Robert Șerban (n. 4 octombrie 1970, Turnu Severin) este un scriitor român. Din 1990 trăiește în Timișoara.
Biografie Este scriitor, jurnalist, editor și om de televiziune. După studiile gimnaziale și liceale în orașul natal, reușește prin examen la Facultatea de Construcții a Universitații Politehnica din Timișoara, pe care le absolvă cu examen de licență în anul 1995. Este licențiat al Facultății de Arte și Design, secția Istoria și Teoria Artei la Universitatea de Vest Timișoara (2011). Realizator și moderator al emisiunii de televiziune Piper pe limbă (TVR Timișoara), redactor al revistei Orizont, editorialist al revistei 24 FUN, publicist comentator la Banatul Azi. A lucrat în presa scrisă și în media online, a fost editor de carte, a predat jurnalistica la nivel universitar. A prezentat și prezintă în continuare artiști plastici în spațiul cultural bănățean, vernisând multe expoziții. Este Consilier la Aquatim SA Timișoara, regional al serviciilor de utilitate publică, de alimentare cu apă și canalizare, având studii inginerești în domeniu.
Este președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara FILT.
Este Președintele Filialei Timișoara a Uniunii scriitorilor din România din 12 februarie 2026.
Apariții editoriale Volume de poezie Firește că exagerez (poezie), Editura Excelsior, Timișoara, 1994; Odyssex (poezie), Editura Marineasa, Timișoara, 1996; Pe urmele marelui fluviu/Auf den Spuren des grossen Stroms (coautor, poezie și proză), volum bilingv (romana si germana), Editura Fundației Pro, București, 2002; Timișoara în trei prieteni (poezie), Editura Brumar, Timișoara, 2003; Barzaconii/ Anus dazumal (proză, volum bilingv), Editura Hartmann, Arad, 2005; Cinema la mine-acasă (poezie), Editura Cartea Românească, București, 2006; O căruță încărcată cu nimic/ Ein karren beladen mit nichts (poezie, volum colectiv cu Ioan S. Pop și Peter Srager), Editura Brumar, 2008; Moartea parafină (poezie), Editura Cartea Românească, 2010; Puțin sub linie, poezie, București, Editura Cartea Românească, 2015; Ascuns în transparență (poezie, împreună cu Pavel Vereș – digital art), 2017, Oameni în trening, Iași, Editura Polirom, 2021. Învederatul. Poeme alese 1994-2022, Cartier de colecție nr. 46, Cartier, 2022. Firește că exagerez, Casa de Pariuri Literare, București, 2022 (reeditare a volumului din anul 1994). Aproape nimic sigur. Poeme, Cartier, 2024. Invederatul. Poeme ales 1994-2022, edție nouă și revăzută, Editur Cartier, 2025,
Volume de interviuri / memorialistică/ proză/ teatru / critica de artă Piper pe limbă (interviuri), Editura Brumar, Timișoara, 1999; A cincea roată (interviuri), Editura Humanitas, București, 2004; Cartea roz a comunismului (coautor, memorialistică), Editura Versus, Iași, 2004; Athenee Palace Hotel (coautor, teatru), Editura Brumar, 2007; Ochiul cu streasina (publicistică), Editura Tritonic, 2007; Cartea cu bunici, Volum coordonat de Marius Chivu, Humanitas, 2007, 2008, ISBN 978-973-50-1973-0 Narațiunea de a fi. Robert Șerban în dialog cu Șerban Foarță, memorialistică, București, Editura Humanitas, 2013; Ce-a vrut să spună autorul, Volum coordonat de Marius Chivu, Autori: Ștefan Agopian, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Livius Ciocârlie, Andrei Codrescu, Dan Coman, Gheorghe Crăciun, Cătălin Dorian Florescu, Șerban Foarță, Radu Pavel Gheo, Nora Iuga, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Angela Marinescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Răzvan Petrescu, Andrei Pleșu, Ioan Es. Pop, Ana Maria Sandu, Robert Șerban, Tia Șerbănescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici, Radu Vancu, Polirom, 2013, ISBN 978-973-46-3534-4
