Sagunt (în , din latină: Saguntum) este un oraș în provincia Valencia, Spania.
Personalități Joaquín Rodrigo (1901-1999), compozitor spaniol de renume mondial.
Geografía Integrat în regiunea Campo de Murviedro, acesta se situează la 28 de kilometri de capitala Valencia. Sagunto se află pe malurile râului Palancia. Râul prezintă puține sinuozități și are un gradient pronunțat până în apropierea orașului Sagunto. După ce ocolește centrul orașului, acesta se varsă într-un con aluvial — mai degrabă decât într-o deltă propriu-zisă — deoarece panta sa în ultimii 4 kilometri este de 5,7%, fiind superioară pantei obișnuite a deltelor.
Coasta este joasă și nisipoasă, acoperită de dune. Vegetația sa culminantă, odinioară dominată de stejar, a dispărut în mare parte. În prezent, există păduri de pin de Alep în munții cei mai apropiați de mare. Printre cele mai bune specii, cele mai abundente sunt rozmarinul și masticul în munți; și lavanda de mare, boga și dracila în mlaștinile de coastă. Clima este mediteraneană.
Orografia municipiului este definită de poalele Sierra Calderona la sud-vest, unde altitudinea atinge 466 m (vârful Agua Amarga), o altă zonă muntoasă la nord-vest care depășește 450 m altitudine (Alto de Cerverola), împrejurimile râului Palancia, lângă care se înalță dealuri izolate precum Tossal del Rotó (252 m) sau Penya Negra (323 m), zona precostieră, unde se află centrul istoric, și coasta orașului Sagunto, unde se află portul .
Altitudinea variază între 480 m la nord-vest (Lomas de Cerverola) și la nivelul mării. Centrul istoric se ridică la 46 m deasupra nivelului mării, deși castelul este situat pe un munte la 140 m altitudine. Istorie Orașul Saguntum (Sagunt) este deja menționat în unele texte din literatură clasică, fiind legat de evenimentele care au avut loc în cel de- al Doilea Război Punic . Oppidumul iberic Arse era situat pe muntele Castell de Sagunt, devenind în cele din urmă Saguntumul roman. Participarea sa la cercurile comerciale este documentată încă din secolul VI-lea la. C. în Grau Vell, iar importanța sa crescândă a făcut ca acesta să devină un punct strategic în relațiile comerciale mediteraneene . stanga|miniatura|Epitaf roman reutilizat în partea centrală a scărilor Bisericii Santa María. Dedicat lui Gaius Voconius Placidus, care a deținut mai multe magistraturi în municipiul Saguntum Orașul iberic- edetan Saguntum(Sagunt) a fost asediat de generalul Hannibal în 219 a C. datorită locației sale strategice. Asediul a durat opt luni, iar locuitorii din Saguntum(Sagunt) și-au bazat strategia pe împiedicarea lui Hannibal să spargă iminent zidurile enorme care înconjurau orașul. În ciuda refuzului ajutorului din partea regiunilor înconjurătoare, care priveau cu teamă puterea crescândă a Saguntumului (Sagunt) asupra popoarelor locale, aceștia au reușit să reziste atacului armatei cartagineze . Situația a devenit insuportabilă după neglijența și întârzierea Republicii Romane în trimiterea de ajutoare saguntinelor. Orașul demoralizat a reușit să reziste încă câteva luni împotriva unei armate superioare atât ca număr, cât și ca resurse; trebuie menționat că armata care asedia orașul fusese formată cu scopul final de a cuceri Roma și era comandată de unul dintre marii generali ai antichității. După câteva săptămâni de atacuri frontale, Saguntum a căzut. Hannibal avea trei motive pentru a lua orașul fără a provoca pagube grave: să-și finanțeze expediția la Roma cu bogățiile obținute din pradă; să încorporeze în rândurile sale majoritatea oamenilor apți pentru incursiunea sa; și să-i lase fratelui său Hasdrubal o fortăreață mai aproape de Qart Hadasht ( Cartagena de astăzi). Și așa s-a și întâmplat. Următoarea este o versiune foarte „romantică” a capturării Saguntumului, ceea ce nu este adevărat: După cucerire, Hannibal a găsit un oraș pustiu, parțial distrus și ars. Acest lucru l-a înfuriat pe cartaginez, care sacrificase timp, soldați și resurse în cucerirea orașului. Legenda spune că saguntinii, neprimind ajutor din partea romanilor, au refuzat să se predea și au decis să aprindă un foc mare și să se arunce în el. Căderea orașului Arse a marcat începutul celui de-al Doilea Război Punic dintre Cartagina și Republica Romană. stanga|miniatura|Castelul din Sagunt Șapte ani mai târziu, orașul a fost recucerit de romani și redenumit Saguntum . În 214 a. C., a devenit municipium (municipiu roman); romanii au construit un circ mare în partea de jos a orașului și un teatru cu o capacitate de opt mii de spectatori. De asemenea, au fost găsite documente care par să indice că orașul ar fi putut avea un amfiteatru și că, în epoca romană, teritoriul său cuprindea 50.000 de locuitori.
