Evloghie Oța (n. 1 iulie 1909, comuna Geoagiu de Sus, județul Alba – d. 28 februarie 1979, București) a fost un cleric ortodox român de stil vechi, care a îndeplinit demnitatea de episcop-vicar al Bisericii Ortodoxe de stil vechi din România.
Biografie
Evloghie Oța s-a născut la data de 1 iulie 1909 în comuna Geoagiu de Sus (județul Alba), primind la botez numele de Sabin. Părinții săi aveau șase copii, el fiind cel mai mic. După Primul Război Mondial, două surori au emigrat în Statele Unite ale Americii, iar el, în anul 1922, la vârsta de 13 ani, a plecat la Sfântul Munte Athos împreună cu un călugăr român care venise să colecteze ajutoare pentru schitul românesc de acolo. În cei 18 ani de ședere la Muntele Athos a fost călugărit, apoi hirotonit ierodiacon și ieromonah.
În anul 1940, părintele Evloghie, fiind hirotonit preot-ieromonah, se întoarce în România pentru a-și vizita familia. Deoarece începuse cel de-al Doilea Război Mondial, autoritățile române nu au vrut să-i permită întoarcerea la Sfântul Munte Athos, el fiind blocat în țară. Cum nu știa de existența preoților care nu primiseră stilul nou (schiturile din Muntele Athos fiind toate pe stil vechi) și dorind să se izoleze pentru a putea păstra fără probleme stilul vechi, a cerut Patriarhiei Române să i se ofere reconstrucția unui lăcaș de cult aflat în paragină și a fost repartizat la Mânăstirea Râmeț din fostul raion Aiud (Județul Alba), al cărei stareț va fi vreme de 15 ani (1940-1955).
În timpul cât a păstorit ca stareț al Mănăstirii Râmeț, a reușit să restaureze vechea mânăstire, monument istoric ce data încă din anul 1215 și care se afla în ruină din anul 1762, ca și mânăstire de călugări, primind, pentru acest efort deosebit, cu vrednicie, rangul de arhimandrit. Cu o încrâncenare însuflețită de atașamentul la credința străbună, între anii 1940—1948, soborul monahilor a depus o munca titanică, construind o biserică nouă, 30 de chilii, un paraclis și o clădire administrativă. De asemenea, el a înființat un schit în localitatea Tețu și a construit un paraclis la Teiuș. Starețul Evloghie Oța a dezgropat vechea biserică (care era acoperită cu pământ și pietriș adus de către torenți cu ocazia viiturilor), a făcut importante lucrări de restaurare și a pus-o la dispoziția credincioșilor și a istoricilor.
Cu această ocazie, s-a descoperit un craniu gălbui, frumos și care răspândea mireasmă plăcută. Unii martori, prezenți la dezgroparea bisericii în urma săpăturilor, spun că odată ce apa a ieșit din biserică, a fost luat de apă un craniu care a ocolit-o de trei ori și s-a așezat pe fereastra sfântului altar.Sfântul Ghelasie de la Râmeț Călugării l-au așezat cu evlavie într-un loc curat neștiind al cui este. Astăzi, craniul Sfântului Ghelasie de la Râmeț, așezat într-o frumoasă raclă de lemn, este păstrat în noua biserică a mănăstirii la loc de mare cinste. În incinta curții bisericii nr. 2 de la Geoagiu de Sus, în curtea cu brazi, se află un important monument reprezentând o troiță specifică zonei Munților Apuseni, lucrată în 1897 la Mănăstirea Râmeț, în vremea cât stareț al acelui sfânt lăcaș a fost Evloghie Oța.
Trecerea la Biserica Ortodoxă Română de Stil Vechi
În primăvara anului 1953, starețul Evloghie Oța și toți călugării de la Mânăstirea Râmeț (raionul Aiud), de la cele două paraclise din Teiuș și Tețu, precum și credincioșii din alte 7 localități învecinate, au trecut la credința ortodoxă după calendarul iulian (existentă în România până în anul 1924 când Biserica Ortodoxă Română a început folosirea în biserică a calendarului gregorian). Deoarece Mânăstirea Râmeț se afla sub jurisdicția Episcopiei Clujului și a Mitropoliei Ardealului (cu reședința la Sibiu), starețul Evloghie a cerut, motivat, recunoașterea acestei reveniri, dar răspunsul a fost negativ. În consecință, el a înaintat un memoriu la Procuratura Generală la București, dar aceasta și-a declinat competența și a înaintat memoriul din nou la Mitropolia de la Sibiu.
