Carol Popp de Szathmári () a fost un pictor și grafician maghiar din Transilvania, primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român și unul dintre primii zece fotografi din Europa.
Originea și studiile Data nașterii lui Carol Pop de Szathmari (uneori scris Carol Popp de Szathmary, dar numele de botez este Szathmári Pap Károly) - 11 ianuarie 1812 „este de fapt data botezului său și a fost stabilită convențional, nu din punct de vedere istoric, fiind unica dată oficială, înregistrată în documentele bisericii”, conform unei copii legalizate a certificatului de botez, eliberată de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Cluj. Dr. Lucian Ciupei mai afirmă și că forma numelui său, Carol Pop de Szathmari, este forma stabilită de Asociația Artiștilor Fotografi din România, odată cu emiterea medaliei jubiliare. A fost fiul lui Daniel Szathmáry, mic nobil, fără moșie, și pastor angajat al Colegiului Reformat din Cluj. Soția lui Daniel Szathmáry a fost Suzanna (Zsuzsanna), născută Vass. Carol (Károly) Szathmári a urmat studii complexe (juridice, artistice, științifice), mai întâi la Colegiul Reformat din Cluj (1818—1827), apoi la Academia de Arte Frumoase din Viena, precum și la Roma. Apoi a studiat dreptul și a lucrat o vreme ca funcționar la Sibiu. „Despre studiile urmate la Cluj știm prea puțin. Există totuși un caet de desen, din 16 Sept. 1827 sau 1829 (ultima țifră nu se poate citi bine) semnat de Szathmary D. Karolly din „Kolosvar", în care se găsesc primele încercări ale viitorului pictor.” Supranumele de Popp (Pap) și l-a atribuit cu referire la profesia tatălui său. În tinerețe a avut o legătură romantică cu artistocrata Maria Văcărescu, viitoarea soție a spătarului Costache Ghica și a doua soție a prințului Gheorghe Bibescu. Pe urmele acestei pasiuni a vizitat prima dată București în anul 1831, unde, la fel ca în toate celelalte locuri vizitate, desenează locuri, costume, tradiții, dar mai ales portrete.
Din perioada acestui prim contact al artistului cu Țara Românească datează două portrete: o schiță a lui Franz Liszt concertând și portretul Marițicăi Văcărescu, cea care în anii '40 a fost protagonista unui dublu divorț, cu consecințe politice, în care au trebuit să se implice nu doar Patriarhia Constantinopolului, ci și ambasadorii puterilor străine de la București, pentru că aceasta voia să se căsătorească cu Vodă Bibescu. Miniatura a fost apreciată de soții Bibescu, astfel că după au părăsit Bucureștiul pentru Occident au multiplicat acuarela prin litografiere la litograful-portretist Josef KriehuberConstantin Săvulescu, E. Fiap, Cronologia ilustrată a fotografiei din România, Editura Asociației Artiștilor Fotografi din România, 1985, p. 95..
O primă tentativă de a deveni pictorul Curții de la București are loc în 1849, când Barbu Știrbey, fratele lui Vodă Bibescu, urmează la tron și îi comandă o serie de trei panouri de mari dimensiuni dedicate încoronării; deși plătite în avans, Szathmari nu a reușit să le finalizeze.Matei Bejenaru, Istoria fotografiei, Editura Artes, Iași, 2013, p. 57.
În timpul uneia dintre numeroasele sale călătorii la Paris, unde mergea aproape anual, a devenit familiar cu arta fotografică recent inventată și din 1848-1849 începe să experimenteze din ce în ce mai mult cu aparatul de fotografiat. Prima lui fotografie este o calotipie reprezentând un Amoraș din gips, fără brațe, calotipie inscripționată în germană: „Die aller erste Photographie die ich gemacht habe im Jahre 1848 November” („Această fotografie este prima pe care am făcut-o în noiembrie 1848”).Ibidem, p. 67.