După căderea Imperiului Roman de Apus, orașul a fost atacat și aproape distrus de popoarele germanice din nordul imperiului.
Evul mediu Popoarele arabe au cucerit orașul în 713. Din acest moment, toponimul Saguntum s-a schimbat în Morbyter și alte variante, devenind mai târziu Murviedro în spaniolă castiliană și Murvedre sau Morvedre în valenciană, nume derivate din denumirea medievală de muri veteres („ziduri vechi”, „ziduri veterane”). După invazia arabă, a început declinul în favoarea Balansiyei ( Valencia ).
În 1239, orașul a fost cucerit de Iacob I Cuceritorul, regele Coroanei de Aragon .
miniatura|Castelul Sagunt
Epoca modernă și contemporană În secolul al XVIII-lea, Sagunt era cunoscut sub numele de Murviedro.
În perioada Războiului de Independență al Spaniei, Sagunto a căzut sub dominație franceză. În anul 1811, localitatea a fost supusă unui asediu de 34 de zile, interval în care cei aproximativ 2.900 de militari spanioli care formau garnizoana castelului au respins asalturile forțelor conduse de mareșalul Suchet. La data de 26 octombrie, colonelul Andriani, în calitatea sa de guvernator, a capitulat ca urmare a înfrângerii drastice suferite în ziua anterioară de armata spaniolă în bătălia de la Sagunto. Impresionați de dârzenia demonstrată de combatanții spanioli, invadatorii le-au permis acestora să părăsească orașul în siguranță. Ulterior, trupele franceze au consolidat fortificațiile castelului, au dezafectat turnurile-clopotniță și și-au menținut prezența în oraș până la 22 mai 1814.
În anul 1868, proaspătul Guvern Provizoriu a decis restabilirea denumirii orașului, care purtase numele de Murviedro timp de peste un mileniu, revenind la vechea denumire romană, Sagunto. Această decizie a fost conformă cu idealurile romantice și clasiciste ale epocii, prin care Murviedro a fost reabilitat sub glorioasa titulatură de Sagunto
În decembrie 1874, în Sagunto a avut loc revolta militară condusă de generalul Martínez Campos, care a pus capăt Primei Republici și a inaugurat perioada istoriei spaniole cunoscută sub numele de Restaurația Bourbonică . Regele Alfonso al XII-lea a acordat titlul de oraș
„Cel mai ilustru și loial oraș”, deoarece fusese prima așezare care l-a recunoscut ca rege.
La începutul secolului XX, O puternică industrie siderurgică s-a dezvoltat în jurul portului, dând naștere actualului centru urban El Puerto. Când a izbucnit Războiul Civil în 1936, orașul a devenit important pentru industria de război republicană - a găzduit, printre altele, mai multe fabrici de muniții. De asemenea, a fost ținta a numeroase bombardamente ale Forțelor Aeriene Naționaliste, uneori de mai multe ori pe zi; acest lucru a dus la evacuarea populației civile - care a primit recunoaștere publică din partea prim-ministrului, Juan Negrín - în orașele învecinate în ianuarie 1938. După căderea orașului Sagunt la sfârșitul războiului, trupele lui Franco au înființat un lagăr de concentrare pentru prizonieri la gara Los Valles în aprilie 1939, aparent cu titlu temporar.
