FC Rapid București

Fotbal Club Rapid 1923, cunoscut sub numele de FC Rapid București, pe scurt Rapid, este un club de fotbal profesionist din București, România, ce evoluează în prezent în . A fost fondat pe 25 iunie 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Grivița sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R..

Este unul dintre cele mai de succes cluburi de fotbal din România, Rapid câștigând de trei ori titlul național, de 13 ori Cupa României și de patru ori Supercupa României. Zece dintre aceste trofee au fost obținute sub acționariatul lui George Copos, cel care a patronat clubul în perioada 1993-2013. La nivel internațional, cele mai mari realizări reprezintă atingerea sferturilor de finală ale Cupei Cupelor 1972-73 și ale Cupei UEFA 2005-2006, dar și finala Cupei Mitropa din 1940, aceasta din urmă nefiind jucată din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.

În iunie 2016, Rapid a fost declarat în instanță în faliment; deși nu era definitivă, decizia a avut ca urmare faptul că echipa nu a mai putut înregistra contracte noi și neavând legitimați suficienți jucători, clubul nu s-a putut înscrie în prima divizie în sezonul 2016-2017, în urma hotărârii Ligii Profesioniste de Fotbal. La scurt timp, a urmat și desființarea echipei. După faliment, au fost demarate patru proiecte paralele de reconstrucție ale echipei, dintre care sustenabil s-a dovedit a fi unul: Mișcarea CFR, devenit Academia Rapid și mai apoi Fotbal Club Rapid. În luna iunie 2018, Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid după ce a achiziționat la o licitație brandul clubului Rapid București fondat în 1923, marca și culorile, fapt recunoscut oficial de Federația Română de Fotbal.

Culorile clubului sunt vișiniu și alb. Giuleștenii își dispută meciurile de acasă pe Stadionul Superbet Arena-Giulești din cartierul Giulești, care are o capacitate de 14.050 de locuri. Arena a înlocuit, în 2022, vechiul stadion pe care Rapid și-a disputat meciurile de acasă începând cu 1939. Rapid are rivalități acerbe cu Dinamo București și FCSB, dar și cu Petrolul Ploiești, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub numele de Primvs derby. În perioada interbelică, Rapid și Venus București compuneau Eternul derby.

Istoric Începuturile și perioada interbelică (1923-1945) Istoria clubului începe în ziua de 25 iunie 1923, când, într-o sală a școlii primare din cartierul Grivița, lucrătorii de la Atelierele Grivița au pus bazele "Asociației Culturale și Sportive CFR". Din primul comitet au făcut parte: maistrul Teofil Copaci (devenit președintele asociației), strungarii Grigore Grigoriu (devenit primul căpitan al echipei), Dumitru Constantinescu, Géza Ginzer, Tudor Petre, Franz Hladt.Ionescu & Tudoran, Fotbal de la A la Z, p. 203 Echipa s-a constituit în luna septembrie, după fuzionarea celor de la „Ateliere” cu cei de la „Excelsior” (care reprezenta cartierul muncitoresc „Steaua” și care avea în frunte pe Emil Dobrescu, V. Constantinescu, Gh. Mărculescu, D. Itu) și a închiriat terenul C.A.B. de la Șosea, pentru antrenamente și jocuri. Primele echipamente au fost confecționate din pânză vișinie în casa lui Grigore Grigoriu, iar ghetele cu crampoane recondiționate din bocancii uzați de la Ateliere. stanga|miniatura|252x252px|Iuliu Baratky, jucătorul clubului în perioada 1936-1944 Pe 28 octombrie 1923 echipa joacă primul său meci, împotriva celor de la Unirea Timișoara, pe care îl pierde cu 8-4.Chirilă, Glasul roților de tren, p. 10 Al doilea meci, disputat peste zece zile, a fost jucat împotriva Gloriei Arad, pierdut și acesta cu 2-1.Chirilă, Glasul roților de tren, p. 11

Până în anul 1932 CFR joacă în campionatul Bucureștiului, neizbutind calificarea în turneul final al campionatului. În această perioadă, din conducerea echipei au făcut parte: Teofil Copaci, Grigore Grigoriu, Bozie Codreanu, iar din lotul de jucători: Stănică, Tudor, Molnar, Ștefănescu, Foran, Leoveanu, Constantinescu, Fetzko, Georgescu, Hladt, Geza, Weiss, Albert, Block, Filip, Itu I, Itu II, Pîrvulescu, Cichi, Schileriu, Svetcovschi, Oros, Ujlaki, Pop, Dobrescu I, Kelemen, Vlaiculescu, Ispas, Vintilescu, Petrovici etc.Ionescu & Tudoran, Fotbal de la A la Z, pp. 203-204