Ca urmare a faptului că această problemă lua o amploare deosebită și tindea să se extindă și în alte localități și la alte mănăstiri, Episcopia Clujului și Mitropolia Ardealului au început o campanie de lămurire a oamenilor, prin care căutau să-i convingă că greșiseră și le cerea să renunțe la schismă. Deoarece aceste lămuriri erau dublate și de amenințări, o parte din călugări și credincioși au renunțat de teamă la decizia luată. Dar starețul Evloghie Oța, urmat de ucenicul său Pahomie Morar și de alți monahi au refuzat să revină asupra deciziei și, prin urmare, au fost denunțați organelor de Miliție și Securitate.
Organele de securitate au procedat la arestarea starețului, a monahului Pahomie și a altor 5 călugări. Pentru a-i impresiona și pe alții care ar fi dorit să li se alăture, monahii arestați au fost scoși din mânăstire sub o escortă puternică, amenințați cu armele, parcurgând pe jos drumul de 3 km până la Primăria din Râmeț, pentru a fi văzuți de localnici. Ajunși la Primărie, au fost urcați într-o dubă și transportați la Aiud, unde au fost închiși în arestul Miliției. Anchetarea lor a început a doua zi, insistându-se pentru revenirea la calendarul gregorian. În urma refuzului monahilor, după 5 zile, Procuratura a emis un mandat de arestare preventivă și i-au transportat la Penitenciarul din Turda.
Monahii au fost eliberați după alte 3 luni de zile, dar li s-a impus domiciliul obligatoriu în comuna Râmeț, unde mânăstirea fusese desființată, iar călugării mutați în alte părți. Ulterior, până la proces, au fost transferați la Mănăstirea Turnu (județul Vâlcea), cu scopul de a-i intimida pe credincioși. În urma procesului, starețul Evloghie a fost condamnat la 1 an închisoare corecțională, iar monahul Pahomie Morar la 6 luni cu suspendare, pe care le-au executat însă în Penitenciarul Turda și Aiud, după recursul făcut de Procuratură.
Ca urmare a neînțelegerilor de ordin canonic dintre el și Biserica Ortodoxă Română (biserica oficială), arhimandritul Evloghie renunță în anul 1955 la stăreția Mânăstirii Râmeț. A fost exclus din monahism și caterisit. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din același an, Mănăstirea Râmeț a fost transformată în mănăstire de maici. Cele patru măicuțe și 11 ucenițe, sub îndrumarea stareței Pelaghia Prica, au înfruntat cu mare curaj și îndârjire greutățile noului început în istoria Mănăstirii, iar pentru a-și asigura existența, au organizat un atelier de covoare tradiționale românești.
Episcop ortodox de stil vechi
Deoarece Biserica Ortodoxă Română de Stil Vechi dispunea de puțini preoți, ca urmare a faptului că timp de 30 ani nu s-au efectuat hirotoniri care să ducă mai înainte stindardul luptei pentru credința ortodoxă, a fost contactat arhiereul Galaction Cordun din București, care își exprimase mai demult afinitățile pentru stilul vechi, fapt ce îi adusese și o condamnare pe timpul ocupației germane din primul război mondial. În anul 1955, a fost trimisă la București o delegație din preoți care făceau parte din conducere și cunoscuți de către P.S. Galaction: părintele Dionisie Hugeanu, Evloghie Oța și Silvestru Onofrei (viitorul mitropolit), care l-au convins pe înaltul ierarh să vină la Mănăstirea Slătioara.
