miniatura|Simbol pentru automobile. miniatura|Mașină sport, Porsche 911

Automobilul, sau mai familiar mașina, este un vehicul cu patru (rar, trei, șase) roți, acționat de un motor cu ardere internă, cu abur, cu electricitate sau aer comprimat. Are scaune pentru șofer și pentru cel puțin un pasager.

Automobilele sunt de obicei construite pentru a călători pe drumuri, dar există unele, mai ales vehicule utilitare, care permit călătorii în afara drumurilor (off-road). Drumurile și autostrăzile sunt folosite în comun cu alte vehicule, cum sunt motocicletele și tractoarele.

Un automobil tipic are un motor cu ardere internă și patru roți, însă au apărut pe piață și mașini cu motoare hibride, cu gaz sau electrice. Au fost construite și autovehicule cu trei roți, dar nu sunt prea răspândite din cauza problemelor de stabilitate.

În anul 2007, în lume existau aproape 800 de milioane de mașini în circulație (majoritatea în emisfera nordică), iar 42 de milioane de mașini noi erau produse în fiecare an.Automobilul revolutia continua, 14 septembrie 2007, Descoperă, accesat la 10 mai 2012 În anul 2050 se aproximează că vor exista 4 miliarde de automobile la nivel mondial.În scurt timp, automobilele vor anunța automat autoritățile atunci când are loc un accident, 29 februarie 2012, Descoperă, accesat la 27 mai 2012

Istoric

thumb|O fotografie a originalului Benz Patent-Motorwagen, construit pentru prima dată în 1885 și pentru care s-a acordat brevet de invenție. miniatura|Cum funcționează o mașină electrică. În 1769, francezul Nicolas-Joseph Cugnot realizează un vehicul cu trei roți propulsat prin forța aburului. În 1801, englezul Richard Trevithick realizează un fel de locomotivă, numită Puffing Devil, dar care putea circula și pe drumurile rutiere.Richard Trevithick introduces his “Puffing Devil”, history.com

Contribuții de pionierat în domeniul motoarelor cu ardere internă au adus: Nicéphore Niépce, François Isaac de Rivaz, Gustave Trouvé și alții. Însă inventatorul automobilului în accepția modernă este considerat Karl Benz.KARL BENZ, Inducted 1984, automotivehalloffame.org În 1878, acesta proiectează un nou tip de motor cu ardere internă, mult îmbunătățit și care va fi patentat un an mai târziu.

Descriere Compunerea automobilului Părțile principale ale oricărui automobil sunt motorul, șasiul, caroseria și partea electrică.

Motor

Motorul este sistemul fizic de generare a energiei mecanice care pune în mișcare sistemul de transmisie al automobilului. Un motor este compus din două părți: mecanismul motor și instalațiile auxiliare.

Șasiu

Șasiul automobilului este ansamblul organelor și al instalațiilor care efectuează preluarea și transmiterea energiei mecanice de la motor la roțile motoare, conducerea automobilului, susținerea și propulsia lui. Se compune din transmisie, sistemul de conducere, organele de susținere, organele de propulsie și instalațiile auxiliare. Mai ține motorul și caroseria.

Sistem de transmisie

Transmisia sau sistemul de transmisie preia, transmite, modifică și distribuie momentul motor la roțile motoare ale automobilului.

Sistem de conducere

Sistemul de conducere asigură deplasarea automobilului pe traseul dorit. Este compus din mecanismul de direcție și sistemul de frânare.

Sistem de susținere

Organele de susținere suportă greutatea automobilului și preiau forțele rezultate din propulsie frânare și rezistențele ce apar în deplasarea pe drum a automobilului. Cuprind cadrul, carterele punților și organele de suspensie.

Sistem de propulsie

Sistemul de propulsie transformă mișcarea de rotație în mișcare de translație și ajută automobilul să se sprijine pe drum sau pe sol.

Instalații auxiliare ale șasiului

Instalațiile auxiliare asigură confortul, siguranța circulației și controlul exploatării automobilului. Ele sunt instalația de iluminat, instalația de semnalizare, instalația de încălzire, instalația de aerisire, ștergătoarele de parbriz etc.

Caroserie Caroseria este partea principală a automobilului care are rolul de purtător al persoanelor, al mărfurilor sau al instalațiilor montate pe automobil, asigurând izolarea și autonomia încărcăturii față de restul automobilului și de mediu.

Compunerea caroseriilor este dependentă de destinația automobilului comportând diferențe conforme scopului pentru care caroseriile sunt făcute. În general, caroseriile automobilelor au o parte inferioară bazală, orizontală (platformă), o parte laterală și o parte superioară (acoperiș). În plan orizontal, se împart în partea anterioară, destinată conducătorului automobilului, și partea posterioară, destinată încărcăturii (instalații, persoane, mărfuri).

Funcționarea automobilului

Clasificare Automobilele se clasifică după următoarele criterii principale: destinația (felul transportului); particularitățile constructive (tipul motorului, tipul transmisiei, tipul propulsiei); numărul punților; capacitatea de trecere.

