Ruth Elizabeth Davis (cunoscută ca Bette Davis, ) a fost o actriță americană de teatru, film și televiziune, laureată de două ori a Premiului Oscar. Cunoscută pentru dorința sa de a interpreta caractere deloc simpatice, Davis a fost constant apreciată pentru performanțele sale actoricești relevate într-o paletă foarte largă de diferite genuri de filme: de la filme polițiste și istorice, iar ocazional comedii, până la filmele care au consacrat-o inconfundabil, drame romantice.
După ce a apărut în piese de pe Broadway, Davis s-a mutat la Hollywood, California în 1930, dar filmele sale timpurii au fost lipsite de succes. S-a alăturat studioului Warner Bros. în 1932, după care și-a început prolifica și apreciata carieră cinematografică cu câteva interpretări care au fost foarte bine primite atât de public cât și de critică.
În 1937, dorind să se elibereze de tutela contractuală a studiourilor Warner Brothers, a intrat cu acest studio într-un conflict legal. Pierderea acestui proces larg mediatizat, care a fost de fapt o înfrângere aparentă, a marcat începutul perioadei cele mai fertile din viața artistică a actriței. După aceasta, până la sfârșitul anilor '40, Bette Davis a rămas una dintre actrițele americane de film cele mai apreciate, cunoscută pentru stilul său actoricesc intens, profund și puternic.
Davis a câștigat o reputație de perfecționistă, care putea fi adesea foarte combativă. Se cunosc numeroase cazuri de confruntări dintre ea și șefi ai studiourilor, colegi, regizori și producători. Stilul ei direct, maniera verbală și nelipsita țigaretă au contribuit masiv la imaginea personalității sale, fiind adesea imitată și satirizată.
Davis a fost co-fondatoarea Hollywood Canteen, dar și prima femeie care a fost președinte a Academy of Motion Picture Arts and Sciences. A fost, de asemenea, prima actriță care a fost de zece ori nominalizată pentru zece premii Oscar și prima femeie care a primit distincția Lifetime Achievement Award din partea Institutului American de Film. Cariera ei a avut mai multe momente de declin, dar și de revenire. Bette Davis însăși a recunoscut că relațiile sale personale au contat negativ de-a lungul carierei sale. A fost căsătorită de patru ori, fiind o dată văduvă și de trei ori divorțată, dar și-a crescut copiii singură. Deși ultimii ani ai vieții ei au fost umbriți de un cancer de sân care i-a fost fatal, totuși a continuat să lucreze până aproape de deces, jucând mai mult de o sută de roluri în film, televiziune și teatru, dintre care foarte multe au rămas memorabile. În 1999, Davis a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actrițe ale tuturor timpurilor realizată de Institutul American de Film.
Viața și cariera Viața și cariera timpurie (1909–1929) miniatura|200px|Bette Davis în filmul său de debut, The Bad Sister (1931) Ruth Elizabeth Davis, cunoscută din fragedă copilărie ca „Betty”, s-a născut în Lowell, statul american Massachusetts, fiind fiica lui Harlow Morrell Davis și Ruth („Ruthie”) Augusta Favor. Sora ei, Barbara (cunoscută ca „Bobby”), s-a născut în 25 octombrie 1909. Familia avea descendenți englezi, francezi și galezi. În 1915, părinții viitoarei actrițe s-au despărțit, iar în 1921 Ruth Davis s-a mutat împreună cu fetele în New York City, unde a lucrat ca fotograf.
Betty a fost atrasă de profesiunea de actriță după ce l-a văzut pe Rudolph Valentino în filmul din 1921 Cei patru călăreți ai apocalipsului, respectiv pe Mary Pickford în filmul, din același an 1921, Micul lord Fauntleroy, și și-a schimbat ortografia numelui după personajul „Bette” din opera lui Honoré de Balzac, La Cousine Bette. A fost încurajată de mama ei, care dorise de asemeni să devină actriță.
A studiat la Academia Cushing în Ashburnham, Massachusetts, unde l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Harmon O. Nelson, poreclit „Ham”. În 1926 a văzut piesa de teatru Rața sălbatică de Ibsen cu Blanche Yurka și Peg Entwistle. Davis a povestit mai târziu cum această experiență i-a inspirat devotamentul total în alegerea carierei: „Înainte de acea reprezentare voiam să fiu actriță. După ce s-a terminat, trebuia să fiu actriță... exact ca Peg Entwistle”.Chandler (2006), pp. 38–39 A dat concurs pentru a fi admisă la Manhattan Civic Repertory dar a fost respinsă de Eva LeGallienne (fondatoarea acestuia), care i-a descris atitudinea ca fiind „nesinceră” și „frivolă”.Spada (1993), p. 40 A fost acceptată de Școala de teatru John Murray Anderson și a studiat dansul cu Martha Graham.