Gura păcătosului. Dialog cu Valeriu Armeanu, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2014; Livius Ciocârlie. Uneori îmi vine să râd. Dialoguri de Robert Șerban, Timișoara, Editura Brumar, 2015; Timișoara. Artiști ai Generației ’80, critică de artă, Timișoara, Fundația Interart Triade, 2015; Vorbesc în gând, cu voce tare, Dialog de un cristian, memorialistică, București, Editura Casa de Pariuri Literare, 2016; Scriitori la poliție (volum coordonat), povestiri, Iași, Editura Polirom, 2016; La Tolce Vita. Robert Șerban în dialog cu Marcel Tolcea, Timișoara, Editura Univerității de Vest, 2016. Prozator din silă. Viorel Marineasa în dialog cu Robert Șerban, 2017. Urmele călătoare ale sculptorului - Doru Covrig în dialog cu Robert Șerban, Timișoara, Editura Brumar, 2020. Viața pe Facebook: Dau like, deci exist, Volum coordonat de Cristina Hermeziu, Prefață de Daniel Condurache, Ilustrații de Tudor Banuș și Dan Perjovschi, Autori: Ioana Avădani, Ana Barton, Lavinia Bălulescu, Doru Căstăian, Mariana Codruț, Daniel Condurache, Mihai Copăceanu, Andrei Crăciun, Bogdan Crețu, Cristian Florea, Horia Ghibuțiu, Alexandru Lăzescu, Norman Manea, Lucian Mîndruță, Cornel-Florin Moraru, Veronica D. Niculescu, Alina Pavelescu, Ioana Pelehatăi, Răzvan Petrescu, Adina Popescu, Roxana Rugină, Robert Șerban, Irina Teodorescu, Tudorel Urian, Polirom, 2020, ISBN 978-973-46-8070-2 Electrochimie & pictură. Robert Șerban în dialog cu Ciprian Radovan, Timișoara, Editura Brumar, 2021. Numai copilăria e glorioasă. Robert Șerban în dialog cu Dorin Tudoran, București, Editura Trei, 2021, 2022, ISBN 978-606-40-1345-3 Raidul poeților. 72 de interviuri, colecția Dialog XXI, Iași, editura Junimea, 2023. Narațiunea de a fi. Robert Șerban în dialog cu Șerban Foarță, Timișoara, Brumar Publishing House, 2023. Cornel Ungureanu 80, volum îngrijit de Adriana Babeți și Robert Șerban, Timișoara, Editura Universității de Vest, 202:3. Tu esti Mircea ?, volum dedicat profesorului Mircea Mihăieș, îngrijit de Cristian Pătrășconiu și Robert Șerban, Timișoara, Editura Universiții de Vest, 2023. Urme pe două secole. Robert Șerban în dialog cu Ion Șerban Drincea, Iași, Editura Junimea, 2024. O întâmplare poate declanșa poezia - Robert Șerban în dialog cu Petre Stoica, București, Casa de pariuri literare, 2025. Știu pe cineva, colecția Ego proză, Iași, Polirom, 2026. El, personajul, Volum coordonat de Adriana Babeți și Robert Șerban, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2026, dedicat profesorului Vasile Popovici. Marcel, mai cel, Volum coordonat de Adriana Babeți și Robert Șerban, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2026, dedicat profesorului Marcel Tolcea.
Literatură pentru copii și tineret
Nemaipomenita întâmplare a pripitei Ena. Ilustrații de Bajko Attila, Editura Cartier, 2023.
Volume traduse
În limba germană Heimkino, bei mir, (poezie), Pop Verlag, Ludwigsburg, traducere de Hellmut Seiler, 2009 Feintod, Pop Verlag, Ludwigsburg, traducere de Gerhardt Csejka, 2018 Nah an der Gürtellinie, Pop Verlag, Ludwigsburg, traducere de Gerhardt Csejka, cuvânt înainte de Uli Rothfuss, 2018 Ein plötzlich erlöster Glücksritter, Pop Verlag, Ludwigsburg, traducere de Gerhard Cseijka și Helmut Seiler, prefață de Cătălin Dorian Florescu, 2018 Techniken den Tarnung / Tehnici de camufflaj, edițe bilingvă germano-română, traducere de Edith Konradt, Pop Verlag, 2025 Fast nichts gewiss. Gedichte, prefață de Dr. Wilhem Schenk, traducere de Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, 2025.
În limba sîrbă volumul bilingv Биоскоп у мојој куђи/ Cinema la mine-acasă, Meridijani, Smeredevo, traducere de Liubița Raichici, 2010, volumul Azbest (Agora), traducere de Slavomir Gvozdenovici, 2019 volumul Tehnici de camulflaj, traducere de Slavomir Gvozdenovici, 2022
În limba maghiară volumul de poezie Illatos koporsó, L'Harmattan Kft., traducere de Bartis F. Atila, 2012 volumul de poezie Tehnici de camuflaj sub titlul Álcázási tecnikák, Editura Ab Art, colecția Lyra, traducător Pethö Lorand, Felsönyárád, 2024, Ungaria.
În limba franceză volumul La mort parafinne, Vinea Editions, 2015, ediția a II-a, 2019,traducere de Benoît Joseph Courvoisier.
În limba engleză volumul What's left of life, Contemporary Literature Press, traducere de Lidia Vianu și Anne Stewart, 2022.
