Maria Cella Delavrancea-Lahovary (n. 15 decembrie 1887 – d. 9 august 1991) a fost o pianistă, scriitoare, publicistă și profesoară română de pian, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, soră a arhitectei Henrieta Delavrancea, a Niculinei Delavrancea și a lui „Bebs” Delavrancea, membră a cenaclului lui Eugen Lovinescu.
Biografie Cella Delavrancea a fost fiica Mariei (n. Lupașcu) și a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Cella Delavrancea urmează studii de pian, la început în familie cu mama sa, apoi la Conservatorul din București, urmate de un stagiu de perfecționare la Paris. Întrucât tatăl său, scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, era un apropiat al familiei Caragiale, a crescut alături de fiii și fiica lui Caragiale, pe care i-a evocat în cărțile sale cu caracter memorialistic.
În anul 1909, Ion Luca Caragiale scria despre ea:
Concertează în Europa, de multe ori în duet cu George Enescu sau Ferrucio Busoni, cu care urcă pe podium în recitaluri de sonate. Își face debutul literar în revista lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal, în 1929. Este autoarea unor nuvele, romane și texte cu caracter memorialistic.
Din 1950 începe cariera didactică, mai întâi ca profesoară la Liceul de muzică din București, între 1950 și 1954, predând apoi pianul la Conservatorul de muzică din București, din 1954 până la ieșirea la pensie. Mulți pianiști celebri au fost elevii săi: Nicolae Licăreț, Dan Grigore, Radu Lupu. Cu Dan Grigore stabilește o colaborare și o prietenie artistică de lungă durată. Din anul 1935 publică proză, amintiri sau susține cronica muzicală și plastică în „Cuvântul”, „Muzica și poezia”, „Timpul”, „Curentul”, „România literară” (1940), „Revista Fundațiilor Regale” ș.a. După anul 1950, colaborează la „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Secolul 20”, „Caietele Mihai Eminescu”.Academia Română. Dicționarul general al literaturii române. București, Editura Univers Enciclopedic, 2004 vol.1: C-D. pp.612-613
A scris și a publicat sute de cronici muzicale și de texte consacrate fenomenului muzical. Editorial, debutează în 1946 cu volumul de nuvele Vraja, premiat în manuscris, de Editura Cultura Națională. În nuvelele din volumul Vraja, Cella Delavrancea cultivă mai ales stările sufletești, ritmate după canoane discret muzicale. Interesul scriitoarei este îndreptat înspre lumea sufletească, a percepțiilor și a împrejurărilor favorabile „vrajei”. Cronicile din volumul Arpegii în ton major (1970) dezvăluie "cea mai pătrunzătoare inteligență muzicală" (Șerban Cioculescu) din scrisul românesc. Portretele, amintirile, notele de călătorie din Mozaic în timp sunt transcrieri ale unor impresii, disecate până la cele mai fine nuanțe. Volumul Trepte muzicale (1984) cuprinde texte radiofonice din perioada 1942-1944.
Volumul Scrieri (1982) îi antologhează întreaga operă literară, iar în Dintr-un secol de viață (1987) apar pe lângă paginile memorialistice, câteva portrete excepționale prin valoarea lor: Serghei Rahmaninov, Ferruccio Benvenuto Busoni, Rainer Maria Rilke, Paul Valéry, Gabriel Fauré.
Extrem de longevivă, a fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului centenar, în 1987, la Ateneul Român, printr-un concert de gală în care a cântat alături de pianistul Dan Grigore. (Sculptorul Ion Irimescu va fi al doilea artist care participă la sărbătorirea propriului centenar, organizată de Academia Română în anul 2003).
Este cunoscută și pentru legătura sa romantică cu profesorul Nae Ionescu.
A scris „O vizită în atelierul lui Brâncuși”, o întâmplare adevărată din viața scriitoarei care are loc la Paris în anul 1922.
Viață personală Cella Delavrancea a fost căsătorită cu Viorel Virgil Tilea în timpul Primului Război Mondial (divorțată), cu Aristide Blank (divorțată) și cu Philippe Lahovary. Ea a fost una din prietenele intime ale reginei Maria a României și a fost prietenă cu poetul austriac Rainer Maria Rilke.
Delavrancea moare la vârsta de 103 ani. Este înmormântată în Cimitirul Bellu.
Distincții Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Cavaler cl. II, pentru muzică (23 septembrie 1942)Decretul regal nr. 2.847 din 23 septembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, marți 3 noiembrie 1942, pp. 9592–9593. titlul de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” (5 noiembrie 1962) „pentru activitatea îndelungată, contribuție în dezvoltarea științei și merite deosebite în dezvoltarea învățămîntului superior”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 833 din 5 noiembrie 1962 pentru conferirea titlului de „Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne” și de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” unor cadre didactice din învățămîntul superior, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 21, 6 noiembrie 1962, p. 183.
Volume publicate Vraja, nuvele, Cultura Națională, 1946 O vară ciudată, roman, 1975 Arpegii în ton major, București, 1970 Mozaic în timp, Impresii. Călătorii. Portrete. Amintiri, București, 1975 Scrieri, 1982 Trepte muzicale, București, 1984 Dintr-un secol de viață, îngrijire și introducere Valeriu Râpeanu, București,1987 Scrisori către Filip Lahovari, ediție bilingvă româno-franceză, îngrijire și prefață Constantin Mateescu, București, 1998
Note
Bibliografie
Legături externe
Valori ale culturii naționale: Cella Delavrancea: 122 ani de la naștere, 15 decembrie 2009, Amos News
Video YouTube: Centenar Cella Delavrancea Henrieta Delavrancea
Categorie:Nașteri în 1887 Categorie:Decese în 1991 Categorie:Pianiste din România Categorie:Pianiști clasici Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Centenari români Categorie:Înmormântări în Cimitirul Bellu Categorie:Bucureșteni