Mănăstirea Bârnova este o mănăstire de călugări amplasată în preajma municipiului Iași, în pădurile Podișului Central Moldovenesc, sub dealul Pietrăriei, în comuna Bârnova. La mănăstire se poate ajunge pe drumul spre Vaslui; imediat după Hanul Trei Sarmale, pe partea dreaptă, se desprinde un drum pe care se poate ajunge în satul Bârnova (10 km).
Descriere generală Mănăstirea Bârnova este situată într-un pitoresc cadru natural, printre copaci umbroși și împrejmuită cu ziduri puternice. Ea a fost ctitorită de domnitorul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633), de la care își trage și denumirea, iar lucrările au fost terminate de domnitorul Eustratie Dabija (1661-1666).
Ansamblul Mănăstirii Bârnova a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare și fiind alcătuit din următoarele 5 obiective:
Biserica „Sfântul Gheorghe” - datând din perioada 1626-1629, având codul IS-II-m-A-04103.01 Chiliile - datând din anul 1728, având codul IS-II-m-A-04103.02 Ruinele din incintă - datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04103.03 Turnul de la poartă - datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04103.04 Zidul de incintă - datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04103.05
În curtea mănăstirii se află un tei hibrid natural (Tilia x haynaldiana Simk.) (T. platyphyllos x T. tomentosa) cu o vârstă de aproximativ 660 de ani, distins cu titlul de "Arborele Anului" în 2011.
Istoric Fondarea Mănăstirii Bârnova Pe locul unde se află astăzi Mănăstirea Bârnova domnitorul Ieremia Movilă a ctitorit în jurul anului 1603 o bisericuță de lemn având hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Istoricul N.A. Bogdan, în monografia sa dedicată orașului Iași, a emis ipoteza că pe locul actual al Mănăstirii Bârnova ar fi existat anterior o altă biserică mai veche de lemn, de la domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623), ipoteză bazată pe faptul că biserica posedă un clopot din anul 1614, donație a acestui voievod.N.A. Bogdan, Orașul Iași, monografie istorică și socială, ilustrată, Ed. Tehnopress, Iași, 2004, p. 460. Deși nu sunt documente sigure în sprijinul acestei ipoteze, se poate crede totuși că a existat o biserică mică de lemn. Alte opinii presupun că acel clopot fusese comandat pentru bisericuța de pe Poartă, zidită de Ștefan Tomșa al II-lea în turnul de la intrarea în Curtea Domnească din Iași (cu hramul Sfintei Treimi).
Prima mărturie despre Mănăstirea Bârnova s-a păstrat de la cronicarul Miron Costin care a lăudat osârdia și strădania binecredinciosului voievod Miron Barnovschi-Movilă de a ridica noi locașuri bisericești. Acesta a ridicat Mănăstirea Barnovschi în orașul Iași, precum și Mănăstirea Hangu din Munții Neamțului, arătând o deosebită grijă față de Mănăstirea Dragomirna, ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimca. După cum scrie Miron Costin, domnitorul Barnovschi „mănăstiri și beserici câte au făcutu, așea în scurtă vreme, nice unu domnu n-au făcutu. Făcut-sau alți domni și mai multe, iară cu mai îndelungate vremi, în 40 de ani unii, alții în 20 de ani, iară elu în trei ani”.Miron Costin, „Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron vodă încoace”, în Cartea Cronicilor, Ed. Junimea, Iași, 1986, p. 306.
Înșiruind realizările domnitorului Miron Barnovschi pe plan bisericesc, cronicarul Miron Costin adaugă și că a zidit „așijdere și Bârnova, lângă Iași, care apoi au fârșit-oă Dabije-vodă”.Miron Costin, „Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron vodă încoace”, în Cartea Cronicilor, Ed. Junimea, Iași, 1986, p. 293.. Amintind din nou ctitoriile domnitorului, cronicarul umanist subliniază că „și au urdzit și Bârnova pre numele său, supt dealul Pietrăria lângă Iași”.
