Ioan Solomon, cunoscut și ca Jean Salomon (alfabet chirilic: Іоан Соломон; ), a fost un colonel român din secolul al XIX-lea.
S-a înrolat la 16 ani într-o ceată de panduri, participând în la numeroase lupte de partea împotriva turcilor, până la sfârșitul războiului din 1812.
Din 1812 a intrat în slujba lui Tudor Vladimirescu, fiind numit comandant al poterașilor. În contextul conflictelor din 1821, deși fusese inițial trimis împotriva acestuia, s-a alăturat cu pandurii săi oștii lui Vladimirescu. După prinderea lui Tudor Vladimirescu, a fugit în Austria, unde a fost întemnițat la Hațeg, Deva și Arad, rămânând acolo șase ani. După eliberare, domnul Grigore al IV-lea Ghica l-a iertat și l-a numit din nou căpitan de poteră (formațiune similară poliției pentru mediul rural), cu atribuții asupra a cinci județe pentru menținerea ordinii.
În timpul războiului ruso-turc din 1828–1829 a intrat în armata rusă, participând la luptele împotriva Imperiului Otoman și capătă rangul de maior. În 1830, sub administrația generalului Pavel Kiseleff, a avut un rol în organizarea noilor unități militare, fiind însărcinat cu recrutarea de panduri pentru primele regimente ale miliției; în acest cadru a ajuns la comanda Regimentului 3 și a fost încadrat în armata regulată a Țării Românești, cu gradul de colonel.
În timpul revoluției de la 1848, la 19 iunie (S.V. 1 iulie) 1848, cu gradul de comandant al Regimentului 3 de Infanterie din Garnizoana București, împreună cu Ioan Odobescu, șef al Oștirii, a arestat Guvernul Provizoriu al Țării Românești; acțiunea a fost însă zădărnicită de intervenția populației bucureștene, în frunte cu Ana Ipătescu, care a eliberat membrii guvernului cu prețul a opt morți și mai mulți răniți, iar Solomon și Odobescu au fost arestați, apoi eliberați. În urma acestor evenimente, el și Odobescu au fost siliți să demisioneze din armată și să părăsească principatul.„Scrisoare din București: Ieri, la douăsprezece și jumătate, o altă revoluție sângeroasă a izbucnit aici, dar, din fericire, poporul a înăbușit-o. Odobescu, fostul șef al miliției naționale, și Solomon, colonel al celui de-al 3-lea regiment de infanterie, au atacat, în fruntea a 400 de soldați, pe membrii guvernului, care se aflau reuniți, pentru a-i lua prizonieri; dar poporul se adună în grabă, în jurul unei tinere eroine care rupse rândurile soldaților și se năpusti spre palat. Mulțimea intră și-l arestă pe Odobescu. Solomon fugi. Soldații declarară că nu vor mai trage niciodată asupra fraților lor și că fuseseră înșelați.” (tradus din franceză), în ziarul francez Le Siecle, iunie 1848
În 1853 era șef suprem al armatelor și adjutant al principelui Barbu Știrbei și a participat la reprimarea răscoalei țăranilor din Oltenia. A ocupat funcțiile de deputat, în 1857, și senator, în 1859.
Un fiu al lui a fost generalul și politicianul Alexandru Solomon.
