John Forbes Nash, Jr. () a fost un matematician american, specializat în domeniile teoriei jocului, geometriei diferențiale și ecuațiilor diferențiale parțiale, activând în calitate de cercetător principal (Matematician Senior Researcher la Universitatea Princeton. Este laureat al Premiului Nobel pentru Economie din 1994.
Nash a fost, de asemenea, subiectul principal al filmului hollywoodian A Beautiful Mind (O minte sclipitoare), care a fost nominalizat pentru opt premii Oscar, dintre care a câștigat patru. Filmul e bazat pe biografia și pe lupta sa cu schizofrenia.
Tinerețe și carieră
Tatăl său, John Nash Seniorm era originar din Texas, unde s-a născut în 1892. A avut o copilărie nefericită, de care a fugit retrăgându-se în studii legate de ingineria electrică. A primit o bursă doctorală la Universitate Princeton. După serviciul militar din Franța, din timpul primului Război Mondial, în care a fost locotenent al serviciilor de aprovizionare, John Nash Senior a predat ingineria electrică la Universitatea din Texas timp de un an, înainte de a se angaja la Compania Appalachian Power, în Bluefield, West Virginia.
Nash Senior s-a căsătorit la data de 6 septembrie 1924 cu Margret Virginia Martin, cunoscută drept Virginia.
Johnny Nash, cum a fost numit de familie, s-a născut la Sanatoriul Bluefield, și a fost botezat la Biserica Episcopală. Era „un băiețel unic, singuratic și introvertit”, dar a crescut într-un cămin iubitor, care i-a arătat multă afecțiune și i-a cultivat geniul. Doi ani și jumătate mai târziu, pe data de 16 noiembrie 1930, a venit pe lume sora lui John, Martha.
Bluefield, un oraș mic într-o zonă geografică destul de izolată, în Munții Apalași, nu avea o comunitate de oameni de știință sau cu înaltă tehnologie. Era un centru al oamenilor de afaceri și avocaților, care-și datorau existența șinelor de cale ferată și terenurilor carbonifere din partea vestică a Virginiei de Vest.
A fost evident încă din fragedă copilărie că îi place să lucreze independent, deseori fiind surprins jucându-se singur. Și asta nu pentru că n-ar fi avut copii cu care s-ar fi putut juca, ci datorită modului său introvertit de a fi. În timp ce Martha și verișorii lor se jucau împreună, Johnny prefera să se joace singur, cu avioane de jucărie sau mașinuțe făcute din cutii de chibrit. În timp ce Martha părea să fie un copil obișnuit, Johnny era diferit de toți ceilalți copii. Sora lui mai mică mărturisea mai târziu: „Johnny a fost mereu diferit, iar părinții noștri știau asta. Știau că este inteligent și mă puneau să fac unele lucruri pentru el. M-au rugat să-i fac cunoștință cu prietenii mei, dar eu nu eram deloc dornică să le arăt ce frate ciudățel aveam.”
Amândoi părinții au urmărit oportunități de a completa educația fiului lor, dăruindu-i enciclopedii și cărți științifice și având, de asemenea, la dispoziție, cărți cu valoare educațională în biblioteca părinților și bunicilor săi.
Lui Nash i s-a îngăduit să participe la cursuri avansate de matematică la un colegiu local, pe când era încă la liceu. Profesorii lui Johnny cu siguranță nu i-au observat calitățile, și se pare că nici el nu le-a dat motive să-i realizeze extraordinarul talent. Aceștia au pus mai mult accent pe lipsa lui de competențe sociale, etichetându-l drept înapoiat. A devenit cunoscut drept un aiurit în școală, considerând dansul, sportul și alte activități sociale a fi distrageri de la studiile sale științifice și experimentale.
A devenit conștient de superioritatea sa intelectuală față de colegi și a dezvoltat un comportament arogant și plin de mândrie. În timp ce la școală părea mai degrabă plictisit, pe la vârsta de 12 ani a început să facă diverse experimente științifice în camera sa. Era destul de clar că învăța mai mult acasă decât la școală. Mama sa i-a plătit meditații și i-a permis să sară un an școlar.
