Cape Town (în , în xhosa: iKapa) este capitala legislativă a Africii de Sud. Cunoscută colocvial sub numele de „Orașul-mamă” (The Mother City), este cel mai vechi oraș din țară și sediul Parlamentului Africii de Sud. Cape Town este al doilea oraș ca mărime din țară, după Johannesburg, și cel mai mare din provincia Western Cape. Orașul face parte din municipalitatea metropolitană City of Cape Town.
Orașul este renumit pentru portul său, amplasarea sa naturală în Regiunea Floristică Cape, precum și pentru reperele sale, cum ar fi Muntele Masă (Table Mountain) și Punctul Capului (Cape Point). În 2014, Cape Town a fost desemnat Capitală Mondială a Designului de către Consiliul Internațional al Societăților de Design Industrial. De asemenea, în 2014, Cape Town a fost considerat cel mai bun loc din lume de vizitat de către The New York Times, iar în 2016 și 2023 de către The Daily Telegraph. Orașul a fost unul dintre locurile gazdă ale turneelor din 1995 la Cupa Mondială de Rugby și din 2010 la Campionatul Mondial de Fotbal.
Situată pe țărmul Golfului Table, zona City Bowl din Cape Town este cea mai veche așezare urbană din Western Cape și are un patrimoniu cultural deosebit. Orașul a fost fondat de Compania Neerlandeză a Indiilor de Est (VOC) ca stație de aprovizionare pentru navele neerlandeze care navigau spre Africa de Est, India și Orientul Îndepărtat. Sosirea lui Jan van Riebeeck la 6 aprilie 1652 a marcat înființarea Coloniei Capului, prima așezare europeană permanentă din Africa de Sud. Cape Town și-a depășit rapid rolul inițial de avanpost european la Castelul Bunei Speranțe, devenind centrul economic și cultural al Coloniei Capului. Până la Goana după Aur din Witwatersrand din 1886 și dezvoltarea orașului Johannesburg, Cape Town a fost cel mai mare oraș din sudul Africii.
Zona metropolitană are o coastă lungă pe Oceanul Atlantic, care include Golful False, și se extinde până la munții Hottentots Holland spre est. Parcul Național Table Mountain se află în interiorul limitelor orașului și există mai multe alte rezervații naturale și zone marine protejate atât în interiorul orașului, cât și în apropierea acestuia, care protejează diversitatea mediului natural terestru și marin.
Istorie
Nu există nicio certitudine că altcineva ar fi ocupat locul orașului înainte de europeni, din secolul XV. Cele mai vechi rămășițe construite în regiune datează de acum 15.000 de ani și au fost găsite la Peștera Peers din suburbia Fish Hoek. Nu există izvoare istorice scrise, înainte de a fi menționat pentru prima dată de către navigatorul portughez Bartolomeo Diaz. În 1488 Bartolomeo Diaz a fost primul european care a ajuns în regiunea respectivă, pe care a denumit-o Capul Furtunilor (Cabo das Tormentas). Ulterior, a fost redenumit de Ioan al II-lea al Portugaliei drept Capul Bunei Speranțe (Cabo da Boa Esperança), din cauza oportunităților economice semnificative generate de deschiderea unei rute maritime spre India și Orientul Îndepărtat. Vasco da Gama a văzut Capul Bunei Speranțe în 1497. În 1510, la bătălia râului Salt, Francisco de Almeida și cincizeci dintre oamenii săi au fost învinși și uciși de către clanul !Uriǁ’aekua ("Goringhaiqua" în ortografie aproximativă olandeză), care a fost unul dintre clanurile Khoekhoe din zonă. Aceste clanuri includ și clanul !Uriǁ’aeǀ’ona ("Goringhaicona" în ortografie aproximativă olandeză, cunoscut și sub numele de "Strandlopers"), care se pare că ar fi strămoșii etniei majoritare de astăzi. La sfârșitul secolului al XVI-lea corăbiile portugheze, franceze, daneze, olandeze și engleze, dar mai ales portugheze, au continuat să se oprească în mod regulat în golful Table Bay, în drum spre Indiile de Est. Au făcut comerț cu tutun, cupru și fier cu clanurile Khoekhoe din regiune, în schimbul cărnii proaspete.
