei. După ocupare de către germani a întregii Franțe în 1942, unități militare germane au fost mutate în apropierea graniței andoreze, lângă Pas de la Casa, dar acestea nu au trecut niciodată granița. Ca răspuns, forțele spaniole au fost cantonate la La Seu d'Urgell, dar și acestea au rămas pe toată durata războiului în afara granițelor Andorei. În 1944, Charles de Gaulle a stabilit un nou guvern provizoriu și și-a asumat funcția de co-prinț. De asemenea, a ordonat trupelor franceze să ocupe micul stat vecin ca "măsură preventivă" pentru apărarea ordinii.

De-a lungul întregului conflict, Andora a fost folosită ca rută de contabandă între Spania și Franța regimului de la Vichy, dar și ca rută pentru cei care fugeau din zonele ocupate de naziști.

Arabia Saudită

Contribuția Arabiei Saudite la efortul de război a fost în principal una economic, țara fiind unul dintre cei mai importanți producători de țiței. În ciuda statutului său de neutralite, Arabia Saudită a aprovizionat tabăra aliaților cu mari cantități de Țiței. Regele Abdul Aziz Al-Saud, în ciuda resentimentelor față de prezența colonialistă a Regatului Unit și Franței în Orientul Mijlociu, era în relații excelente cu Statele Unite ale Americii și cu președintele Franklin D. Roosevelt. Ca rezultat al acestor relații cu americanii, Arabia Saudită a rămas favorabilă acțiunilor Aliaților.

Argentina

În timpul celui de-al doilea război mondial, Argentina a fost condusă de o serie de guverne conservatoare și corupte și de junte militare. Armata argentiniană și populația țării (care cuprindea și grupuri importante de emigranți italieni și spanioli) era divizată în acea perioadă între atitudinile favorabile Axei sau Aliaților. În vreme ce majoritatea elitei economice argentiniene era anglofilă și dorea ca țara să se alăture Aliaților, printre militari prevalau sentimentele neutraliste sau chiar favorabile Axei. Războiul a fost considerat de oficialii armatei ca o potențială sursă de venituri obținute prin exportul de produse agricole și industriale ambelor tabere implicate în conflagrație. Până în cele din urmă, guvernul miltar al generalului Edelmiro T. Farrell a cedat presiunilor internaționale și Argentina s-a alăturat altor țări din America Latină și a declarat război Germaniei și Japoniei în ultimele luni ale conflagrației, (27 martie 1945).

Mai trebuie notat faptul că în ciuda poziției neutre a guvernului țării, cam 800 de volutari argentinieni au luptat în cadrul forțelor aeriene britanice, sud-africane sau canadiene, în special în Escadrila nr. 164 RAF, care a luptat în Franța și Belgia.http://math.fce.vutbr.cz/safarik/ACES/aces1/argentina-ww2.html Ași ai aerului: lista a participanților argentinieni

Armenia

În timpul celui de-al doilea război mondial, Armenia era parte a URSS ca republică sovietică (RSS Armenească). Peste jumătate de milion de armeni au luptat în rândurile Armatei Roșii, mulți dintre ei căzâd în luptă, (83.700 după Krivoșeev). Au fost formate cinci divizii de infanterie. Din rândurile armenilor s-au ridicat 4 mareșali și 60 de generali. Biserica armenească și armenii din diaspora au donat mari sume de bani pentru victoria în războiul anti-german. După încheierea războiului, Armenia și Georgia sovietice au avut pretenții teritoriale față de Turcia. După o vreme Uniunea Sovietică a anunțat renunțarea la orice pretenție teritorială față de vecinul turc.

Unii dintre prizonierii armeni au ales să lupte pentru forțele Axei. Ei au luptat în mai multe unități millitare:

Armenische Legion, 30.Waffen-Grenadier-Division der SS (russische Nr. 2), Freiwilligen-Stamm-Regiment 2, SS-Waffengruppe Armenien.

Australia

Australia s-a numărat printre primele țări care au declarat război Germaniei pe 3 septembrie 1939. Peste un milion de australieni – bărbați și femei – au luptat în război, dintr-o populație aproximativ șapte milioane de locuitori. Deși armata australiană nu era pregătită corespunzător pentru război, guvernul a reușit să mobilizeze rapid escadrilele Royal Australian Air Force și să le trimită în sprijinul Royal Air Force. Royal Australian Navy (RAN) a întreprins operațiuni de luptă împotriva Italiei imediat după intrarea ultimei în război în iunie 1940. Mai târziu, trupele de infanteriști australieni au luptat în campaniile împotriva Italiei și Germaniei din nordul Africii și din Europa. Submarinele germane au operat în apele australiene de-a lungul întregului război. Cea mai mare parte a efortului de război autralian a fost făcută după izbucnirea războiului cu Japonia la sfârșitul anului 1941. Australia a devenit o ținată a atacurilor nipone pentru prima oară în 1942, când aviația japoneză a bombardat orașul Darwin. Au urmat numeroase alte atacuri împotriva orașelor australiene, submarinele Axei atacând vasele militare sau de transport sau porturile australiene.

Efortul principal de război a fost concentrat pentru cea mai mare parte a războiului în Asia de Sud-Est și zona de sud-vest a Pacificului. Din ianuarie 1942 australienii au luptat în Malaezia, Indiile Olandeze Orientale și în Noua Guinee australiană. Mai înainte ca grosul trupelor austaliene să se întoarcă din străinătate, începând din iulie, unitătile milițiilor australiene au dus lupte grele în campania drumului Kokoda. În august 1942, infanteria austrliană a câștigat prima victorie împotriva forțelor terestre japoneze în timpul bătăliei din Golful Milne. Forțele armate australiene au fost implicate în 1945 în luptele grele pentru recucerirea Borneoului.

Austria Austria a devenit parte a Germaniei în 1938 după așa-numitul Anschluss. După înfrângerea Puterilor Axei, aliații au ocupat Austria la sfârșitul războiului până în 1955, când țara a recâștigat independența completă, cu condiția neutralității perpetue.