Norvegia (în Bokmål sau Nynorsk ), oficial Regatul Norvegiei, este un stat suveran și unitar, guvernat ca o monarhie, al cărui teritoriu cuprinde partea de vest a Peninsulei Scandinave, plus insula Jan Mayen și arhipelagul Svalbard. Insula Petru I din Antarctica și Insula Bouvet din zona subantarctică sunt teritorii dependente și nu sunt considerate părți ale Regatului. Norvegia revendică și o secțiune din Antarctica, cunoscută sub numele de Țara Reginei Maud. Până în 1814, Regatul cuprindea și Insulele Feroe (din 1035), Groenlanda (1261) și Islanda (1262), și până în 1468, deținea și insulele Shetland și Orkney.

Norvegia are o suprafață totală de și o populație de locuitori. Țara are o lungă frontieră spre est cu Suedia ( lungime). Norvegia se mai învecinează cu Finlanda și cu Rusia la nord-est și, peste Strâmtoarea Skagerrak, la sud, cu Danemarca. Norvegia are o coastă extinsă, la Oceanul Atlantic de Nord și la Marea Barents.

Regele Harald al V-lea din dinastia germană de Glücksburg este actualul Rege al Norvegiei. Jonas Gahr Støre (Ap) a devenit prim-ministru în 2021, înlocuind-o pe Erna Solberg. Monarhie constituțională, în Norvegia puterea în stat este partajată între Parlament, Cabinet și Curtea Supremă, așa cum se stabilește . Regatul s-a format prin fuziunea mai multor mici regate. Prin tradiție, Regatul există în permanență din anul , și lista de monarhi norvegieni cuprinde peste șaizeci de regi și principi.

Norvegia este împărțită atât politic, cât și administrativ, pe două niveluri: fylke (provincii) și comune. Astfel pe baza rezoluției Stortingului din 8 iunie 2022, s-a prevăzut o reducere la 15 fylke, ca parte a unei reforme regionale. Poporul Sami are o anumită autonomie și influență asupra teritoriilor lor tradiționale și . Norvegia menține legături strânse cu Uniunea Europeană și cu Statele Unite ale Americii, și este membru fondator al Organizației Națiunilor Unite, NATO, Consiliului Europei, Tratatului Antarctic și Consiliului Nordic; membru al Spațiului Economic European, OMC și OCDE; și face parte și din Spațiul Schengen.

Țara își menține o combinație de economie de piață și stat pe model socialist nordic, unde există un  și sistem de asistență socială cuprinzătoare. Norvegia are vaste rezerve de petrol, gaze naturale, minereuri, cherestea, fructe de mare, apă dulce, și hidroenergie. Industria petrolieră reprezintă aproximativ un sfert din produsul intern brut (PIB) al Țării. Pe , Norvegia este cel mai mare producător mondial de petrol și gaze naturale în afara Orientului Mijlociu.

Țara are al patrulea cel mai mare din lume în clasamentele Băncii Mondiale și ale FMI. Conform clasamentului după PIB (PPP) per capita (estimare pe 2015) care include teritorii și unele regiuni, Norvegia se află pe locul al unsprezecelea. Din 2001 până în 2006, și apoi din nou din 2009 până în 2015, Norvegia a avut cel mai mare Indice de Dezvoltare Umană din lume."2015 Human Development Report" (PDF). Norway top country in human well-being. Norvegia s-a clasat în fruntea clasamentului  timp de șapte ani la rând, până în 2015. Norvegia se clasează pe primul loc și după Indicele OCDE Better Life, Indicele de Integritate Publică și Indicele Democrației.

Etimologia

stanga|miniatura|300x300px|Deschiderea poveștii lui Ohthere în engleza veche, tradus: „Ohthere i-a spus domnului lui, regele Ælfrede, că a trăit cel mai la nord din toți norvegienii.. " Norvegia are două nume oficiale: Noreg în Nynorsk (norvegiana veche: Noregr) și Norge în Bokmål (nordica veche: Noregi, dativul lui Noregr).

