Maria Constantina (Dina) Cocea (n. 27 noiembrie 1912, București – d. 28 octombrie 2008, București) a fost o actriță română.Ţarălungă, Ecaterina (2019). Enciclopedia identității românești. 2: Personalităţi. AGIR. p.197 A desfășurat o prestigioasă activitate teatrală la Teatrul Național București și Teatrul Național Radiofonic, având apariții rare, dar memorabile, pe micul sau marele ecran.

Date biografice Fiică a scriitorului N.D. Cocea și a Floricăi Mille (fiica lui Constantin Mille), Dina Cocea s-a născut la București la data de 27 noiembrie 1912. Sora ei a fost viitoarea actriță Tanți Cocea (1909-1990).

Studiile de actorie le-a absolvit la Paris. Debutul teatral a avut loc tot la Paris, în anul 1934.A murit Dina Cocea, 28 octombrie 2008, Roxana Dumitru, Andreea Dogar, evz.ro, accesat la 10 decembrie 2011 Debutul în România și l-a făcut la Teatrul „Comedia” din București, în 17 ianuarie 1935, cu piesa de teatru „Adevăratul Iacob”, în rolul dansatoarei Yvette, alături de George Timică.

Pe marile ecrane a apărut pentru prima dată în 1934, într-un rol din filmul La jeune fille d'une nuit.IMDb: Distribuția filmului La jeune fille d'une nuit (1934) Debutul în filmul românesc s-a produs în 1939, în filmul O noapte de pomină, după care au urmat apariții în filmele Neamul Șoimăreștilor, Ștefan cel Mare - Vaslui 1475, Mușchetarul român sau Iancu Jianu haiducul.

Unii apropiați au afirmat că Dina Cocea a frecventat intimitatea baronului Manfred von Killinger (în perioada cât acesta a fost ambasador al Germaniei în România), apoi pe cea a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (cu care ar fi avut o legătură discretă).Dumitru Furdui, Teatrul în comunism, vol. I, Ed. Fronde, Paris, 1999, pp. 281-282.Cristian Luis Vasilescu, Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională,Ed. Universitară, București, 2011, p. 10.

Între anii 1941-1949 a fost director la Teatrul Nostru (teatru pe care l-a înființat alături de Fory Etterle și Jenică Constantinescu, avându-l pe Ion Șahighian ca prim-regizor), și la Studioul Teatrului Nostru, iar în perioada 1952-1962 a fost decan al Facultății de Teatru. Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaționale sau la manifestările organizate de ONU și UNESCO „fără să am pregătire de specialitate - drept, economie sau ceva de felul ăsta; și atunci a trebuit să învăț, ca o școlăriță, multe lucruri noi”. Între anii 1979 și 1989 a fost președintele Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale. Dina Cocea a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1965-1969.

De-a lungul timpului, Dina Cocea a jucat în peste zece filme de lung-metraj, a avut peste o sută de roluri în spectacole de teatru, teatru radiofonic și teatru pentru televiziune. A avut o prodigioasă activitate eseistică și publicistică, scriind nenumărate articole de sinteză, critică și cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă și din străinătate.

Între anii 2001 și 2008 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București.

Pentru activitatea sa deosebită i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A încetat din viață cu o lună înainte de a împlini vârsta de 96 de ani.Actrița Dina Cocea a încetat de viață , Mediafax, 28 octombrie 2008

Filmografie O noapte de pomină (1939) Neamul Șoimăreștilor (1965) - Doamna Elisabeta Movilă Ciprian Porumbescu (1973) - sora pastorului Gorgon Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - sultana Mara Mușchetarul român (1975) Curcanii (1977), de Grigore Ventura, regia Virgil Bradateanu, Anca Ovanez-Dorosenco Aurel Vlaicu (1978) Cântec pentru fiul meu (1980) Iancu Jianu haiducul (1981) Atac în bibliotecă (1993)

Premii și distincții Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (24 decembrie 1952) „pentru lupta și munca duse în vederea făuririi, consolidării și prosperării Republicii Populare Române”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 508 din 24 decembrie 1952 pentru conferirea Medaliei „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 13, 29 decembrie 1952, p. 107. Ordinul Muncii clasa a II-a (23 ianuarie 1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 43 din 23 ianuarie 1953 privind acordarea titlurilor de Artist al Poporului din Republica Populară Română, Artist Emerit al Republicii Populare Române și Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Română și pentru conferirea Ordinului Muncii și Medaliei Muncii unor artiști și tehnicieni dela Teatrul Național „L L. Caragiale” din București, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul II, nr. 3, 26 ianuarie 1953, pp. 8–9. Ordinul Muncii clasa a II-a (12 august 1959) „pentru activitate rodnică în dezvoltarea științei și culturii din Republica Populară Romînă”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 180. titlul de Artist Emerit (28 martie 1962) „pentru realizări valoroase în domeniul artistic”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 227 din 28 martie 1962 privind conferirea titlului de „Artist al Poporului”, „Maestru Emerit al Artei” și „Artist Emerit” unor oameni de artă, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 6, 31 martie 1962, p. 26.Revista Teatrul, anul VII, nr. 4, aprilie 1962. Ordinul „Meritul Cultural” clasa a II-a (6 noiembrie 1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 96, Partea I, marți 7 noiembrie 1967, pp. 770–771. Ordinul „Meritul Cultural” clasa I (20 aprilie 1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 4. Ordinul „Meritul Cultural” clasa I (21 august 1979) „pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul celei de-a 35-a aniversări a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”Decretul prezidențial nr. 262 din 21 august 1979 privind conferirea de distincții ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XV, nr. 75, Partea I, luni 27 august 1979, p. 2. Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (29 noiembrie 2002) „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”Decretul nr. 977 din 29 noiembrie 2002 privind conferirea unor decorații naționale, text publicat în Monitorul Oficial nr. 911 din 14 decembrie 2002.

Filatelie thumb|Portretul actriței Dina Cocea, pe o marcă poștală emisă în anul 2006 Seviciile poștale ale României au pus în circulație, în anul 2006, o marcă poștală, cu valoarea nominală de 1,50 lei, purtând portetul actriței Dina Cocea, în seria Mari actori români contemporani.

Referințe

Legături externe

O regina in iarna: DINA COCEA, Silvia Kerim Dina Cocea - 93!, Silvia Kerim, Formula AS - anul 2005, numărul 695

Articole biografice

Vă mai amintiți de: Dina Cocea, 23 februarie 2010, Eliza Zdru, Adevărul Actrița Dina Cocea s-a stins la 96 de ani, 29 octombrie 2008, Ioana Bogdan, Adevărul

Interviuri

"O stea norocoasa m-a calauzit si m-a ocrotit toata viata", Formula AS - anul 2002, numărul 547

Categorie:Nașteri în 1912 Categorie:Decese în 2008 Categorie:Nașteri pe 27 noiembrie Categorie:Decese pe 28 octombrie Categorie:Actrițe române din secolul al XX-lea Categorie:Actrițe române din secolul al XXI-lea Categorie:Cavaler al Ordinului Steaua României Categorie:Directori de teatre români Categorie:Publiciști români Categorie:Înmormântări în Cimitirul Bellu Categorie:Deputați în Marea Adunare Națională Categorie:Decorați cu Ordinul Muncii (România) Categorie:Actori din București Categorie:Artiști emeriți ai Republicii Populare Romîne și ai Republicii Socialiste România Categorie:Români pe mărci poștale românești Categorie:Decorați cu Ordinul Meritul Cultural