Campionatul European de Fotbal

Campionatul European de Fotbal UEFA, cunoscut informal și ca UEFA Euro sau simplu Euro, este principalul turneu de fotbal organizat de Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA). Competiția este disputată de echipele naționale masculine de seniori ale membrilor UEFA și desemnează campioana continentală a Europei. Este al doilea cel mai urmărit turneu de fotbal din lume, după Campionatul Mondial de Fotbal; finala Euro 2016 a fost urmărită de o audiență globală de aproximativ 600 de milioane de spectatori. Competiția are loc din 4 în 4 ani începând din 1960, cu excepția ediției din 2020, când a fost amânată pentru 2021 din cauza pandemiei de COVID-19 din Europa, dar a păstrat numele de „Euro 2020”. Programată să se desfășoare în anii pari dintre edițiile Cupei Mondiale FIFA, a fost inițial numită Cupa Națiunilor Europene, înainte de a-și schimba denumirea actuală în 1968. Din 1996, evenimentele individuale au fost denumite drept „UEFA Euro [an]”.

Campionatul European se poate desfășura într-o singură țară sau în mai multe țări. Țările gazdă sunt anunțate de UEFA cu cel puțin cinci ani înainte de ediția respectivă. Înainte de a participa la turneu, toate echipele, cu excepția națiunilor gazdă (care se califică automat), participă la un proces de calificare. Până în 2016, câștigătoarea campionatului putea participa în Cupa Confederațiilor FIFA din anul următor, dar nu era obligată să o facă. Începând cu ediția din 2020, aceasta, ediția din 2020 fiind organizată în 2021 din cauza pandemiei de COVID-19, câștigătoarea participă la Cupa Campionilor CONMEBOL-UEFA.

Cele 16 turnee ale Campionatului European au fost câștigate de 10 echipe naționale: Spania a câștigat 4 cupe, Germania 3 trofee, Italia și Franța au câștigat câte două cupe, iar Uniunea Sovietică*, Cehoslovacia**, Țările de Jos***, Danemarca, Grecia și Portugalia au câștigat câte o cupă. Până în prezent, Spania este singura echipă care a câștigat ediții consecutive, făcând acest lucru în 2008 și 2012.

*actuala Rusia

**Cehia și Slovacia de astăzi

***fosta Olanda

Cel mai bun rezultat al României a fost calificarea în sferturi de finală în 2000. România a mai participat la Euro 1984, Euro 1996, Euro 2000, Euro 2008, Euro 2016 și Euro 2024. Moldova nu s-a calificat niciodată la turneul final.

Cel mai recent campionat, desfășurat în Germania în 2024, a fost câștigat de Spania, care și-a ridicat al patrulea titlu european după ce a învins Anglia în finala de pe Stadionul Olimpic din Berlin.

Istoric Începuturile Turneele regionale pentru echipele naționale au existat înainte de apariția unei competiții cu adevărat paneuropene. Începând din 1883, Campionatul Intern Britanic a fost o competiție anuală disputată între cele patru echipe naționale ale Regatului Unit: Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda. Până la intrarea acestor echipe naționale în Campionatul Mondial de Fotbal din 1950, acesta a fost cel mai important turneu internațional la care au participat aceste națiuni. În mod similar, din 1927 până în 1960, Cupa Internațională a Europei Centrale a avut loc de șase ori. Aceasta a inclus echipele naționale ale Austriei, Ungariei, Italiei, Cehoslovaciei, Elveției și Iugoslaviei. Ideea unui turneu paneuropean de fotbal a fost propusă pentru prima dată de secretarul general al Federației Franceze de Fotbal, Henri Delaunay, în 1927, dar abia în 1958 a fost luată cu adevărat în considerare, la trei ani după moartea lui Delaunay. În onoarea lui Delaunay, trofeul acordat campioanelor poartă numele acestuia. Prima ediție, cea din 1960, desfășurată în Franța, a avut patru echipe participante în turneul final din cele 17 care s-au înscris în competiție. Aceasta a fost câștigat de Uniunea Sovietică, învingând Iugoslavia cu 2-1 într-o finală tensionată la Paris. Spania s-a retras din meciul din sferturile de finală împotriva Uniunii Sovietice din cauza a două proteste politice. Din cele 17 echipe care au intrat în turneul de calificare, absențe notabile au fost Anglia, Țările de Jos, Germania de Vest și Italia.

