California Dreamin' (film din 2007)

California Dreamin' (nesfârșit) este un film românesc din 2007, primul și singurul lungmetraj regizat de Cristian Nemescu, după un scenariu scris de regizor împreună cu Tudor Voican. Povestea pornește de la un episod real din vara lui 1999, oprirea într-o gară de țară a unui tren NATO care traversa România fără acte vamale, în plin război din Kosovo. În film gara se cheamă Căpâlnița, șeful ei este jucat de Răzvan Vasilescu, iar comandantul detașamentului american blocat acolo vreme de cinci zile este Armand Assante. Din distribuție mai fac parte Jamie Elman, Maria Dinulescu, Alexandru Mărgineanu, Ion Sapdaru și Andi Vasluianu.

Nemescu a încheiat filmările în iulie 2006 și a murit o lună mai târziu, la 27 de ani, într-un accident de mașină produs la București, împreună cu inginerul de sunet Andrei Toncu. Filmul se afla în montaj, într-o versiune provizorie de peste trei ore. Producătorul a hotărât să îl lanseze aproape neatins și a adăugat titlului, în paranteză, cuvântul „nesfârșit”.

Prezentat în mai 2007 în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, filmul a luat premiul secțiunii, deși juriul condus de Pascale Ferran hotărâse la început să nu îl judece, ca film neterminat. Au urmat mai bine de douăzeci de premii, în țară și la festivaluri din Europa, Asia și America de Nord, între care patru premii și o mențiune ale Uniunii Cineaștilor din România, iar la Premiile Gopo din 2008 cinci trofee și cele mai multe nominalizări ale ediției. În România a intrat în cinematografe la 1 iunie 2007 și a fost al doilea film românesc al anului ca număr de spectatori, după 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. Critica l-a primit în general bine, cu rezerve care țin mai ales de lungime și de starea în care a rămas montajul.

Rezumat Prologul este filmat în alb-negru și se petrece în 1944. Bucureștiul este bombardat de aviația americană, iar o familie fuge pe scări spre adăpost, cu o bombă rostogolindu-se în urma ei. Băiatul din acea familie este Doiaru. Părinții lui, proprietarii unei fabrici, așteaptă să vină americanii. Vin însă rușii, care îi iau pe amândoi, tatăl fiind socotit om al nemților. Copilul rămâne singur. Scene din 1944 vor mai reveni, tot în alb-negru, pe parcursul filmului.

Mai 1999. Un tren cu un radar al NATO traversează România spre granița cu Serbia, păzit de un detașament american sub comanda căpitanului Doug Jones, cu sergentul David McLaren ca secund, și de câțiva militari români. Guvernul de la București și-a dat acordul doar verbal, așa că transportul nu are documente vamale. La Căpâlnița, un sat din Bărăgan, șeful gării refuză să îl lase să treacă. Doiaru, așa îl cheamă, trăiește din mărfurile pe care le scoate din vagoanele oprite în stația lui, are oamenii lui și nu se teme de nimeni. Trenul este tras pe o linie secundară până vin actele.

Jones sună la București, unde Ministerul Transporturilor, Ministerul de Externe și un secretar de stat își pasează unul altuia problema, iar faxurile rămân necitite. Între timp primarul, dușman vechi al lui Doiaru, se pune pe treabă. Le organizează americanilor o serbare câmpenească pentru centenarul satului, deși centenarul se sărbătorise cu câteva luni în urmă, cu program artistic și cu un imitator de Elvis, și încearcă să îi convingă să treacă de partea lui. Monica, fata lui Doiaru, vrea să plece din sat și se îndrăgostește de sergentul McLaren. Nu știe engleză, așa că îl ia ca translator pe Andrei, un coleg de școală îndrăgostit de ea, care traduce cum îi convine. Fetele din sat se apropie de soldați, iar Marian, un militar român, se dă drept american ca să aibă și el succes. Doiaru îl invită pe Jones la masă și îl contrazice pe orice temă, de la mâncare până la Bill Clinton.

Zilele trec și nervii se întind. Doiaru rezistă și când de la București i se amenință postul. Jones, sătul, acceptă planul primarului de a-l înlătura pe șeful gării cu ajutorul sătenilor. Actele ajung însă la timp, iar trenul pleacă. În urma lui satul se încaieră. Oamenii lui Doiaru și cei ridicați împotriva lui se bat în plină stradă, iar Doiaru moare sub ochii fiicei sale. Un text de final spune că radarul a ajuns unde trebuia, dar după ce pacea fusese deja semnată. Epilogul, plasat câțiva ani mai târziu într-o cafenea din București, îi arată pe Monica și pe Andrei, amândoi studenți, regăsindu-se.

