Dijon este o comună franceză, reședința prefecturii departamentului Côte-d'Orși capitala regiunii Bourgogne-Franche-Comté. Se află între bazinul parizian și coridorul rhodanian, pe axa Paris-Lyon-Mediterana, la 263 de kilometri sud-est de Paris și 175 de kilometri nord de Lyon.
Capitală istorică a ducatului Burgundia, oraș al sutelor de clopotnițe în perioada Vechiului Regim, moștenitoare a unui patrimoniu istoric și arhitectural bogat, Dijon este o destinație turistică al cărei farmec este amplificat de renumele gastronomic al regiunii. Centrul istoric al orașului constituie a doua componentă a climatului viticol din Burgundia, înscris din 4 iulie 2015 în patrimoniul mondial UNESCO.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Localizare Comuna se află la extremitatea nordică a Coastei vinurilor din Burgundia, cunoscută și sub numele de „Route des Grands Crus”, care se întinde de la Dijon până la Beaune în partea sa din departamentul Côte-d'Or.
Capitala Burgundiei se află în inima unei regiuni traversate de două râuri convergente: Suzon, care străbate orașul de la nord la sud , și Ouche, situat la sud de oraș ; în sud se întinde „coasta” podgoriilor, care a dat numele departamentului. Dijon se află la 75 de kilometri vest de Besançon, 150 de kilometri nord-vest de Geneva, 175 de kilometri nord de Lyon și 263 de kilometri sud-est de Paris, capitala națională.
Situat pe un nod feroviar important din estul Franței (pe linia Paris-Lyon-Marsilia, cu ramificații spre Besançon, Belfort, Nancy, Elveția și Italia, prin tunelurile feroviare Fréjus și Simplon), orașul este deservit de unul dintre principalele noduri rutiere din Franța, la intersecția autostrăzilor A6, A31, A36, A38, A39 și A311.
„Dijon își are originea în câmpia aluvionară a râului Suzon, săpată în argilele terțiare ale «Câmpiei», care se întinde larg spre est”, urmând cursul râului Saône. Câmpia este de fapt o fosea tectonică situată la aproximativ douăzeci de kilometri de Dijon, umplută cu marne și argile oligocene, atingând o înălțime geologică de 100 de metri la Dijon.
Comune limitrofe
Topografie
Dijon și periferia sa, care formează Dijon Métropole, își datorează originalitatea unei disimetriei caracteristice, între relieful variat al sudului (coasta podgoriilor) și întinderile plate din est (câmpiile Saône). La nord, platoul Langres, ultima margine a bazinului parizian, domină câmpia cu o altitudine cuprinsă între 100 și 150 de metri. Astfel, Dijon se află în centrul unei axe geografice orientate nord-nord-est/sud-sud-vest.
Altitudinea variază între 250 și 500 de metri NGF. Dijon se caracterizează prin numeroase văi adâncite și, de cele mai multe ori, înguste (numite „combes”), adesea amenajate ca parcuri municipale, precum Combe aux Fées și Combe à la Serpent, dintre care cea mai importantă este valea râului Ouche, situată la nord-estul platoului. Dealurile reziduale, cunoscute sub numele de „tasselots” în dialectul local, formează siturile localităților Talant și Fontaine-lès-Dijon, care domină orașul.
Dijon se află, așadar, la confluența a trei forme principale de relief: La sud, „coasta” care se întinde de la Dijon până la Beaune pe o distanță de 80 km, acoperită de podgorii ale căror frunze capătă o nuanță aurie toamna, inspirație pentru denumirea poetică a departamentului Côte-d'Or în 1790. De-a lungul acestei coaste, de la Dijon până în sudul orașului Beaune, trece celebra Rută a Marilor Cru. La vest, se întinde platoul, primul contrafort al platourilor calcaroase din Burgundia. Altitudinea variază între 350 și 500 m. Platoul este presărat cu numeroase văi înguste și adânci, numite combes; cea mai importantă este valea râului Ouche, situată la nord-estul platoului. Din acesta se desprind dealuri reziduale, pe care s-au format localitățile Talant și Fontaine-lès-Dijon. La est, începe câmpia râului Saône. Altitudinea variază între 170 și 240 m. Relieful este domol, deși câteva coline alterează peisajul, în special o prelungire a platourilor langroise, care marchează locul unde râul Suzon se varsă în câmpie la nord, precum și colinele Saint-Apollinaire și Montmuzard, situate la est.
