Adunarea Națională a Franței (în ) este camera inferioară a Parlamentului francez. Are 577 de membri, numiți deputați (în ), aleși pentru un mandat de 5 ani prin metoda majorității uninominale, în două tururi de scrutin. Circumscripțiile corespund în mare măsură cantoanelor și nu trebuie să depășească limitele departamentelor. Sediul Adunării Naționale este Palatul Bourbon situat pe cheiul Orsay, pe celălalt mal al Senei față de Place de la Concorde. De-a lungul istoriei Franței, Adunarea Națională a avut roluri și titluri diferite, actualmente, în cea de a Cincea Republică, fiind cel mai important organ legislativ francez.
Adunarea Națională poate fi dizolvată de președintele țării, atunci când situația este de coabitare, iar președintele convoacă alegeri anticipate.
După criza din mai 1958, Constituția Franței în cea de-a Cincea Republică a crescut considerabil puterea executivului în detrimentul Parlamentului, comparativ cu constituțiile anterioare ale celei de-a Treia și a Patra Republici.
Președintele Republicii poate decide dizolvarea Adunării Naționale și convocarea unor noi alegeri legislative. Aceasta este menită să rezolve impasurile în care Adunarea nu poate decide o direcție politică clară. Această posibilitate este rar folosită. În 1997, președintele Jacques Chirac a dizolvat Adunarea Națională din cauza lipsei de popularitate a prim-ministrului Alain Juppé. Totuși, planul a eșuat, deoarece majoritatea nou aleasă s-a opus lui Chirac.
Adunarea Națională poate demite guvernul executiv (adică prim-ministrul și alți miniștri) printr-o moțiune de cenzură (moțiune de cenzură). Din acest motiv, prim-miniștrii și guvernul lor provin neapărat din partidul sau coaliția dominantă din adunare. În cazul unui președinte al Republicii și al Adunării Naționale provenind din partide opuse, acest lucru conduce la situația cunoscută sub numele de coabitare; această situație, care s-a produs de trei ori (de două ori sub François Mitterrand, o dată sub Jacques Chirac), este probabil să fie mai rară acum, deoarece mandatele președintelui și ale Adunării au aceeași durată (5 ani de la referendumul din 2000) și sunt alese în același an.
Deși moțiunile de cenzură sunt propuse periodic de opoziție după acțiuni guvernamentale pe care le consideră extrem de nepotrivite, ele sunt pur retorice; disciplina partidului asigură că, pe parcursul unui mandat parlamentar, Guvernul nu este niciodată demis de Adunare, cel puțin atunci când partidul/coaliția de guvernământ deține o majoritate de lucru în Cameră (ceea ce nu a mai fost valabil după alegerile din 2022). De la înființarea celei de-a Cincea Republici în 1958, au existat doar trei moțiuni de cenzură reușite. Prima a avut loc pe 5 octombrie 1962, când Adunarea Națională a votat împotriva propunerii președintelui Charles de Gaulle de a-l alege pe președinte prin sufragiu universal direct. De Gaulle a răspuns prin dizolvarea Adunării Naționale în câteva zile. A doua moțiune de cenzură a fost adoptată pe 4 decembrie 2024, cu 331 de deputați care au votat împotriva guvernului prim-ministrului Michel Barnier. Al treilea a fost adoptat împotriva Guvernului Bayrou la 8 septembrie 2025. A fost votat de 364 de deputați ca răspuns la utilizarea de către Bayrou a articolului 49 din Constituția Franței pentru a ocoli Adunarea Națională pe un proiect de lege financiar.
Guvernul (prim-ministrul și ministrul responsabil de relațiile cu Parlamentul) obișnuia să stabilească prioritățile agendei pentru sesiunile Adunării, cu excepția unei singure zile pe lună. În practică, având în vedere numărul de priorități, programul adunării era stabilit aproape în întregime de executiv; Proiectele de lege, în general, au șansa de a fi examinate doar dacă sunt propuse sau susținute de executiv. Totuși, aceasta a fost modificată la 23 iulie 2008. Conform Constituției modificate, Guvernul stabilește prioritățile pentru două săptămâni într-o lună. O altă săptămână este desemnată pentru prerogativele de "control" ale Adunării (constând în principal în întrebări orale adresate Guvernului). A patra este stabilită tot de Adunare. Mai mult, o zi pe lună este stabilită de o "minoritate" (grup care susține Guvernul, dar care nu este cel mai mare) sau de un grup de "opoziție" (declarând oficial că nu susține Guvernul).