Perioada olandeză
La data de 6 aprilie 1652 Jan van Riebeeck și alți angajați olandezi ai Companiei Olandeze a Indiilor de Est (în olandeză: Verenigde Oost-Indische Compagnie, VOC) au înființat o stație de aprovizionare pentru corăbiile care călătoreau spre Indiile de Est Olandeze, și au construit Fortul de Goede Hoop (înlocuit mai târziu de Castelul Bunei Speranțe). Așezarea olandeză a crescut lent în această perioadă, deoarece a fost greu de găsit forță de muncă adecvată. Această deficiență de forță a determinat autoritățile să aducă sclavi din Indonezia și Madagascar. Mulți dintre aceștia au devenit strămoșii primelor comunități coloured din regiunea Cape. Sub Jan van Riebeeck și succesorii săi în calitate de comandanți VOC și, mai târziu, guvernatori ai coloniei Cape, o gamă impresionantă de plante utile a fost introdusă în regiunea Cape, ceea ce a schimbat mediul natural pentru totdeauna. Unele dintre acestea, inclusiv struguri, cereale, nuci măcinate, cartofi, mere și citrice, au avut o influență importantă și de durată asupra societăților și economiilor locale din regiune. Pe parcursul timpului, regiunea Cape a început să găzduiască o populație mare de "vrijlieden", cunoscuți și sub numele de "vrijburgers" (cetățeni liberi), foști angajați ai companiei care au rămas pe teritoriile olandeze după ce și-au îndeplinit obligațiile contractuale. Împreună cu alți coloniști din Olanda, Franța (mai exact hughenoții) și Germania, care începeau să se stabilească în regiune, aceștia sunt recunoscuți ca fiind strămoșii poporului afrikaner.
Perioda britanică
Când Provinciile Unite au devenit Republica Batavă, un stat clientelar al Franței revoluționare, Regatul Marii Britanii a intervenit pentru a prelua controlul asupra coloniilor sale. Marea Britanie a capturat Cape Town în 1795, dar regiunea Cape a fost returnată olandezilor prin tratat în 1803. Forțele britanice au ocupat din nou regiunea Cape în 1806, în urma bătăliei de la Blaauwberg. În Tratatul anglo-olandez din 1814, Cape Town a fost cedat definitiv Regatului Unit. A devenit capitala Coloniei Capului, al cărei teritoriu s-a extins foarte substanțial în anii 1800. Odată cu extinderea coloniei, mai multe voci cereau o independență mai mare față de Regatul Unit. Colonia Capului a obținut propriul parlament în 1854 și un prim-ministru responsabil la nivel local în 1872. Dreptul de vot a fost stabilit pe baza sistemului "sufragie calificată în colonia/provincia Cape," care nu era pe bază rasială, dar totuși discriminatoriu pe bază de gen. Acest sistem a acordat dreptul femeilor la vot în 1930, devenind în 1931 primul și singurul sistem care acorda sufragiu universală în Africa de Sud. Din păcate, această realizare a fost înlăturată după 5 ani, când provincia Cape a introdus pentru prima dată restricții rasiale la vot în 1936.
În perioada 1850-1870, mai multe specii de plante au fost introduse din Australia de către autoritățile britanice. În special planta acacia rooikrans (Acacia cyclops) cu scopul de a stabiliza nisipul din zona Cape Flats pentru a permite construirea unei șosele care leagă peninsula cu restul continentului african; și eucaliptul pentru a scurge mlaștinile, astfel încât să contribuie la eliminarea malariei. Descoperirea diamantelor în Griqualand West în 1867 și goana după aur din Witwatersrand în 1886 au rezultat într-o creștere semnificativă a imigrației în Africa de Sud. Conflictele dintre republicile burilor din interiorul țării și guvernul colonial britanic au avut ca rezultat Primul Război al Burilor din 1880-1881, pe care republicile burilor l-au câștigat, și al Doilea Război al Burilor din 1899–1902, pe care Regatul Unit l-a câștigat.