Biografie Ioan Solomon s-a născut la 26 octombrie 1793, în satul Pleșoiu din județul Dolj, fiind fiul Pătru Solomon și nepotul lui Pătrașcu Solomon, ambii căpitani în armată. Ioan a avut un frate mai mare, numit Barbu, și două surori. Tatăl său a murit la trei ani după nașterea sa, iar familia a rămas în grija mamei. După o instruire elementară, a fost trimis să învețe meseria de lipscan (un negustor implicat în comerțul cu mărfuri aduse din Leipzig, Principatul Saxoniei).Solomon, p. 1
Începutul carierei În războiul ruso-turc din 1806–1812, fratele său, Barbu Solomon, a intrat în rândurile pandurilor și a murit în 1809, după ce fusese rănit în luptă.Solomon, p. 2 După această pierdere, Ioan Solomon a intrat în rândurile pandurilor, cerând să preia comanda unei unități pentru a lupta împotriva turcilor. A fost primit și a participat la operațiuni militare desfășurate la sud de Dunăre, împreună cu trupe de muscali și sârbi, conduse de Caragheorghe.Solomon, pp. 2-3 În anul 1810 a participat la operațiuni în zona Rahova, inclusiv în asediul cetății de la Bregovo. iar în anul următor a luat parte la lupte în zona Calafat.Solomon, pp. 3-5
După tratatul de pace de la București din 1812, pandurii au fost concentrați la Craiova, unde au fost inspectați de comanda rusă. Cu acest prilej, Solomon a fost recompensat bănește și a primit o scrisoare de recomandare către consulul rus din București. Ulterior, după urcarea pe tron a domnului Ioan Caragea, s-a prezentat la acesta și a fost numit căpitan de poteră în județul Dolj, funcție pe care a îndeplinit-o până la instituirea Regulamentului Organic.Solomon, pp. 6-7
În 1813 a intervenit împotriva unei cete de paisprezece haiduci, condusă de Ghiță Hoțul și Bulubașa Ștefan, activă în județele Dolj și Mehedinți, pe care a înfrânt-o într-o confruntare directă. În același an a acționat împotriva unei alte cete, conduse de un Deli-Marcu Sîrbul, pe care a surprins-o pe timp de noapte și a dispersat-o, în zona dintre satele Vârvor și Fântânele.Solomon, p. 7-8
În 1814 a urmărit o grupare de șapte haiduci, condusă de mai multe căpetenii, care acționa în mai multe județe de-a lungul Dunării. După o urmărire îndelungată, a reușit să o confrunte în anul următor, în 1815, într-o zonă mlăștinoasă, unde, în urma încercuirii, o parte dintre membri au fost uciși, iar alții capturați. Pentru aceste acțiuni a fost recompensat de autorități și avansat, primind rangul de polcovnic.Solomon, pp. 9-12
În 1816 a intervenit împotriva unei cete de haiduci venite din Moldova, în frunte cu Gheorghe Spulberă și Turcul Ingea,care comisese jafuri în mai multe zone din Oltenia. În urma unui jaf asupra unui negustor înstărit, Năstasie Vîrvoreanul, Ioan a pornit în urmărirea grupării de tâlhari și a înfrânt-o într-o confruntare în pădurea din apropierea satului Vârtop. În urma acestei acțiuni a fost din nou recompensat, fiind ridicat la rangul de „biv Clucer za Arie" (mare clucer de arie).Solomon, pp. 12-13
În 1818 a avut loc o confruntare între mai multe poterii și o ceată mixtă de turci și hoți români condusă de Husein Bărăitar, în „Câmpul Cușmirului" (zona satului Cujmir, județul Mehedinți). Lupta a durat o zi întreagă și s-a soldat cu pierderi importante în rândul poterii, fiind împușcați peste treizeci de poterași, fără ca gruparea să fie capturată. Solomon nu a participat la această acțiune, fiind bolnav în acel moment. Solomon, p. 13
În 1819, aceeași ceată a reluat atacurile, intrând în satul Botoșești și pătrunzând noaptea în podul bisericii. Duminica dimineața, după adunarea oamenilor la slujbă, au fost capturați mai mulți credincioși, inclusiv boieri locali. Printre aceștia se afla și boierul Dinul Cernătescu, care a fost luat prizonier, torturat pentru bani și apoi ucis, fiind ars de viu. Gruparea a continuat acțiunile în județul Mehedinți, unde a atacat gospodării și persoane izolate. În Orod au jefuit și ucis un locuitor împreună cu soția sa, iar ulterior au încercat să-l captureze pe căpitanul Dumitrașcu Veleanu. În timpul atacului asupra locuinței acestuia, familia a opus rezistență, reușind să ucidă unul dintre atacatori, însă haiducii au incendiat gospodăria și au devastat locul. În continuare, banda a pătruns în județul Dolj, unde a comis alte acte de violență. Au capturat și ucis mai multe persoane, inclusiv un căpitan al poștei și alți locuitori, iar în Goicea au omorât un localnic și au luat prizonieri mai mulți oameni, cerând răscumpărări.Solomon, pp. 13-16
