Triceratops (din elină treis ‚trei‘, kéras ‚corn‘ și ōps ‚față‘; deci „față cu trei coarne“)Wilhelm Gemoll: Griechisch-deutsches Schul- und Handwörterbuch. 9. Auflage, durchgesehen und erweitert von Karl Vretska; mit einer Einführung in die Sprachgeschichte von Heinz Kronasser. Freytag u. a., München u. a. 1965. este un gen de dinozaur ceratopsian care a trăit la sfârșitul erei Maastrichtian din perioada Cretacicului târziu, acum aproximativ 68 până la 66 de milioane de ani, pe continentul insular Laramidia, care formează acum vestul Americii de Nord. A fost unul dintre ultimii dinozauri non-aviari cunoscuți și a trăit până la extincția Cretacic-Paleogen de acum 66 de milioane de ani. Numele Triceratops, care înseamnă „față cu trei coarne”, este derivat din cuvintele grecești antice τρί- (trí-), care înseamnă „trei”, κέρας (kéras), care înseamnă „corn”, și ὤψ (ṓps), care înseamnă „față”.
Descoperire și identificare Primul specimen fosil atribuit acum lui Triceratops este o pereche de coarne atașate de o bucată craniană, descoperite de George Lyman Cannon lângă Denver, Colorado, în primăvara anului 1887. Acest specimen a fost trimis lui Othniel Charles Marsh, care credea că formațiunea din care provenea data din Pliocen și că oasele aparțineau unui bizon deosebit de mare și neobișnuit, pe care l-a numit Bison alticornis. Și-a dat seama că existau dinozauri cu coarne până în anul următor, moment în care a publicat lucrarea sa despre genul Ceratops din rămășițe fragmentare, dar încă mai credea că B. alticornis era un mamifer din Pliocen.
Deși nu pot fi atribuite cu certitudine, fosilele care ar putea aparține speciei Triceratops au fost descrise ca fiind doi taxoni, Agathaumas sylvestris și Polyonax mortuarius, în 1872 și respectiv 1874, de către rivalul lui Marsh, Edward Drinker Cope.Cope, E.D. (1872). "On the existence of Dinosauria in the Transition Beds of Wyoming". Proceedings of the American Philosophical Society. 12: 481–483.Cope, E.D. (1874). Report on the stratigraphy and Pliocene vertebrate paleontology of northern Colorado. Bulletin of the U.S. Geological and Geographical Survey of the Territories. 9:9-28. Agathaumas a fost numit pe baza unui pelvis, a mai multor vertebre și a câtorva coaste colectate de Fielding Bradford Meek și Henry Martyn Bannister lângă râul Green din sud-estul statului Wyoming, din straturi provenite din Formațiunea Lance din Maastrichtian.Richard Swann Lull & Wright, N. E. (1942). Hadrosaurian dinosaurs of North America(Vol. 40). Geological Society of America. Datorită naturii fragmentare a rămășițelor, acestea pot fi atribuite cu certitudine doar Ceratopsidae. Polyonax mortuarius a fost colectat de Cope însuși în 1873 din nord-estul statului Colorado, provenind posibil din Formațiunea Denver din Maastrichtian. Fosilele constau doar din nuclee fragmentare de coarne, 3 vertebre dorsale și elemente fragmentare ale membrelor. Polyonax are aceeași problemă ca și Agathaumas, rămășițele fragmentare neatribuibile dincolo de Ceratopsidae..
Holotipul Triceratops, YPM 1820, a fost colectat în 1888 din Formațiunea Lance din Wyoming de către căutătorul de fosile John Bell Hatcher, dar Marsh a descris inițial acest specimen ca fiind o altă specie de Ceratops. Cowboy-ul Edmund B. Wilson fusese uimit de vederea unui craniu monstruos ieșind din marginea unei râpe. A încercat să-l recupereze aruncând un lasou în jurul unuia dintre coarne. Când acesta s-a rupt, craniul prăbușindu-se pe fundul crăpăturii, Wilson i-a adus cornul șefului său. Șeful său era fermierul și avidul colecționar de fosile Charles Arthur Guernsey, care, întâmplător, i l-a arătat lui Hatcher. Ulterior, Marsh i-a ordonat lui Hatcher să localizeze și să salveze craniul. Holotipul a fost numit inițial Ceratops horridus. Când au descoperit al treilea corn nasal, Marsh s-a răzgândit și a dat piesei noul nume generic Triceratops (literalmente „față cu trei coarne”), acceptând Bison alticornis ca fiind o altă specie de Ceratops. Totuși, avea să fie adăugat ulterior la Triceratops.
