Râul Cogâlnic, întâlnit și sub formele Kogîlnic și Cunduc este un curs de apă care străbate sudul Republicii Moldova și sud-vestul Regiunii Odesa din Ucraina. El izvorăște din Codrii Basarabiei, lângă Mănăstirea Hâncu din raionul Nisporeni, curgând pe direcția sud-est, trecând apoi pe teritoriul regiunii Odesa unde se varsă în limanul Sasic din Bugeac, în apropierea orașului Tatarbunar.

Istoric și toponimie Originea denumirii râului este tratată în mod diferit. În conformitate cu o versiune, denumirea provine de la cuvântul turcesc kegeln (adică „iarbă”). Mai există un rîu, numit Kagulnuk care se varsă în marea Azov.

În 1678, la izvorul râului Cogâlnic din Codri (la 55 km est de Chișinău), boierul Mihalcea Hâncu a întemeiat la cererea fiicei sale o mănăstire care-i poartă numele.

În lucrarea sa Descriptio Moldaviae, domnitorul cărturar Dimitrie Cantemir îl descrie astfel:Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei (Ed. Minerva, București, 1981), p. 35.

Istoricul și geograful german Johann Thunmann în lucrarea sa din secolul al XVIII-lea îl descrie după cum urmează:Johann Thunmann - Krymskoe Khanstvo (Hanatul Crimeei) publicată în limba rusă în 1991 la Editura Tavria din Simferopol, OCLC 28138870

Date geografice

Râul Cogâlnic are o lungime de 243 km (dintre care 125 km pe teritoriul Republicii Moldova și 118 km pe teritoriul Ucrainei ) și o suprafață a bazinului de 3.910 km² (dintre care 1.030 km² pe teritoriul Republicii Moldova și 2.880 km² pe teritoriul Ucrainei). Debitul mediu al râului este de 0,30 m³/s, fiind înregistrat un maxim absolut de 6,47 m³/s (1962) și un minim absolut de 0.0006 m³/s (1964).

Jumătatea superioară a bazinului său hidrografic se află pe teritoriul Republicii Moldova, iar jumătatea mijlocie și cea inferioară pe teritoriul Ucrainei. Cogâlnicul izvorăște din pădurile Codrilor din raionul Nisporeni, curge prin Câmpia Mării Negre și se varsă în limanul Sasic de pe malul Mării Negre. În anii secetoși, ca urmare a precipitațiilor scăzute, râul începe să sece. Apele râului sunt folosite în irigații.

Principalii afluenți sunt pe partea stângă și anume: Schinoasa (cu vărsarea în apropiere de satul Leipțig), Ceaga (cu vărsarea în dreptul orașului Arciz), Gealar (cu vărsarea în apropiere de satul Gnadental) și Cilighider (cu vărsarea în apropiere de Satu-Nou).

Râul Cogâlnic traversează mai multe localități, pe malurile sale aflându-se orașele Hîncești, Cimișlia și Basarabeasca din Republica Moldova, precum și orașele Arciz și Tatarbunar din regiunea Odesa.

Afluenți Principalii afluenți sunt râurile: Galbena (25 km), Cosim (34 km), Ceaga (116 km), Gealair (26 km), Cilighider (60 km).Cazac, Valeriu; Mihailescu, Constantin; Bejenaru, Gherman; Gâlcă, Gavril. Resursele acvatice ale Republicii Moldova. Vol. 1: Apele de suprafață. Chișinău, 2007, p. 218.

Note

Bibliografie Andrei Brezianu și Vlad Spânu - Cogâlnic/Kogâlnic în "Historical Dictionary of Moldova (2nd ed., Scarecrow Press, Lanham, Maryland, USA, 2007), p. 92, ISBN 978-0-8108-5607-3 Ursu, Andrei; Overcenco, Aureliu; Curcubăt, Stela, Marcov, Ion. Pedozonalitatea în cadrul bazinului hidrografic Cogâlnic. In: Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științele vieții, 2019, nr. 1(337), pp. 165-171. ISSN 1857-064X.

Categorie:Cogâlnic Categorie:Râuri din regiunea Odesa