thumb|right|250px|Vălari, Hunedoara: „ultimul templu dac”. Biserică de lemn într-o tehnică arhaică pe stâlpi, unică în România, datată din anul 1677. Foto: 2007
Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu prețios pe plan național și mondial. Până la începutul secolului 20 românii au creat și s-au manifestat preponderent într-o civilizație a lemnului, de o bogăție, o varietate și un rafinament remarcabil, în care bisericile de lemn au atins vârful ei maxim de expresie. În acestea s-au înfiripat comunitățile creștine din sate și târguri și în jurul lor au luat ființă primele așezăminte monahale, singurele noastre centre culturale în decursul multor veacuri. În România se păstrează peste 1400 de biserici de lemn construite înainte de anul 1918. Valoarea lor în ansamblu este inestimabilă pentru cultura românească. Ele fac parte integrantă și definitorie din identitatea națională.
Un ansamblu de valoare mondială thumb|left|250px|Mănăstirea Zosin, Botoșani: una dintre foarte rarele biserici cu pereți din împletitură de nuiele cunoscute în România și în Europa. Foto: 2009. În România se păstrează circa 1440 de biserici de lemn ridicate până în anul 1918. Aproximativ 650 de biserici de lemn se găsesc în Transilvania și Banat, peste 490 sunt în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și mai mult de 300 sunt în Moldova.Repertoriu stabilit la sfârșitul anului 2009. Continuarea cercetării și documentării pe teren va conduce la ajustarea acestor date preliminare.
Bisericile de lemn din România formează un grup numeros, unitar și distinct în patrimoniul cultural și istoric al umanității. Valoarea lor constă în primul rând din nota distinctă pe care o manifestă în ansamblu și numai în al doilea rând din exemple particulare.
Selectarea a opt biserici de lemn din Maramureș pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1999 este demnă de evidențiat. Însă acestea nu sunt, pe de-a întregul, cele mai reprezentative pentru Maramureș și cu atât mai puțin pentru întreaga țară. Exemple constructive, formale sau simbolice de unicat, rarisime, reprezentative sau revelatoare pentru întreg ansamblul se întâlnesc în toate regiunile țării și, uneori, unde te aștepți mai puțin. Acesta este motivul pentru care documentarea în profunzime a bisericilor de lemn este în cele mai multe locuri încă un deziderat de viitor pentru cercetarea românească. Din același motiv, dispariția sau mutilarea unor biserici de lemn izolate și anonime se resimte asupra întregului ansamblu ca niște pagini necitite, rupte din cartea de aur a patrimoniului din România.
Diversitate în unitate Bisericile de lemn din România prezintă câteva trăsături fundamentale comune. Dintre acestea, cele mai semnificative sunt planimetria dreptunghiulară - alungită între răsărit și apus, boltirea navei și acoperișul în patru ape.Petrescu 1974, 43-53. Cristache-Panait 1988. La acestea se adaugă, fără îndoială, calitatea execuției, căci nici în cele mai îndepărtate fundături de țară nu întâlnești o biserică de lemn făcută de bărdași simpli.
Dincolo de trăsăturile comune, bisericile de lemn prezintă o mare varietate tehnică, formală și decorativă. Cercetătorii le grupează pe regiuni, motivați îndeosebi de condițiile diferite în care comunitățile au trăit și ridicat lăcașuri de rugăciune de-a lungul vremii. Împărțirile și subîmpărțirile sunt date și de manifestarea unor trăsături formale specifice regionale. În alte situații subîmpărțirile au doar un substrat administrativ.
Biserici de lemn din Moldova Biserici de lemn din Bucovina Biserici de lemn din Transilvania Biserici de lemn din Banat Biserici de lemn din Crișana Biserici de lemn din Țara Românească Biserici de lemn din Dobrogea
Pe teritoriul de azi al României trăiesc comunități minoritare care și-au manifestat la rândul lor talentul în construcții de lemn de cult. În Transilvania se păstrează două biserici de lemn reformate și numeroase turnuri-clopotniță de lemn, caracteristice maghiarilor din Transilvania și Ungaria. La Piatra Neamț se mai păstrează ultima sinagogă de lemn. În nordul Moldovei se disting mai multe biserici de lemn cu trăsături comune celor din Ucraina, îndeosebi în satele locuite de ucraineni. Deoarece comunitățile etnice majoritare-minoritare au trăit împreună de-a lungul multor secole, ele s-au inspirat reciproc și și-au îmbogățit una altora paleta formelor de expresie, dând naștere unor lăcașe cu trăsături comune.