Spania a găzduit următorul turneu în 1964, care a înregistrat o creștere a numărului de participanți la turneul de calificare, 29; Germania de Vest a fost din nou o absență notabilă, iar Grecia s-a retras după ce a fost trasă la sorți împotriva Albaniei, cu care se afla încă în război. Gazdele au învins deținătoarea titlului, Uniunea Sovietică, cu 2-1 pe stadionul Santiago Bernabéu din Madrid.

Formatul turneului a rămas același și pentru ediția din 1968, găzduită și câștigată de Italia. Pentru prima și singura dată, un meci a fost decis prin aruncarea cu banul (semifinala dintre Italia și Uniunea Sovietică), iar finala a fost rejucată, după ce meciul cu Iugoslavia s-a terminat 1-1. Italia a câștigat rejucarea cu 2-0. Mai multe echipe s-au înscris la acest turneu (31), o dovadă a popularității în creștere a acestuia.

Belgia a găzduit turneul din 1972, pe care Germania de Vest l-a câștigat, învingând Uniunea Sovietică cu 3-0 în finală, cu golurile marcate de Gerd Müller (de două ori) și Herbert Wimmer, pe stadionul Heysel din Bruxelles.

Turneul din 1976 din Iugoslavia a fost ultimul la care au participat doar patru echipe la turneul final și ultimul la care gazdele au trebuit să se califice. Cehoslovacia a învins Germania de Vest la loviturile de departajare, fiind introduse pentru a înlocui eventuala rejucare a unui meci încheiat la egalitate. După șapte transformări reușite, Uli Hoeneß a ratat, lăsându-i cehoslovacului Antonín Panenka ocazia de a înscrie și de a câștiga turneul. O lovitură de pedeapsă „lobată”, descrisă de UEFA ca fiind „poate cea mai faimoasă lovitură de pedeapsă din toate timpurile” a asigurat victoria Cehoslovaciei, care s-a impus cu 5-3 la penalty-uri.

Extinderea la opt echipe Competiția a fost extinsă la opt echipe pentru turneul din 1980, găzduit din nou de Italia. Acesta a implicat o fază a grupelor, câștigătoarele grupelor urmând să dispute finala, iar ocupantele locului al doilea jucând în barajul pentru locul al treilea. Germania de Vest a câștigat al doilea său titlu european învingând Belgia cu 2-1, cu două goluri marcate de Horst Hrubesch pe Stadio Olimpico din Roma. Hrubesch a marcat în prima repriză, înainte ca René Vandereycken să egaleze pentru Belgia dintr-un penalty în repriza a doua. Cu două minute înainte de final, Hrubesch a marcat cu capul pentru Germania de Vest, după un corner executat de Karl-Heinz Rummenigge.

Franța a câștigat primul său titlu major pe teren propriu la turneul din 1984, căpitanul Michel Platini marcând 9 goluri în doar 5 meciuri, inclusiv primul gol din finală, în care a învins Spania cu 2-0. De asemenea, formatul s-a schimbat, primele două echipe din fiecare grupă trecând în semifinale, în loc ca învingătoarele din fiecare grupă să meargă direct în finală. De asemenea, a fost eliminat barajul pentru locul al treilea. Echipele învinse din semifinale au câștigat ambele medalia de bronz, practică menținută și în prezent.

Germania de Vest a găzduit UEFA Euro 1988, dar a pierdut cu 2-1 în fața Țărilor de Jos, rivala sa tradițională, în semifinale. Țările de Jos a continuat să câștige turneul într-o revanșă a primului meci din faza grupelor, învingând Uniunea Sovietică cu 2-0 pe Stadionul Olimpic din München. Marco van Basten a marcat al doilea gol, un voleu peste portar din partea dreaptă, care este adesea considerat unul dintre cele mai bune goluri marcate vreodată.

UEFA Euro 1992 a avut loc în Suedia și a fost câștigat de Danemarca, care s-a calificat în finală doar după ce sancțiunile ONU au împiedicat participarea Iugoslaviei, deoarece unele dintre statele care constituiau Republica Socialistă Federativă Iugoslavia se aflau în război între ele. Danezii au învins Țările de Jos, deținătoarea trofeului, la lovituri de departajare în semifinale, apoi au învins campioana mondială Germania cu 2-0 în finală. Acesta a fost primul turneu major la care numele jucătorilor au fost imprimate pe spate.