Prea Sfinția Sa (PS), Galaction, a acceptat să devină conducătorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi și astfel, la 13 aprilie 1955, el a făcut o mărturisire de credință publică, anunțând întoarcerea sa la calendarul iulian. Această mărturisire a fost adusă la cunoștința Patriarhiilor Rusiei și Bulgariei și, prin reprezentant legal, remisă Bisericii oficiale, care, sub conducerea patriarhului Justinian Marina, l-a depus din treaptă în Joia Mare a anului 1955. PS Galaction a fost înscăunat ca primul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi și în această calitate a început prin a hirotoni preoți și diaconi, dar la scurtă vreme, a fost arestat și închis la Mănăstirea Căldărușani. După ce autoritățile civile i-au permis să locuiască în București cu domiciliu obligatoriu, el a continuat să efectueze hirotonii, noaptea în secret, la Mănăstirea Copăceni din apropierea Bucureștiului.
În anul 1956, arhimandritul Evloghie Oța a fost numit de către Mitropolitul Galaction Cordun ca stareț la Mânăstirea Copăceni (județul Giurgiu). În acel an, văzând că nu reușește să ia legătura cu niciun episcop din afara României, fiind în permanență supravegheat și ca urmare a încercărilor nereușite de a convinge vreun alt episcop din Sinodul Patriarhiei Române să adere la mișcarea de rezistență, Mitropolitul Galaction a luat decizia de a hirotoni singur un episcop.
Astfel, la Mănăstirea Copăceni, Înalt Prea Sfinția Sa (IPS) Galaction a hirotonit întru arhiereu pe Arhimandritul Evloghie Oța († 1979) și, împreună cu acesta, l-au hirotonit ca episcop pe părintele Meftodie Marinache († 1977). Ulterior, cei trei arhierei l-au hirotonit întru arhiereu la 17/30 noiembrie 1956 și pe părintele Glicherie Tănase, la acea vreme închis. După aceasta, Mitropolitul Galaction a mai trăit doar câteva luni, sănătatea lui fiind puternic zdruncinată de perioada de detenție și prigoană prin care trecuse de când devenise conducătorul Bisericii, pe scaunul mitropolitan urmându-i PS Glicherie.
Fiind episcop ortodox de acum, hirotonit de către PS Galaction Cordun, ierarhul Evloghie s-a stabilit în localitatea Copăceni, din apropiere de București. El a păstorit mănăstirea ortodoxă de stil vechi de acolo, fiind în permanență urmărit de preoții pe stil nou și hărțuit de Securitate. I s-au inventat probe mincinoase pentru a-l învinui de uneltire contra ordinii sociale și de stat și ca urmare a fost arestat în anul 1958, fiind anchetat și condamnat la 10 ani de muncă silnică, din care va executa 6 ani și 4 luni. Infracțiunea pentru care a fost condamnat era încadrată în art. 166, al. 2. din Codul Penal, care prevedea: "Propaganda sau întreprinderea oricărei acțiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste, sau care ar prezenta un pericol pentru siguranța statului, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”.
În perioada cât a fost arestat, Mânăstirea Copăceni a fost demolată în întregime de preoții de stil nou din comună, iar toată agoniseala arhiereului Evloghie și a celorlalți călugări din obște a fost confiscată. Terenul mânăstirii a intrat în patrimoniul C.A.P. Copăceni care l-a folosit pentru agricultură.
Întemeietor al Mănăstirii din București
În anul 1964, recent eliberat din închisoare ca urmare a amnistiei colective, PS Evloghie s-a stabilit la București și-a cumpărat o casă pe strada Televiziunii nr. 13, în cartierul Militari (sectorul 6), unde va fonda o mânăstire de călugări pe stil vechi, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Biserica Mânăstirii era înconjurată de case și domină împrejurimile prin turlele ei zvelte.
Organele Miliției au încercat să-l alunge din localitate pe motiv că nu avea mutație. A întocmit numeroase memorii, în care cerea cu insistență să i se respecte dreptul de a locui în casa care era proprietatea lui, denunțând adevăratele motive pentru care nu era lăsat să locuiască în București. El a argumentat că nu lipsa autorizației de construcție sau a mutației (pentru care alți vecini în aceeași situație erau lăsați în pace) constituia o vină, ci activitatea sa religioasă și teama că aceasta s-ar putea extinde.