Bisericile de lemn caracteristice românilor se întâlnesc în mod firesc și dincolo de hotarele de azi ale României. Se remarcă îndeosebi bisericile de lemn din Republica Moldova, precum și cele din regiunile Cernăuți și Transcarpatia din Ucraina. În aceste părți apar de asemenea numeroase influențe și împrumuturi reciproce inovatoare în formele lăcașelor de cult ale românilor și ucrainenilor. La sud de Dunăre, în Serbia, se păstrează câteva biserici de lemn în zona Morava-Timoc, asemănătoare celor din Oltenia și Banat.
Întâietate thumb|right|250px|Hăpria, Alba: înaintea demolării se puteau observa structura de lemn din secolul 18 și altarul de zid din 1852. Foto: 2006 Peste tot la români, în toate săliștile, târgurile și așezămintele monahale, primele lăcașe de cult au fost ridicate mai mult sau mai puțin din lemn. Marile catedrale, biserici, mănăstiri, vechile noastre vetre de spiritualitate și cultură, au mai toate o bisericuță de lemn la începutul destinului lor.Nicolae Iorga, Istoria bisericii românești, cartea I, partea I, cap III: „Cele d’intaiu biserici romanesti”, 1908. Vezi ediția digitală . Această întâietate a lemnului în arhitectura noastră sacrală se datorează atât bogăției naturale, în codrii altădată nesfârșiți, cât și unei puternice tradiții în arta lemnarilor.
Odată cu închegarea structurilor statale, în evul mediu, arhitectura de zid a concurat și înlocuit progresiv pe cea de lemn. În Țara Românească și Moldova a avut loc mai întâi prin ctitorii domnești și boierești, continuate mai târziu și de cele obștești. Acest proces a fost susținut prin legi în Ardeal încă din secolul 18, iar după 1848 ierarhii ardeleni au cerut țăranilor să-și înlocuiască vechile biserici de lemn, identificate cu iobăgia, cu altele moderne de zid, care să exprime un nou statut social.Retegan, Simion (1995). „Prestigiu social și edificiu de cult. Construcții de biserici în satele românești ale Transilvaniei la mijlocul secolului al XIX-lea (1850-1880)”. D. Prodan. Puterea modelului: 203-219. În secolul 19 și 20 procesul de înlocuire a vechilor biserici de lemn cu cele de zid a luat amploare în toată țara. În jumătatea de secol de comunism procesul a fost mult frânat însă a explodat și mai puternic după 1989.
În secolele de coexistență și chiar concurență, arhitectura sacrală de lemn și cea de zid s-au împletit și influențat reciproc. Datorită statutului mai ridicat acordat celei din urmă, meșterii de lemn au preluat și adaptat, în timp, unele elemente formale și decorative din modelele de zid. Acest fenomen se remarcă îndeosebi în Vâlcea și Argeș unde arhitectura religioasă a fost dominată încă de timpuriu de marile ctitorii de zid. În secolele 18 și mai ales 19 multe biserici de lemn din această zonă au fost tencuite și pictate imitând înadins pe cele de zid.Vezi spre exemplu bisericile din Bascov, Glâmbocu, Ioneștii Govorii, Mălaia. Unele biserici de lemn au fost chiar completate cu iconostase, altare sau pridvoare de zid.Vezi spre exemplu bisericile din Sinești, Bărbătești-Iernatic. În Moldova, pereții înalți și absidele laterale sunt elemente preluate din marile ctitorii de zid din mănăstiri. În Ardeal, turnurile sunt inspirate de modele gotice sau baroce din arhitectura de zid.
