2013 (MMXIII) a fost un an obișnuit al calendarului gregorian, care a început într-o zi de marți. A fost al 2013-lea an d.Hr., al 13-lea an din mileniul al III-lea și din secolul al XXI-lea, precum și al 4-lea an din deceniul 2010-2019. A fost desemnat:
Anul Internațional al cooperării în domeniul apei.www.un.org Anul Internațional al quinoa. Anul Internațional al statelor insulare mici. Anul European al cetățenilor.www.euractiv.ro
Evenimente Ianuarie thumb|left|Rebeliunea tuaregilor islamici și Războiul din Mali succedate de criza ostaticilor din Algeria 1 ianuarie: Irlanda a preluat de la Cipru președinția Uniunii Europene. 1 ianuarie: Marsilia (Franța) și Košice (Slovacia) au devenit Capitale Europene ale Culturii. 1 ianuarie: Marea Britanie a preluat președinția G8. 2 ianuarie: Congresul american a adoptat proiectul de lege menit să ducă la evitarea așa-numitei "prăpăstii fiscale", respectiv a unor majorări de taxe și reduceri de cheltuieli care ar fi intrat automat în vigoare și care ar fi creat riscul intrării economiei Statelor Unite într-o nouă recesiune. 5 ianuarie: Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 grade Richter s-a produs în largul coastelor statului american Alaska. 11-12 ianuarie: Alegeri prezidențiale în Cehia. 15 ianuarie: Franța a trimis 2.500 de soldați în Mali, pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste care ocupă nordul țării. 16 ianuarie: Este declanșată criza ostaticilor de la In Amenas, ca răspuns la deschiderea de către Algeria a spațiului său aerian pentru avioanele franceze care au atacat militanții din Mali. În schimbul siguranței ostaticilor de la instalațiile de gaze naturale operate de compania Sonatrach împreună cu firma norvegiană Statoil, situate în estul Algeriei, în apropiere de granița cu Libia, militanții islamiști cer încetarea operațiunilor militare franceze împotriva islamiștilor din Mali. 20 ianuarie: Începutul celui de-al doilea mandat de președinte al SUA al lui Barack Obama. 22 ianuarie: Alegeri legislative anticipate în Israel, după dizolvarea Parlamentului israelian în octombrie 2012. 23 ianuarie: Alegerile legislative anticipate în Iordania, după dizolvarea Parlamentului de către regele Abdallah al II-lea. 26 ianuarie: Miloš Zeman este ales președinte al Republicii Cehe. 28 ianuarie: Regina Beatrix a Țărilor de Jos a anunțat abdicarea ei în favoarea fiului său, Willem-Alexander, Prinț de Orania, la 30 aprilie 2013. 28 ianuarie: Proteste în Bulgaria.
Februarie thumb|250px|Urma meteoritului de la Celiabinsk 3 februarie: Alegerea Congresului Popular în Cuba. 7-17 februarie: A 63-a Berlinală, Festivalul internațional de film de la Berlin. Regizorul chinez Wong Kar Wai este președintele juriului. 7 februarie: Un cutremur cu magnitudinea de 8 grade Richter lovește Insulele Solomon, generând un tsunami care a ucis cel puțin 9 persoane. 11 februarie: Papa Benedict al XVI-lea și-a anunțat retragerea din funcție începând cu data de 28 februarie. 15 februarie: O ploaie de meteoriți a provocat explozii în stratul inferior al atmosferei deasupra regiunii Celiabinsk, Rusia.Ploaia de meteoriți din Rusia, Antena 3, 15 februarie 2013 17 februarie: A 63-a ediție a Ursului de aur, marele premiu i-a fost acordat lui Călin Peter Netzer pentru filmul Poziția copilului. 20 februarie: NASA anunță descoperirea lui Kepler-37b, cea mai mică planetă care orbiteză în jurul unei stele similare cu Soarele. 20 februarie: Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunțat în parlament demisia guvernului său, în urma protestelor la nivel național împotriva prețurilor la energia electrică. 24 februarie: A 85-a ediție a premiilor Oscar. Argo obține Oscar pentru cel mai bun film și actorul Daniel Day-Lewis câștigă cel de-al treilea premiu Oscar pentru cel mai bun actor. 24 februarie-25 februarie: Alegeri parlamentare în Italia. Coaliția de centru-dreapta condusă de Silvio Berlusconi devansează forțele de centru-stânga în proiecțiile privind Senatul italian. 28 februarie: În urma retragerii papei Benedict al XVI-lea a survenit sedisvacanța Sfântului Scaun.