A dat concurs pentru George Cukor, și cu toate că acesta nu a fost foarte impresionat, i-a oferit lui Davis primul rol plătit — timp de o săptămână a jucat rolul unei fete din cor în piesa Broadway. A fost apoi aleasă să joace rolul lui Hedwig din Rața sălbatică, rol interpretat anterior și de Entwistle. După reprezentări în Philadelphia, Washington și Boston, și-a făcut debutul pe Broadway în 1929 în Broken Dishes, urmat de Solid South. Un producător de la Universal Studios a observat-o și a invitat-o la Hollywood pentru a da audiții.
Tranziția de pe scenă în film (1930–1936) thumb|left|200px|În Hell's House (1932), una dintre numeroasele producții de calitate proastă în care a fost nevoită să joace în timpul primilor ani petrecuți la Hollywood. Însoțită de mama ei, Davis a călătorit cu trenul la Hollywood, ajungând acolo pe data de 13 decembrie 1930. A observat cu mirare că nimeni de la studio nu a fost trimis să o întâmpine; un angajat o așteptase, dar plecase deoarece „nimeni nu arăta a actriță.” A fost respinsă la prima audiție, dar a fost folosită în alte audiții pentru alți actori. Într-un interviu din 1971 cu Dick Cavett, a povestit întâmplarea, făcând o observație: „Eram cea mai yankee, cea mai modestă virgină care a pășit vreodată pe Pământ. M-au așezat pe o canapea, și am testat 15 bărbați ... Toți au trebuit să stea pe mine și să mă sărute pasional. Vai, credeam că o să mor. Am crezut că o să mor.”Stine (1974), pp. 2–3 O a doua audiție a fost aranjată pentru Davis pentru filmul A House Divided (1931). Îmbrăcată nepotrivit, cu un decolteu mare, a fost refuzată de regizorul William Wyler, care a comentat cu voce tare „Ce părere aveți despre aceste dame care-și dezvăluie pieptul crezând că vor obține roluri?”Chandler (2006), p. 68 Carl Laemmle, șeful studiourilor Universal, a vrut să o trimită pe Davis acasă, dar Karl Freund i-a spus că aceasta are „ochi adorabili” și că ar fi potrivită pentru The Bad Sister (1931), film în care avea să-și facă astfel debutul.Chandler (2006), p. 67 Emoțiile i s-au mărit după ce l-a auzit pe șeful de producție, Carl Laemmle Jr. spunându-i unui șef că Davis avea „la fel de mult sex appeal ca Slim Summverville”, unul dintre actorii distribuiți în film.Stine (1974), p. 10 Filmul nu a avut succes, iar următorul ei rol în Seed (1931) a fost prea mic pentru a atrage atenția.
Studiourile Universal i-au reînnoit contractul pentru încă trei luni, având un mic rol în Podul Waterloo (1931) înainte de a fi împrumutată companiilor Columbia Pictures pentru filmul polițist Amenințarea și Capital Films pentru drama Hell's House (ambele în 1932). După nouă luni și șase filme fără succes, Laemmle a decis să nu-i reînnoiască contractul. George Arliss a ales-o pe Davis în rolul principal din filmul The Man Who Played God (1932), iar pentru tot restul vieții, Davis l-a numit pe acesta ca fiind cel care a ajutat-o să pătrundă în lumea de la Hollywood. The Saturday Evening Post a scris: „nu e numai frumoasă, dar este și plină de farmec”, comparând-o cu Constance Bennett și Olive Borden.Stine (1974), p. 20 În urma acestui rol, Warner Bros. i-a oferit un contract pe cinci ani.
În 1932 s-a căsătorit cu Harmon „Ham” Nelson, care fusese examinat amănunțit de către presă: cei 100$ câștigați săptămânal de el nu se comparau cu cei 1.000$ câștigați de Davis pe săptămână. Davis a discutat despre această problemă, spunând că multe neveste de la Hollywood câștigă mai mult decât soții lor, dar situația era dificilă pentru Nelson, care a refuzat s-o lase pe Davis să cumpere o casă până când își va putea permite el.Spada (1993), pp. 94–98
right|thumb|250px|În rolul lui Mildred în Sclavia umană (1934), Davis a fost aclamată pentru interpretarea dramatică.
