Calliphoridae este o familie de insecte care fac parte din ordinul Diptera. Numele dipterelor din familia Calliphoridae derivă din cuvintele grecești kallos - frumusețe și phoros - purtător, indicând frumusețea tegumentului lor colorat în culori din jumătatea spectrală cu lungimi de undă mai scurte, cu nuanțe și luciri metalice, strălucind în mod deosebit în bătaia razelor de soare. Ele fac parte dintre cele mai familiare insecte, însoțind animalele și afectând omul încă de la începuturile evoluției sale, atât prin compania lor supărătoare, cât și prin diferite acțiuni exercitate de larvele lor asupra alimentelor și chiar asupra corpului omenesc. În limbajul popular sunt denumite muște verzi și muște albastre.
Agresivitatea și pericolul pe care ele le reprezintă pentru om sunt cunoscute din primele relatări ale antichității, unde sunt descrise cu toată veracitatea chinurile oribile ale victimelor, condamnate la un sfârșit îngrozitor. Le descoperim în tabloul homerian al luptătorilor greci, căzuți pe câmpurile de luptă ale Troiei. Le identificăm și în verminele aducătoare de moarte ale lui Acast, ale poetului liric Alcman (sec. VII î.e.), ale filozofului Ferecide (sec. VI î.e.) - maestrul lui Pitagora, ale filozofului Speusip (sec. IV î.e.) - discipolul lui Platon, ale mamei regelui Arcesilau, ale lui Casandru - fiul lui Antipater și uzurpatorul tronului Macedoniei, ale regelui Antioh sau ale dictatorului Lucius Cornelius Sylla ș.a.
În afară de această capacitate de a determina afecțiuni grave la om și animale sălbatice sau domestice (miaze), studiul bionomic al Calliphoridelor mai relevă numeroase aspecte deosebit de importante în legătură fie cu sinantropia lor, fie cu raporturile lor biologice din natură. Dintre ele, coprofilia, comunicativitatea sau capacitatea de a transmite o serie de agenți patogeni, posibilitatea de a fi utilizate în tratamentul unor boli, parazitismul și în special ornitofilia, precum și rolul activ pe care îl joacă o serie de specii în stârpirea multor insecte dăunătoare și, deci, virtualitatea de a fi folosite în biocombaterea lor, sunt principalele care subliniază însemnătatea acestui grup de diptere din punct de vedere medical și economic. Din această cauză interesul pentru cunoașterea lor este astăzi foarte mare, mai ales în acele regiuni ale planetei noastre unde condițiile social-economice și cele igienico-sanitare favorizează acutizarea caracterelor lor nocive.
Dipterele albastre și verzi de gunoaie, de carne, de cadavre, precum și acțiunile lor miazigene, au fost probabil cunoscute din timpurile preistoriei umane ; dar cunoașterea științifică a familiei Calliphoridae își are originea în anul 1758, odată cu fundamentarea taxonomiei practice și a nomenclaturii binare de către autorul operei Systema Naturae. De atunci și până în zilele noastre evoluția ei este legată de mijloacele de investigație tot mai perfecționate, putându-se demarca trei perioade principale : prima - de la Carolus Linnaeus (1758) și până la Robineau-Desvoidy (1863), când se utilizează un număr restrâns de caractere (aripile, pisele bucale, picioarele, pigmentația), atribuindu-li-se o importanță exagerată, dar fără a fi studiate în amănunt ; a doua - începe cu Mik (1878) și se termină cu Villeneuve (1914), când se întrebuințează mai ales caracterele chetotaxice, fără a se neglija și celelalte caractere somatice ; a treia - cea modernă, când se operează cu cele mai stabile caractere, printre care cele ale genitaliei, ale stadiilor larvare sau cele ecologice ș.a.
