Turul Franței () este o competiție ciclistă anuală ce se desfășoară în Franța și în țările din jurul ei. Organizată pentru prima dată în anul 1903, acoperă o lungime totală de peste 3.600 km și se întinde pe durata a trei săptămâni. Datorită prestigiului pe care l-a căpătat de-a lungul timpului, competiția atrage la start cicliști și echipe din întreaga lume. Ea este împărțită pe segmente zilnice, denumite etape. La finalul celor trei săptămâni, pentru fiecare concurent în parte se cumulează timpii obținuți în fiecare etapă pentru a se determina câștigătorul competiției. În fiecare zi, sportivul cu cel mai mic timp acumulat după sfârșitul zilei precedente îmbracă tricoul galben de lider al clasamentului general. Traseul competiției se modifică în fiecare an, dar ea se încheie întotdeauna la Paris. Începând cu anul 1975, ultima etapă se desfășoară de-a lungul bulevardului Champs-Élysées. Excepția de la această regulă a făcut-o ediția din 2024 care s-a încheiat la Nisa deoarece Parisul a fost implicat în organizarea Jocurilor Olimpice.
Caracterizare În mod obișnuit se desfășoară pe parcursul a 21 de zile (etape), timp în care cicliștii străbat peste 3.200 km. Cel mai scurt Tur al Franței s-a desfășurat în 1904 (2.420 km), iar cel mai lung în 1926 (5.745 km). De obicei, cele trei săptămâni de competiție includ și două zile de pauză, utilizate uneori pentru a transporta cicliștii dintr-un oraș în care s-a încheiat o etapă în altul în care urmează să înceapă una.În 1906 a avut loc primul Tur al Franței în care o etapă a început într-un oraș diferit de cel în care se încheiase etapa precedentă. Cicliștii au încheiat atunci o etapă la Lille, pentru ca startul următoarei etape să se dea la Douai. Traseul competiției variază de la parcurgerea teritoriului Franței în sensul acelor de ceasornic la parcurgerea acestuia în sensul invers acelor de ceasornic. Primul traseu desenat în sensul invers acelor de ceasornic a apărut în anul 1913.Augendre, p. 17 The New York Times a spus că „Turul Franței este probabil cea mai solicitantă competiție sportivă, din punct de vedere psihologic.” Efortul depus de un ciclist în această competiție a fost comparat cu efortul depus de un atlet în cazul în care „ar alerga câte un maraton pe zi, timp de aproape trei săptămâni.” Totodată, suma diferențelor de nivel străbătute de-a lungul cățărărilor unui Tur al Franței a fost comparată cu „escaladarea a trei Everesturi.”
left|thumb|Cicliștii pedalând pe Champs Élysées în Turul Franței din 2004 Într-o cursă sunt acceptate între 20 și 22 de echipe, fiecare dintre ele fiind alcătuită din câte nouă cicliști. Participarea se face pe bază de invitații trimise echipelor alese de organizatori, Amaury Sport Organisation. Coechipierii conlucrează între ei și dispun de o mașină tehnică în care se află managerii și mecanicii.
Competitorii sunt clasificați în urma adunării timpilor înregistrați în fiecare etapă. Ciclistul cu cel mai mic timp astfel adunat este liderul clasamentului general. Se acordă bonificații de timp sportivilor care termină printre primii etapa și celor care trec printre primii pe la punctele intermediare de cronometrare. Există posibilitatea de a câștiga Turul Franței fără a obține vreo victorie de etapă. Ca exemplu, se poate aminti anul 2010 când Alberto Contador a triumfat în acest mod; această situație s-a mai întâlnit în alte șase ediții ale Turului. Se întocmesc clasamente subsidiare competiției principale (vezi mai jos), liderii multora dintre acestea purtând tricouri distinctive.