Legislatorii adunării pot adresa întrebări scrise sau orale miniștrilor. Sesiunea de miercuri după-amiază, de la ora 15:00, "întrebări către guvern", este transmisă în direct la televizor. La fel ca Prime Minister's Questions în Regatul Unit, este în mare parte un show pentru telespectatori, cu membri ai majorității care pun întrebări flatante, în timp ce opoziția încearcă să pună guvernul în dificultate.
Alegeri Vezi și: Alegeri legislative în Franța, Lista circumscripțiilor Adunării Naționale a Franței și redistribuirea circumscripțiilor legislative franceze din 2010
Din 1988, cei 577 de deputați sunt aleși prin sufragiu universal direct, cu un sistem în două tururi pe circumscripție, pentru un mandat de cinci ani, sub rezerva dizolvării. Fiecare circumscripție are aproximativ 100.000 de locuitori. Legea electorală din 1986 specifică variația populației în cadrul unui departament să nu depășească 20%, atunci când efectuează orice redistribuire. Totuși, niciuna nu a fost redesenată între 1982 și 2009. Ca urmare a mișcărilor populației, nașterilor și deceselor, au apărut inegalități între districtele rurale mai puțin populate și cele urbane. Deputatul pentru cel mai numeros număr (în Val-d'Oise) reprezenta 188.000 de alegători, în timp ce cel pentru celălalt extrem (pentru Lozère la nivel larg) reprezenta 34.000. Cea pentru Saint Pierre și Miquelon deservește mai puțin de 6.000 de persoane. Majoritatea au fost redesenate în 2009 (granițele adoptate oficial în 2010, în vigoare din 2012) dar această redistribuire a fost controversată cum ar fi crearea a unsprezece circumscripții pentru rezidenții francezi din străinătate fără a crește numărul de mandate. Harta electorală este desenată de o comisie independentă.
Pentru a fi ales în primul tur de scrutin, un candidat trebuie să obțină cel puțin 50% din voturile exprimate, cu o prezență la vot de cel puțin 25% dintre alegătorii înregistrați pe listele electorale. Dacă niciun candidat nu este ales în primul tur, cei care reprezintă peste 12,5% (1⁄8) din alegătorii înregistrați sunt înscriși în al doilea tur de vot. Dacă niciunul dintre trei sau mai mulți nu îndeplinesc aceste condiții, cei doi candidați cu cele mai bune poziții avansează automat în turul al doilea de vot – la care este ales candidatul care primește cele mai multe voturi. Fiecare candidat este înscris împreună cu un înlocuitor, care îi ia locul dacă în timpul mandatului este incapabil sau exclus – în special dacă adjunctul devine membru al guvernului.
Legea organică din 10 iulie 1985 a instituit un sistem de reprezentare proporțională pe liste de partid în cadrul departamentului. În acest cadru era necesar să se obțină cel puțin 5% din voturi pentru alegerea unui oficial. Totuși, alegerile legislative din 1986, desfășurate sub acest sistem, au oferit Franței o nouă majoritate, care a readus Adunarea Națională la sistemul în două tururi menționat anterior.
Dintre cei 577 de deputați aleși, 539 reprezintă Franța metropolitană, 27 reprezintă departamentele de peste mări și colectivitățile de peste mări; 11 reprezintă rezidenți francezi din străinătate.
Procedură Agenda Adunării Naționale este decisă în mare parte de Guvern, deși Adunarea poate impune și propria agendă. De fapt, articolul 48 din Constituție garantează cel puțin o sesiune lunară decisă de Adunare.
Propunere de lege O propunere de lege este un document împărțit în trei părți distincte: un titlu, un exposé des motifs și un dispositif. Dezvăluirea motivelor este similară cu un preambul și descrie obiectivele legislației. Dispositivul este legislația în sine, care conține articole care conțin conținutul proiectului de lege.