Un timp a studiat pictura la Roma, unde s-a împrietenit cu Constantin Lecca. Ulterior a plecat la Viena, unde a studiat pictura la Academia de arte, printre alții, cu Peter Fendi (1792-1842) și Johann Treml (1816-1852). În continuare a efectuat două voiaje de studii în Italia. Din 1843 a activat la București. Prin (1853) a lucrat o vreme cu Anton ChladekC-tin Săvulescu, E. Fiap, op. cit., p. 97.. A aprofundat studiul artelor plastice, zoologiei, botanicii, mineralogiei, arheologiei, geografiei, topografiei, tehnicii fotografice, litografiei și cromolitografiei, adunând totodată o bogată colecție de obiecte rare și opere de artă.
În cele din urmă, Szathmari se canalizează pe metode strict lucrative, abandonând tehnica lui Calbot (calotipia), din cauza efectului de „negativ” (inversarea culorilor) al exemplarului de hârtie, pentru o tehnică mai nouă și mult mai practică, cea a colodiului umed, cu clișeu de sticlă „negativ” de pe care se executau exemplare „pozitive” pe hârtie albuminată, având o mare acuratețe a detaliului și, posibilitatea multiplicării aproape la nesfârșit după clișeu.
Pictor
În pictură, limbajul său este migălos și greoi, dar vădind același spirit de observație ascuțit, mai ales în scenele reprezentând bâlciuri sau târguri. Ca litograf, Szathmári a lăsat un Album cu vederi din Transilvania (1841) - cu litografii și cromolitografii trase cu mai multe pietre și texte scrise de el, precum și portretele deputaților din Dieta Transilvaniei. În 1860 a realizat o hartă topografică a țării. Opera sa mai cuprinde cromolitografii și acuarele înfățișând tipuri și porturi populare cu un caracter exclusiv documentar.
Noi utilizări în fotografia lui Carol Popp de Szathmari În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele talbotipii (calotipii).
În perioada 1860-1870 Carol Popp de Szathmari a publicat un volum cu 100 de fotografii. A fost printre primii 10 fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii. Prin aceasta, el este recunoscut ca primul foto-jurnalist de război.Fotografia – „o victorie a industrialului, un rău al secolului“, 12 noiembrie 2007, Gândul, accesat la 4 ianuarie 2014FOTO Primul fotojurnalist de război din lume a fost un clujean: 202 ani de la nașterea lui Carol Popp de Szathmáry, 11 ianuarie 2014, Florina Pop, Adevărul, accesat la 31 iulie 2014
În 1840, pictorul-fotograf s-a stabilit definitiv în București unde și-a deschis un atelier de pictură, în același an, pe terenul închiriat de la Ștefan Greceanu, pe Podul Mogoșoaiei, vis-a-vis de Biserica SărindarAtelierul lui Carol Szathmari din 1871, 24 februarie 2013, Oana Marinache, Adevărul, accesat la 4 ianuarie 2014 și în 1850, cel de fotografie. Fiind un vizionar, a perfecționat o serie de procedee adiacente artei, printre care gravura în oțel și cromolitografia.
Szathmari se înscrie încă de la început în această modă, înființând un atelier în Hanul Verde, unde execută fotografii până în jurul anului 1854. Din această perioadă nu au supraviețuit foarte multe fotografii, dar cele existente au deja formatul pe care îl va păstra până la sfârșitul carierei pentru fotografiile carte-de-visite: un carton de 9-10 x 5-6 cm, tipărit pe spate cu numele artistului, adresa atelierului, titlurile și distincțiile câștigate. Din această perioadă datează, de exemplu, seria de portrete ale actorului Matei Millo, cele mai multe cu actorul costumat și grimat pentru rolurile care l-au consacrat.
Un episod relevant pentru cariera lui Szathmari este participarea sa ca fotoreporter la primele confruntări ruso-otomane din timpul Războiului Crimeii (1853-1856), când este acceptat atât în tabăra rusă, cât și în cea otomană unde imortalizează, printre altele, portrete de ofițeri ruși, otomani, englezi, francezi, o stație de carantină, o parte a taberei otomane etc.
iar Ernest Lacan ne prezintă albumul Războiului din Crimeea și autorul lui, astfel
După experiența din Războiul Crimeii, Carol Pop de Szathmari a plecat din nou pe front, în Războiul de Independență (1877-1878). Nr. 7 din 30 iulie 1877 a ziarului Resboiul anunța că „mai mulți artiști plastici români, printre care Nicolae Grigorescu, Sava Henția, Carol Popp de Szathmary și G. D. Mirea, au fost chemați la Marele Cartier General al Armatei, cerindu-li-se să schițeze diferitele mișcări ale oștirii, trecerea Dunării, confruntările cu dușmanul, felurite imagini sud-dunărene — ca pictori de campanie”. Cel mai vârstnic dintre aceștia era Carol Popp de Szathmary.