O altă mărturie este hrisovul domnesc scris la Iași în Cancelaria domnitorului Miron Barnovschi în ziua de 11 noiembrie 1628: “Io Miron Barnovschi Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei. Iată au venit înaintea domniei mele și înaintea tuturor boierilor domniei mele, mari și mici, sluga domniei mele, Dima călăraș de Țarigrad, de bună voia lui, nesilit de nimeni, nici asuprit și au vândut dreapta sa ocină și vie, cu crame și cu grădini și cu îngrădire și cu tot venitul. Aceea am vândut-o rugătorilor domniei mele, călugărilor de la Sfânta Mănăstire a domniei mele, nou zidită, care se cheamă Bârnova, unde este hramul Sfântului și slăvitului mucenic Ioan cel Nou… S-a înscris în Iași, în anul 7137 (=1628), noiembrie, 11 zile. Însuși domnul a poruncit, Barnovschi Voievod”.
În anul 1629, domnitorul Miron Barnovschi a fost mazilit și a fugit în Polonia, biserica nefiind încă terminată. Revenit la tron pentru o scurtă perioadă în anul 1633, Miron Vodă a fost însă arestat și executat prin decapitare la Constantinopol în ziua de 2 iulie 1633. În timpul detenției, Miron Vodă și-a redactat testamentul, în care arăta că "Sfânta Monastire Bârnova, care este începută de noi vedem că, după vremuri ce stătură, că alt nime nu va putea să o săvârșească, numai putere domnească. Pentru aceea de va alege Dumnezeu un domn creștin, ca acela să săvârșească, Dumnezeu să-i vie într-ajutor. Monastirea cea de lemn ce s-au făcut întâiu, să aibă acești boieri a o socoti și întări".Maria Magdalena Székely - "Un document de la Miron vodă Barnovschi", în "Studii și materiale de istorie medie" (SMIM), anul XXIII (2005), p. 253–256.
Terminarea construcției thumb|250 px|right|Biserica Mănăstirii Bârnova.
În urma unei examinări atente a bisericii Gheorghe Balș constată că aceasta a fost "deja pe de-a-ntregul boltită" încă din vremea lui Miron Barnovschi, voievodului Istrate Dabija nerămânându-i decât să termine lucrările, după cum o dovedesc elemente de alt stil existente tocmai la paramentul turlei.
Domnitorul Eustratie Dabija (1661-1665) și Dafina Doamna au meritul de a îndeplini prevederea din Testamentul lui Miron Barnovschi, preluând pe cheltuiala lor terminarea construirii Mănăstirii Bârnova și înzestrând-o cu odoare de preț: cărți de cult, icoane și candele. Dabija Vodă a murit în anul 7174 (=1666), fiind înmormântat în biserica a cărei construcție o încheiase. Cronicarul Ion Neculce menționează că "l-a dus cu toată boerimea cu mare cinste, de l-au îngropat la mănăstirea lui, în Bărnova, care este de dânsul, isprăvită; iară din temelia ei a fost început-o Bărnovscki Vodă a o zidire, și n-a apucat să o isprăvească, că a perit la Poartă".Ion Neculce - "Letopisețul Țării Moldovei (fragmente)" (Ed. Junimea, Iași, 1972), p. 31
Din documentele medievale reiese că, Mănăstirea Bârnova, a fost închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim - era o practică de epocă - însă, nu s-a păstrat actul de închinare sau nu s-a descoperit încă, deci nu putem ști exact când și de cine a fost închinată. În anul 1665, la trecerea la cele veșnice a Voievodului Istrate Dabija, Mănăstirea Bârnova nu era închinată. În argumentarea acestei ipoteze aducem faptul că inscripția de pe piatra de mormânt a lui Dabija este în limba slavonă. Dacă mănăstirea ar fi fost închinată la acea dată, cred că, inscripția ar fi trebuit să fie în limba greacă. Un document din 11 august 1670 ne face să credem că la acea dată, Mănăstirea Bârnova era închinată, deoarece este consultat și patriarhul Dosoftei al Ierusalimului într-o pricină a mănăstirii legată de satul Căpotești.
În anul 1678, doamna Dafina Dabija a dăruit Mănăstirii Bârnova, unde era înmormântat soțul ei, mai multe sate lăsate de acesta cu limbă de moarte; documentul de danie precizează că unele din aceste proprietăți fuseseră cumpărate împreună cu doamna Dafina. După doi ani, pe la anul 1680, Dafina Doamna dădea sate, vii și țigani Mănăstirii Bârnova, arătând că acest așezământ a fost început de către Miron Barnovschi, dar neterminat, rămânând în această stare „până la vreme domniei Mariei Sale raposatul mieu domn, ce scris mai sus, lui Evastratie Dabija vodă, carile dimpreună și cu noi, dintru bună dumnezeiască îndemnare apucându-ne, am zidit biserica până în desăvârșitu, iar cu alte, câte să cade sfintei mănăstiri podoabe și așezături fiind de l-au apucare moarte, n-au apucat să o împodobească și să o temeeze, ce noi în vieața noastră, când am avut vreme, am nevoit și am împodobit și o am întemeiată după putință cu de toate, câte trebuiescu unii sfintii mânăstirii".Maria Magdalena Székely - "Femei - ctitor în Moldova medievală", în "Magazin Istoric", nr. 3, martie 1999.