Nash și-a arătat pentru prima dată interesul pentru matematică la vârsta de 14 ani. Cum a pus mâna pe cartea lui ET Bell, „Man of Mathematics”(„Omul matematicii”) este neclar, dar cert este că această carte l-a inspirat. În ultimul an de liceu, John a câștigat o mult-râvnită bursă la Westinghouse, una din cele zece acordate pe plan național.
Deși plănuise să studieze ingineria chimică, și-a descoperit dragostea pentru matematică și și-a schimbat imediat specializarea. După acceptarea sa la Institutul Tehnologic Carnegie (acum Universitatea Carnegie Mellon) din Pittsburgh și absolvirea din 1948 cu licență și master în matematică după doar trei ani, Nash a primit burse la Universitatea Princeton și Harvard. Profesorul A.W.Tucker i-a trimis o scrisoare, prin care-l încuraja să aleagă Princeton. Familia a fost atrasă de situarea geografică a universității, deoarece se afla mai aproape de Bluefield decât Harvard. A fost admis la Princeton, unde a urmat studii post-universitare în matematică.
Carieră postuniversitară
Profesorul și îndrumătorul lui Nash R.J. Duffin, i-a scris o scrisoare de recomandare compusă dintr-o singură propoziție: „Acest om este un geniu”. Nash a fost acceptat la Universitatea Harvard, dar președintele departamentului de matematică de la Princeton, Solomon Lefschetz, i-a oferit, de asemenea, o bursă lui John S. Kennedy, ceea a fost de ajuns pentru Nash, care s-a convins că Harvard-ul l-a subestimat.. A mers la Princeton, unde a lucrat la teoria sa despre echilibru. A dezvoltat un joc pe care l-a numit "Nash", care implica strategie și planificare. Jocul a făcut înconjurul campusului si John s-a trezit destul de popular. A obținut un doctorat în 1950 cu o teză de 28 de pagini despre jocurile non-competitive.. Marea sa realizare din perioada petrecută la Princeton a fost dezvoltarea teoriei echilibrului Nash, o aplicație a teoriei jocurilor. Deși potențialul teoriei sale nu a fost realizat atunci, și-a câștigat faima în următoarele câteva decenii. Aceste studii au condus la patru articole: , . . . . , . Nash a descoperit lucruri inovatoare prin munca sa în domeniul geometriei algebrice reale. , . See . Rareori John participa la cursuri, susținând că și-ar pierde originalitatea. Căuta în mod constant modalități de a se stabilii în domeniul matematicii, în scopul de a deveni cel mai mare matematician al lumii. Se plimba mereu pe coridoare, fluierând "Mica Fugă" a lui Bach și conducându-și bicicleta într-un "opt" sau un semn al infinitului, în careul campusului.
Realizările sale în matematică includ „Teoria Încorporării Nash”, care arată că orice mulțime Riemann poate fi izometrică, realizată ca o submulțime a spațiului euclidian. De asemenea, el a adus contribuții semnificative teoriei ecuațiilor neliniare parabolice cu derivate parțiale și teoriei singularității.
În cartea „A Beautiful Mind”, autoarea Sylvia Nasar explică că Nash încerca să demonstreze o teoremă care implica ecuații cu derivate parțiale eliptice când, în 1956, a suferit o mare dezamăgire când a aflat că un matematician italian, Ennio de Giorgi, și-a publicat demonstrația cu câteva luni înainte ca Nash să-și desăvârșească demonstrația. Fiecare a abordat căi diferite pentru a ajunge la rezultatele lor. Cei doi matematicieni se întâlnesc la Institutul de Științe Matematice Courant din cadrul Universității din New York, care s-a desfășurat în vara anului 1956. S-a speculat că dacă doar unul dintre ei ar fi rezolvat problema, ar fi primit Medalia Fields pentru demonstrație.
În 2011, NSA a desecretizat scrisori scrise de Nash în anii '50 în care propunea o nouă mașină pentru criptare-decriptare. Scrisorile dovedesc că Nash a anticipat multe dintre conceptele criptografiei moderne, care sunt bazate pe ipoteza durității de calcul.