Ioan Solomon a intervenit cu potera sa, ajungând în zonă cu aproximativ patruzeci de oameni și intrând în luptă cu banda în teren mlăștinos. Confruntarea s-a desfășurat pe parcursul unei zile întregi, cu pierderi de ambele părți, fiind uciși mai mulți poterași și răniți alții. O parte dintre hoți au fost uciși sau capturați, însă gruparea nu a fost complet anihilată. După aceste acțiuni, Solomon s-a prezentat la Craiova și apoi la București, unde a fost recompensat de autorități. A primit rangul de sluger și funcția de cârc-serdar, având sub comandă toate poterile din cinci județe, precum și aproximativ patru sute de panduri, folosiți pentru menținerea ordinii și combaterea banditismului în regiune.Solomon, pp. 16-18
Revoluția de la 1821
La începutul anului 1821, după mișcarea lui Tudor Vladimirescu de la București înspre Gorj și proclamația de la Padeș, în Oltenia au apărut mai multe cete înarmate care jefuiau boieri, negustori și mănăstiri. Ioan Solomon a primit poruncă de la boierii din București și de la Mitropolie să le urmărească și să le reprime, desfășurând acțiuni în mai multe localități și reușind să captureze o parte dintre conducători.Solomon, pp. 18-19 În cursul acestor intervenții, i-a întâlnit și ajutat pe oamenii unui căpitan Iordachi în satele Cioroiu, Băilești, Sârbești și Românești, unde a surprins și a capturat mai mulți dintre conducătorii acestor cete, între care Stan Bulubașa, Iovan Bulubașa și Stancu Bulubașa, în condițiile în care grupările dispuneau de câteva sute de oameni.Solomon, p. 19
Pe parcursul acestor acțiuni, a primit o scrisoare de la Tudor Vladimirescu, prin care i se cerea să continue reprimarea jafurilor și să vină la Craiova. Ajuns acolo, s-a întâlnit cu căpitani ai pandurilor și, în urma unei înțelegeri, a trecut de partea lui Vladimirescu, depunând jurământ împreună cu oamenii săi. A intrat apoi cu aceștia în Craiova și a primit însărcinarea de a apăra orașul.Solomon, pp. 19-21
Ulterior, a primit mai multe porunci și scrisori din partea autorităților otomane și religioase. Printre acestea se aflau o proclamație a lui Derviș Pașa de la Vidin, una din partea Patriarhului de la Constantinopol, Grigore al V-lea, și o alta transmisă de caimacamul Craiovei, Samurcaș, reprezentant al Înaltei Porți. Prin acestea i se cerea să depună armele și să se supună autorității otomane, fiind avertizat că, în caz contrar, trupele otomane vor interveni în țară, dar fiindu-i promisă și o înaintare în rang. Solomon a transmis aceste mesaje lui Vladimirescu, iar răspunsul primit a fost de a amâna orice supunere și de a nu depune armele.Solomon, pp. 21-24
Pe măsură ce trupele otomane au înaintat din direcțiile Vidin, Ada Kaleh, Cladova, Lompalanca, Rahova și Nicopole, iar alte grupuri pătrundeau în Mehedinți, în zona Orevița, jefuind gospodăriile pandurilor, Solomon a trimis detașamente conduse de căpitanii Vasile Crăpatul și Dumitru Buștean, cu aproximativ două sute de oameni, care au atacat prin surprindere trupele otomane la Bucura; o parte dintre acestea au fost ucise, iar restul s-au retras spre mănăstirea Jitianu.Solomon, pp. 24-25
În continuare, aflând că o coloană otomană a ajuns la Cioroiu, pe partea de vest a Oltului, a anunțat prin curieri pe Vladimirescu și pe căpitanul Iordachi și a decis retragerea din Craiova spre nord, îndreptându-se cu pandurii spre mănăstirea Cozia. Trupele otomane au ocupat orașul, iar Solomon a încercat să le ocolească, deplasându-se prin Oteteliș și ajungând înaintea lor la Drăgășani.Solomon, pp. 25-26
De aici s-a retras spre Zăvideni, unde a fost ajuns de o forță otomană numeroasă, estimată la câteva mii de oameni și sprijinită de artilerie, în timp ce el dispunea de aproximativ opt sute de panduri. Confruntarea s-a desfășurat în câmp deschis, unde pandurii au fost încercuiți și au suferit pierderi grele, peste două sute de oameni fiind uciși.Solomon, pp. 26-27
După luptă, s-a retras spre Râmnicu Vâlcea, unde a primit o scrisoare de la Vladimirescu prin care i se cerea să i se alăture la Golești. În această perioadă a primit și o scrisoare de la Alexandru Ipsilanti, precum și informații despre conflictul dintre eteriști și Tudor Vladimirescu. La scurt timp a aflat despre capturarea și executarea lui Vladimirescu la Târgoviște, eveniment care a dus la destrămarea organizării pandurilor și la încetarea acțiunilor coordonate ale acestora.Solomon, pp. 27-28
Exilul în Austria