Extinderea la 16 echipe

Anglia a găzduit UEFA Euro 1996, primul turneu care a folosit nomenclatura „Euro [an]” și care avea să dubleze numărul echipelor participante la 16. Gazdele, într-o reeditare a semifinalei Cupei Mondiale FIFA 1990, au fost eliminate la loviturile de departajare de Germania. Echipa surpriză a turneului a fost nou-formata Cehia, participantă la prima sa competiție internațională după dizolvarea Cehoslovaciei, care a ajuns în finală după ce a învins Portugalia și Franța în faza eliminatorie. Germania avea să câștige finala cu 2-1, grație primului gol de aur marcat vreodată la un turneu major, înscris de Oliver Bierhoff după cinci minute de prelungiri. Acesta a fost primul titlu al Germaniei ca națiune unificată.

UEFA Euro 2000 a fost primul turneu organizat de două țări, în Țările de Jos și Belgia. Franța, campioana mondială în exercițiu, era favorită la victorie și s-a ridicat la înălțimea așteptărilor când a învins Italia cu 2-1 după prelungiri, după ce a fost condusă cu 1-0: Sylvain Wiltord a egalat în ultimul minut al timpului regulamentar, iar David Trezeguet a marcat golul de aur al victoriei în prelungiri.

UEFA Euro 2004, la fel ca și ediția din 1992, a produs o surpriză: Grecia, care se calificase până atunci doar la o singură Cupă Mondială (1994) și la un Campionat European (1980), a învins în finală gazda Portugalia cu 1-0 (după ce o învinsese și în meciul de deschidere al turneului) cu un gol marcat de Angelos Charisteas în minutul 57, câștigând un turneu la care i se dăduse o cotă de 150-1 pentru a ridica trofeul înainte de a începe (fiind a doua echipă cu cele mai mici șanse de reușită, după Letonia). În drumul lor spre finală, au învins și Franța, deținătoarea trofeului, precum și Cehia cu un gol de argint, o regulă care a înlocuit precedentul gol de aur în 2003, înainte de a fi abolită la rândul ei la scurt timp după acest turneu.

Turneul din 2008, găzduit de Austria și Elveția, a marcat a doua oară când două națiuni au fost co-organizatoare și prima ediție în care a fost acordat noul trofeu. A început pe 7 iunie și s-a încheiat pe 29 iunie. Finala dintre Germania și Spania a avut loc pe Ernst-Happel-Stadion din Viena. Spania a învins Germania cu 1-0, cu un gol marcat de Fernando Torres în minutul 33, stârnind numeroase sărbători în întreaga țară. Acesta a fost primul trofeu al Spaniei de la turneul din 1964. Spania a fost echipa cu cel mai mare număr de goluri marcate, 12, iar David Villa a terminat ca cel mai bun marcator, cu patru goluri. Xavi a fost desemnat jucătorul turneului, iar nouă jucători spanioli au fost aleși pentru echipa turneului.

Ediția din 2012 a fost găzduită de Polonia și Ucraina. Spania a învins Italia cu 4-0 în finală, devenind astfel prima națiune care își apără un titlu de campioană europeană, precum și prima echipă europeană care câștigă trei turnee majore consecutive. Marcând al treilea gol al finalei, Torres a devenit primul jucător care a marcat în două finale de Campionat European. El a terminat la egalitate în topul marcatorilor turneului, cu trei goluri în total, alături de Mario Balotelli, Alan Dzagoev, Mario Gómez, Mario Mandžukić și Cristiano Ronaldo, deși a fost folosit doar ca jucător de rezervă. În rest, turneul s-a remarcat prin faptul că a avut cele mai multe goluri marcate cu capul la un turneu Euro (26 din 76 de goluri în total); un gol anulat în meciul din faza grupelor, cel dintre Anglia și Ucraina, despre care reluările au arătat că a depășit linia de poartă, l-a determinat pe președintele FIFA Sepp Blatter să scrie pe Twitter: „GLT (Goal-line technology / Tehnologia liniei de poartă) nu mai este o alternativă, ci o necesitate”, revenind astfel asupra reticenței sale de lungă durată de a permite o astfel de tehnologie.

Extinderea la 24 de echipe