Martie thumb|250px|Papa Francisc 4 martie: Alegeri generale în Kenya. 5 martie: Republica Moldova: Guvernul condus de Vlad Filat a fost demis prin moțiune de cenzură adoptată de Parlament. Grupurile PD, PCRM (Partidul Comuniștilor) și deputații neafiliați au votat în favoarea moțiunii. 7 martie: Silvio Berlusconi a fost condamnat în primă instanță la un an de închisoare în procesul privind cumpărarea băncii Unipol, pentru divulgare de informații confidențiale. 9 martie: Oamenii de știință ruși anunță că au descoperit un tip cu totul nou de bacterii în apa lacului antarctic Vostok.RIA Novosti Trei zile mai târziu, rușii au revenit asupra informațiilor, anunțând că în mostrele recoltate nu se află vreo bacterie necunoscută până acum, ci, mai degrabă, e vorba despre niște agenți contaminanți.Ziare.com 12 martie: A început Conclavul din 2013, de alegere a succesorului papei Benedict al XVI-lea. 13 martie: Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost ales ca papă și și-a luat numele de Papa Francisc. Este primul papă latino-american al Bisericii Catolice. 13 martie: Parlamentul European respinge un buget al Uniunii Europene pentru prima dată în istoria sa.Financial Times 14 martie: Adunarea Națională Populară a Chinei (ANP) l-a ales pe Secretarul General Xi Jinping ca noul președinte al Republicii Populare Chineze, pe Li Yuanchao ca noul vice-președinte și pe Zhang Dejiang ca președinte al Comitetului permanent ANP. 19 martie: Sute de mii de oameni participă la ceremonia de inaugurare papală pentru Papa Francisc în Piața Sf.Petru din Roma. 23 martie: Papa Francisc s-a întâlnit cu predecesorul său Benedict al XVI-lea la Castelul Gandolfo, reședința pontificală de vară aflată în sudul Romei, o întâlnire inedită în istoria Bisericii Catolice. 24 martie: Republica Centrafricană: Președintele François Bozizé este înlăturat după ce fuge în Republica Democrată Congo, debutând capturarea capitalei de către rebeli. 25 martie: UE oferă 10 miliarde € pentru a salva Cipru de la faliment. Împrumutul de salvare va fi în mod egal împărțit între Mecanismul european de stabilizare financiară, Fondul european de stabilitate financiară, precum și de Fondul Monetar Internațional. Afacerea precipită o criză bancară la nivel național pe insulă. 25 martie: A 7-a ediție a Premiilor Gopo. Filmul Toată lumea din familia noastră a obținut premiul Gopo pentru cel mai bun film. 27 martie: Canada este prima țară care se retrage din Convenția Națiunilor Unite pentru combaterea Deșertificării. 27 martie: Coreea de Nord taie linia telefonică militară de urgență cu Coreea de Sud, la scurtă vreme după suspendarea ”telefonului roșu” dintre cele două guverne.