Hidrografie Dijon este traversat în principal de Canalul Burgundiei și de două cursuri de apă naturale: Ouche și Suzon. Primul curge la suprafață, în timp ce al doilea traversează orașul printr-o rețea de canale subterane. Pârâul Raines, care trece prin grădina Arquebuse, se varsă în Ouche. Agglomerația dijoneză primește aproximativ 732 mm de precipitații pe an, repartizate în medie pe 164 de zile. Râul Ouche, venind din nord, are un debit mediu cuprins între 10 și 20 m³/s, dar poate depăși 100 m³/s în perioadele de viitură. În astfel de cazuri, pot apărea inundații, însă acestea sunt rare și localizate. Pe cursul său, la intrarea în oraș, a fost amenajat în 1964 un lac artificial, lacul Kir. În aglomerația dijoneză mai există două alte întinderi de apă, de dimensiuni mult mai reduse: Étang Royal, situat în comuna Longvic, și Étang de la Leue, în Neuilly-lès-Dijon, ambele aflate în imediata apropiere a râului Ouche. Râul Suzon, al doilea curs de apă ca importanță, curge din nord-vest spre sud-estul aglomerației. În zona urbană, cursul său este complet canalizat. La intrarea în Dijon, debitul său poate atinge un maxim de 20 până la 30 m³/s.
Singura cale navigabilă din Dijon este Canalul Burgundiei, care leagă râurile Saône și Yonne și care este folosit în prezent aproape exclusiv pentru navigația de agrement.
Hidrografia generală a regiunii se scurge spre câmpia aluvionară a râului Saône, situată la est. Rețeaua de canalizare însumează 527 de kilometri. Există trei straturi acvifere principale: stratul aluvionar al râului Ouche, stratul aluvionar al râului Tille și stratul acvifer Dijon Sud. Acestea reprezintă principalele rezerve de apă potabilă pentru Dijon Métropole. Alimentarea este susținută de patru rezervoare principale, cu o capacitate totală de aproape 95 000 m³.
Inundațiile reprezintă singurul risc natural major (alături de cutremure, care sunt extrem de rare). Opt dintre cele douăzeci și trei de comune din Dijon Métropole, inclusiv centrul orașului Plombières-lès-Dijon, precum și Ahuy, Chenôve, Marsannay-la-Côte și Longvic, sunt expuse riscurilor de revărsare a bazinului râului Ouche. Pentru a gestiona aceste riscuri, au fost elaborate planuri de prevenire a hazardelor naturale.
De asemenea, se desfășoară o politică de îmbunătățire a calității apei, bazată pe două stații de epurare: una recentă, situată în Chevigny-Saint-Sauveur, și alta mai veche, aflată în Longvic. Aceasta are ca obiectiv alinierea la normele ecologice în vigoare.
În 2005 a fost lansat un program numit „Eauvitale”, care, pe lângă eliminarea conductelor de plumb, urmărește reducerea pierderilor de apă și stabilizarea prețurilor pentru consumatori. Consumul total de apă al aglomerației se ridică anual la 24 de milioane de metri cubi.
Geologie Aglomerația face parte din pragul Morvan-Vosges, situat între Bazinul Parizian și Bazinul Rhodanian. În era secundară (acum aproximativ 265–65 milioane de ani), întreaga regiune era acoperită de ape, în timp ce în era terțiară (acum aproximativ 65–1,8 milioane de ani), ridicarea Alpilor și a masivului Jura a provocat încrețirea reliefului și a generat o împingere spre nord-vest.
Masele sedimentare s-au fracturat și au fost compartimentate, dând naștere unor văi și dealuri locale. S-a format, de asemenea, o linie de falie orientată nord-est/sud-vest, însoțită de platouri calcaroase adiacente, caracteristice peisajului burgund, aflate în apropierea zonei de prăbușire care a dat naștere câmpiei râului Saône.