Prezențe în antologii în limba română Cartea roz a comunismului, memorialistică, Iași, Editura Versus, 2004; Colocviul Tinerilor Scriitori, ediție de Dan Mircea Cipariu, Timișoara, Ed. Brumar, 2006; Antologia poeziei românești la zid, de Ion Barbu, Iași, Editura Polirom, 2006; Odă la Vodă, de Ion Barbu, Iași, Editura Polirom, 2007; Cartea cu bunici, coord. Marius Chivu, București, Editura Humanitas, 2007; Voices of Contemporary Romanian Poets, ed. Dan Brudașcu, Editura Sedan, 2007; Scriitori pe Calea Regală, coord. Dan Mircea Cipariu, Timișoara, Editura Brumar, 2008; Prima mea beție, coord. Gabriel H. Decuble, București, Editura Art, 2009; Prima mea călătorie în străinătate, coord. Bogdan Iancu, București, Editura Art, 2010; Cele mai frumoase poeme din 2010, coord. Claudiu Komartin și Radu Vancu, București, Editura Tracus Arte, 2010; Care-i faza cu cititul?, volum coordonat de Liviu Papadima, ilustrații de Irina Dobrescu, București, Editura Art, 2010, ISBN 978-973-88988-9-9 Antologie 2010. Biblioteca revistei “Convorbiri literare”, poezie, Iași, Convorbiri literare, 2011; Festivalul Internațional “Zile și nopți de literatură”, antologie, București, Institutul Cultural Român, 2011; Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, coord. Igor Ursenco, București, Editura Herg Benet, 2011; Bijuterii din Piața Abundenței, editor Marian Oprea, Timișoara, Editura Brumar, 2011; Primul meu porno, coord. Marius Chivu, București, Editura Art, 2011; Ziua cea mai lungă, coord. Aleksandar Stoikovici, București, Editura Herg Benet, 2011; Primul meu job, coord. Florin Dumitrescu, București, Editura Art, 2011; Poeți din Banat. Cele mai frumoase poezii, editor Marian Oprea, Timișoara, Editura Brumar, 2011; Mai am un singur doors, coord. Daniel-Silvian Petre, București, Editura Blumenthal, 2011; Maratonul de Poezie și Jazz, (ed. A III-a), București, Editura Tracus Arte, 2011 Ziua Mondială a Poeziei/ Maratonul de Poezie, Blues și Jazz (ed. A IV-a), București, Editura Tracus Arte, 2012; De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor, coord. Radu Paraschivescu, București, Ed. Humanitas, 2013; Piper, scorțișoară, dafin, vanilie, antologie de Marian Oprea, Timișoara, Editura Brumar, 2013; Salonul ludicilor, coord. Dan Mircea Cipariu, București, Editura Tracus Arte, 2014; Cuprins sau Un Fel de Imperiu, editor Eugen Bunaru, Timișoara, Editura Brumar, 2014; Antologia Festivalului Internațional de Poezie, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2015; Sexul frumos, poezie de dragoste, antologie de Marian Oprea, Timișoara, Ed. Brumar, 2015; Prietenii noștri imaginari, coord. Nadine Vlădescu, Editura Humanitas, 2015; Și eu am trăit în comunism, editor Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas, 2015; 11 pentru Timișoara, antologie de poezie, Editura Inspirescu, 2015; Lumina din cuvinte. O antologie alcătuită de Irina Petraș, Cluj-Napoca, Ed. Școala Ardeleană, 2015; Sticle pentru minte, inimă și literatură, antologie de Mihai A. Barbu și Ion Barbu, Editura Charmides, 2016; Scriitori la poliție, coord. de Robert Șerban, Editura Polirom, 2016, de Lavinia Braniște, Florin Lăzărescu, Adrian G. Romilă, Simona Tache, Nora Iuga, Moni Stănilă, Radu Paraschivescu, Ruxandra Cesereanu, Sorin Gherguț, Ioan Groșan, Florin Iaru, Viorel Marineasa, Ioan T. Morar, Radu Sergiu Ruba, Doina Ruști, Ștefan Manasia, Bogdan Munteanu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Bogdan O Popescu, Daniela Rațiu, Ana Maria Sandu, Pavel Șușară, Marcel Tolcea, Mihail Vaculovski, Lavinia Bălulescu, Andrei Crăciun, Alexandru Potcoavă, Peter Demeny, V. Leac, Simona Sora, Radu Vancu. Poemele izolării, (ed. Cătălin-Mihai Șerban), Editura Muzeelor Literare, Iași, 2023. Femei, bărbați și faptele lor, (coord. Ligia Pârvulescu), colecția Biblioteca de Proză Contemporană, Editura Litera, 2023. Lucruri mărunte. Copilăria în comunism, volum colectiv, Muzeul Literaturii Române, Iași, 2023.