Aprilie thumb|250px|Atentatul la maratonul de la Boston 2 aprilie: Adunarea Generală a Națiunilor Unite adoptă Tratatul privind comerțul cu arme pentru a reglementa comerțul internațional cu arme convenționale. 3 aprilie: Armata nord-coreeană a primit acordul de la Parlamentul Nord-Coreean pentru atacul nuclear asupra SUA. 5 aprilie: Guvernul nord-coreean anunță că "începând cu 10 aprilie va fi incapabil să garanteze securitatea ambasadelor și organizațiilor internaționale în țară, în eventualitatea unui conflict". 5 aprilie: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a fost recompensată cu un premiu BAFTA onorific pentru suportul pe care l-a acordat întreaga viață filmului și televiziunilor britanice, fiind declarată totodată și ”cea mai memorabilă fată Bond”, pentru apariția ei alături de Daniel Craig în clipul de promovare a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. 8 aprilie: S-a stins din viață Margaret Thatcher, prima femeie prim-ministru al Marii Britanii. 15 aprilie: Atacul cu bombe de la maratonul din Boston - 3 morți și 183 de răniți. 16 aprilie: Cutremur în Iran cu magnitudinea de 7,8 grade Richter. Potrivit Russia Today autoritățile din Iran au confirmat 40 de morți în urma cutremurului, citând presa iraniană. Epicentrul a fost la 86 km de Khash, un oraș cu o populație de 56.000 de locuitori. 18 aprilie: 14 persoane au murit, iar peste 100 au fost rănite în urma exploziei unei fabrici din Texas. 19 aprilie: O rachetă Soyuz a lansat pe orbită o adevărată menajerie de șoareci, șopârle, melci și alte organisme vii pentru a efectua experimente științifice în vederea unui zbor spre Marte. Animalele au rămas pe orbită o lună și au revenit pe Pământ la 18 mai. Toate reptilele au supraviețuit, însă jumătate din șoareci au murit. 19 aprilie: Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a fost arestat preventiv după ce a ieșit din exil. 20 aprilie: Giorgio Napolitano a obținut un nou mandat de președinte al Italiei, în cursul unui vot desfășurat în Parlament. 20 -21 aprilie: Un sesim de magnitudine 6,7 și o altă replică de 5,4 grade Richter a avut loc în Lushan, din regiunea Sichuan, din China: peste 203 morți și peste 11.500 de răniți. 24 aprilie: Bangladesh: Cel puțin 25 de morți și 500 de răniți în urma prăbușirii unei clădiri. 28 aprilie: Italia: Focuri de armă au fost trase rănind trei persoane, în fața Palatului Chigi, sediul guvernului, în momentul în care Cabinetul Letta depunea jurământul la Palatul Quirinal, alături de cei 21 de membri ai cabinetului său. Autorul atacului a fost de asemenea rănit. 28 aprilie: Violențe în provincia Xinjiang din China: Cel puțin 21 de morți, printre care și polițiști. 29 aprilie: Aproximativ 35 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-o clădire din centrul orașului Praga. 30 aprilie: Regina Beatrix a Olandei a abdicat, iar Willem-Alexander, Prinț de Orania a urcat pe tronul Țărilor de Jos ca regele Willem-Alexander al Olandei. Willem-Alexander este primul rege al Olandei de la moartea stră-stră-bunicului său în 1890, regele Willem al III-lea.
Mai thumb|250px|Pagubele provocate în Statul Oklahoma (SUA) de tornada Moore 10 mai: Justiția din Guatemala l-a condamnat pe fostul dictator Efrain Rios Montt, în vârstă de 86 de ani, la o pedeapsă cu închisoarea de 80 de ani, 50 de ani pentru genocid și 30 de ani pentru crime de război. 10 mai: La Palatul Elisabeta din București se sărbătorește Ziua Regalității. Din cauza stării de sănătate a soției sale, regele Mihai nu a participat. 11 mai: Un dublu atentat cu mașină capcană s-a soldat cu moartea a cel puțin 40 de persoane și rănirea a peste 100 în localitatea turcă Reyhanli, din sudul țării, în apropiere de Siria. 15 mai: Într-un studiu publicat în Nature, cercetători ai Universității din Oregon au demonstrat pentru prima dată că este posibil să se creeze celule sușă embrionare care să fie identice din punct de vedere genetic cu persoana de la care au fost prelevate. 15 mai: Telescopul Kepler a rămas blocat din cauza defectării unui mecanism care permite telescopului să se orienteze spre o direcție dată de pe bolta cerească. Telescopul Kepler, o misiune de 600 de milioane de dolari, a fost construit de NASA în 2009 și este primul telescop care a fost special construit pentru a căuta planete asemănătoare cu Terra, în alte sisteme solare din galaxia noastră, Calea Lactee. 15-26 mai: Festivalul de film de la Cannes: Blue Is the Warmest Colour regizat de Abdellatif Kechiche câștigă premiul Palme d'Or pe anul 2013. 18 mai: Pentru a-și stinge datoriile istorice față de China, dar și pentru a pune capăt unei dispute de frontieră care datează de pe vremea Rusiei țariste, Tadjikistanul a acceptat să cedeze o parte din teritoriile sale Chinei. 18 mai: Finala Concursului Eurovision 2013 a fost câștigată de Emmelie de Forest din Danemarca cu cântecul "Only Teardrops". România, reprezentată de Cezar Ouatu, s-a clasat pe locul al 13-lea.