Numele provine din cuvântul norvegian vechi norðrvegr, „calea nordului” sau „drumul care duce spre nord”, cum numeau  și  coasta de vest a Norvegiei, în contrast cu suðrvegar „calea sudului” pentru Germania, și austrvegr „calea estului” pentru Marea Baltică. Varianta în română este o latinizare a acestei denumiri.

Profesorul de filologie  a scris că norðrvegr se referă la ruta de navigație prin arhipelagul interior din sud-vestul Norvegiei, zona de origine a lui Harald cel Blond, primul rege al Norvegiei, și că, datorită lui, numele a fost extins la întreaga țară.

Într-un manuscris latin din 849, este menționat numele Northuagia, în timp ce o cronică franceză de pe la 900 utilizează numele Northwegia și Norwegia.Sigurðsson and Riisøy: Norsk historie 800–1536. Când  l-a vizitat pe Regele Alfred cel Mare în Anglia la sfârșitul secolului al IX-lea, țara era denumită Norðwegr (lit. Calea Nordului) și norðmanna land (lit. Țara Oamenilor Nordului).

Cuvântul norðmaðr din nordica veche a fost latinizat, în secolul al IX-lea, în Nortmannus, cu sensul de „nordic, viking”, care a dat naștere la numele de normanzi. După ce Norvegia a devenit creștină, Noregr și Noregi au devenit cele mai comune forme, dar de-a lungul secolului al XV-lea, noile forme Noreg(h) și Norg(h)e, găsite în manuscrise medievale islandeze, au căpătat proeminență și au supraviețuit până în zilele noastre.

Istoria

Preistoria dreapta|miniatura|Gravuri în piatră din  de la Steinkjer, Primii locuitori au fost  (mileniile al XI-lea-al X-lea î.e.n.), o cultură a paleoliticului superior din timpul Dryasului recent, ultima perioadă de frig de la sfârșitul glaciațiunii Weichsel. Cultura este numită după satul Ahrensburg, aflat la 25 km nord-est de Hamburg în landul german Schleswig-Holstein, unde au fost descoperite teci de săgeți și bâte. Cele mai vechi urme de ocupație umană în Norvegia sunt găsite de-a lungul coastei, unde imensa banchiză de gheață din ultima eră glaciară s-a topit mai întâi între 11.000 și 8000 î.e.n. Cele mai vechi descoperiri sunt unelte de piatră datând din 9500 până la 6000 î.e.n., descoperite în Finnmark (), în nord și Rogaland (), în partea de sud-vest. Cu toate acestea, teoriile despre două culturi cu totul diferite (cultura Komsa de la nord de Cercul Arctic fiind una și cultura Fosna dintre Trøndelag și  fiind cealaltă) sunt depășite din anii 1970. stanga|miniatura|Extinderea aproximativă a Descoperiri mai recente efectuate de-a lungul întregii coaste au dezvăluit arheologilor că diferența dintre cele două poate fi pur și simplu atribuită diferitelor tipuri de instrumente și nu diferitelor culturi. Fauna zonei de coastă oferea un mijloc de trai pentru pescari și vânători, care circulau de-a lungul coastei de sud pe la 10000 î.e.n. când interiorul era încă acoperit cu gheață. Acum se crede că aceste așa-numite popoare „arctice” au venit din sud și au urmat coasta spre nord mult mai târziu.

În partea de sud a țării au fost descoperite așezări umane datând din preajma anului 5.000 î.e.n. Descoperirile din aceste situri oferi o idee mai clară despre viața popoarelor de vânători și pescari. Așezările au forme variate și cea mai mare parte sunt realizate din diferite tipuri de piatră; cele din perioadele mai târzii sunt realizate cu mai multă pricepere. Au fost găsite și inscripții în piatră (de exemplu, petroglife), de obicei, în apropierea locurilor de vânătoare și de pescuit. Ele reprezintă vânatul, cum ar fi cerbi, reni, elani, urși, păsări, foci, , și pești (în special somon si ), toate vitale pentru modul de viață al popoarelor de pe coastă. Sculpturile din zona Alta, Finnmark, cel mai mare astfel de sit din Scandinavia, au fost realizate la nivelul mării între 4200 și 500 î.e.n. și marchează înaintarea uscatului în urma ridicării nivelului mării după sfârșitul ultimei ere glaciare.