Distribuție

Răzvan Vasilescu: Doiaru, șeful gării din Căpâlnița Armand Assante: căpitanul Doug Jones Jamie Elman: sergentul David McLaren Maria Dinulescu: Monica, fiica lui Doiaru Alexandru Mărgineanu: Andrei, colegul Monicăi Ion Sapdaru: primarul Cătălina Mustață: Ana, soția primarului Constantin Diță: Paul, fiul primarului Andi Vasluianu: Marian, militar român Gabriel Spahiu: liderul de sindicat, tatăl lui Andrei Radu Gabriel: Stelică, omul lui Doiaru Alexandru Georgescu: caporalul Tănase Nicodim Ungureanu: șeful poliției Teodor Corban: secretarul de stat Ionuț Brancu: ministrul transporturilor Tomi Cristin: ministrul afacerilor externe Constantin Drăgănescu: bunicul Alexandru Drăgoi: Rodriguez Bart Sidles: Bart Turner Marco Assante: Benny Harper Crina Semciuc, Mădălina Ghițescu, Sabina Brândușe, Laura Voicu

Producție Un fapt divers din 1999 Povestea are la bază un episod petrecut la Pielești, în județul Dolj, în iunie 1999. Un tren de 20 de vagoane cu tehnică militară americană, echipamentul unui radar mobil, se îndrepta spre o unitate din Craiova. Șeful gării, Florin Pătrăchioiu, a observat că documentele de transport nu purtau ștampila vămii și a refuzat să dea liber, cu toate telefoanele primite de la vamă și de la superiori. Trenul a stat câteva ore. O lună mai târziu, la întoarcere, Pătrăchioiu l-a oprit din nou, iar de data asta garnitura a rămas două săptămâni în gară. Ministrul transporturilor de atunci, Traian Băsescu, l-a amenințat pe ceferist cu concedierea, cel puțin așa povestea Pătrăchioiu ani mai târziu.

Nemescu a spus că după facultate avea idei despre tot felul de personaje, dar că ideile nu se legau. Una dintre ele venea de la o vizită pe lângă Mihai Bravu, unde fetele din sat erau tulburate că veniseră niște americani. Reportajul despre trenul din 1999 a fost, în cuvintele lui, ceea ce „a sintetizat toate ideile” și le-a unit într-un scenariu. Regizorul a mers la Pielești ca să îl cunoască pe omul care oprise trenul. Scenariul l-a scris cu Tudor Voican, fost coleg de facultate. Dialogurile adiționale sunt semnate de Catherine Linstrum. Așa cum descria Nemescu proiectul, trenul care trebuia să traverseze țara în 24 de ore rămâne cinci zile într-un sat din Bărăgan, iar fiecare zi este un capitol al filmului, concentrat pe alt grup de personaje.

Finanțarea și distribuția rolurilor Potrivit revistei americane Cineaste, proiectul a fost pornit în 2004, dar banii primiți de la stat nu au ajuns, iar filmul s-a putut face abia în 2006, când a intrat în joc un studio privat. Producători au fost MediaPro Pictures, MediaPro și Temple Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Costurile de producție au fost estimate la 1,6 milioane de dolari. Producătorul filmului este Andrei Boncea, cu Iuliana Tarnovețchi ca producător executiv.

Boncea i-a trimis scenariul lui Armand Assante, care mai lucrase în România. Actorul a povestit că s-a îndrăgostit de text de la prima citire și că l-a întâlnit pe Nemescu în Bulgaria, la filmările pentru When Nietzsche Wept, chiar când regizorul se pregătea să plece la Cannes cu Marilena de la P7. La Cannes, în 2007, Assante avea să spună că i-a dat lui Nemescu „un «da» categoric” după lectura scenariului și că regizorul îi amintea de neorealiștii italieni. Nemescu, la rândul lui, spunea că Assante citise scenariul înainte de întâlnirea aranjată de producător și că îi plăceau și textul, și personajul Jones, care semăna cu ce își imaginase el. Pentru Doiaru l-a ales pe Răzvan Vasilescu.