Tradiția ridicării bisericilor de lemn s-a dovedit foarte puternică în mediul rural până în a doua jumătate a secolului 19. Din acest motiv ea și-a lăsat amprenta asupra unor biserici din secolele 18, 19 și chiar 20, ridicate din materiale mai durabile. Dacă modelul arhitectonic nu era impus de ierarh sau ctitori, după exemple moderne, dacă nu se aflau meșteri zidari consacrați sau când lipseau resursele materiale, se apela, în mod firesc, la formele tradiționale, cu structurile problematice ridicate din lemn, precum bolțile și turnurile. Astfel de exemple se regăsesc în toate provinciile, confundându-se uneori cu cele de lemn.Vezi spre exemplu bisericile din Iclod și Strâmbu, Cluj, Gherdeal, Sibiu, Hurezu Mare, Satu Mare, Chilia, Olt, Tăut, Bihor, ș.a..
Tehnici constructive thumb|left|250px|Izvoarele, Constanța: o relicvă tehnică din preistorie. Incintă sacră în furci, cu stâlpi înfipți în pământ și pereți de nuiele acoperite cu lut. Foto 2001.
Din punct de vedere constructiv bisericile de lemn din România se pot împărți în câteva grupe principale: cu structură în cheotori, în căței, în furci și bordeie.
Bisericile de lemn în cheotori domină în toată țara și prezintă un grup valoros și semnificativ, cu caracteristici distincte în arhitectura sacrală de lemn din Europa.
Circa 12-13 biserici în căței se mai păstrează în vestul țării, îndeosebi în Banat. În Ținutul Pădurenilor se distinge o biserică ridicată într-o tehnică arhaică pe stâlpi, asemănătoare cu cea în căței. Trei biserici în căței cu pereți de nuiele se mai păstreză în Moldova și una în Basarabia. Un mic grup de biserici în furci de lemn, cu pereți împletiți din nuiele, se mai păstrează în Dobrogea. Bisericile de lemn în căței și în furci sunt printre cele mai rare dacă nu chiar ultimele care se mai păstrează în Europa și de aceea au valoare de unicat pentru patrimoniul național și european.
Ultimele biserici bordei au dispărut din sudul țării la începutul secolului 20. Bisericile bordei au prezentat trăsături arhaice cu caracter unic, dar s-au stins înainte de a le documenta și recunoaște cu adevărat valoarea excepțională.
Bisericile de lemn sunt interesante din punct de vedere constructiv. În ele se conservă o adevărată colecție de rezolvări tehnice cu rădăcini din epoci preistorice și îmbunătățiri de-a lungul timpului, constituind adevărate izvoare de cercetare ale evoluției adăposturilor umane. Aici se întâlnesc soluții comune bisericilor de lemn de pe arii largi ale continentului, caracteristice unor zone și particulare. Tot aici se pot identifica raporturile cu arhitectura tradițională.
Principalele tehnici constructive întâlnite la bisericile de lemn din România sunt: Biserici de lemn în cheotori Biserici de lemn în căței Biserici de lemn în furci Biserici de lemn bordei
Ierusalimul ceresc Bisericile de lemn românești au ca punct de plecare în arhitectura lor imaginea Ierusalimului ceresc. Întreaga construcție este structurată simbolic și fizic în jurul acestei imagini. Precum îngerul din revelația lui Ioan, meșterul de biserici de lemn avea ca prototip în lucrarea sa o încăpere la care „lungimea și lărgimea și înălțimea ei sunt deopotrivă”.Biblia, Apocalipsa, 21:16. Modelul acesta se regăsește mai mult sau mai puțin explicit în inima lăcașului, care este chiar naosul (nava), singura încăpere care poartă la sate cu adevărat numele de biserică. Celalte încăperi sunt desfășurate în prelungire și au apărut în timp pentru funcțiuni desprinse din cea esențială a euharistiei: altarul, tinda, pridvorul, turnul.Baboș 2004, 124-132. Bolta sau cupola, în limbajul comun numită „cerul bisericii”, este nelipsită din bisericile de lemn din România, și a fost introdusă în naos tocmai pentru a sublinia prezența lumii cerești și sacralitatea acestui spațiu.Braniște, Ene, Liturgica Generală, cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, cap. XI, 385-409, București 1993.
Limite constructive thumb|right|250px|Budești Josani, biserică de lemn maramureșeană în cheotori, datată 1643, o construcție „magnifică” pentru epoca sa și mult după aceea. Foto: 1997