Epoca Bronzului miniatura|Locurile locuite de triburi germanice descrise de către Jordanes în Norvegia Între 3000 și 2500 î.e.n. în estul Norvegiei au sosit noi coloniști (cultura ceramicii cordate). Aceștia erau agricultori indo-europeni, care cultivau cereale și creșteau vaci și oi. Populația de vânători-pescari de pe coasta de vest a fost înlocuită treptat de către agricultori, deși vânătoarea și pescuitul au rămas mijloace de trai secundare utile.

De pe la 1500 î.e.n., a fost introdus treptat bronzul, dar utilizarea pietrei a continuat; Norvegia nu prea avea bogății pe care să le ofere la schimb pentru obiecte din bronz, și cele câteva descoperiri constau în mare parte din arme elaborate și broșe pe care și le puteau permite numai căpeteniile. Caracteristice acestei perioade sunt pietrele funerare uriașe construite aproape de mare și găsite înspre nord, până la Harstad și pe continent în zona sudică. Motivele sculpturilor în piatra diferă de cele tipice Epocii Pietrei. Reprezentările Soarelui, animalelor, copacilor, armelor, vaselor, și toți oamenii sunt puternic stilizate.

Mii de inscripții în piatră din această perioadă descriu vase, iar monumentele funerare mari din piatră denumite , sugerează că navele și navigația jucau un rol important în cultura lor în general. Navele reprezintă, cel mai probabil, Canoe din scânduri cusute, folosite pentru război, pescuit și comerț. Aceste tipuri de nave și-ar putea avea originea, încă din perioada neolitică și vor continua și în Epoca Fierului preromană, așa cum exemplifică barca din Hjortspring.Ling 2008.

Epoca Fierului De la începutul epocii de Fier (ultimii 500 de ani î.e.n.) s-au găsit foarte puține artifacte. Morții erau incinerați, iar mormintele lor conțin doar câteva obiecte. În primele patru secole ale erei noastre, oamenii din Norvegia au fost în contact cu Galia ocupată de romani. S-au găsit circa 70 de cazane romane din bronz, de multe ori folosite ca urne funerare. Contactul cu țările civilizate din sud a adus cunoașterea runelor; cea mai veche inscripție runică norvegiană datează din secolul al III-lea. În acest moment, cantitatea terenului locuit în țară a crescut, dezvoltare care poate fi urmărită prin studii coordonate de topografie, arheologie și toponimie. Cele mai veche rădăcini de nume, cum ar fi nes, vik, și bø („cape”, „golf” și „fermă”), sunt foarte vechi, datând probabil din Epoca Bronzului, în timp ce cele mai vechi grupe de nume compuse cu sufixe vin („pajiște”) sau heim („așezare”), cum ar fi Bjorgvin (Bergen) sau Saeheim (Seim), datează de regulă din secolul I e.n.

Arheologii au hotărât pentru prima oară să împartă Epoca Fierului din Europa de Nord în două perioade distincte: Epoca Fierului preromană și Epoca Fierului romană, după ce Emil Vedel a descoperit o serie de artifacte din Epoca Fierului în 1866 pe insula Bornholm.Vedel, Bornholms Oldtidsminder og Oldsager, (Copenhagen 1886). Acestea nu prezintă aceeași influență romană omniprezentă în cele mai multe alte artifacte din primele secole din era noastră, indicând faptul că părți din Europa de Nord nu veniseră încă în contact cu romanii la începutul Epocii Fierului.

Perioada migrației thumb|upright| găsite în Norvegia, păstrate la Muzeul Bergen Distrugerea Imperiului Roman de Apus de către popoarele germanice, în secolul al V-lea este caracterizată de descoperiri bogate, inclusiv de morminte de  ce conțin arme și obiecte de aur spectaculoase.

Pe stânci înalte se construiau cetăți întărite pentru apărare. Excavațiunile au dezvăluit fundații de piatră la ferme cu lungime între 18 și 27 de metri—una chiar de 46 m—acoperisurile fiind sprijinite pe stâlpi de lemn. Aceste case erau ferme de familie unde mai multe generații trăiau împreună, oameni și vite sub un singur acoperiș.