Filmările S-a filmat între 29 mai și 21 iulie 2006, la Fundeni–Frunzănești, în județul Călărași, la Comana, în județul Giurgiu, și la Constanța. Primele unsprezece zile au fost în gara Frunzănești, la vreo 30 de kilometri de București, un loc retras. La Comana, în schimb, echipa a lucrat în mijlocul satului. Tot acolo s-a turnat bătaia din final, în care Doiaru este omorât. De la Comana, echipa s-a întors în studiourile MediaPro de la Buftea. Directorul de imagine a fost Liviu Mărghidan. Baza de date a Uniunii Cineaștilor notează că a fost primul film românesc turnat în format Super 35. Prologul din 1944 este filmat în alb-negru.

Florin Pătrăchioiu a venit pe platou cu ziarele din 1999, în care oprirea trenului ținea prima pagină. A stat de vorbă cu Răzvan Vasilescu și cu Armand Assante, căruia i-a dăruit un brâu oltenesc. Nu i-a plăcut că nu s-a filmat la Pielești și nici că Doiaru este un șef de gară corupt, când el, spunea, nu luase un leu de la nimeni.

Accidentul și montajul final În noaptea de 24 spre 25 august 2006, după o zi de montaj, Nemescu și Andrei Toncu, inginerul de sunet cu care lucrase și la scurtmetraje, se întorceau acasă cu un taxi. La intersecția de la Podul Eroilor, un Porsche Cayenne condus de un cetățean britanic a intrat pe roșu și a lovit taxiul în plin. Regizorul, inginerul de sunet și șoferul au murit în drum spre spital. Expertiza a stabilit că mașina avea 113 km/h în momentul impactului, iar taxiul 42.

Filmul avea atunci peste trei ore și un montaj provizoriu. Nemescu vorbea de o versiune de aproximativ două ore. MediaPro Pictures a ales să nu intervină decât prin scoaterea câtorva fragmente. Așa a rezultat versiunea de 155 de minute, cu „nesfârșit” adăugat în paranteză după titlu. Montajul l-a încheiat Cătălin Cristuțiu, iar sunetul Cristian Tarnovețchi. Pentru străinătate titlul a devenit California Dreamin' (endless). Cronicarii britanici au observat că traducerea corectă ar fi fost „unfinished”, neterminat. Titlul propriu-zis este cel al cântecului „California Dreamin'” al formației The Mamas & the Papas.

Lansare Cannes 2007 Selecția în Un Certain Regard a fost anunțată în aprilie 2007, la opt luni de la moartea regizorului și la un an după ce Marilena de la P7 rulase în Săptămâna Criticii. Proiecția oficială a avut loc vineri, 25 mai 2007. Delegația filmului i-a cuprins pe Răzvan Vasilescu, Armand Assante, Jamie Elman, Andrei Boncea, Liviu Mărghidan și Cătălin Cristuțiu, iar separat au venit Maria Dinulescu și Tudor Voican. Reacțiile de la proiecție au fost, cel puțin în relatarea Evenimentului zilei, destul de reținute. Ca film de debut, era eligibil și pentru Caméra d'Or.

Juriul secțiunii, format din Pascale Ferran, Cristi Puiu, Jasmine Trinca, Kent Jones și Bian Qin, hotărâse la început să nu ia în calcul un film neterminat. După proiecția de vineri seara, jurații s-au răzgândit. „Teoria noastră solidă ca piatra s-a prăbușit”, avea să spună Ferran. La gala din 26 mai 2007 ea a anunțat premiul Un Certain Regard pentru California Dreamin', pe care l-a numit de departe cea mai vie și mai liberă propunere de film văzută în cele zece zile de festival. Era al doilea premiu românesc în această secțiune, după Moartea domnului Lăzărescu în 2005. A doua zi, la închiderea festivalului, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile primea Palme d'Or.

Ieșirea pe ecrane în România Filmul a intrat în cinematografe la 1 iunie 2007, distribuit de MediaPro Distribution, și a fost programat în aceeași lună la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în Zilele Filmului Românesc. În primul weekend a fost al treilea în box office, cu 3.829 de spectatori. Cinemagia consemnează în total 20.967 de spectatori și încasări de 227.060 de lei, adică vreo 95.000 de dolari. Cifrele agenției Champions, citate de Mediafax, sunt puțin diferite, 20.867 de spectatori în zece săptămâni de rulare, ceea ce așeza filmul pe locul al doilea între premierele românești din 2007, după 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. Andrei Gorzo scria în iunie 2007 că filmul „face săli pline în București”. Distribuitorul anunțase și o ediție pe DVD, prin Pro Video.