Cornel Penu

Cornel Penu () este un fost handbalist român, dublu campion mondial în 1970 și 1974. A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972. Numit „uriașul blând”Radu Naum, „Uriașul din casa mea” în Gazeta Sporturilor, nr. 7000, 22 dec. 2012, p. 11 al handbalului românesc și considerat cel mai mare portar al României.

Carieră mini|stanga|Cornel Penu, Gheorghe Gruia și Cornel Oțelea prezentând trofeele câștigate (1970) S-a născut în Galați, dar părinții săi s-au mutat la Buzău când avea trei ani. S-a apucat de handbal și de fotbal la Școala Generală 8 din Buzău, evoluând pe postul de portar de la început,fiind descoperit în clasa a V-a, de către profesorul de educație fizică Morișcă, apoi s-a specializat în handbal la Școala Sportivă, sub îndrumarea lui Constantin Căpățână. În paralel cu studiile la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din Galați a activat la clubul Știința. În anul 1967 s-a transferat la CS Dinamo București. În același an a fost campion mondial de tineret și medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de seniori. Trei ani mai târziu a devenit campion mondial după ce România a trecut la limită, scorul fiind 13–12, de Germania de Est.

La Jocurile Olimpice din 1972 de la München România a trecut de grupele principale pe locul doi și a întâlnit Germania de Est. S-a impus cu scorul 19–16, cucerind medalia de bronz, prima medalie olimpică dintr-o serie de trei pentru handbalul românesc. În 1974 a câștigat al doilea titlu mondial, România învingând din nou Germania de Est. La Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal România a ajuns în finală, dar a pierdut 15–19 cu Uniunea Sovietică și s-a mulțumit cu argintul.

După ce s-a retras din activitate competițională în 1980 a devenit antrenor la echipa națională, iar apoi la Dinamo București. A pregătit și Hidrotehnica Constanta și ASA Buzău. Din 1993 a activat la Marrakech, Maroc, iar apoi a plecat în Franța, la Sedan. După ce s-a pensionat, a continuat să îi antreneze pe copii din cadrul clubului din Sedan.

Pentru realizările sale a fost numit maestru emerit al sportului. În anul 2000 a primit Medalia națională „Serviciul Credincios” clasa I.

Distincții Ordinul Muncii clasa I (29 martie 1974) „pentru comportarea remarcabilă și ocuparea locului I la Campionatul mondial de handbal masculin – ediția 1974 –, precum și pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea acestui sport și la creșterea prestigiului sportului românesc pe plan internațional”Decretul prezidențial nr. 5 din 29 martie 1974 privind conferirea de ordine și medalii ale Republicii Socialiste România unor sportivi, antrenori și activiști în domeniul handbalului, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul X, nr. 47, Partea I, sâmbătă 30 martie 1974, pp. 7–8. Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a (18 august 1976) „pentru rezultatele deosebite obținute la Jocurile olimpice de vară de la Montreal – 1976, precum și pentru contribuția adusă la dezvoltarea activității sportive și la creșterea prestigiului sportului românesc pe plan internațional”Decretul prezidențial nr. 250 din 18 august 1976 privind conferirea de distincții ale Republicii Socialiste România unor sportivi, antrenori și activiști din domeniul educației fizice și sportului, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XII, nr. 79, Partea I, miercuri 25 august 1976, p. 2.

Note

Lectură suplimentară

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1946 Categorie:Handbaliști olimpici români Categorie:Handbaliști la Jocurile Olimpice de Vară 1972 Categorie:Handbaliști la Jocurile Olimpice de Vară 1976 Categorie:Medaliați olimpici cu argint români Categorie:Medaliați olimpici cu bronz români Categorie:Sportivi din Galați Categorie:Antrenori români Categorie:Români expatriați în Franța Categorie:Decorați cu Ordinul Național Serviciul Credincios Categorie:Sportivi români în viață