În perioada cuaternară (acum aproximativ 1,8 milioane de ani), eroziunea a generat depozite de nisipuri și pietrișuri, formând câmpiile aluvionare prin care curg râurile Suzon, Ouche și Raine.
Pedologie Dijon și aglomerația sa cuprind trei mari clase principale de soluri: Solurile calcimagnezice și argilo-pietroase, formate din marne, calcare argiloase și pietriș calcaros, specifice zonei de la baza coastei, constituind fundamentul pedologic al producției viticole. Solurile brunificate argilo-lutoase, pietroase, situate pe calcare sau loess, care formează platourile din nord. Solurile puțin evoluate, caracterizate prin aluviuni lutoase, tipice zonelor de inundație din lunca râurilor locale, precum Suzon și Ouche.
Climă În 2010, climatul comunei era clasificat drept climat oceanic degradat al câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu realizat de CNRS pe baza unei serii de date acoperind perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climei din Franța metropolitană, în care comuna este încadrată într-un climat oceanic alterat, situat în regiunea climatică Burgundia – Valea Saônei. Aceasta se caracterizează printr-un nivel bun de însorire (1 900 ore/an), veri călduroase (temperatura medie de 18,5 °C), aer uscat în primăvară și vară și vânturi slabe .
Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 11,4 °C, cu o amplitudine termică anuală de 16,1°C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 743,4mm, cu 10,6 zile de precipitații în ianuarie și 7,8 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France cea mai apropiată, situată în comuna Ouges la 7 km distanță în linie dreaptă , este de 11,6 °C, iar cantitatea medie anuală de precipitații este de 691,2 mm .
Pentru viitor, parametrii climatici estimati pentru comună, pentru anul 2050, conform diferitelor scenarii de emisii de gaze cu efect de seră, pot fi consultati pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022 .
Căi de comunicație și transport
În secolul al XVII-lea, la începutul domniei lui Ludovic al XIV-lea, Dijon era legat de Paris printr-o diligență săptămânală, care făcea între șapte și opt zile pentru a parcurge distanța dintre cele două orașe, în funcție de sezon.
Mai târziu, mai mult decât Canalul Burgundiei, de dimensiuni modeste, calea ferată a fost cea care a favorizat dezvoltarea industrială a orașului. „A doua jumătate a secolului al XIX-lea va impune Dijon ca un nod feroviar de prim rang”, conform istoricului André Gamblin.
În prima jumătate a secolului al XX-lea, importanța drumurilor a crescut, în special cea a RN 6, care a devenit un traseu internațional în anii 1930, dar care a favorizat mai mult orașul Chalon-sur-Saône.
După război, construcția autostrăzii A6 și apariția TGV-ului Paris-Lyon au deviat fluxurile de transport, iar, conform lui André Gamblin, „Dijon devine orașul bretelelor” (nodurilor rutiere).
Însă, din anii 1990, Dijon și-a reafirmat rolul de nod de comunicație. Autostrada A31 traversează acum orașul, Autostrada A39, inaugurată în 1994, leagă Dijon de Dole, Autostrada gratuită A38 conectează Dijon cu Pouilly-en-Auxois, Rama estică a LGV Rhin-Rhône, care leagă Dijon de rețeaua europeană de mare viteză, este în serviciu din 11 decembrie 2011.
Căi rutiere Trei ieșiri de autostradă permit accesul în comună: Ieșirea de pe A31 (Beaune - Dijon - Nancy - Luxemburg), Ieșirea de pe A38 (Dijon - A6 la Pouilly-en-Auxois), Ieșirea de pe A39 (Dijon - Dole - Bourg-en-Bresse).
Orașul și aglomerația sa dispun de centura Dijon, cu o lungime de 12 km, având 2×2 benzi de circulație, extinsă cu 6,5 km prin „Lino” (Liaison Intercommunale Nord-Ouest), inaugurată în februarie 2014. Astfel, centura ocolitoare acoperă trei sferturi din Dijon.
Aceasta leagă zona Toison d’Or din nord până la Chenôve în sud, facilitând conexiunea cu A311, iar de acolo cu A31. La vest, A38 se termină în Plombières-lès-Dijon, în apropierea lacului Kir.