Ion Nunweiller () a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României.
Carieră La vârsta de 14 ani, în 1950, juca la Progresul ICAS București.
Din 1951 a trecut la Dinamo București (debut în Divizia A pe 12 august 1956, Dinamo Buc. - Dinamo Bacău 2 - 1), unde a activat întreagă carieră până în 1972, cu două perioade de întrerupere: în 1956 la Dinamo și 1968-1970 la Fenerbahce, în Turcia, unde în 1970 a cucerit eventul campionat-cupă. Înzestrat cu deosebite calități fizice și morale a reprezentat tipul apărătorului-luptător, bun acroșer, excelent la jocul de cap, sigur în deposedarea adversarului, ambițios și tenace.
De la el și de la fratele său Lică provine porecla "câinele roșu", preluată mai târziu de clubul dinamovist. A fost un veritabil stâlp al apărării dinamoviste și al naționalei în cele 40 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul cu nr. 3. Printre marile sale performanțe, a jucător, se înscriu 5 titluri și 3 cupe (279 jocuri/19 goluri în prima noastră divizie, 26/3 în cupele europene). A deținut gradul de căpitan în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Ca antrenor s-a afirmat relativ repede, reușind chiar în primul an la conducerea tehnică a lui Dinamo, în 1972-1973, să câștige titlul. În continuare a activat în cuplu cu Nicușor, tot la Dinamo, câștigând în următorii doi ani, încă un titlu, performanță pe care a repetat-o și în 1977, ca antrenor principal la Dinamo. Din 1979 a lucrat la echipele naționale de juniori din cadrul F.C. Luceafărul contribuind la formarea unor valoroase promoții de jucători. După câteva escale fără ecou la Gloria Bistrița (1981-1983), Corvinul (1984-1986), Flacăra Moreni (1986-1989 unde a antrenat echipa mare în timp ce fratele său, Victor Nunweiller, a antrenat echipa mică) și F.C. Argeș (1990-1991), a ajuns pe banca echipei turce Bursaspor. A urmat apoi Ceahlăul, pe care, în 1993, a promovat-o în prima divizie.
După o scurtă retragere a preluat echipa feminină (1996-1998),Ion Nunweiller a murit, dcnews.ro, 3 februarie 2015 iar în 1998, F.C. Baia Mare. După 1999 s-a retras, devenind consilier la Dinamo.
Palmares Jucător Dinamo București Divizia A: 1961–62, 1962–63, 1963–64, 1964–65, 1970–71 Cupa României: 1958–59, 1963–64, 1967–68 Fenerbahçe Prima ligă turcă: 1969–70 Cupa TSYD : 1969–70
Individual Gazeta Sporturilor Fotbalistul român al anului (5): 1966
Antrenor Dinamo București Divizia A: 1972–73, 1974–75(coautor), 1976–77 Ceahlăul Piatra Neamț Divizia B: 1992–93
Distincții Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a (8 mai 1968) „pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea mișcării de cultură fizică și sport și pentru merite deosebite în activitatea sportivă de performanță, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înființarea Clubului sportiv «Dinamo»-București al Ministerului Afacerilor Interne”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 408 din 8 mai 1968 privind conferirea ordinului „Meritul sportiv” clasa I Clubului sportiv „Dinamo”-București al Ministerului Afacerilor Interne, precum și conferirea de ordine și medalii unor sportivi fruntași și activiști ai acestui club, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 60, Partea I, sâmbătă 11 mai 1968, pp. 474–475. Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a (25 martie 2008) pentru toată activitatea și pentru „formarea tinerelor generații de viitori campioni”
Note
Legături externe
Articole biografice Nelu Nunweiller, primul „câine“ roșu, 28 mai 2011, Bogdan Savin, Adevărul
Interviuri
Ion Nunweiller:„Merita un șut în fund“, 9 mai 2010, Bogdan Savin, Adevărul
Categorie:Frați celebri Categorie:Fotbaliști români Categorie:Fotbaliști ai FC Dinamo București Categorie:Antrenori români de fotbal Categorie:Antrenori ai FC Dinamo București Categorie:Antrenori ai FC Argeș Categorie:Decese în 2015 Categorie:Decorați cu Ordinul Meritul Sportiv Categorie:Fotbaliști la Jocurile Olimpice de vară din 1964