În anul 1728, domnitorul Grigore al II-lea Ghica se mută vremelnic împreună cu toată curtea sa la Bârnova, mai ales spre a se feri din calea epidemiei de friguri care a bântuit Iașul în vremea domniei sale. Cronica Ghiculeștilor ne spune că domnitorul a făcut aici diverse amenajări, a refăcut clădirile din incintă care erau degradate complet și a înălțat zid de împrejmuire prevăzut cu creneluri și foișor de pază. “Și văzând Grigore Voda, acolo la mănăstire, casele stricate și pustii…, s-a apucat cu cheltuiala sa și a făcut niște case minunate și un râmnic mare ziditu cu piatră prin prejur și deasupra râmnicului cerdacu cum se vede”.
Mănăstirea Bârnova a avut multe moșii, printre care Buhaiul, Cascariu, Dumbrăvița, Puțineni (jud. Dorohoi), Bâlca, Păunești, Borșani, părți din Fierbinți și Haret (jud. Putna), Capotești, Petrești, Scânteia, Valea Satului, Belcești și Filozofu (jud. Vaslui), Iezerul de la Dorohoi etc.N.A. Bogdan - "Orașul Iași, monografie istorică și socială, ilustrată" (Ed. Tehnopress, Iași, 2004), p. 461
Decăderea mănăstirii La 15 septembrie 1863, prin efectul Legii secularizării averilor mănăstirești, domeniile și bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului, în timp ce Palatul doamnei Dafina este transformat în școala satului și casă parohială. Ca urmare a pierderii proprietăților care aduceau venituri mănăstirii și a plecării călugărilor la alte mănăstiri, biserica s-a ruinat, catapeteasma putrezind cu totul. O primă serie de lucrări de restaurare s-au efectuat în 1875.
Ulterior, în anul 1902, s-au efectuat o serie de reparații interioare și s-a înlocuit catapeteasma cu cheltuiala preotului paroh Gh. Mereuță și a soției sale, Eufrosina, prin osteneala economului I. Mitescu din Iași. Cu această ocazie s-a amplasat o placă metalică pe peretele estic al pridvorului, având următoarea inscripție: "Această sf. biserică zidită de fericitul ctitor MIRON BÂRNOVSKI V.V. la 1630, acum în anul 1902, catapiteasma ajungend în stare cu totul putredă s'a făcut din nou împreună și cu alte reparațiuni interne cu cheltuiala smeritului preot paroh GH. MIREUȚĂ și soția sa EFROSINA, prin osteneala Economului I. Mitescu din Iași, în ḑilele MAJESTĂȚEI SALE CAROL I REGELE ROMÂNIEI, sub Arhipăstoria Înalt Prea sf. PARTHENIE MITROPOLIT MOLDOVEI."
La începutul secolului al XX-lea, istoricul N.A. Bogdan își exprima regretul că acest monument istoric era ignorat de contemporanii săi. "Ce pacat că un monument așa de frumos cum este acesta, așa de inpunător, trainic și vrednic de a fi cercetat de lume, stă mai deșert cu anii, căci mai nimene din lumea romînească nu'l cunoaște, cum este el situat în singuratatea în care se găsește, și cu nepasarea celor ce ar trebui să vegheze asupra unor atari sfinte locașuri."
În două perioade: 1908-1945 și 1950-1990, lăcașul de cult a avut statut de parohie, iar între anii 1945-1950 a fost mănăstire de maici.
La intervenția Comisiei Monumentelor Istorice, între anii 1968-1970 s-au efectuat lucrări de restaurare a monumentului istoric. În acea perioadă s-a restaurat turnul clopotniță de la intrare și s-a înlocuit tabla de pe acoperișul bisericii cu tablă galvanizată.
Reînființarea mănăstirii