După mai mult de 20 de roluri în filme, rolul vicioasei și neîngrijitei Mildred Rogers în Sclavia umană („Robie”) (1934), o adaptare după romanul omonim de W. Somerset Maugham, i-a adus primele recenzii pozitive importante. Multe actrițe se temeau să joace astfel de personaje, refuzând astfel rolul, dar Davis a văzut-o ca pe o ocazie să-și demonstreze talentele actoricești. Partenerul ei în film, Leslie Howard, o respinsese inițial, dar pe măsură ce filmările avansau atitudinea lui s-a schimbat, apreciindu-i abilitățile. Regizorul John Cromwell a fost de acord cu multe din sugestiile ei, spunând că „a avut încredere în instinctele ei”. Davis a insistat să fie prezentată realistic pe patul de moarte: „ultimele etape ale tuberculozei, sărăcia și neglijența nu sunt lucruri frumoase, și am de gând să arăt convingător.”Spada (1993), pp. 102–07
Filmul a fost un succes, iar jocul actoricesc al acesteia a fost apreciat de către critici, un editor de la revista Life spunând că „probabil a avut cea mai bună interpretare înregistrată vreodată de o actriță americancă”.Ringgold (1966), p. 57 Davis a anticipat că recenziile favorabile îi vor încuraja pe cei de la Warner Bros. să o distribuie în roluri mai importante, fiind dezamăgită când Jack Warner a refuzat să o lase să apară în filmul S-a întâmplat într-o noapte realizat de Columbia Studios, distribuind-o în schimb în melodrama Housewife.Chandler (2006), p. 102 Când s-au anunțat nominalizările pentru Premiile Academiei, iar Davis nu a fost nominalizată pentru rolul din Sclavia umană, The Hollywood Ciziten News a pus la îndoială omisiunea, iar Norma Shearer, ea însăși nominalizată, s-a alăturat unei campanii care avea ca scop nominalizarea lui Davis. Howard Estabrook, președintele Academiei, a făcut un anunț prin care anunța că „datorită circumstanțelor, votanții vor avea voie să scrie pe buletinul de vot ce nume doresc”, aceasta fiind singura dată în istoria premiilor Oscar în care un candidat nenominalizat la un premiu să fie luat în considerare.Wiley (1987), p. 55 Claudette Colbert a câștigat premiul pentru S-a întâmplat într-o noapte, dar vâlva a dus la o schimbare în procedura de votare de anul următor.Spada (1993), p. 107Wiley (1987), p. 58
miniatura|left|200px|În rolul lui Joyce Heath din Patima (1935) pentru care a câștigat primul ei premiu Oscar. Davis a apărut în rolul unei actrițe cu probleme în filmul Patima (1935), primind recenzii foarte bune. E. Arnot Robertson a scris în Picture Post: „Cred că Bette Davis ar fi fost arsă pe rug dacă ar fi trăit acum două - trei sute de ani. Când o vezi, ai impresia stranie că este încărcată cu electricitate, care nu are unde să se scurgă.” The New York Times a numit-o „una din cele mai interesante actrițe care apar pe ecranul nostru.”Ringgold (1966), p. 65 A câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță, dar l-a numit un „premiu de consolare” după întâmplarea cu Sclavia umană.Baxter, John (1968). Hollywood in the Thirties, p.128. A. Zwemmer Limited, London. ISBN 0-498-06927-3. Pentru restul vieții, Davis a susținut că ea i-a dat numele de „Oscar” statuetei deoarece posteriorul acesteia semăna cu cel al soțului ei al cărui prenume era Oscar,Sikov (2007), p. 80Chandler (2006), pp. 101, 263 cu toate că a fost contrazisă de Academy of Motion Picture Arts and Sciences, printre alții.
În următorul ei film, Pădurea împietrită (1936), Davis a apărut alături de Leslie Howard și Humphrey Bogart, dar Bogart, în primul său rol important, a fost acela care a primit majoritatea criticilor pozitive. Davis a continuat să apară în diverse filme de-a lungul următorilor doi ani, dar majoritatea au fost considerate mediocre.
Procesul cu Warner Bros. (1936–1937)