Începutul examinării organelor de reproducere poate fi stabilit în secolul al XVII-lea, când Swammerdam - probabil primul - a descris și ilustrat structurile sexuale interne la diptere în lucrarea Biblia Naturae, apărută în 1737, adică 57 de ani după moartea sa. La familia Calliphoridae, organele de reproducere încep să fie cunoscute prin studiile lui Siebold (1838) asupra lui Calliphora și Onesia, apoi prin cele ale lui Lowne (1890-1895), care introduce o terminologie pațial acceptată și astăzi, precum și cele ale lui Bruel (1898) asupra lui Calliphora. Cercetând în mod extensiv genitaliile mascule la caliptratele palearctice, Pandellé (1894-1896) recunoaște și scoate în evidență importanța lor pentru delimitarea precisă a speciilor. Ulterior Townsend (1908, 1911, 1914), abordând aparatul genital femel, aduce o serie de contribuții semnificative și relevă valoarea taxonomică a acestuia. Concluziile lor au fost însușite și confirmate de cei mai mari dipterologi, dintre care cităm pe Villeneuve (1902), Du Roselle (1904), Lahille (1907), Böttcher (1912-1913), Parker (1914), Aldrich (1916), Mueller (1922-1924), Rohdendorf (1926-1963), Séguy (1928-1941), Patton (1932-1939), Senior-White, Auberin & Smart (1941), Hall (1948), Peris, Zumpt, Peus, Grunin, Gregor & Povolny, Čepelak, Hori, Kano, Shinonaga și mulți alți contemporani.
În România, poporul cunoaște de multă vreme principalele calliphoride sinantrope. El le poate diferenția într-o oarecare măsură și știe multe din trăsăturile lor biologice. Aceste fapte apar în mod evident din numirile date unor grupe de specii în diferite regiuni. Așa de exemplu, pentru Calliphora au fost atribuite următoarele nume: musca albastră, musca mare, musca de carne sau gâza de carne, musca hoiturilor, musca stârvurilor, iar pentru cele mai frecvente Luciliini: musca verde, musca de gunoi și musca de baligă. De asemenea, observându-se obiceiurile legate de depunerea larvelor pe carne sau pe rănile vitelor, el le-a desemnat ponta sau depoziția cel mai adesea prin numele de mușiță.
În literatura noastră științifică, prima mențiune asupra acestei familii este făcută de G. Mayr în 1853, care publică pentru Transilvania numai specia Lucilia caesar. De-abia după 20 de ani se întreprind câteva studii faunistice mai cuprinzătoare în Transilvania și Banat și se întocmesc liste în care figurează puține specii de calliphoride. Atât în listele lui Frivaldszki (din localitățile Orșova, Mehadia și Cornereva), ale lui Herman (din Câmpia Transilvaniei) ale lui Kowarrz (de la Băile Herculane și Orșova) apărute în 1873, ale lui Mocsary (din masivul Bihor, publicate în 1875 și 1877) sau ale lui Strobl (din Orlat, Sibiu, Duș, Bucegi sau Postăvaru, 1897), Thalhammer sau Fleck (din Muntenia, 1904) sunt foarte sumare și în care se menționează doar câteva specii.
O etapă deosebită în dipterologia românească este marcată de eminentul om de știință și pedagog Prof. Dr. Petru M. Șuster, care a adus cea mai amplă contribuție la cunoașterea distribuției acestei familii în România. Ea se concretizează în 12 lucrări faunistice, publicate între anii 1926-1953 și reprezintă rodul cercetărilor sale neobosite în multe județe din Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia și Transilvania. Elevul și continuatorul cercetărilor dipterologice ale lui Petru M. Șuster, Dr. Andy Z. Lehrer a abordat pentru prima dată în țară, studiul detaliat al acestei familii pe baza armăturilor genitale mascule, ceea ce a dus la descoperirea unei serii de specii noi pentru fauna Calliphoridelor României, la extinderea arealului geografic cu noi stațiuni de colectare și la revizuiri taxonomice pentru majoritatea speciilor citate. Toate aceste aspecte s-au materializat până la urmă în monografia sa asupra familiei Calliphoridae, publicată în 1972, în seria de Faună a României.
