Sfântul Ierarh Acachie Mărturisitorul (), cunoscut și sub numele de Acacius sau Achates, a fost episcop de Melitine, astăzi Malatya în Turcia, în secolul al III-lea, deși uneori este menționat ca episcop de Antiohia. Melitene era capitala provinciei romane Armenia Secunda.

Nu trebuie confundat cu Acachie de Melitine de mai târziu, cunoscut ca adversar al lui Nestorie și participant la Sinodul de la Efes din 431.

A trăit în vremea persecuției Împăratului roman Decius și, deși este sigur că a fost chemat în fața tribunalului lui Marcian pentru a da socoteală despre credința sa, nu este sigur că a murit din această cauză. A fost într-adevăr condamnat la moarte, dar prudența și statornicia sa l-au impresionat atât de mult pe împărat, încât acesta a obținut eliberarea lui din detenție după ce suferise chinuri însemnate.

A fost cunoscut atât pentru prestigiul învățăturii sale doctrinare, cât și pentru minunile care i-au fost atribuite. Biserica Ortodoxă îl cinstește în zile diferite, dar mai ales la 31 martie. A mai purtat și numele Agatanghel, care înseamnă „înger bun”.

Note

Categorie:Sfinți creștini din secolul al V-lea Categorie:Sfinți în Biserica Catolică Categorie:Sfinți în Biserica Ortodoxă Categorie:Episcopi