Descriere Dimensiune
Triceratops era un animal foarte mare, cu o lungime de aproximativ 8–9 m și o greutate de până la 6–10 tone. Un exemplar de T. horridus numit Kelsey măsura 6,7–7,3 metri lungime, avea un craniu de 2 metri, o înălțime de aproximativ 2,3 metri și a fost estimat de Institutul Black Hills la o greutate de aproximativ 5,4 tone. Un exemplar de T. horridus numit Big John a fost estimat la 8 m lungime și 3 m înălțime.
Craniu
Ca toate chasmosaurinele, Triceratops avea un craniu mare în raport cu dimensiunea corpului său, fiind printre cele mai mari dintre toate animalele terestre. Cel mai mare craniu cunoscut, specimenul MWC 7584 (fostul BYU 12183), se estimează că avea 2,5 metri lungime când era complet și putea ajunge la aproape o treime din lungimea întregului animal.
Partea din față a capului era prevăzută cu un cioc mare în fața dinților. Nucleul ciocului superior era format dintr-un os special. În spatele acestuia se aflau oasele premaxilare, încastrate din spate de nări circulare foarte mari. La chasmosaurine, premaxilarele se întâlneau la linia lor mediană într-o placă osoasă complexă, a cărei margine posterioară era întărită de stâlpul nazal. De la baza acestui stâlp, o dezvoltare triunghiulară se proiecta în nară. Triceratops se deosebea de majoritatea rudelor sale prin faptul că această dezvoltare era scobită pe partea exterioară. Maxilarul avea între treizeci și șase și patruzeci de poziții dentare, în care trei până la cinci dinți pe poziție erau așezați vertical. Dinții erau strâns presați, curbați spre interior. Craniul avea un singur corn pe bot, deasupra nărilor. La Triceratops, cornul nazal este uneori recunoscut ca o osificare separată, epinazală.
Craniul prezenta și o pereche de coarne supraorbitale de aproximativ 1 metru lungime, câte unul deasupra fiecărui ochi. Oasele jugale erau îndreptate în jos, pe părțile posterioare ale craniului, și erau acoperite de epijugale separate. La Triceratops, acestea nu erau deosebit de mari și uneori atingeau quadratojugalele. Oasele plafonului craniului erau fuzionate și, printr-o pliere a oaselor frontale, se crea un plafon cranian „dublu”. La Triceratops, unele exemplare prezintă o fontanelă, o deschidere în stratul superior al plafonului. Cavitatea dintre straturi a invadat nucleele osoase ale coarnelor frunții.
Piele
Un Triceratops poreclit „Lane” (HMNS PV.1506), descoperit la ferma Zerbst din Wyoming în 2002, este conservat cu suprafețe mari de piele fosilizată pe trunchi. Pielea nu este conservată ca o amprentă, ci ca un strat subțire de argilă care s-a format pe corp și a înregistrat pielea în relief; pielea propriu-zisă nu este conservată. Pielea este formată din solzi mari, dintre care unii depășesc 10 cm în diametru, ceea ce îi face cei mai mari solzi înregistrați vreodată. Supplementary information for: Solzii au proiecții conice care se ridică din centrul lor, sugerând posibila prezență a perilor. Se cunoaște și o bucată de piele conservată din gulerul unui specimen, care constă din solzi mici poligonali.
Paleobiologie Deși Triceratops este frecvent portretizat ca un animal care păștea în turme, există în prezent puține dovezi care să sugereze acest lucru. Deși se știe că siturile conțin rămășițe variind de la doi la sute sau mii de indivizi din diferite genuri de dinozauri cu coarne, până în prezent există un singur sit documentat cu mai multe exemplare de Triceratops: o locație din sud-estul statului Montana cu rămășițele a trei exemplare juvenile. Poate fi semnificativ faptul că au fost găsite doar rămășițe de indivizi juvenili.