În sezonul 1932-1933 se înscrie în Divizia A, primul sezon al competiției în sistem divizionar. Începând cu acest an competițional, echipa are ca bază de antrenament și loc de disputare a meciurilor oficiale terenul Giulești. Primul meci al echipei în Divizia A a fost cel cu Ripensia Timișoara, disputat la 11 septembrie 1932 și câștigat cu scorul de 3-2. Primul marcator al CFR-ului de atunci în Divizia A a fost Francisc Boroș. Un alt rezultat important din acest sezon a fost cel din partida cu Șoimii Sibiu, care s-a terminat cu scorul de 9-1.

Locurile ocupate în clasament în cele nouă ediții organizate până în anii celui de-Al Doilea Război Mondial au fost: 2 în seria I (1932-1933), 4 în seria I (1933-1934), 10 (1934-1935), 7 (1935-1936), 2 (1936-1937), 1 în seria I (1937-1938), 6 (1938-1939), 2 (1939-1940), 2 (1940-1941).Ionescu & Tudoran, Fotbal de la A la Z, p. 204 În această perioadă (1932-1941), din conducerea clubului au făcut parte: V. Blaj, V. Badiu, Costică Bauer, iar ca antrenori au funcționat: Krüger, Huniade, Wana, Konrád, Schaffer și Ștefan Auer. În anul 1936 echipa își schimbă denumirea în Rapid București, fiind luată ca model formația austriacă Rapid Viena. În sezonul competițional 1937-1938 echipa se califică în finala campionatului național, după ce încheie seria pe locul 1. Finala este jucată împotriva Ripensiei Timișoara, pierzând în ambele manșe cu 0-2.

În perioada interbelică, formația feroviară s-a numărat printre echipele de top ale României, câștigând șapte Cupe ale României. Prima a fost adjudecată la 6 iunie 1935, în finala cu Ripensia câștigată cu scorul de 6-5, echipa CFR-ului era formată din: Theimler - Roșculeț, Ujlaki - Vintilă, Wetzer II, Cuedan - Georgescu, Barbu II, Strock, Medve, Attila.Chirilă, Glasul roților de tren, p. 60 Între 1937 și 1942 cucerește de șase ori consecutiv Cupa României, record neatins de altă echipă românească până în prezent.

În 1940 Rapid este prima echipă de fotbal din România care a reușit calificarea în finala unei cupe europene, Cupa Europei Centrale, nedisputată din cauza izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. După ce trecuse de Hungária FC MTK în sferturi și de Građanski Zagreb în semifinale, feroviarii aveau să-i întâlnească în finală pe cei de la Ferencváros TC.

Din loturile echipei, între 1932-1942, au făcut parte: Roșculeț, Ujlaki, Vintilă, Wetzer II, Rășinaru, Cuedan, Barbu II, Rădulescu, Bogdan, Auer, Moldoveanu, Baratky, Raffinsky, Lengheriu, I. Costea, Sipoș, Gavrilescu, Sadowski, Silvăț, Ghiurițan, Wetzer III, Florian ș.a.Ionescu, Popa & Tudoran, Fotbal de la A la Z (2001), p. 177

Feroviarii, o echipă solidă (1945–1975) După război, echipa revine în campionatul Campionatul capitalei în ediția 1945-1946, situându-se în final pe locul 4. În anul competițional 1946-1947, primul sezon național oficial după încheierea războiului, echipa (redenumită din nou în CFR) încheie pe locul cinci, la două puncte distanță de locul doi și la 13 față de locul 1. În sezonul următor, 1947-1948, echipa termină pe locul trei, în spatele echipelor CFR Timișoara și ITA AradChirilă, Glasul roților de tren, p. 165, iar în sezonul 1948-1949 termină pe locul doi, la cinci puncte în spatele celor de la IC Oradea.Chirilă, Glasul roților de tren, p. 167 Pe 20 martie 1949, CFR București obține cea mai clară victorie din istoria sa, 12-2 cu CFR Cluj.Chirilă, Glasul roților de tren, p. 169

