Reconstituire coperta Sămănătorul din anii 1901-1902|miniatura|185px Sămănătorul a fost o revistă literară săptămânală, concepută de către George Coșbuc și Alexandru Vlahuță și care a apărut la București, între 2 decembrie 1901 și până la 27 iunie 1910 fără întrerupere. A jucat un rol important în viața literară a vremii și a constituit catalizatorul pentru înființarea curentului ideologic și literar care îi poartă numele - Sămănătorismul. Acest curent, promovat de colaboratorii revistei și teoretizat de Nicolae Iorga, susținea, în special prin intermediul paginilor revistei, valorile naționale tradiționale și folclorice, necesitatea culturalizării țărănimii, etc. „Sămănătorul” a publicat numeroase texte folclorice, documente istorice, pagini inedite din opera lui Mihai Eminescu, precum și comentarii privind clasicii literaturii române, traduceri din literatura universală, etc.

Notă asupra denumirii Sămănătorul sau Semănătorul? De la nr. 1 din 2 dec. 1901 până la nr. 27 din 29 septembrie 1902, titlul revistei a fost Semănătorul; de la nr. 28 din 4 octombrie 1902 până la sfârșitul anului 1909, titlul s-a schimbat în Sãmănătorul, adăugându-se a treia vocală ă “barbară” cum o numește Tudor Arghezi. în Bilete de papagal; în 1906 la întrebarea unui cititor care este forma corectă, revista răspunde că cea corectă este cu ă: Sãmãnãtorul. În anul 1910, însă, redacția revine la transcrierea inițială cu e: Semănătorul. Înaintea revistei scoase de A. Vlahuță și G. Coșbuc, din îndemnul lui Spiru C. Haret la București au mai apărut două periodice cu titlul Semãnãtorul: prima la Bârlad, de la 27 septembrie 1870, cu întreruperi, până la 12 septembrie 1876; a doua, având subtitlul Revistă pentru popor și școală, la Galați, de la 20 ianuarie până la 20 mai 1899. Volume legate Sămănătorul din anii 1902-1908|miniatura|185px Apariția revistei în volume Revista "Sămănătorul" a apărut și în volume. În anul 1902 s-au tipărit două: volumul I sub denumirea "Semănătorul" cuprindea numerele de la 1 la 26 iar volumul II, numerele de la 27 la 39. În anii următori au apărut la vânzare în librării volume frumos copertate, cu numerele integral inserate sau cu numere la comandă. Paginația era continuă. Volumele au fost următoarele: An I (1901-1902) vol. I, nr. 1-26, pg. 1-416, vol II, nr. 27-39, pg. 1-224 An II (1903) vol. III, nr. 1-52, pg. 1-834 An III (1904) vol. IV, nr. 1-52, pg. 1-832 An IV (1905) vol. V, nr. 1-52, pg. 1-980 An V (1906) vol. I, nr. 1-26, pg. 1-520, vol II, nr. 27-52, pg. 521-1068 An VI (1907) vol. I, nr. 1-52, pg. 1-1090 An VII (1908) vol. I, nr. 1-52, pg. 1-1178 An VIII (1909) vol. I, nr. 1-51, pg. 1-998 An IX (1910) vol. I, nr. 1-27, pg. 1-416

Proiectul viitoarei reviste gândit în vara anului 1901

Discuțiile privind înființarea revistei Sămănătorul 1901-1910, s-au desfășurat la Vila Sfetea de la Tismana și au participat: Gazda, renumitul librar George Sfetea, cumnatul poetului George Coșbuc (ținând pe sora sa mai mică, Elena Sfetea). Alexandru Vlahuță, prezent la Tismana în vara acelui an în vizită de documentare pentru “România Pitorească]]”, lucrare care va apărea în toamna anului 1901. George Coșbuc, interesat de a se angaja în „Administrația Casei Școalelor” și de demararea de către Spiru Haret a programului înființării și funcționării „cercurilor culturale de la orașe și sate”. Toți erau pentru înființarea unei reviste dar fiecare din vorbitori avea propriile țeluri. George Sfetea era interesat de tipărire. Alexandru Vlăhuță, trimis al ministrului instrucțiunii publice, era interesat de a gândi “Sămănătorul” ca „un nou caiet pentru săteni”, susținând campania de culturalizare în sânul țărănimii, inițiată de ministrul instrucției Spiru Haret. Conform acestuia, revista trebuia să promoveze o literatură inspirată de realitățile naționale, acordând întâietate tematicii rurale. George Coșbuc, era interesat de scoaterea unei noi reviste pentru a aplica programul formulat de el pentru revista „Vatra”, care apăruse între 1 ianuarie 1894 și august 1896, dar se abătuse de la program fără să-l urmărească punctual. Coșbuc susținea că:”Trebuie să ne întoarcem, pe cât întoarcerea mai e cu putință, la vatra strămoșească, la obârșia culturală a noastră”. Odată acceptat acest concept, revista „Vatra” devine și un precursor al curentelor ideologice și culturale de la „Sămănătorul”.Dicționar cronologic „Literatura română”, Ed. Științ. și Encicl., Buc., 1979, pag. 226 Model de țărancă pentru coperta Sămănătorul|thumb|right|185px