Perioada sud-africană
În 1910, Marea Britanie a format Uniunea Africii de Sud prin unificarea Coloniei Capului cu cele două republici învinse ale burilor și colonia britanică Natal. Cape Town a devenit capitala legislativă a Uniunii, iar mai târziu a Republicii Africa de Sud. thumb|left|Balconul clădirii veche a primăriei, unde Nelson Mandela a ținut primul său discurs public la câteva ore după ce a fost eliberat. În acest secol, în căutarea locurilor de muncă, a început și migrația africanilor negri spre Cape Town, care au migrat sute de ani mai devreme din vestul și centrul Africii până în partea estică a țării. Înainte de jumătatea secolului XX, Cape Town era probabil cel mai integrat oraș din Africa de Sud din punct de vedere rasial. La alegerile naționale din 1948, Partidul Național a câștigat pe o platformă de apartheid (segregarea rasială) sub sloganul de "swartgevaar" (un termen în limba afrikaans folosit în timpul apartheidului care înseamnă "pericolul negru” și care se referă la amenințarea percepută de securitate a populației africane negre pentru guvernul sud-african). Acest lucru a dus la dezmembrarea și eventuala abolire a dreptului de vot multirasial din provincia Cape, precum și la Group Areas Act (Legea privind stabilirea zonelor rasiale) în 1951, care a clasificat toate zonele în funcție de rasă. Fostele suburbii multirasiale din Cape Town au fost fie golite de rezidenții considerați ilegali prin legislația apartheidului, fie demolate. Cel mai infam exemplu în acest capitol a fost soarta cartierului District Six. După ce a fost declarată zonă unică pentru albi, în 1965, toate locuințele de acolo au fost demolate și peste 60.000 de locuitori au fost mutați cu forța. Mulți dintre acești rezidenți au fost mutați în mai multe suburbii din regiunea Cape Flats, inclusiv cartierul Lavender Hill. Sub apartheid, provincia Cape era considerată "zonă de preferințe pentru muncitori coloured”, cu excluderea populației „Bantu”, adică africanii negri. Punerea în aplicare a acestei politici a fost larg opusă de sindicate, societatea civilă și partidele de opoziție. Este de remarcat faptul că această politică nu a fost cerută sau susținută în mod public de nicio persoană coloured, iar punerea în aplicare a acesteia a fost o decizie unilaterală de către guvernul apartheid.
Studenții din cartierele africanilor negri Langa, Gugulethu și Nyanga din Cape Town au reacționat la știrile protestelor din Soweto din iunie 1976 împotriva programului guvernamental "Educației Bantu" și au organizat adunări și marșuri, care au fost întâmpinate cu rezistență din partea poliției. O serie de clădiri școlare au fost arse.
În Cape Town se aflau mulți lideri ai mișcării anti-apartheid. Pe Insula Robben, o fostă insulă penitenciară aflată la 10 kilometri de oraș, mulți prizonieri politici celebri au fost ținuți de ani buni, inclusiv Nelson Mandela. Într-unul dintre cele mai faimoase momente care marchează sfârșitul apartheidului, Nelson Mandela și-a ținut primul discurs public de la încarcerarea lui, de la balconul Primăriei din Cape Town, la câteva ore după ce a fost eliberat pe 11 februarie 1990. Discursul său a marcat începutul unei noi ere pentru țară, iar primele alegeri democratice au avut loc patru ani mai târziu, pe 27 aprilie 1994. Piața Nobel din zona Victoria & Alfred Waterfront prezintă statui ale celor patru câștigători ai Premiului Nobel pentru pace din Africa de Sud: Albert Luthuli, Desmond Tutu, F. W. de Klerk și Nelson Mandela.
Geografie