Nu se poate trece cu vederea colectivul E. Dobreanu, A. Berteanu și A. Dumitreasa care publică o lucrare de valoare practică (1962) și nici eminentul parazitolog român N. Leon, singurul care s-a preocupat de importanța parazitologică a speciilor sarcofage din România, insistând în special asupra acțiunilor miazigene ale acestora.
Morfologia externă Pentru determinarea taxonilor supragenerici, generici și specifici este necesară cunoașterea corectă a caracterelor somatice “exterioare” (cum sunt numite cele generale ale corpului) și, mai ales, a celor postabdominale sau ale genitaliei mascule și femele. Acestea sunt indicate în figurile de mai jos.
Regiunile capului la masculul de Calliphora thumb|center|400 px|Regiunile şi zonele capului la masculul de Calliphora vicina R.D.
Chetotaxia capului la Calliphora thumb|center|400 px|Chetotaxia capului la Calliphora vicina R.D.
Toracele la Calliphora thumb|center|400 px|Toracele la Calliphora vicina R.D.
Chetotaxia toracică la Calliphora
Nervațiunea aripii la Calliphora thumb|center|400 px|Nervaţiunea aripii la Calliphora vicina R.D.
Abdomenul la Calliphora thumb|center|400 px|Abdomenul la Calliphora vicina R.D.
Postabdomneul la Calliphora thumb|center|400 px|Postabdomenul la Calliphora vicina R.D.
Structura falozomului la Calliphora thumb|center|400 px|Structura falozomului la Calliphora vicina R.D.
Biologie Calliphoridele sunt diptere erante, antofile, saprofile și creofile, rareori coprofile și zoofile în stadiul de imago. Sub această formă numai Bengaliidele se cunosc a fi zoofage (mirmecofile și termitofile), având trompa specializată pentru dilacerarea pradei. În stadiile larvare însă ele sunt saprofage, coprofage (în lipsa altor substanțe nutritive), zoofage sau creofage, predatoare sau parazite.
Parazitismul calliphoridelor este de tip monoxen, fiind atrase de o singură gazdă definitivă, gazdele intermediare lipsind sau nefiind necesare dezvoltării larvare. Ele atacă cele mai diferite animale nevertebrate sau vertebrate, realizând toate formele de trecere de la parazitismul facultativ la cel obligatoriu și de la ectoparazitism la endoparazitism.
Printre paraziții facultativi se numără speciile saprofage sau coprofage în stadiile larvare, care incidental se dezvoltă în (sau pe) gazde vii. Ei sunt mai puțin frecvenți în cadrul acestei familii și se întâlnesc în cazurile de ornitofilie ocazională sau miaze ocazionale. Cele mai multe specii sunt recunoscute ca paraziți obligatori, având nevoie de condițiile de subzistență furnizate de anumite gazde. Aceștia pot fi la rândul lor temporari (hematofagii care își abandonează gazda după ce au absorbit cantitatea de sânge necesară), sau staționari (endoparaziții dependenți de gazdele lor pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp). După gazdele parazitate, calliphoridele ectoparazite se grupează în : ornitofili, foleobiți, paraziți ai omului și animalelor domestice etc., iar după substratul nutritiv spoliat ei se pot împărți în : hematofagi și miazigeni. Calliphoridele endoparazite sunt și ele destul de numeroase, parazitând moluștele, râmele, insectele, vertebratele și omul.
Acțiunea parazitară a larvelor de diptere asupra țesuturilor și organelor animalelor vertebrate și omului determină o serie de fenomene disturbante în organismul acestora, desemnate sub numele de miaze. Ele au fost cunoscute încă de la primele începuturi ale antichității, iar astăzi sunt mai frecvente decât ne putem imagina, abundând în regiunile neotropicale, etiopinene, orientală și australă, acolo unde condițiile sociale și igienice au un nivel scăzut.
În România, larvele de Calliphora vomitoria au fost depistate ca provocând miaza plăgilor la pisici, câine și om (Leon, 1908). Leon amintește cazul descris de Vesescu, când au fost extrase 174 de larve ale acestei specii dintr-o ulcerație de mărimea unei mandarine situată pe bărbia unui om.
Importanța Calliphoridelor