Problemele legate de format. Coperta și conținutul. George Sfetea propunea un format de copertă executat de către pictorul Nicolae Grigorescu, cu care el mai colaborase. Propune un model după tabloul în ulei „Țărancă cu oile la poiană” în care să apară și un semănător. În final, se acceptă o copertă cu o țărancă torcând, în dreapta semănătorului, și cu aceiași simbolistică pe care pictorul o gândise pentru îmbrăcăminte. Desculță, simbolizând viața de la țară, cu fustă neagră peste genunchi, cu ie și cârpă albă, combinația alb-negru fiind specifică portului popular sibian, ungurenesc, combinezon și brâu pe roșu, motivele pe roșu ale brâielor purtându-se în zona subcarpatică din regat. In privința conținutului se propunea un editorial, o poezie, un reportaj sau o notă de drum, un articol de factură didactică sau de critică literară, un basm sau o piesă de teatru inspirată din literatura orală țărănească, o poezie sau pilde ale marilor poeți ai lumii.

Programul Sămănătorul Programul revistei „Sămănătorul”, este expus în articolul programatic, Primele vorbe, nesemnat, se aduc în discuție idei întâlnite cu mult înainte, la Vatra, dar și în alte foi românești. începutul lor se caută uneori cu mult în urmă. Întâmplare nu poate fi că revista Curierul literar pu­blică, în loc de articol programatic, articolul lui M. Kogălniceanu din fruntea Daciei literare, din 1840. Programul Sămănătorului stăruia asupra însemnătății păstrării „limbii și da­tinii strămoșești" și cerea ca scriitorii să cunoască viața po­porului. Osândea scriitorii care puseseră în stihuri amăgirile și durerile micii lor vieți și se înstrăinaseră „de marea viață a poporului, de marile lui suferințe și aspirații". Expectativa a ușurat „mediocrităților pompoase" triumful, se arată mai de­parte, și a lăsat drum liber „vânturătorilor de fraze goale" să batjocorească limba, în cele mai diverse ocazii. Cei doi directori adresau cuvinte de îmbărbătare, invocând și numele lui Eminescu. „Suflați colbul de pe cronici, cum zice poetul, și faceți să renască virtuțile bătrânilor de atunci în sufletul tinerimii de azi."„G. Coșbuc – O privire asupra operei literare”, Editura Pentru Literatură, București, 1967, pag. 136 Anunț Sămănătorul|thumb|right|185px Nemulțumit de tonul molcom-moldovenesc al textului, Coșbuc reia ideile directoare ale revistei: “Noi cu literatura astăzi nu mai stăm în mijlocul istoriei noastre, nu stăm nici în mijlocul tradițiilor noastre, nu stăm mai ales în mijlocul poporului nostru: “Fără idealuri nu e luptă și fără luptă nu e nici literatură”; “Am rupt firul tradițiilor, ne batem joc de credința strămoșilor, luăm în deșert instituțiunile țării și așezămintele ei, râdem în pumni de asperațiunile naționale și importăm în literatură (...) - câte și mai câte bolnave idei și cu totul străine spiritului românesc”Lucian Valea – Pe urmele lui George Coșbuc, Editura sport-turism, București, 1986, pag. 203 Și Alexandru Vlăhuță, în „Sămănătorul” numărul 3, de vineri, 16 decembrie 1901, dezvoltă pe larg bazele conceptuale ale revistei în articolul „Cărți pentru popor”: „Icoane din trecut, întâmplări vitejești, isprăvi din acelea care-ți înalță sufletul, scene din viața de la țară, pilde și învățături sănătoase date într-o formă atrăgătoare, puterea providențială a unui primar ideal, a unui proprietar, a unui preot, a unui învățător — așa cum îi visăm și cum ar trebui să fie oamenii aceștia — bunătatea, jertfele, munca și izbînzile lor, întrupate în povestiri calde, sugestive, așa ca cititorul să se simtă mișcat ca de lucruri văzute aievea și să capete îndemnul de a-și aduce și el partea lui de bine pe lumea asta, de a se face și el folositor cu ceva țării și neamului lui". Scriitorii sînt chemați să-și facă „datoria", să lupte împotriva importului de idei, a coruperii limbii prin împrumuturi străine. Contestînd simbolismul, revista încurajează acele producții care proslăvesc „marea viață a poporului" român, trecutul lui glorios, „frumusețile acestui pămînt" etc.