Helmut Gernsheim afirma că deși Roger Fenton „este adesea numit „primul fotograf de război”, această denumire nu i se aplică, strict vorbind, lui Fenton, ci lui Carol Pop de SZATHMARY, un artist amator și fotograf care locuiește la București și care, la scurt timp după izbucnirea războiului în Țara Românească, în noiembrie 1853, i-a fotografiat pe generalii ruși și câmpul de luptă, iar mai târziu pe turci, urmând războiul de-a lungul Dunării, în furgonul său, pe care-l pregătise pentru fotografie. Aventurile lui nu seamănă cu unele dintre experiențele lui Fenton, pentru că furgonul lui s-a aflat uneori în bătaia focului inamicului și, la un moment dat, o lovitură de tun a sfâșiat pământul la câțiva pași de el. La Expoziția Universală de la Paris din 1855, de Szathmary a prezentat un album cu 200 de fotografii în departamentul turcesc, album care a fost foarte apreciat. Napoleon al III-lea l-a încurajat să-l publice și a deschis lista susținătorilor. În iulie, de Szathmary i-a prezentat un album Reginei Victoria în timpul unei audiențe private la Osborne, în prezența Prințului Albert și a Regelui Leopold I al Belgiei. Publicarea acestor fotografii de război nu a fost însă realizată, iar opera lui de Szathmary a dispărut fără urmă.”
În 1857 Auguste Devanaux menționa
Prin imaginea de război, imaginea politică și imaginea de presă, Carol Pop de Szathmári a urmărit să surprindă, atât cât tehnica fotografică îi permitea, elementele specifice unei societăți aflate pe drumul ei spre occidentalizare. În imaginea de presă a adus o mare contribuție prin publicarea revistei ilustrate Ilustrațiunea. Jurnal universal, care a avut o existență scurtă. În imaginea de război a fost unul din precursorii acestui gen, reușind să iasă din limitele impuse de atelierul de fotografiat pentru a fi la fața locului, acolo de unde informația poate fi ilustrată obiectiv, fără să depindă de plăsmuirea subiectivă a gravorilor. Nu condiția socială a țăranului primează în imaginea artistului fotograf, ci identitatea națională, definită prin vestimentația sa. Cunoștințele dobândite în călătoriile din Occident, coroborate cu mijloacele de comunicare (acuarela, fotografia, xilogravura), au fost aplicate în țară cu scopul de-a contribui la evoluția procesului de comunicare. Călătoriile din Orient, unele atestate documentar, celelalte, din China și Siberia, contestate, au fost sursa inspirațiilor sale artistice. Artistul, deși nu a fost primul care a experimentat dagherrotipia în țara noastră, și-a început experiența de fotograf cu talbotipia și pe urmă cu procedeul colodiului umed. Folosind aparatură performantă și procedeele cele mai avansate ale vremii, artistul s-a dovedit a fi un fin cunoscător al tehnicii fotografice. Ca artist a folosit, în fotografie, mai mult arta portretului ca gen de exprimare (peisajul și reportajul) fără a crea direcții noi, ci doar aprofundându-le pe cele cunoscute. Dominat de condiția artistului, de Szathmári a încercat mereu să trateze fotografia ca artă, însă în fotoreportaj elementul principal este informarea, iar valențele operei artistice ocupă un loc secundar.
„La nora pictorului, la D-na Ortansa Satmary, au rămas azi mai toate lucrările bătrânului, ca și cea mai mare parte din opera pictată a fiului, a lui Alexandru Satmary, împreună cu nenumărate documente, păstrate din moși strămoși [...] cu excepția celor din Biblioteca Academiei Române sau de Ia Muzeul Toma Stelian”.