În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună, iar cel ce trece primul linia de sosire este declarat câștigător de etapă. Totuși, în unele zile se programează etape contratimp, individuale sau pe echipe. Câștigătorul Turului este, de obicei, un specialist al etapelor de munte și al acestor etape contratimp. Cele mai multe etape se desfășoară pe teritoriul Franței, deși, începând cu anii '60 a devenit o obișnuință ca traseul Turului Franței să treacă și prin țările din apropiere:Dauncey, p. 149 Andorra, Belgia, Anglia, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Monaco, Olanda, Spania și Elveția au găzduit etape sau părți de etapă. Austria, Qatar și Scoția și-au exprimat dorința de a deveni puncte de plecare al viitoarelor ediții. Profilul etapelor poate fi plat, vălurit sau montan. Din 1975, finalul Turului Franței se desfășoară pe bulevardul Champs-Élysées din Paris; între 1903 și 1967, competiția se încheia pe stadionul Parc des Princes, situat în vestul Parisului, iar între 1968 și 1974, finalul era găzduit de Piste Municipale din sudul capitalei franceze.Augendre, p. 61
Origini
Originile Turului Franței sunt legate de celebra dezbatere cu privire la Afacerea Dreyfus, dezbatere care a divizat Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea. Motivul acesteia era reprezentat de condamnarea soldatului Alfred Dreyfus - ulterior exonerat de răspundere - care se presupunea că vânduse secrete militare germanilor. Disputele dintre cei ce-l susțineau pe Dreyfus și ceilalți deveniseră, la acea vreme, foarte aprinse. Ambele tabere ajunseseră să organizeze demonstrații publice. Una dintre acestea a avut loc în 1899, în timpul cursei de cai de la Auteuil și l-a determinat pe istoricul Eugen Weber să descrie acest conflict ca fiind o „luptă politică absurdă” ().Weber, p. xi Printre cei implicați atunci s-a numărat și contele Jules-Albert de Dion, proprietarul fabricii de mașini De Dion-Bouton. El îl considera pe Dreyfus vinovat.Boeuf, Jean-Luc și Léonard, Yves (2003), Republica Turului Franței (), Seuil, Franța Din cauza implicării sale în demonstrația de la Auteuil,Weber, p. xi. când l-a lovit pe președintele Franței, Émile Loubet, cu o cârjă în cap, Jules-Albert de Dion a fost închis timp de 15 zile, plătind și o amendă în valoare de 100 de franci.Marketing Michelin: publicitate & identitate culturală în Franța secolului douăzeci () de Stephen L. Harp, p. 20
Referitor la incidentul de la Auteuil, Weber spunea că acesta fusese „fabricat pentru presa sportivă” (). Primul și cel mai important ziar sportiv francez la acea vreme era Le Vélo,Boeuf, p. 23 care vindea 80.000 de exemplare zilnic.Nicholson, Geoffrey (1991), Le Tour: ascensiunea Turului Franței (), Hodder & Stoughton, Marea Britanie Editorul publicației, Pierre Giffard, îl considera pe Dreyfus nevinovat. El a relatat arestarea acestuia într-un mod ce i-a displăcut total lui Jules-Albert de Dion. Din acest motiv, Dion, împreună cu alți câțiva opozanți ai lui Dreyfus (printre care Adolphe Clément și Édouard Michelin), a înființat un ziar sportiv rival, pe care l-a denumit L'Auto.De Dion, Clément și Michelin priveau cu îngrijorare ascensiunea ziarului Le Vélo, – care nu conținea numai știri din ciclism – deoarece susținătorul financiar al acestuia era unul dintre rivalii lor comerciali, respectiv compania Darracq. De Dion considera că Le Vélo le dăduse prea multă atenție celor de la Darracq, comparativ cu atenția acordată lui. Jules-Albert de Dion era un gentleman, dar și un om sincer și direct. La acea dată, scrisese deja câteva articole pentru Le Figaro, Le Matin, dar și pentru alte publicații. Era, de asemenea, un tip bogat și își putea permite să-și satisfacă capriciile. Ca exemplu, putem aminti înființarea Le Nain Jaune (), publicație care, după spusele sale, nu răspundea niciunei nevoi anume.
