Iuliu Bodola (Bodola Gyula; n. 26 februarie 1912, Brașov – d. 12 martie 1993cf. unor surse această dată ar fi 9 sau 10 septembrie 1992, Budapesta) a fost un fotbalist român de etnie maghiară, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la campionatele mondiale de fotbal din 1934 (Italia) și 1938 (Franța), precum și pentru echipa națională de fotbal a Ungariei (1940-1948).

Poziția preferată: atacant. Pentru o perioadă lungă (50 de ani) a fost golgheterul absolut al echipei naționale de fotbal a României - cu 30 de goluri. Ulterior a fost depășit de Gheorghe Hagi și de Adrian Mutu, cu 35 de goluri marcate fiecare. Iuliu Bodola a fost golgheter al României în 1939 și 1940 și golgheter al Ungariei în 1944.

La cedarea nordului Transilvaniei Ungariei, în 1940, a preferat să joace la CAO din Oradea. După terminarea războiului, s-a reîntors în România, dar în 1946 a plecat din nou în Ungaria, unde a locuit până la sfârșitul vieții.

Iuliu Bodola ocupă încă, la șapte decenii de la retragere, locul trei în ierarhia all-time a marcatorilor echipei naționale de fotbal a României, cu 30 de goluri, primul loc fiind împărțit de Gheorghe Hagi și de Adrian Mutu, ambii reușind să înscrie câte 35 de goluri în tricoul României.Marele fotbalist Bodola, arestat pentru că îi înjura vârtos pe Churchill și Stalin și dădea jos evreii de pe trotuar!, 22 septembrie 2016, Adrian Epure, Adevărul, accesat la 7 octombrie 2016

Palmares echipe de club 1929-1930 CAO (Clubul Atletic Oradea) 1931-1932 IAR Brașov 1932-1937 CAO 1937-1940 Venus București 1940-1945 CAO 1945-1947 Ferar Cluj 1947-1949 MTK Budapesta campion al României cu Venus București și campion al Ungariei cu CAO

Palmares echipa națională a României

48 jocuri 30 goluri (1931-1939)

Palmares echipa națională a Ungariei

13 jocuri 4 goluri (1940-1948) Note

Legături externe Profilul lui Iuliu Bodola pe romaniansoccer.ro Articol despre Iuliu Bodola pe prosport.ro

Categorie:Nașteri în 1912 Categorie:Decese în 1993 Categorie:Fotbaliști români Categorie:Orădeni Categorie:Sportivi din Brașov Categorie:Români expatriați în Ungaria