În anii 1980, din cauza restructurării industriale și a crizei economice, ultimul furnal a fost închis. Este important de menționat că toată istoria legată de Portul Sagunto face parte din istoria orașului Sagunto în sine, deoarece cele două centre populate aparțin aceleiași municipalități. Ulterior, orașul a fost declarat zonă industrială, ceea ce a favorizat o mai mare diversificare a sectoarelor sale productive (ciment, produse chimice) și specializarea în industria siderurgică, atrăgând investiții din partea unor companii mari, precum Grupul Arcelor și ThyssenKrupp .
În 2022, Volkswagen a anunțat construirea primei sale fabrici de baterii în afara Germaniei, la Sagunto cu condiția să primească o subvenție de aproximativ 750 milioane de euro. Economia Economia sa se bazează în principal pe industria siderurgică și exportul de citrice . În terenurile cultivate predomină culturile neirigate, cum ar fi roșcovii, măslinii și unele vițe de vie și migdalii; în timp ce culturile irigate sunt caracterizate de portocali și alți pomi fructiferi.
Până în secolul XIX, era în esență un oraș producător de vin, exportând vinuri și băuturi spirtoase în Franța . După distrugerea podgoriilor de către filoxeră la începutul acestui secol și transformarea agriculturii uscate în terenuri irigate, podgoriile au fost înlocuite cu livezi de citrice.
Activitatea piscicolă în municipiul Sagunto este atestată documentar încă din secolele al XIV-lea și al XV-lea, fiind localizată în zonele Grau Vell și Almardà. La acea vreme, îndeletnicirea avea un caracter artizanal, exploatând ambarcațiuni cu vâsle care erau ancorate direct pe țărm. Odată cu edificarea portului specializat, întreaga activitate de profil a fost centralizată în perimetrul acestuia.
Procesul de industrializare s-a declanșat în secolul al XX-lea, când antreprenorii basci Ramón de la Sota și Eduardo Aznar au fondat Compania Minieră Sierra Menera. Scopul acesteia era exploatarea zăcămitelor din Ojos Negros (Teruel) și Setiles (Guadalajara), demers ce a presupus amenajarea unui port maritim pe coasta localității Sagunto pentru exportul minereului de fier. Acest proiect a marcat actul de naștere al Portului Sagunto. În vederea eficientizării transportului, a fost construită calea ferată Sierra Menera – Port Sagunto (inaugurată în 1907), urmată de finalizarea debarcaderului în 1909.
Aceiași oameni de afaceri au pus, în 1917, bazele a ceea ce avea să devină una dintre cele mai proeminente oțelării din bazinul mediteraneean, iar în 1920 au demarat construcția Furnalului nr. 1. Ulterior, în 1926, a fost pus în funcțiune Furnalul nr. 2. Deși Marea Criză din 1929 și Războiul Civil Spaniol au forțat sistarea activității pe o perioadă îndelungată, în 1940 instalațiile au fost achiziționate de consorțiul Altos Hornos de Vizcaya. Acesta a promovat Proiectul Siderurgiei Integrale IV, care însă nu a putut fi dezvoltat la potențial maxim. În cele din urmă, în 1984, uzina a fost închisă, iar complexul industrial a fost dezafectat, fiind conservate doar Furnalul nr. 2 și două dintre clădirile sale industriale reprezentative.
Deși Sagunto a suferit o criză majoră în momentul restructurării de la începutul anilor 1990, în a doua jumătate a deceniului, situația a început să se îmbunătățească semnificativ.
Marile corporații și-au stabilit sediile operaționale în zonă, atrase de oportunitățile derivate din procesul de restructurare. Mai mult, deschiderea portului maritim către traficul comercial general, urmată de extinderea sa progresivă, a impulsionat semnificativ economia locală, generând o rată de ocupare a forței de muncă și o creștere a veniturilor fără precedent.