mini|Echipa din 1957 miniatura|Valentin Stănescu, antrenorul care a câștigat titlul cu Rapid în 1967 În anul competițional 1950, desfășurat după model sovietic (pe sistemul primăvară-toamnă), echipa termină pe locul doi. La începutul acestui sezon echipa devine Locomotiva, după decizia în urma căreia toate echipele feroviare din țară sunt nevoite să-și schimbe denumirea astfel. Prima retrogradare a venit în 1951, când ocupă locul 11Chirilă, Glasul roților de tren, p. 178, pierzând la golaveraj. Promovează după un an, de pe primul loc, la 10 puncte în spatele celei de-a doua clasate (Locomotiva Iași)Chirilă, Glasul roților de tren, p. 181 și va încheia sezonul 1953 pe locul cinci.Chirilă, Glasul roților de tren, p. 182 În anul 1954 retrogradează pentru a doua oară, ocupând locul 12. Revine din nou, după un singur an, în Divizia A, urmând o perioadă bună pentru echipă. În 1956 ocupă locul patru, la numai 5 puncte de prima poziție.Chirilă, Glasul roților de tren, p. 188

Din sezonul 1957-1958 se revine la sistemul toamnă-primăvară, iar feroviarii termină pe la mijlocul clasamentului. În 1958 se revine la numele consacrat de Rapid. În anii următori echipa termină pe locurile 4 (1958-1959) și 10 (1959-1960).Chirilă, Glasul roților de tren, pp. 193-194

În acești ani, în lotul de jucători al echipei s-au numărat: V. Stănescu, Gh. Dungu, Gh. Demeter, D. Macri, V. Mihăilescu, C. Simionescu, N. Cristescu, I. Ruzici, C. Socec, I. Lungu, B. Marian, A. Rădulescu, A. Ferenczi, Șt. Filotti, N. Roman, Em. Avasilchioaie, D. Călin, L. Coman, A. Todor, N. Dodeanu, I. Langa, I. Olaru, S. Zeană, Gh. Milea ș.a.

Perioada anilor '60 a fost una din cele mai bune din istoria fotbalului giuleștean. În 1961 ajunge până în finala Cupei României, unde pierde cu Arieșul Turda, scor 1-2.Ionescu & Tudoran, Fotbal de la A la Z, p. 206 Sezonul următor, 1961-1962, ajunge din nou în faza finală, pierzând în fața Stelei cu 1-5. stanga|miniatura|250x250px|Echipa Rapid București în sezonul 1966–67, în care a câștigat primul titlu național În marea majoritate a acestor ani, echipa se regăsește în plutonul fruntaș al campionatului, ocupând succesiv locurile: 3 (1960-1961), 5 (1961-1962), 8 (1962-1963), 2 (1963-1964, 1964-1965, 1965-1966)Ionescu & Tudoran, Fotbal de la A la Z, p. 205, culminând cu sezonul 1967 când Rapid reușește să cucerească primul titlul de campioană a României. Campionatul este câștigat în ultima etapă, la Ploiești, unde trebuia să nu piardă în fața Petrolului.

După acest prim succes, în următoarele patru ediții de campionat echipa ocupă, cu excepția sezonului 1967-1968 (când ajunge și în finala Cupei României pe care o pierde în fața lui Dinamo cu 1-3 în prelungiri), poziții pe podiumul campionatului: locurile 3 (1968-1969), 2 (1969-1970) și din nou 2 (1970-1971), după care începe să alunece spre coada clasamentului: locul 10 (1971-1972) și locul 14 (1972-1973). În sezonul 1971-1972 ajunge în finala Cupei României pe care o câștigă în fața Jiului Petroșani, scor 2-0.

În sezonul 1973-1974 ocupă locul al 16-lea în clasament, retrogradând pentru a treia oară în Divizia B. După obicei, revine în primul eșalon după numai un an (1974-1975), sezon în care ajunge până în faza finală a Cupei României. După ce trece de Dinamo, Jiul, Ceahlăul și Steaua, reușește să învingă și Universitatea Craiova în finală, scor 2-1, aducând în vitrina clubului a noua cupă a României.

Vremuri tulburi, Perioada ABBA (1975–1990) miniatura|251x251px|Echipa Rapidului în sezonul 1974–75, în care a promovat în prima ligă și a câștigat și Cupa României