Henri Desgrange a fost angajat ca redactor șef al noului ziar astfel înființat. Acesta fusese un ciclist proeminent și deținea, împreună cu Victor Goddet, velodromul din cadrul arenei Parc des Princes.Goddet, Jacques (1991), Frumoasa echipă (), Robert Laffont, Paris, Franța, ISBN 2-221-07290-1, p. 16 De Dion îl cunoștea pe Desgrange datorită reputației pe care acesta și-o câștigase în ciclism, dar și ca urmare a cărților și articolelor sale despre ciclism. De asemenea, Desgrange se făcuse cunoscut și prin articolele de presă, scrise pentru compania Clément, companie producătoare de anvelope.
Apariție Dar L'Auto n-a beneficiat de succesul scontat de finanțatorii săi. Vânzările constant mai mici decât ale rivalilor au determinat o întâlnire de criză pe 20 noiembrie 1902, la etajul central al sediului L'Auto din strada Faubourg Montmartre (), numărul 10, din Paris. Ultimul care a luat cuvântul la această întrunire a fost șeful departamentului ciclism din cadrul ziarului, Géo Lefèvre. Acesta avea 26 de ani și era cea mai tânără persoană prezentă la respectiva întâlnire.Woodland (2003) Desgrange îl luase pe Lefèvre de la ziarul lui Giffard.Goddet, Jacques (1991), Frumoasa echipă (), Robert Laffont, Paris, Franța, ISBN 2-221-07290-1, p. 20 Pentru relansarea ziarului, Lefèvre a sugerat înființarea unei curse cicliste, disputată pe parcursul a șase zile și care să se desfășoare pe tot teritoriul Franței. Cursele de ciclism pe distanțe lungi, create cu scopul de a vinde mai multe ziare, erau ceva obișnuit pentru acea perioadă. Dar niciodată nu se încercase o cursă atât de lungă pe cât propusese Lefèvre.Desgrange mai încercase să copieze și să relanseze curse înființate de rivalul său. În 1901, după o decadă de absență, el a readus la viață cursa Paris-Brest. Câștigătorul de atunci a încheiat competiția după aproximativ două ore de la start, dar cursa nu a stârnit imaginația publicului. Cele mai lungi curse din acea perioadă se desfășurau între două orașe, de exemplu între Bordeaux și Paris, dar într-o singură zi. Giffard a fost primul care a sugerat o cursă care să se întindă pe parcursul mai multor zile. Această idee era inovatoare în ciclism, dar fusese deja încercată în cursele de mașini. Spre deosebire de alte curse cicliste, cea de acum urma a se desfășura fără personal care să ajute cicliștii cu probleme. Dacă aceasta ar fi fost un succes, ar fi ajutat ziarul L'Auto să-și depășească rivalul și poate chiar să-l desființeze.Dauncey, Hugh și Hare, Geoff (2003), Turul Franței: 1903-2003 (), Routledge, S.U.A., ISBN 978-0-7146-5362-4, p. 64 Putea fi, după cum spunea Desgrange, „un ghimpe în coasta lui Giffard” (). Desgrange și Lefèvre au discutat după prânz despre respectiva idee. Desgrange avea totuși îndoieli, dar directorul financiar al publicației, Victor Goddet, era entuziasmat. El i-a înmânat lui Desgrange cheile de la seiful companiei, spunându-i: „Ia tot ce ai nevoie”.Goddet, Jacques (1991), Frumoasa echipă (), Robert Laffont, Paris, Franța, ISBN 2-221-07290-1, p. 15 Următorul pas a fost anunțarea datei de disputare a cursei: 19 ianuarie 1903.
Primul Tur al Franței