Peștera Izvorul Tăușoarelor este o peștera de mari dimensiuni situată în Munții Rodnei, Județul Bistrița-Năsăud
Drum de acces Se poate ajunge la peșteră pe traseul:
Bistrița-Năsăud-Salva-Telciu-Valea Telcișorului-peșteră. Bistrița-Năsăud-Rebrișoara-Valea Gersa-Izvorul Tăușoarelor-peșteră. Bistrița-Năsăud-Rebrișoara-Rebra-Parva-Valea Izvorul Bârlei-peșteră.
Cu mijloace auto se poate ajunge până în Telciu, Gersa și Parva.
Istoric A fost descoperită de învățătorul Leon Barte în 1955 și explorată în valuri succesive de atunci, peștera ajungand una din cele mai lungi si denivelate din România.
Descriere Intrarea în peșteră se află la altitudinea de 950m. Se deschide în versantul stâng al pârâului Izvorul Tăușoarelor, pe partea nordică a vârfului Bașca, în bazinul superior al râului Gersa. Face parte din complexul carstic Tăușoare - Zalion (monument al naturii). Este dezvoltată în calcare eocene și prezintă o morfogeneză prin excelență tectonică.
Peștera este una de mare dificultate, și asta nu atât verticalelor ei, puține și ușor de depașit, cât denivelării mari și lungimii galeriilor. Este o peșteră epuizantă, care necesită o foarte bună programare a turelor și o bună condiție fizică. Rezervație științifică a Academiei Române, descoperită de învățătorul Leon Barte în 1955 și explorată în valuri succesive de atunci, peștera ascunde câteva minunății rare sau chiar unice. Printre acestea, depozitul fosilifer din Sala Oaselor de Urs, mirabilitul din Sala de Mese, oulofolitele din Galeria gipsului, și, mai cu seamă, Bilele de Tăușoare, unice, din câte știm noi, pe plan mondial. Recent a fost descoperită o cascadă de 15 m. Peștera este închisă și este inchisa turismului.
Vezi și
Listă de peșteri din România Peștera
Bibliografie Marcian Bleahu 1976 Peșteri din Romania. T. Orghidan, Ștefan Negrea, Peșteri din România. Ghid Turistic, Editura Sport-Turism, București, 1984 Marcian Bleahu - Cuceritorii intunericului - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1976 Marcian Bleahu, Ioan Povara - Catalogul pesterilor din Romania - Consiliul National de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1976 Cristian Goran - Catalogul sistematic al pesterilor din Romania - Consiliul National de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1976 Federatia Romana de Turism Alpinism, Comisia Centrala de Speologie Sportiva - colectia Buletinului speologic informativ colecția revistei Speotelex
Legături externe Izvorul Tăușoarelor Huda lui Papara. PAGINA OFICIALA Misterul Peșterii Tăușoarelor, surprins cu tehnică de ultimă generație, 28 ianuarie 2013, Bianca Sara, Adevărul Bistrița:Cea mai adâncă peșteră din România se deschide pentru eco-turiști, 29 noiembrie 2010, Adevărul Un preot ține cheile celei mai adânci peșteri din România, 6 martie 2010, Veronica Ganea, Adevărul Peștera Izvorul Tăușoarelor din Munții Rodnei va fi reabilitată cu peste un milion de lei, 13 iulie 2012, Adevărul În Peștera Tăușoare hibernează peste 10.000i de lilieci din cel puțin patru specii cunoscute, 20 septembrie 2012, Adevărul Cea mai adâncă peșteră și a treia ca lungime din țară, deschisă pentru prima dată publicului, 28 iulie 2013, Bianca Sara, Adevărul
Categorie:Rezervații naturale din județul Bistrița-Năsăud Categorie:Munții Rodnei I I