După destinație Automobile pentru transportul persoanelor Autoturisme - automobile care, prin construcție și echipare, sunt destinate transportului unui număr redus de persoane, bagaje și/sau al bunurilor acestora, având o capacitate de două până la 7 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto.Autoturism, la DEX Acestea se pot conduce cu categoria de permis auto B. Microturisme - cilindree: 200–250 cm³ (1 – 2 locuri) Mici - cilindree: 500–1000 cm³ (2 – 4 locuri) Mijlocii - cilindree: 1000–2000 cm³ (4 – 5 locuri) Mari - cilindree: 2000–4000 cm³ (4 – 6 locuri, de exemplu, limuzineleLimuzină, la DEX) Foarte mari - cilindree: 3000–8000 cm³ (4 - 7 locuri) Microbuze - autobuze destinate și echipate pentru transportul unui număr redus de persoane și al bagajelor acestora.Microbuz, la DEX Cu capacitate mică (6 - 16+1 locuri) - Acestea se pot conduce cu categoria de permis auto D1. Cu capacitate mare (18 - 22+1 locuri) - Acestea se pot conduce cu categoria de permis auto D. Autobuze - autovehicule destinate și echipate pentru transportul unui număr mai mare de persoane și al bagajelor acestora. Acestea se pot conduce cu categoria de permis auto D. Cu capacitate mică (15 - 30 locuri) Cu capacitate mijlocie (30 - 70 locuri) Cu capacitate mare (70 - 100 locuri) Cu capacitate foarte mare (peste 100 locuri)

Automobile pentru transportul mărfurilor Se clasifică și după încărcătura utilă exprimată în newtoni (N). Autoutilitară - cu încărcătură utilă până la 10.000 N, caroserie închisă și cabină separată. Autocamionetă - cu sarcină utilă de circa 15.000 - 20.000 N, caroserie închisă sau acoperită cu coviltir și cabină separată. Autocamion - are caroserie deschisă sau acoperită cu prelată. După capacitatea de încărcare autocamioanele pot fi: Autocamioane ușoare - cu sarcina utilă de 15.000 N – 30.000 N Autocamioane mijlocii - cu sarcina utilă de 30.000 N – 80.000 N Autocamioane grele - cu sarcina utilă de 80.000 - 120.000 N Autocamioane foarte grele - cu sarcina utilă de peste 120.000 N Autobasculantă – prevăzută cu o benă basculantă pentru încărcătură și cabina conductorului separată de caroserie.

Automobile speciale Automobilele din această categorie efectuează numai anumite transporturi și servicii. Autocisternă – echipată cu unu sau două recipiente pentru transportul lichidelor Autoizotermă Autofrigorifică – cu caroserie închisă termoizolantă, pentru transportul bunurilor alterabile Automacara – echipată cu o macara pentru ridicarea sarcinilor Autosanitară (ambulanță) – dotată cu instalații medicale pentru stabilizarea și transportul bolnavilor Autoatelier – amenajat cu utilaje pentru executarea reparațiilor Autotractor – pentru tractarea semiremorcilor Autostropitoare Autoscară Autoplug

După particularitățile constructive Se consideră următoarele criterii de distincție ale automobilelor: tipul motorului, tipul transmisiei și tipul propulsiei.

După tipul motorului Automobile cu motoare termice Motoare cu aprindere prin scânteie - M.A.S. (în patru sau doi timpi) Motoare cu aprindere prin comprimare - M.A.C. (motor Diesel în patru sau doi timpi) Motoare cu piston rotativ (Wankel) Motoare cu turbine cu gaze Motoare cu reacție Motoare cu abur Automobile cu motoare electrice cu baterii de acumulator → vezi Autovehicul electric cu pilă de combustie

După tipul transmisiei Automobile cu transmisie mecanică Automobile cu transmisie hidrodinamică Automobile cu transmisie hidromecanică Automobile cu transmisie electrică

Tipul propulsiei Automobile cu roți cu pneuri Automobile cu roți cu șenile

După numărul punților Se consideră drept criterii de distincție totalul punților și numărul punților motoare. Automobile cu două punți Automobile 4x2 Automobile 4x4 Automobile cu trei punți Automobile 6x2 Automobile 6x4 Automobile 6x6 Automobile cu patru punți Automobile 8x4 Automobile 8x6 Automobile 8x8

După capacitatea de trecere normală: 2x4 (destinate pentru deplasarea pe drumuri bune) mare: 4x4, 4x6, 6x6, 8x8 (destinate pentru deplasarea pe drumuri de orice categorie, numite și automobile de teren)

Note

Bibliografie Viorel Cazan, Vargyas Zsolt (2007). Curs de legislație rutieră, conducere preventivă, mecanică, prim ajutor, Editura Calipso, Suseni, Târgu Mureș Gheorghe Frățilă, Mariana Frățilă, S. Samoilă (2007). Automobile-Cunoaștere, Întreținere, Reparare, ediția a-VIII-a, Editura Didactică și Pedagogică, București

Lectură suplimentară Vehiculul zeilor: arheologia automobilului, Jörg Jochen Berns, Editura Univ. Alexandru Ioan Cuza, 2006

Vezi și

Accident de circulație Ambulanță Autostradă Camion Computer de bord Drum Mărci de automobile Număr de înmatriculare Inspecție tehnică periodică

Legături externe

Invențiile care au schimbat automobilul și oamenii din spatele lor, septembrie 2014, Promotor.ro O istorie verde: povestea mașinilor prietenoase cu mediul, 15 decembrie 2009, Alexandru Safta, Descoperă Top 10 - Cele mai scumpe automobile din lume, 30 iulie 2008, Nicu Parlog, Descoperă Sfaturi și recenzii auto , cautimasina.ro Lista statii ITP Romania Cum circulau primii șoferi , 9 iunie 2012, Ziarul Lumina