O propunere de lege poate proveni din partea Guvernului (projet de loi) sau a unui membru al Parlamentului (proposition de loi). Anumite legi trebuie să vină de la Guvern, inclusiv reglementările financiare. Propunerile de lege pot trece prin Adunarea Națională și Senat într-o ordine indiferentă, cu excepția legilor financiare care trebuie să treacă mai întâi prin Adunare, sau a legilor organizatorice teritoriale sau a legilor pentru cetățenii francezi care trăiesc în străinătate, care trebuie mai întâi să treacă prin Senat.
Depunerea unei legi Pentru o propunere de lege obișnuită, textele trebuie mai întâi revizuite de o comisie parlamentară permanentă sau de o comisie specială desemnată în acest scop. În timpul discuțiilor din comisie sau în sesiunile plenare din adunare, Guvernul și Parlamentul pot adăuga, modifica sau elimina articolele propunerii. Textul este astfel modificat. Amendamentele propuse de un parlamentar nu pot mobiliza finanțare publică suplimentară. Guvernul are dreptul să ceară Adunării să se pronunțe într-un singur vot cu amendamentele propuse sau acceptate chiar de Guvern.
Proiectele de propuneri legislative vor fi examinate succint de cele două camere ale Parlamentului (Adunarea Națională și Senatul) până când textul va fi identic. După două prelegeri susținute de cele două camere (sau doar una dacă Guvernul alege să accelereze adoptarea textului, care poate avea loc doar în anumite condiții) și fără niciun acord, Prim-ministrul sau cei doi președinți ai camerelor, împreună cu primul, pot convoca o comisie specială compusă din un număr egal de membri ai Adunării și senatori pentru a ajunge la un compromis și a propune un nou text. Noua propunere trebuie aprobată de Guvern înainte de a fi repropusă celor două camere. Nu pot fi adăugate noi amendamente decât cu aprobarea Guvernului. Dacă noua propunere de lege nu va fi aprobată de cele două camere, Guvernul poate, după o nouă prelegere a Adunării Naționale și a Senatului, să ceară Adunării Naționale să pronunțe o hotărâre finală. În acest caz, Adunarea Națională poate retrage fie textul elaborat de comisia specială, fie ultima pe care a votat-o – posibil modificată prin mai multe amendamente ale Senatului.
Președintele Republicii, pe baza propunerii Guvernului sau a celor două camere, poate depune orice propunere legislativă sub formă de referendum dacă privește organizarea puterilor publice, reforme economice, măsuri sociale și de mediu sau orice propunere care ar avea un impact asupra funcționării instituțiilor. Un referendum asupra condițiilor anterioare poate fi inițiat și de o cincime din membrii Parlamentului, susținut de o zecime din alegătorii înscriși pe listele electorale. În cele din urmă, legile sunt promulgate prin semnătura președintelui Republicii. Titularul funcției poate solicita o nouă dezbatere legislativă a legii sau a unuia dintre articolele acesteia în fața Adunării Naționale, care nu poate fi refuzată.
Condițiile și beneficiile Articol principal: Imunitatea parlamentară în Franța
Remunerație Legislatorii adunării primesc un salariu de 7.043,69 € pe lună. Există, de asemenea, "compensația reprezentativă de cheltuieli oficiale" (indemnité représentative de frais de mandat, IRFM) de 5.867,39 € pe lună pentru acoperirea cheltuielilor legate de birou, precum și un total de 8.949 € pe lună pentru a plăti până la cinci angajați. De asemenea, au un birou în adunare, diverse beneficii legate de transport și comunicații, securitate socială, un fond de pensii și asigurare de șomaj. Conform articolului 26 din Constituție, deputații, la fel ca senatorii, sunt protejați de imunitate parlamentară. În cazul unei acumulări de mandate, un deputat nu poate primi un salariu mai mare de 9.779,11 €. Cheltuielile adjuncților pot fi analizate de o comisie; Sancțiunile pot fi pronunțate dacă cheltuielile au fost nejustificate.
Acumularea mandatelor și vârsta Vezi și: Cumul des mandats