Poeziile programatice Sămănătorul Se constată că idei asemănătoare cu articolul programatic, Primele vorbe, exprimau și poeziile din primul număr, putând fi considerate „manifeste" privind orien­tarea noii reviste. Astfel, Sămănătorul, poezia lui Vlăhuță, înfățișa muncitorul din țarină aruncând sămânța în brazdă. Poezia se încheia cu o urare, în spiritul cuvintelor din articolul programatic.

SĂMĂNĂTORUL

Pășește-n țarină sămănătorul Și-n brazda neagră, umedă de rouă, Aruncă-ntr-un noroc viața nouă, Pe oare va lega-o viitorul.

Sunând, grăunțele pe bulgări plouă: Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul Le samănă cu mîinile-amîndouă.

Trudește, făcătorule de bine, Veni-vor, roiuri, alții după tine, Și vor culege rodul — bogăția.

Tu fii soldatul jertfei mari, depline: Ca dintr-un bob să odrăslească mia, Cu sîngele tău cald stropește glia.

Sămănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901

O poezie mult mai exaltată scrie George Coșbuc. Poezia lui Coșbuc Fragment epic glorifică faptele de arme ale lui Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit și a altor voievozi cu dragoste de țară. Amintirea vitejiei lor trebuia să slujească de îndemn noii generații.D. Vatamaniuc - „G. Coșbuc – O privire asupra operei literare”, Editura Pentru Literatură, București, 1967, pag. 137 Poporul român, arată poetul, nu avea dreptul să se creadă fără „zei" în lume.

Iată-ți gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moartă, — Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem — Ne avem și noi Olimpul, și pe-a veșniciei poartă Am intrat și noi ; și-ntr-însul zei fără de moarte-avem !

Sămănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901 Citiți poezia Fragment epic

O altă poezie ce poate fi considerată programatică era poezia lui Șt. O. Iosif „Către tinerii poeți” deși Șt. O. Iosif nu era la conducerea revistei. Poezia consemna starea grea în care se găsea poporul român și adresa o chemare poeților pierduți în „nori" și „zări albastre" și visând „flori și stele", să se întoarcă spre soarele „gata să răsară", înălțând „flamura străbună" a dragostei de „lege și de țară".

Copii răzleți ai mîndrei noastre nații! De mai trăiește-n voi simțire vie, Veniți atunci și vă cunoașteți frații !

Sădiți în inimi vechea bărbăție, Avînturi mari, eterne aspirații... Și numele pe veci sfințit vă fie !

Sămănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901 Citiți poezia Către tinerii poeți

Copertă Sămănătorul, oct. 1907|miniatura|185px

Primii colaboratori la Sămănătorul În numerele apărute în anul 1901 (vineri, 2,9,16,23,30 decembrie) și în cele din anul următor, colaborează printre alții: Dimitrie Anghel, Zaharia Bârsan, Ion Gorun, Ion Agârbiceanu, E. Gîrleanu, C. Moldoveanu, Constanța Hodoș, Ilarie Chendi, R. Cioflec, V. Savel, G. Tutoveanu, Ion Adam, G. Vîlsan, alăturându-se în anii următori și Ioan A. Bassarabescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Emil Gârleanu, George Topîrceanu, Ion Minulescu, Elena Farago, Emil Isac, etc.

Directorii Sămănătorul