Viață personală
După ce-a luat doctoratul, John s-a mutat în Boston, unde-a devenit un distins membru al facultății din cadrul Institutului Tehnologic Massachusetts. A fost numit "profesorul copil" de către studenți, datorită vârstei sale, dar el considera că face parte dintre cei mai buni. Colegii săi de catedră erau deranjați de aroganța lui, dar era tolerat datorită geniului său. Curând a început să facă descoperiri uriașe în domenii matematice precum geometria și ecuațiile cu derivate parțiale. În 1958 a fost prezentat în revista Fortune ca una dintre cele mai strălucitoare stele din domeniul matematicii. Totuși, el se consideră în continuare un eșec, deoarece nu a câștigat Medalia Fields, cel mai mare premiu în matematică.
În perioada în care preda la MIT, John a cunoscut o femeie numită Eleanor Stier și mai târziu a aflat că aceasta îi purta copilul. După naștere, John a refuzat să recunoască copilul ca fiindu-i fiu, dar a continuat să aibă relații sexuale cu ea, chiar și după ce a început o relație amoroasă cu o studentă pe nume Alicia de Lardé (1 ianuarie 1933). Alicia era o studentă din El Salvador la fizică, în cadrul MIT și una din cele șaisprezece femei dintr-o clasă de 800 de studenți. În februarie 1957 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii catolice (desi Nash era ateu) și doi ani mai târziu au avut un fiu. Ea l-a internat într-un spital de boli mentale în 1959, bolnav de schizofrenie, fiul lor, John Charles Martin Nash născându-se la scurt timp după asta, dar rămânând nebotezat timp de un an, pentru că mama sa a dorit să-i hotărască numele împreună cu soțul său.
În 1962 Alicia a depus actele pentru divorț, iar John s-a mutat cu Eleanor și primul său fiu. Aceasta s-a plâns că a fost părăsită fără a fi ajutată să crească copilul, iar el a învinuit-o că l-ar fi internat fără acordul său.
Nash și de Lardé s-au recăsătorit în 2001.
Boala mintală
În acest timp, starea psihică a lui John a început să se deterioreze. Se crede că cedarea sa de natură psihotică s-a datorat în mod special temerilor sale legate de muncă și sarcinii lui Alicia. Nash a început să dea semne de paranoia extremă, mai târziu soția sa descriindu-i comportamentul ca fiind nesigur, că ar fi început să vorbească cu personaje precum Charles Herman și William Parcher, care îl puneau în pericol. Prietenii săi i-au observat pentru prima dată comportamentul neobișnuit în ajunul Anului Nou, când John și-a făcut apariția la petrecere îmbrăcat ca un bebeluș și și-a petrecut întreaga seară ghemuit în brațele Aliciei, sugându-și degetul. La cursurile sale despre teoria jocului, a numit un student absolvent pentru a preda în locul său și a dispărut timp de câteva săptămâni, reîntorcându-se brusc în timpul examenelor. Acolo a început să strige că extratereștrii îi trimiteau mesaje criptate prin intermediul ziarului The New York Times. Nash părea să creadă că toți bărbații care purtau cravată roșie făceau parte dintr-o grupare comunistă împotriva lui. Nash a trimis scrisori ambasadelor din Washington D.C., declarand ca aceștia instituie un nou guvern.Nasar, A Beautiful Mind, p. 251.
A întrerupt, de asemenea, o prelegere, pentru a spune că a apărut pe coperta revistei Life, deghizat în preot și că știa acest lucru deoarece 23 era numărul său prim favorit. Atunci când Universitatea din Chicago i-a oferit o poziție prestigioasă în facultatea lor, John i-a refuzat, susținând că urmează să devină împăratul Antarcticii. El a purtat discuții cu colegii săi despre ființe extraterestre și agenții guvernamentale secrete, care încercau să-i distrugă credibilitatea și reputația, tulburându-i teribil. Președintele departamentului de matematică l-a eliberat pe John din funcția sa de predare, gândindu-se că are o cădere nervoasă.