În 2012, un grup de trei Triceratops în stare relativ completă, fiecare de dimensiuni variate, de la un adult complet la un tânăr mic, a fost găsit lângă Newcastle, Wyoming. Rămășițele sunt în prezent în curs de excavare de către paleontologul Peter Larson și o echipă de la Institutul Black Hills. Se crede că animalele călătoreau ca o unitate familială, dar rămâne necunoscut dacă grupul este format dintr-o pereche și puiul lor, sau două femele și un tânăr de care aveau grijă. Rămășițele prezintă, de asemenea, semne de prădare sau necrofagii de la Tyrannosaurus, în special la cel mai mare exemplar, oasele membrelor anterioare prezentând rupturi și răni de la dinții de Tyrannosaurus. În 2020, Illies și Fowler au descris vertebrele caudale distale co-osificate ale Triceratops. Potrivit lor, această patologie ar fi putut apărea după ce un Triceratops a călcat accidental pe coada unui alt membru al turmei.
Timp de mulți ani au fost găsiți doar indivizi izolați de Triceratops. Cu toate acestea, aceste rămășițe sunt destul de comune; de exemplu, Bruce Erickson, paleontolog la Muzeul de Știință din Minnesota, a raportat că sunt cunoscute 200 de exemplare de T. prorsus din Formațiunea Hell Creek din Montana. În mod similar, Barnum Brown a comentat că a văzut peste 500 de cranii pe teren.
Deoarece dinții, fragmentele de coarne, fragmentele de guler și alte fragmente de craniu de Triceratops sunt fosile atât de abundene de la sfârșitul Maastrichtianului (Cretacicul târziu, acum 66 de milioane de ani) din vestul Americii de Nord, este considerat unul dintre erbivorele dominante ale vremii, dacă nu chiar cel mai dominant. În 1986, Robert Bakker a estimat că acesta reprezenta cinci șesimi din fauna mare de dinozauri de la sfârșitul Cretacicului. Spre deosebire de majoritatea animalelor, fosilele de craniu sunt mult mai frecvente decât oasele postcraniene pentru Triceratops, ceea ce sugerează că acesta avea un potențial de conservare neobișnuit de mare.
Dentiție și dietă
Triceratops era erbivor și, din cauza capului său jos, hrana sa principală era probabil vegetația joasă, deși este posibil să fi fost capabili să doboare plante mai înalte cu coarnele, ciocul și masa mare. Maxilarul avea un cioc adânc și îngust, despre care se credea că era mai bun la apucat și smuls decât la mușcat.
Dinții Triceratops erau aranjați în grupuri numite baterii, care conțineau 36 până la 40 de coloane dentare pe fiecare parte a fiecărui maxilar și 3 până la 5 dinți stivuiți pe coloană, în funcție de mărimea animalului. Aceasta dă o gamă de 432 până la 800 de dinți, dintre care doar o fracțiune erau folosiți la un moment dat (deoarece înlocuirea dinților era continuă pe tot parcursul vieții animalului). Aceștia funcționau prin forfecare într-o orientare verticală spre aproape verticală. În plus, dinții lor se uzau pe măsură ce se hrăneau, creând dinți plini care minimizau frecarea în timpul masticării.
Dimensiunile mari și numeroșii dinți ai Triceratops sugerează că acesta mânca volume mari de material vegetal fibros. Alte plante care făceau parte din dieta sa includeau plante Populus, plante Pin, plante Platanus, plante Alun și plante Taxodium. Unii cercetători sugerează că acesta, împreună cu vărul său Torosaurus, mâncau palmieri și Cycadales, iar alții sugerează că mâncau ferigi, care atunci creșteau în prerii. Studiile izotopilor dinților ceratopsienilor și hadrozaurilor au arătat că Triceratops și Edmontosaurus se ocupau de partiționarea nișelor.
Clasificare